Satul românesc nu moare, satul se transformă

Zilele acestea presa discută pe larg un fenomen social observat cel puțin în ultimii doi-trei ani: faptul că tot mai mulți români se mută de la oraș la sat. Tendința demografică arată că din 2012, 118.000 de persoane s-au mutat de la oraş la sat, de patru ori mai mulți decât în 1990, iar în trendul invers (de la sat la oraş) s-au încadrat doar 74.000 de persoane (sursa). Prin comparație, în 1990, ceva mai puțin de 28.000 de locuitori s-au mutat de la oraș la sat, în timp ce 550.000 făceau mutarea inversă, de la sat la oraș.

Probabil dintr-o sensibilitate a transilvăneninilor pentru locul satului în spațiul românesc, care la Goga, Coșbuc, Rebreanu, Blaga, Cioran a inspirat pagini memorabile, aș enumera foarte scurt câteva observații din timpul hoinărelilor mele prin satele din Transilvania, cu un exemplu ce ar putea servi drept studiu de caz. Cred că mutarea actuală de la oraș la sat e o mutație, și nu doar de sens, ci mult mai profundă, de mentalitate.

 

În căutarea traiului tihnit

 

Cei care se mută de la oraș la sat vor să își schimbe viața, caută un nou început, iar asta modifică implicit comunitatea în care ajung. Nu cred că este vorba despre o urbanizare a satului, așa cum citesc în diverse articole rezonând vag cu epoca de aur, ci despre o îmbunătățire a calității vieții, de o nouă etică a muncii, un nou stil de viață, o urbanizare cel mult a mentalității sătenilor, odată cu noii locuitori veniți de la oraș.

Cei care se mută la sat o fac tocmai din nevoia de autentic, simplitate, natură, echilibru, o anume libertate și sustragere din sistem, liniște, resurse care să susțină un trai decent și o viață mai sănătoasă. Adică exact ceea ce orașul a eșuat în a oferi. Este un refuz al societății de consum (care la noi alimentează încă o cursă pentru posesie și ostentație), al ritmului ei haotic care ne obișnuiește să funcționăm, uitând să trăim. În grai transilvan, asta cred că se traduce cel mai bine prin tihnă, care înseamnă confort, a munci cu plăcere și a avea timp pentru a te bucura echilibrat de viață.

Less is more.

noah haus

Curtea Casei Noah din Richiș/Reichesdorf. Foto: Mihaela Kloos-Ilea

 

Resuscitarea satului

 

Pentru a ilustra tendința asta, am un exemplu pe care îl admir și unde mă întorc mereu cu plăcere: satul Richiș. La Richiș am ajuns deja de mai multe ori, de fiecare dată pentru a cunoaște câte un om admirabil pentru puterea exemplului și a poveștii sale de viață. Aici locuiesc oameni simpli, cu care noi, majoritatea, putem empatiza ușor, dar care reușesc să schimbe comunitatea rămânând în același timp și ei înșiși, și ieșiți din comun. Oameni normali și personaje de poveste deopotrivă, acei oameni care sfințesc locul. Care loc, așa cum am mai povestit, este fermecător, dar în ultimii ani și îngrijit, așa cum îi șade bine oricărui sat cu rânduială săsească. Richișul a devenit într-adevăr nemaipomenit tocmai datorită oamenilor de aici, care întorcându-se acasă sau mutându-se în ultimii ani au umplut golul lăsat de exodul sașilor și au resuscitat satul. Iar ce se întâmplă aici începe din fericire să fie mai mult decât un caz izolat.

Poate suna naiv, dar cred că indiferent cum modelează timpurile o localitate, cât timp există măcar un om care-și asumă responsabilitatea locului pe care stă și al rostului său în lume, nu doar pentru un eu și acum, ci pentru noi și viitor, există speranță. Iar la Richiș sunt mai mulți, până de curând anonimi. Lucrurile se pot schimba mai ușor la sat, pentru că aici individul poate exista numai în comunitate.

 

Țăranii nu sunt niște țărani

 

Pendulând între Transilvania și Germania, în Richiș am simțit pentru prima dată o asemănare cu mediul rural din Bavaria, unde țăranii nu sunt percepuți doar ca “niște țărani”. E vorba bineînțeles despre o altă tradiție, o altă moștenire culturală, un alt cadru istoric. Altă viață. Pentru mine e însă firesc să găsesc la sat pe lângă bunicul înțelept, în forma sa ancestrală, idealizată, și oameni educați, conectați la actualitate, care vorbesc și citesc în mai multe limbi, și case cu biblioteci imense, și poieni ale lui Iocan în care discuțiile sar gardul ogrăzii cu orătănii proprii. Care nu-și reazemă ochii de capra vecinului, ci se căznesc să vadă mai departe. Da, încă vorbim de excepții, dar e de observat că sunt niște excepții tot mai des întâlnite în lumea satului, care sper să ajungă într-o bună zi regulă.

În ultimii ani ne convinseserăm cu toții că țăranul român a ajuns doar o legendă, că pe câmpuri, pe ulițe părăginite, în sufletele majorității rurale era mare pustietate. Mai puțin la bufetul satului. După exodul sașilor, sute de sate din Transilvania au rămas pustii și au fost mutilate văzând cu ochii. Monumente valoroase, casele mândre de odinioară, bisericile se făceau una cu pământul. În multe locuri, peisajul dezolant este încă o tristă actualitate. Pe de altă parte, la sat se construiește chiar mai mult decât la oraș, se fac restaurări. Multe, doar unele cu cap. Potrivit Institutului Național de Statistică, în 2013 s-au construit 23.000 de unități locative în mediul rural, față de 20.500 în mediul urban.

Până nu de mult, se vorbea despre o criză a satului românesc, în strânsă legătură cu depopularea, deci migrația spre oraș și alte țări și o criză a valorilor întregii societăți. În prezent, e doar o părere, dar cred că multe sate – da, hai să generalizăm – satul românesc iese timid din criză și devine o lume tot mai efervescentă și mai activă. Repopulată. Noii localnici ar trebui să înțeleagă într-adevăr importanța muncii și să mute în sfârșit centrul satului de la birt. Criza rămâne acută în destule locuri unde discrepanța dintre potențial și ceea ce este exploatat, respectiv rezultate este foarte mare, fie că vorbim de resurse agricole sau de oameni.

Dacă în ultimele decenii preotul și învățătorul oricum și-au pierdut din autoritate, măcar ea are condițiile să se disperseze într-o masă eterogenă, interesantă. Nu știu dacă pentru asta este neapărat nevoie de oameni care să facă downshifting și să se întoarcă nostalgici acasă, de corporatiști care nu mai fac față stresului, de oameni sufocați în blocurile comuniste sau care nu-și mai permit viața la oraș, de emigranți care se întorc din Spania și Italia, de niște domni Trandafir cu vocație care se încăpățânează să facă educație la sat ori de organizații care sprijină dezvoltarea comunităților și asocierea producătorilor locali. Important e că, în diferite proporții, toți aceștia se regăsesc astăzi în lumea tot mai diversă a satului.

 

Viscri/Deutsch-Weißkirch vazut de deasupra bisericii fortificate, iunie 2014. Foto: Mihaela Kloos-Ilea

Viscri/Deutsch-Weißkirch vazut de deasupra bisericii fortificate, iunie 2014. Foto: Mihaela Kloos-Ilea

 

Nu provincie, doar gândire provincială

 

Mi-e limpede însă că la Richiș și în alte câteva asemenea sate, portretul țăranul român, victimă idealizată a vremurilor și neîndreptățit al sorții din romanele și poeziile învățate la școală, este depășit, iar viața la țară se schimbă încet la față. Așa vedem că diferența dintre rural și urban și mai ales dintre centru și provincie este doar o problemă de mentalitate, pentru că bătălia se dă de fapt între mințile deschise, inovatoare, și cele închise, gârbovite de pesimism și prejudecăți, acestea din urmă de fapt provinciale.

Chiar dacă despre Paul Hemmerth și Johann Schaas, dacă ar fi să-i numesc doar pe cei mai mediatizați locuitori ai Richișului s-a scris mult, ei rămân aceiași oameni egali lor înșiși, care-și văd nestingeriți de treabă. În ochii lor vezi seninătate, modestie, bun-simț, în plus și sclipirea, neliniștea omului activ. Faptul că amândoi sunt sași și cu experiența mai mare (Paul Hemmerth) sau mai mică a Germaniei, este doar un aspect al situației, deloc însă de neglijat. În discuțiile cu ei am simțit, așa cum mi-a și mărturisit-o Herr Schaas, că aici există luciditatea unui nou început.

Nu știu spre ce va duce această revigorare, poate doar spre noi, ciudate paradoxuri. Dar măcar se pare că ne desprindem de teluricul, scepticismul, uniformitatea și pasivitatea pe care i le imputa Cioran țăranului român în Schimbarea la față a României, depășind etapa nostalgiilor consumatoare de timp și energie.

 

Între metamorfoză și încremenire în timp, o chestiune de perspectivă

 

În ianuarie, când l-am vizitat pe Herr Schaas, aveam și drona la noi, cu care mă gândeam să vedem Richișul dintr-o altă perspectivă, aeriană. Nu s-a prea nimerit, pentru că ceața s-a îndârjit să acopere dealurile golașe de acum, ce odinioară erau acoperite de vii.  Am avut însă surpriza să văd o perspectivă mult dilatată și cu picioarele pe pământ, optimistă și prietenoasă, în ochii celor cu care am vorbit.

Așa cum v-am povestit, când am făcut pozele, m-am găsit să nu-l încurc prea tare pe Herr Schaas, așa că i-am explicat că trântorul mecanic e un fel de elicopter de jucărie, cu telecomandă, atat că are și o cameră care filmează și face poze. La care Herr Schaas s-a luminat la față și a exclamat deodată, ca un copil bucuros: “vaaai, eine Drohne!

Richiș/Reichesdorf, ianuarie 2014.  Foto: Mihaela Kloos-Ilea

Richiș/Reichesdorf, ianuarie 2014.
Foto: Mihaela Kloos-Ilea

M-am și trezit eu cui să servesc explicații puerile. Herr Schaas urmărește canalele germane de televiziune, unde a aflat el ce și cum e cu dronele. După ce străinii impresionați de frumusețea locului au ales să se stabilească aici, Herr Schaas, rămas după 1990 singurul sas din Richiș, a ajuns să aibă în prezent vecini din 13 naționalități. E nevoie de multă deschidere și de un continuu exercițiu de adaptare la noua realitate de pe uliță, pentru a putea spune, așa cum spune Herr Schaas, că la Richiș se întâmplă ceva fantastic, cum nu credea că va mai trăi să vadă.

Nu știu cât de tare conștientizează localnicii, prinși între spaimele, nevoile și iluziile vieții de zi cu zi, dar mai ales atunci când vizitezi satele din Transilvania din timp în timp, ca intrus, vezi foarte clar schimbarea, în ciuda aparentei “încremeniri în timp”, care pentru unele sate a devenit doar un clișeu, o chestiune de percepție. Încremenirea în timp e valabilă prin raport cu aceeași Bavarie de mai sus, mult mai uniformă și mai modernă, sau cu alte țări. E ceea ce îl face pe Prințul Charles să ne atenționeze că avem un stil de viață și un patrimoniu de o valoare inestimabilă, dar și foarte fragil. Când privim în timp devenirea satului, mai ales în ultimele două decenii, vedem o clară metamorfoză. Cu bune și cu rele.

Richișul nu e un sat amorțit, îmbătrânit și uitat, dimpotrivă. Datorită vitalității unor oameni entuziaști, care nu au timp să aștepte blazați să li se dea sau să li se facă, au ei inițiativă, muncesc și demonstrează că se poate. Iar împreună cu ei se trezesc comunități întregi. Cu o floare nu se face primăvară, Richișul nu e încă reprezentativ pentru satul românesc în general, dar nu e deloc un caz izolat. La Biertan, Moșna, Saschiz, Viscri, Alma Vii, Valea Viilor, Cincșor, Pelișor, Cârța, Câlnic, Gârbova, etc. ca să dau numai exemple de sate săsești pe care le-am străbătut anul acesta, și despre care v-am mai povestit, poate fi ilustrat tot ce am spus până acum.

Pe alocuri, timpul mai are răbdare, și noi putem fi mai răbdători, pentru că asemenea schimbări de macaz nu se petrec peste noapte. Ceea ce începe acum, ca o reîntoarcere spre un paradis pierdut, în „zariștea cosmică”, la natură, autentic, echilibru, tihnă, e o investiție pe termen lung, șansa de a salva ceea ce încă mai putem numi patrimoniu, identitate. În România, downshiftingul e un pariu.

Veșnicia s-a născut la sat…

Foto: Mihaela Kloos-Ilea

Foto: Mihaela Kloos-Ilea

 

Citește și:

Oameni care schimbă lumea: Paul Hemmerth și povestea Casei Noah din Richiș

Turul bisericii din Richiș în 10 explicații și imagini cu Johann Schaas

Johann Schaas, sufletul și istoria vie a Richișului

8 gânduri despre “Satul românesc nu moare, satul se transformă

  1. Ma numar printre evadatii oraselor…Blogul meu este destinat cu precadere celor care vor sa faca acest pas in spre NORMALITATE…Consider ca in acest moment este SINGURA solutie aflata la dispozitie in vederea echilibrarii fiintei umane sub toate aspectele. Este mult mai simplu, mult mai firesc decat pare aceasta evadare dibtr-un habitat citadin profund corupt. Aerul, apa si alimentele poluate, inflatia de comunicare, stresul oraselor sunt o certitudine. Repet…realitatea vietii la tara depaseste orice imaginatie in cel mai poziv sens…Singura conditionalitate esentiala este CONSTIENTIZAREA REALITATII.
    Satul poate deveni o oaza de normalitate poli-culturala, pastrandu-si traditile valoroase si imprumutand in mod fericit tot ce poate concura in creerea conditilor optime de viata . Ma feresc sa pronunt cuvantul compromis…”civilizatie”…

    Apreciază

  2. Vreau sa fac si eu un scurt comentariu la discutia de fata.Sunt un om nascut si crescut la oras.Nu am avut bunici la tara desi am tanjit foarte mult, de mica, dupa asta. Aproape toti copiii cu care ma jucam mergeau in vacante la bunici, prin satele din Transilvania, doar eu ramanean in plictiseala si caldura greu de suportat din oras.Am crescut cu dorul de satul romanesc, dor venit nu stiu de unde. Acum , adult fiind , reusesc sa-mi petrec fiecare weekend intr-un colt de rai, un sat frumos de langa Cluj, unde eu si familia mea avem o proprietate. Ma atrage ceva, ca un magnet, acolo si abia astept sa vina weekend-ul pentru a putea sa evadez din oras.Consider ca orasul nu-mi mai ofera foarte multe, desigur sunt diferite distractii pentru cei doritori, dar eu vreau altceva.Vreau o viata normal, fara stress, fara mall( nu vreau sa supar pe nimeni dar asta simt) , vreau aer curat, oameni simpli, nu fite si cred ca toate astea le pot gasi acolo, la sat.N-am citit pana acum nici o statistica legata de acest fenomen nou , de mutare a oamenilor inapoi catre sat, catre origini , catre valorile care conteaza cu adevarat. si ma bucur sa vad ca suntem multi.

    Apreciază

  3. Pingback: Susține noul film documentar TRANSILVANIA ÎN TRANZIȚIE | Povești săsești

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s