Balaurul de pe Valea Buii

Valea Calvei sau Valea Buii, cum o știu localnicii, traversează o zonă extrem de frumoasă, șerpuind printre sate ce astăzi mai numără adesea doar câteva fumuri și o mână de suflete: Metiș, Moardăș, Mihăileni, Buia, Boarta, Răvășel.

Fumusețea pitorească și misterioasă a locurilor a trecut în numeroase povești sau legende din bătrâni, majoritatea uitate astăzi. Sunt fermecătoare deceuri, cum le numea Hasdeu, legende care răspund întrebării ,,Cum a ajuns ceva să existe?”. În lumea lor fabuloasă mișună zmei fioroși, spirite ce bântuie fără hodină, grofi nemiloși și matroane capricioase, stihii, blesteme care s-au pus de-a curmezișul rânduielii țăranilor, în vremurile când oamenii puneau primele temelii prin locuri încă neîmlânzite. Așa avem geneze miraculoase, trasee și probe inițiatice care explică apariția sau dispariția subită a unor locuri, metamorfoze ori forme ciudate de relief, punându-le pe toate sub semnul iraționalului. Toate acestea ne poartă din real în imaginar, în timpuri când realitatea se prelungea firesc într-o lume populată de forțe și duhuri care descindeau lejer în rândul muritorilor și le puneau puterea la încercare. O oglindire a vieții în moduri fabuloase, cum sună cunoscuta definiție călinesciană a basmului, care vehiculează înțelesuri adânci despre viață și rosturile ei.

Este cazul și vechii denumiri germane a Văii Buii, Kaltbachtal (Valea rece), despre care bătrânii povestesc că și-ar fi primit numele de la un balaur uriaș care trăia odinioară aici, lalolaltă cu oamenii. Legenda Văii Buii, ca multe legende, are un sens etiologic, tinzând să explice elemente ale realității (apariția, aspectul și numele german al văii), apelând la un repertoriu de elemente fabuloase și supranaturale.

Se spune că în vremurile de demult, pe când oamenii se ciomăgeau toată ziua cu felurite dihănii, zmei, zgripțuroaice și uriași năpraznici, trăia prin aceste locuri un balaur fioros. Namila era atât de grasă și de mare, că trupul îi începea cam pe unde-ar fi acum Șeica Mare, iar coada-i ajungea până hăt pe la Agnita. Când dormea, se dezlănțuia întotdeauna o vreme cumplită, iar răsuflarea lui era rece ca viforul, încât înghețau pe-ndată toate râurile și pâraiele din jur, chiar de-ar fi fost în arșița verii.

Balaurul molâu dormea tolănit pe burtă, se mișca greoi și sforăia de răsuna văzduhul. Când îi era foame, înfuleca un bou întreg odată și nu de puține ori se auzea de cutare și cutare care ar fi sfârșit în burta balaurului. Era atât de puternic, încât oamenii nu au găsit nici o cale să-și măsoare puterea cu el. Văzând că nu găsesc chip să-i facă de petrecanie, oamenii s-au lăsat păgubași și au început să ocolească valea înghețată, mai ales din cauza gerului năpraznic care făcea să nu mai crească nimic prin aceste locuri.

Dar iată că se dezlănțui cândva o vreme groaznică. Văzduhul se întunecă deodată, norii negri amenințători acoperiră valea, fulgere groaznice spintecau cerul. Balaurul deja bătrân căzu în somn de moarte. Era semn că balaurul își dădea duhul și pământul se cutremura din toate încheieturile odată cu el. Nu dură mult și muri balaurul, dar nu fu chip ca cineva să-i poată urni leșul slăninos din loc, așa că îl lăsară acolo unde trăise toată viața.

Cu timpul, furtunile au adus praf și nisip care au îngropat corpul balaurului, apoi vântul l-a acoperit cu pământ, din care au început să se înalțe creste și dealuri, să crească pomi și arbuști, ca peste o vale. Pe unde i se înșira pe vremuri șira spinării, șerpuiește acum o cale, iar de o parte și de alta a ei se înalță munți și dealuri, care se cunoaște limpede că au fost odată coastele balaurului. Pe partea umbroasă a munților se întind acum păduri nesfârșite, iar pe partea însorită, viile mănoase cărora li s-a purtat numele.

Se spune că în 1489, când Ștefan cel Mare a primit de la Matei Corvin Cetatea de Baltă, oamenii l-au îmbiat pe domnitorul moldovean cu vin strașnic de 100 de ani provenind de-aici, din Valea Buii. Dar asta e o altă poveste.

Și așa au numit sașii locurile acestea Kaltbachtal, Valea rece cum am tălăci noi, iar la români a rămas numele de Valea Calvei sau Valea Buii.

Este interesant că tot prin aceste locuri, a existat cândva un sat căruia românii îi spuneau Calvasăr, care vine clar de la germanul Kalt Wasser (apa rece), sat care a fost cu timpul, pe la începutul secolului XX înglobat în Șeica Mare.

 

Câți pomi și boabe mustoase de struguri, tot atâtea legende și povești înțesau odinioară Valea Buii. Unele au pierit odată cu bătrânii satelor, altele s-au mistuit odată cu zidurile castelului din Buia sau din Boarta, altele bântuie încă purtate de duhuri care stăruie prin aceste locuri. Căutând și mergând pe urmele lor, putem găsi indicii despre rosturi și locuri, despre oameni și evenimente de odinioară. Și așa vom afla poate și câte ceva despre rostul nostru de astăzi.

Povestea Kaltbachtal-ului a fost relatată de Michael Chrestel din Boarta/Michelsdorf și culeasă de Frida Binder-Radler[1] (1908-1986) scriitoare, pictor, pedagog și etnolog cu o activitate fascinantă. Frida Binder-Radler a cercetat zona și a cules legendele vechi, care au apărut apoi în volumul Das Brauthemd. Sagen und Volkserzählun­gen aus dem Kaltbachtal (Cămașa miresii, Povești și basme populare de pe Valea Buii), în limba germană, Editura Ion Creangă, București, 1983. Poveștile din volum pot fi cititie în limba germană și online, aici.

Poveștile populare culese de Frida Binder-Radler nu au fost niciodată traduse în limba română, varianta de mai sus (*tradusă și repovestită, după varianta originală, în limba germană, v. notă) îmi aparține.

 

Splendid tablou pictat de Frida Binder-Radler,în anii '50. Tânărul din stânga este celebrul sculptor Peter Jacobi . Sursa foto: siebenbuerger.de

Splendid tablou pictat de Frida Binder-Radler,în anii ’50. Tânărul din stânga este celebrul sculptor Peter Jacobi . Sursa foto: siebenbuerger.de

Surse:

Frida Binder-Radler, Das Brauthemd, herausgegeben von Horst Schuller Anger, Illustration: Ortwin Weiss, Ion Creangă Verlag, Bukarest, 1983

Wolfgang Gerhard Binder, Peter Jacobi, art. Frida Binder-Radler: Der Rechte Weg geht über Steine, 15 Juli 2008, siebenbuerger.de 

 


 

[1] Frieda Binder-Radler, Das Brauthemd,. Herausgegeben von Horst Schuller Anger, Illustration: Ortwin Weiss. Ion Creangă Verlag, Bukarest 1983

 

Woher das Kaltbachtal seinen Namen hat (Michael Chrestel, Michelsdorf )

Es war zu jener Zeit, als die Menschen noch mit Riesen und Drachen zu kämpfen hatten. Da kam einmal ein Riesendrachen und legte sich in dem heutigen Kalt­bachtal nieder. Er reichte von Schelk fast bis nach Agne­theln. Wenn er schlief, war`s als gingen Donnerwetter nieder, und sein Atem war so kalt, dass die Bäche im Tal auch noch zur heißen Jahreszeit zufroren. Er lag auf dem Bauch, rührte sich kaum, schlief und schnarchte. Wenn er hungrig wurde, griff er nach einem Ochsen oder einem Menschen und verschlang ihn. Er war so mächtig, dass man keine Waffe gegen ihn erheben konnte. Die Men­schen fingen an, das kalte Tal zu meiden, weil dort der Kälte wegen nichts mehr gedeihen wollte.

Da trieben plötzlich schwere, schwefelgelbe Wolken über das Tal, aus denen scharfe Blitze niederschlugen und den Drachen tief in die Schläfe trafen. Als er mit dem Tode rang, zitterte die ganze Landschaft um ihn herum. Da lag nun der tote Drache und ließ sich nicht beiseite räumen. Im Laufe der Zeit brachte der Sturmwind Sand und Staub und deckte ihn zu. Dann überzog ihn ein Ra­sen. Später wuchsen auf diesem so entstandenen Höhenzug auch Sträucher und Bäume. Auf dem Rückgrat des versteinerten Drachenleibs führt ein Weg ; rechts und links ziehen sich Berge und Hügel bis hinunter ins Tal. Sie lassen deutlich erkennen, dass das früher die Rippen des Drachen gewesen sind. Auf der Schattenseite sind sie bewaldet und auf der Sonnenseite liegen Weinberge.

 

 

 

21 de gânduri despre “Balaurul de pe Valea Buii

  1. Interesanta poveste! Chiar daca sunt nascut si am trait in Seica Mare pana la varsta de 20 ani, (cu parintii si bunicii de loc din Călvasăr), nu am stiut-o. Interesant de stiut ca, chiar daca Calvaserul este alipit de Seica, chiar si astazi locuitorii isi spun „călvărăseni” si au anumite obiceiuri diferite de ceilalti locuitori ai comunei, existand o delimitare fizica neta intre cele doua localitati: raul Visa.

    Apreciat de 1 persoană

    • Vă mulțumesc, eu nu știu zona bine, am ajuns doar de câteva ori pe acolo. Însă poveștile Fridei Binder sunt foarte frumoase și o să mai încerc să traduc din ele. Deși, tocmai pentru că nu știu zona destul de bine, cel mai greu mi-e să găsesc corespondentul românesc actual al toponimelor. În multe povești și legende apar nume vechi de locuri, care probabil azi au fost aproape uitate. Mă bucur că urmăriți poveștile săsești și, la nevoie, poate mă corectați/ajutați pe viitor. Salutări și toate gândurile bune!

      Apreciază

  2. Intradevar azi cand am aproape 66 de ani am copilarit in satul Boarta ,fiind copil am auzit de aceasta legenda de la batranii satului,sunt bucuros ca cineva a redato asa de frumos aici. Multumesc

    Apreciat de 1 persoană

    • Mulți înainte, cu sănătate, mă bucur că v-am reamintit o legendă din copilărie!
      Cred că e păcat să uităm poveștile astea frumoase, așa că o să mă străduiesc să le traduc și repovestesc aici.

      Apreciază

  3. Eu sunt din Calvaser si acum citind legenda asta frumoasa imi dau seama ca bunica incerca sa ne spuna ceva despre un balaur si faptul ca traia undeva sub pamant inspaimantand oamenii, probabil ca stia acea sta poveste. Ar fi nemai pomenit sa stim si alte legende si povesti despre Valea Buii ca sa le spunem si noi copiilor nostrii si astfel sa nu se piarda. Este remarcabil ce faceti si va multumesc.

    Apreciat de 1 persoană

    • Probabil că bunica ştia povestea, la fel cum va fi ştiind multe din legendele culese de Frida Binder de pe Valea Buii. Şi cine ştie câte au dispărut odată cu povestitorii lor.
      Da, o să vă mai invit la câte o şezătoare cu poveşti vechi şi frumoase, e păcat să le uităm.
      Vă mulţumesc! Sper să le placă copiilor de balaurul de pe Valea Buii, în comparaţie cu balaurii contemporani, e mai degrabă simpatic şi prietenos. 🙂

      Apreciază

  4. Calvarasenii sunt foarte mandrii de trecutul lor si nici acum la mai bine de 50 de ani de cand Calvaserul a fost integrat in loc. Seica Mare se comporta altfel decat ceilalti seiceni si isi pretuiesc traditiile si obiceiurile.

    Apreciat de 1 persoană

    • Eu am aflat de calavasăreni de curând, dar mi se pare tare interesantă rezistenţa lor la „asimilare”. Mi-ar plăcea să documentez fenomenul la faţa locului, nu ştiu în ce măsura a preocupat pe cineva soarta Calvaserului după desfiinţarea administrativă.
      Totuşi, de unde rezistenţa asta şi stăruinţa în propria identitate, distinctă, la locuitori care erau oricum vecini? Dacă ar fi fost cazul unei strămutări, ar fi fost lesne de înţeles, dar aşa?! Dacă găsiţi timp să-mi spuneţi mai multe despre decizia alipirii administrative a Calvasarului la Şeica Mare şi despre calvasareni, mi-ar folosi şi m-aş bucura.
      Vă mulţumesc, mă bucur că citiţi poveştile săseşti!

      Apreciază

      • Calvaserul a fost integrat localitatii Seica Mare in urma reformei administrative din feb, 1968, iar in localul fostei primarii functioneaza acum scoala primara nr 2 Seica Mare. Dupa 1990 a aparut dorinta oamenilor de refacere a identitatii satului, dar fara a se materializa juridic.

        Apreciat de 1 persoană

  5. Nu se poate discuta de o asimilare pentru ca desi numele localitatii Calvaser este german locuitorii sunt romani , in Seica Mare erau multi sasi , dar si romani , iar cele doua asezari sunt despartite unele de altele de raul Visa cu toate acestea oamenii au fost si sunt si acum diferiti.

    Apreciat de 1 persoană

    • Eroare ! Riul care curge pa sub pod este Calba,mai sus este Visa care se uneste cu Calba .Visa este mai mult o apa statatoare si adinca ,cel putin asa era in anii 60 .Mama mea era din Calvaser si am petrecut multe vacante acolo .Faceam baie in Calba ,care era o apa curata si adinca doar sub pod ,avea nisip curata .Mai jos de pod femeile din sat spalau cinepa si inul ,care se cultiva in Calvaser ,iar sub pod gospodarii isi duceau bivolii sa-i spele .M-am urcat in spinarea bivolilor ,care in apa erau linistiti .Am facut baie si in Visa ,dar cu frica ,era imprejmuita de salcii ,deci era umbra si apa rece si cu mil .

      Apreciază

      • Gresiti, totusi pentru ca Calva se varsa in Visa in dreptul terenului de fotbal sau a Gruiului – un delusor aflat la cateva sute de metrii amonte de podul Seicii. Pe sub pod trece Visa care este afluent al Tarnavei. Credeti – ma trec in fiecare zi peste podul care din acest motiv se numeste podul Visei sau podul Seicii.

        Apreciază

  6. Eu sunt nepotul doamnei Binder-Radler și îm-i amintesc foarte bine cu a fost prgătită cartea și cînd a fost s-o cumăr de la librărie. În ziua cînd am aflat că se poate cumpăra la librărie, bunica mi-a dat ceva mai mulți bani și m-a rugat să cumpăr 25 de bucăți pentru ea. Deși deja atuncia nu am fost mare cititor carea asta eu am citit-o până la capăt! Îm-i amintesc cum pentru pregătiri trebuia fii găsit-ă o poză și cîteva pasaje trebuiau schimbate sau chiar șterse…sufere-am puțin împreună cu bunica. Ea își dorea ca cartea să fie scoasă cum a fost și culeasă ! … și eu copil în clasa a VI-ea înțlege-am asta…

    Apreciat de 1 persoană

  7. Traducerea doamnei Kloos-Ilea eu o citesc cu mare plăcere în zilele astea. Sunt încîntat de talenul ei pentru limba română !
    Îm-i aduce mult aminte de compunerile literare care trebuiau învățate turu-turu pe de rost pentru a primi note bune pentru examenul la liceele de pe vremuri.
    Im-i aduce aminte de compunerile literare care erau întotdeauna înpodobite bine cu cuvinte frumoase, care ne dăde-au multă mîndrie de patrie, oameni, locuri și literatură, dictate de învățătoarele noastre cu glasuri pline de omenire și iubire față de literatură și copii care trebuiau fii pregătiți pentru viață !

    Apreciază

  8. traducere în dialectul săsesc din valea buii :

    Wohär det Kaoldbaochduel sengen Nummen huet
    (vu Chrestel Misch eos Mächelsdref)

    Et wór zea dier Zekt, wä de Mänschen noch mät Risen uch Drache gekämpft hadden. Dea kaom emól en mäichtij Drachen end less sich äm hegdichen Kaoldbaochduel nedder. Hie rícht vu Schielken bäs kén Ongenítheln. Wonn hie schleff, wór´t wä wonn e Gewedder neddergeng, end seng Ódem wór esi kaolt, datt de Bäch äm Duel uch nóch zer híßen Góreszekt zeafrurren. Wonn hie heangrij word, grabscht hie nó em Íußen oder em Mänschen end verschleang en. Hie wór esi mächtij, datt em nichen Waff kén än erhiewe keangt. De Mänschen fengen un, det Kaoldbaochduel ze ämgón, well dó wiejen der Kealden näster míh wueße wúl.
    Nor driwen af íst schwiewelij Wúlken iwer´t Duel, eos dienen scharf Blätz nedderschleachen end den Drachen deff än de Schleef traofen. Wä hie mät dem Diud reang, zeddert de gaonz Laondscheft äm än ämeränk.. Nea leach der diud Drachen end less sich net af de Sekt rommen. Mät der Zekt bruecht der Sturmwängt Saond uch Stúf end däkten en zea. Dernó woss Ruesen iwer en. Uch mät der Zekt wór dó en hijelich Laond entstaonden end et wossen Strech uch Bím draf. Af dem Kúpen vum vertstennerten Drachenleiw fährt en Wiej. Reichts such länks zäh sich de Bärj uch Hijel bäs uewen än´t Duel. Se lossen dektlich erkennen, datt daot fräer de Räppen fum Drachen gewiest sen. Af der schädijen Sekt äs nea Bäsch end af gener Sekt sen de Waingertberch.

    Apreciat de 1 persoană

  9. Minerva Roman Si eu tot din Calvasar sunt.In copilarie mergeam la scaldat in raul Calva,mergeam la cules de flori,mai tarziu la munca campului si la balurile din sat.Mi tare draga si Biserica din sat unde mergeam de cand ma stiu si pana azi.Aveam colegi sasi si unguri,ne intelegeam bine si am ramas prieteni.Desi locuiesc la Sibiu in Calvasar e acasa .Dumnezeu ne-a binecuvantat cu aceste locuri frumoase si oameni buni.
    Îmi place · Răspunde · Chiar acum

    Apreciat de 1 persoană

  10. eu sint din Seica Mare. Am trait acolo 33 de ani dupa care in 1990 am plecat in Germania. Sint stabilita in Stuttgart si imi este tare dor de locul meu natal.
    Acum nu mai mergem asa des in Romania dar ori de cite ori ajung la Seica totul miroase altfel.Miroase a pamint natal imi iasa pielea gainii ma simt usoara si in acelas timp trista ca nu mai gasesc aproape pe nimeni pe care am cunoscut atunci.
    Strabunicul meu a fost judecator si primar pe vremea lui si pe a lui ” Stiler” toata lumea ii cunostea.
    Bunica noastr ne povestea foartwe multe povesti din trecut asa ca am stiut si de povestea cu acest balaur. Aveam o matusa la Boarta si cind eram noi copii nu circulau autobuze asa ca mergeam pe jos egal iarna vara. Tot ne inchipiuam cit de mare si de lung a trebuit sa fie acel balaur.
    Valea Calvei noi o cunoastem sub numele be Valea Calbei( in germana Kalt Bach) riul rece.
    Ce sa va povestesc si euu stiu multe legende de la bunica stiu ca sasii din seica au fost oameni gospodari si la locul lor si multi( ca si mine) au dor de tara.si s-au inteles si se inteleg bine cu rominii din comuna.

    Apreciat de 1 persoană

    • Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase și vă așteptăm cu povești, dacă vă face plăcere. Multă sănătate, ca să mai ajungeți mai des pe acasă! Vă salut cu drag

      Apreciază

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s