Drabenderhöhe – o colonie de sași în vestul Germaniei

 

Drabenderhöhe era cândva un sat obișnuit din vestul Germaniei, în care locuiau vreo 500 de suflete. Asta până prin anii ’60, când s-a întâmplat probabil cel mai neobișnuit lucru din istoria locului: la marginea satului a răsărit un cartier de două ori mai mare decât centrul vechi, cu blocuri scunde și case luminoase, cu străzi largi, mărginite de verdeață. Majoritatea caselor sunt terasate pe locul deluros, iar curțile au deschidere spre colinele împădurite ce ocrotesc locul ca într-un căuș. Noului cartier i s-a spus die Siedlung/colonia.

Apoi, aici s-au mutat rând pe rând niște locuitori oarecum stranii, pe care localnicii i-au analizat nedumeriți: parcă ar fi fost nemți, căci vorbeau un soi de germană, mai arhaică, cumva rustică și uneori comică, dar, ce era poate cel mai ciudat, noii sosiți își spuneau sași/Sachsen, deși veneau tocmai din România.

Noii locuitori ai satului Drabenderhoehe erau sașii emigrați din peste 200 de localități din Transilvania. În amintirea locurilor natale, sașii ajunși aici și-au și botezat străzile tinerei colonii cu nume dragi de acasă: Strada Sibiului, Brașovului, Clujului, Sighișoarei, Mediașului, Sebeșului, Piața Transilvaniei, etc. Astfel, Drabenbderhoehe, vechiul sătuc german, a devenit prin venirea sașilor un cartier special, colorat etnic, un fel de insulă săsească în Germania. Cu peste 2500 de suflete, aici locuiește cea mai mare comunitate de sași transilvăneni de astăzi, de oriunde.

Un loc aparte, în care memoria și uitarea, integrarea și alienarea, autenticul și simulacrul conviețuiesc pe aceeași stradă, uneori în același suflet.

E a doua zi de Paște și peste Drabenderhoehe răsună, grave și egale, bătăile clopotului pe care sașii l-au adus din Moardăș, județul Sibiu.

 

Povesti sasesti0582
Turm der Erinnerung / Turnul memoriei – un monument ridicat de sași în mijlocul comunității din Drabenderhoehe, Germania. Arhitectura lui amintește de turnurile bisericilor fortificate din locurile natale

 

Cuibul sașilor din Germania

 

Hoinărind pe străzile din Drabenderhoehe, primăvara pare la fel ca în oricare alt orășel din Germania: străzi curate, verdeață de un crud încă transparent, șiruri de case albe sau pastelate, deloc ostentative și aproape identice, cu garduri sfioase sau doar grădinuțe de flori deschise, în stil american. În pomișorii de pe peluze se leagănă ouă de plastic, iar pe uși atărnă coronițe de Paști, după moda ultimilor ani, care face ca Paștile să semene tot mai mult cu Crăciunul. Casele sunt aproape intimidant de îngrijite, paralele și pependiculare, într-o geometrie zveltă și disciplinată, ce contrastează cu imaginea pe care o păstrez din Transilvania, mai ales cea rurală, săsească – umbroasă și decojită, aplecându-se cu fiecare zi firesc și ostenit spre pământ, într-o boemă, aproape poetică istovire.

 

În ultimii 50 de ani, satul Drabenderhoehe a crescut economic și cultural într-o așezare vie, un loc în care sașii, odinioară veneticii din Transilvania, s-au străduit să prindă noi rădăcini. Câțiva au făcut asta încercând să se lepede de cele vechi, alții dimpotrivă, ridicând altar din vechea lor patrie și cruce din propria umbră.

 

Gospodari și ghidați de simț practic cum îi știm, sașii au luat și aici viața de la capăt, așa cum au făcut de mai multe ori în secolul trecut, chiar dacă de data asta se aflau la peste 1600 de kilometri distanță și redeveneau un fel de coloniști prinși în acolada sorții. Nu a trecut mult până s-au dumirit că și în Germania sunt și vor rămâne străini, deși unii se iluzionaseră că se întorc în vechea patrie, ca-ntr-o țară a făgăduinței. Dar, spre deosebire de sașii risipiți prin restul Germaniei, celor din Drabenderhoehe le-a fost mai ușor pentru că au rămas împreună, un cuib închegat. Obișnuiți să țină șirurile și să se ajute ca într-o mare familie, necesari și suficienți unii altora, au izbutit să se acomodeze mai ușor. Sașii din Drabenderhoehe se consideră norocoși pentru că au și în Germania ceva ce toți ceilalți au pierdut odată cu marele exod: comunitatea.

 

Cu timpul, cu ajutor de la alții și ajutându-se mai ales singuri, sașii au început să-și îmblânzească locul și să-l ia în posesie: au întemeiat grădinițe, școli, o biserică, asociații culturale, o fanfară, un cor, o formație de dansuri, un muzeu, un azil pentru bătrâni, organizații pentru tineri, un turn care le amintește de bisericile vechi din Transilvania, ba, de curând, și o cafenea numită 7buergen. Și-au botezat străzile și le-au pictat indicatoare cu oameni în portul popular specific zonelor natale – portul de pe Târnave, din Țara Bârsei, din „Țara veche” (generic, Transilvania) și „a vinului” (zona Mediașului)– ori cu bisericile impunătoare din Bistrița şi Sibiu. Astfel, Drabenderhoehe a devenit, deși puțin impropriu spus, orășelul sașilor din Germania.

 

Drabenderhoehe a crescut ca un loc aparte, folosit de autoritățile din Germania ca exemplu de succes pentru integrarea imigranților, fiind și premiat pentru asta și vizitat în repetate rânduri de președinți și politicieni. În 2013, locuiau aici peste 3300 de persoane, aproximativ 2500 dintre ei declarându-se etnici sași din Transilvania. În 2016, Drabenderhoehe a sărbătorit 50 de ani de la stabilirea sașilor transilvăneni aici.

 

Povesti sasesti0602
Stemele locurilor natale ale sașilor la baza Turnului memoriei/Turm der Erinnerung din Drabenderhoehe
Povesti sasesti0604
Trecut și viitor pe strada „vechii țări” a sașilor din Drabenderhoehe, Germania

 

 

Transilvania în miniatură

 

Am înnoptat la un hotel mic din centrul orașului, pe strada cu același nume ca al localității. Ca un semn că locul e un creuzet efervescent cultural, tânăr și conectat la prezent, camera de hotel e botezată cu numele lui Rami Jaffe de la Foo Fighters, care se pare că au trecut de mai multe ori pe aici.

 

De la hotel, adulmecând dimineața răcoroasă și limpede, ies nerăbdătoare să hoinăresc pe străzile orașului, ca și cum aș lua la pas o hartă a Transilvaniei săsești.  O astfel de hartă în minatură am mai parcurs undeva în estul Muenchenului, doar că acum, în Drabenderhoehe, mica Transilvanie este considerabil mai mare și, cel mai important, pe străzile cu nume familiare locuiesc chiar sași.

 

Coborând de la hotel pe strada principală, Drabenderhoehestrasse, ajung în Siebenbuerger Platz/Piața Transilvaniei, un fel de kilometru 0 al orașului. Aici, de o parte și de alta a străzii principale, se adună ca niște raze, străzile coloniei sașilor. Rămân în dreapta șoselei, lăsând la stânga Strada Țării Vechi/Altes Land, trecând pe lângă cofetăria 7buergen. Cotesc la dreapta, spre azilul de bătrâni străjuit de Turnul Memoriei/Turm der Erinnerung, ce amintește de arhitectura turnurilor de biserici fortificate de acasă. Cobor apoi câțiva metri și apuc la dreapta pe Strada Unterwald (la sași denumește zona dintre Orăștie și Sibiu), care mărginește cartierul sașilor, șerpuind pe locul deluros. Ajung în intersecția dintre Strada Sebeșului/Muehlbacher Gasse și a Clujului/Klausenburger Gasse, de unde continui pe Strada Rupei/Repser Gasse. La capătul ei traversez strada principală și cobor pe Strada Brașovului/Kronstaedter Gasse, care face intersecție cu Strada Sibiului/Hermannstadaedter Gasse. Continui pe Strada Sibiului, care la dreapta dă în Strada Bistriței/Bistritzer Gasse, iar câțiva metri mai sus, la stânga, se întâlnește cu Strada Țării Bârsei/Burzenland Strasse și continuă în Strada Țării Ovăzului/Haferlandstr. Apuc pe Strada Țării Bârsei, largă și curbată, până ajung în Strada Văii Târnavelor/Kokeltalstr și, continuând drept pe lângă magazinul de blănuri Gunesch, care are pictată pe fațadă o impunătoare stemă stilizată a Transilvaniei, ajung la intersecția cu Țara Vinului/Weinland, iar de aici, câțiva metri la stânga, mă întorc de unde am pornit, în Piața Transilvaniei.

 

După așa o plimbare prin „Transilvania” sașilor din Drabenderhoehe, mă opresc la cofetăria 7buergen, unde se găsesc delicatesele cu gust de acasă – Hanklich, Baumstriezel/KurtosKalacz, cozonac și prăjituri cu foi.

 

Povesti sasesti0603
Piața Transilvaniei, punctul zero al coloniei sașilor

 

Povesti sasesti0588
Cafeneaua 7buergen

Povesti sasesti0587Povesti sasesti0591Povesti sasesti0606Povesti sasesti0611Povesti sasesti0612Povesti sasesti0592Povesti sasesti0596Povesti sasesti0598Povesti sasesti0600

 

Oameni cu umbră și oameni fără umbră

 

E dimineața devreme, în a doua zi de Paști. Pe Strada Brașovului / Kronstädterstr., un bătrânel șovăie cu ochi plecați, părând că înaintează ca printr-o apă vâscoasă, care-i îngreunează calea spre capătul pământului. Lungită pe albul trotuarului, umbra lui îl urmează stăruitoare, ca și cum i s-ar lega de picioare și i-ar pune piedică la fiecare pas. Un copil, pe bicicletă, se lasă să alunece pe panta străzii – umbra lui îl urmează sprintenă, ușoară, nerăbdătoare parcă să se desprindă de pe trotuar.

 

În mijlocul orășelului, în Piața Transilvaniei, m-am oprit la cofetărie, lângă masa unor doamne cochete, cu obraz alb și uscat ca o hârtie creponată, care sorbeau tăcute din cafea aburindă. Umbrele lor s-au culcat la umbră, chircite în plasele de cumpărături. Doamnele însă, mă fixau insistent, cu interes, dar distante și stânjenite, presimțind că, dintre toți cei care se mai aciuau pe aici, eu le puteam vedea umbrele și, mai important, le recunoșteam în complicitate.

 

Povesti sasesti0595

 

După mai bine de cinci decenii de când s-au stabilit în Drabenderhoehe, sașii s-au schimbat, au ajuns la a doua sau a treia generație, unele umbre au îmbătrânit, altele, epuizate, se povestește că și-au luat lumea-n cap și s-au ridicat într-o bună zi în văzduh. De la o vreme, pe care nimeni nu și-o poate aminti cu exactitate, mulți au început să se camufleze în mediul noii patrii, să se adapteze sau poate numai să mimeze reintegrarea în propriul destin, iar altora au început chiar să le mijească noi umbre, niște umbre vagi de umbre, făcute, iar nu născute. 

 

Câteodată, mai ales sâmbetele de Flohmarkt, unii mai înciudați își scot umbrele la vânzare – le întind pe mese de camping și le expun în toată goliciunea lor, vânzându-le cu amănuntul, chiar și cu instrucțiuni de utilizare. La cei care se încăpățânează să le păstreze, nevrând să renunțe la ele nici în ruptul capului, umbrele sunt încă robuste, demne și mândre, le cunoști dintr-o mie. Dar ei sunt pe zi ce trece tot mai puțini. Au rămas solitari și neclintiți, oameni-monumente ca arborii seculari de pe colinele Transilvaniei.

 

Povesti sasesti0622

 

Unora, Drabenderhoehe le-a devenit casă, acasă, altora doar o adresă de domiciliu. Cumva, ca toți sașii care au plecat din Transilvania sau, într-o oarecare măsură, ca toți emigranții de astăzi, cu toții au țesut în jurul lor o pânză friabilă, ca un surogat de umbră, o poveste care îi individualizează și le legitimează prezența aici. Dar, mă gândesc, nu cumva asta facem cu toții? De îndată ce închidem însă ușa, în intimitatea casei, atunci când ne ferecăm în noi înșine și lăsăm garda jos, provincia din noi se resuscitează periodic, de obicei pe neașteptate. Atunci, umbra reapare ca un abur, ne ia în posesie pe nesimțite sau ne absoarbe violent, ca vacuumul în urma unui tren de mare viteză. Pe unii, umbra, înciudată și răzbunătoare, îi ia direct la palme. Se vorbește pe la colțuri chiar că umbra unora, sătulă să fie ținută din scurt ani de-a rândul, le-a făcut într-o bună zi de petrecanie, exact ca în povestea lui Andersen.

 

Povesti sasesti0625

 

Dincolo de fațadele uniforme, fiecare casă din Drabenderhoehe ascunde fragmente din vremuri imemoriale, pe care sașii au apucat să le aducă cu ei sau pe care le-au recuperat în timp. O vază, un cojoc, o stemă sau un raft cu cărți, ori poate o întreagă încăpere în care familia a îngrămădit, ca într-o capsulă a timpului, chintesența celelilalte vieți. Tablouri, talismane, fotografii prinse în rame și obiecte cu utilizare incertă, prelungiri peste spațiu și timp ale vechii Gute Stube din casele părintești. În inima fiecărei case s-a găsit loc pentru o cameră de refugiu, ca o celulă arhetipală de viață, în care melancolicul Hans ori duioasa Gerda se închid uneori duminica după-amiaza, ocrotiți și rupți de lume, cufundați într-un pântec primordial, din care e plămădită toată ființa lor.

 

Aici își dau întotdeauna întâlnire față în față cu bătrâna și crâncena lor umbră, pe care o regăsesc, uneori posacă, alteori nerăbdătoare să stea de vorbă. Se așază în fotoliu și își contemplă propria umbră, privindu-se în ea ca într-o oglindă. Şi din întâlnirea aceasta nu ştie nimeni niciodată ce va ieşi.

 

Turnul memoriei

Povesti sasesti0631

„Der Turm ist ein Pfeiler einer im Geist gespannten Brücke nach Siebenbürgen. Er erinnert an die bewegte 850-jährige Geschichte und das Kulturerbe der Siebenbürger Sachsen im 1700 km entfernten Südosten Europas, heute Rumänien. Der Turm ist ein Zeichen des Dankes an das Land Nordrhein-Westfalen, das 1957 die Patenschaft für die in ihre Urheimat zurückgekehrten Siebenbürger Sachsen übernommen hat. Er ist ein Denkmal des Dankes für erfahrene Integration und Beheimatung der Siebenbürger Sachsen aus mehr als 200 Ortschaften durch den Oberbergischen Kreis, die Stadt Wiehl, die Kirchengemeinde und die Bevölkerung von Drabenderhöhe.“ Turnul este pilonul unui pod spiritual întins spre Transilvania. El amintește de istoria de 850 de ani și moștenirea culturală a sașilor aflată la 1700 km distanță, în sud-estul Europei, în România de astăzi. Turnul este un semn de mulțumire spre landul Nordrhein/Westfalen, care în 1957 a preluat patronajul asupra sașilor întorși în străvechea lor patrie. Turnul este un monument de mulțumire pentru sprijinul acordat de districtul Oberberg, orașul Wiehl, comunitatea bisericească și locuitorii din Drabenderhohe în integrarea și adaptarea sașilor veniți din peste 200 de localități natale.

 

Turnul memoriei este un monument insolit răsărit în mijlocul așezării sașilor, o axă a lumii noi, ce imită arhitectura turnurilor de biserici fortificate, stâlpii lumii vechi. A fost înălțat în anul 2004, ca simbol al legăturii dintre Drabenderhoehe și cele peste 200 de localități de origine ale sașilor care s-au așezat aici. Baza turnului, care este și poarta de intrare în curtea azilului de bătrâni, e ancorată în plachetele de marmură cu stemele scaunelor săsești.

 

Ca un memento, în vârful turnului bate clopotul adus din biserica din Moardăș/Mardisch, județul Sibiu. Pe vreme frumoasă, localnicii spun că din vârful turnului pot să-și întindă sufletul până departe, pe culmile munților din Transilvania.  Sigur, auzind asta, mi se pare că este mai degrabă o metaforă. Vor să spună probabil că, cel puțin cei care o mai au, au impresia că își întind umbra, ca un elastic gata să se rupă, până în bătrâna țară sau în propria tinerețe.

Povesti sasesti0636

 

La sfârșitul zilei, privindu-l în lumina purpurie a apusului, am avut impresia că primul dangăt al clopotului a trezit ceva misterios, care s-a întins și a planat neobservat peste colonia sașilor: de sub cupola clopotului au început să fâlfâie molatic în zbor, rotindu-se în cercuri prelungi, zeci, ori poate sute de umbre albe și lucioase, ca niște duhuri tocmai trezite din somn.

Am înțeles atunci că umbrele tuturor celor care le-au alungat sau le-au schimbat într-o bună zi ca pe niște haine ponosite, s-au cuibărit aici, formând o constelaţie pe bolta clopotului, de unde, pe înserat, la primul dangăt, se trezesc și vâslesc prin aer, planând ca niște bule de săpun, într-o tânguială mută și imprecisă. Atunci, oamenii locului sunt pătrunși ca de o neliniște care îi împresoară fremătând. La fiecare bătaie a clopotului din Moardăș, în fiecare sas din Drabenderhoehe se întâlnesc umbra celui care a fost și umbra celui ce este.  

 Povesti sasesti0628Povesti sasesti0618

9 gânduri despre “Drabenderhöhe – o colonie de sași în vestul Germaniei

  1. Ei macar s-au asezat la un loc …noi ne-am imprastiat care pe unde..nu ne vedem cu anii..cind ne revedem nu ne mai recunoastem..cred ca noi nici umbre nu putem sa ne mai numim.

    Apreciază

  2. Cänd am venit in Germania, mätusa noasträ a asteptät sä ne asezäm in strada Nösnerland. Casa este fäcutä din timpul cänd erau numai putine case si colonia era deja fäcutä, dar nu era deja coplett fäcutä si organizatä. Colonia aceasta s-a fäcut dupä 1945, dupä deportarea sasiilor transilväneni. Deja dupä 1900 au emigrat sasii transilväneni in statele unite ale Americii si Kanada. Nu se stie scopul si nu se stie de ce?
    Deja intre cele räzboaie mondiale erau contacte cu tara-mamä Germania, fiindcä foarte multi sasi studiaserä in Marburg, Leipzig, Heidelberg, München.
    In strada Nösnerland, care aicea lipseste poza, a asteptat mätusa noasträ sä ne asezäm, sä ne mutäm. Mätusa fäcuserä casa in colonia aceasta, träia pänä 1989, dupä ce muriserä. Abia in anul 1990 puteam sä venim in Germania. Peste 25 de ani am asteptat sä primim pasaportul, pentru a putea sä venim in Germania. Povestea este mai lungä, dar nu stiu, dacä este interesantä pentru fiecare. Am sä scriu odatä o carte micä, cänd va fi timpul potrivit si necesar.
    Cu drag, Dietmar
    P.S.: Mersi, Mihaela, cä au scris articolul acesta frumos si interesant.
    Am sä fiu si de data acesta la intilnirea sasiilor in Dinkelsbühl/Bavaria, fiindcä am organizat si infiintat un grup nou, care va aräta portul medieval säsesc transilvänean din Großschenk-Cincu-Mare-Nagysink-Harbachtal-zona Fägärasului.

    Apreciază

  3. Frumos au reinviat acest loc, maini de sasi gospodari , un loc de care multi nu aveau habar cand au luat-o spre Germania prin anii „80-90 ai secolului trecut, asa cum au luat-o candva in sens invers stramosii lor ca sa ajunga undeva in Transilvania aceea necunoscuta, asezata in causul Carpatilor, prin anii 1200.Minunat acest articol, ne-a arata inca o data ,modul cum inteleg sasii sa-si organizeze comunitatea Mi-a placut ca am gasit denumirea veche a strazii utilizata in Brasovul vechi ,fost Kronstadt , Kronstaedter Gasse, acest termen Gasse,care mai exista pe undele tablite vechi pe casele sasesti
    Dar parca lipsesc multe elemente din Transilvania noastra: cetatile fortificate, cu turnurile marete si nelipsitul turn de pastrare al slaninii, lipsesc portile inalte ce se deschideau larg cu totul, cand veneau carele cu capitele uriase de fan sau cand se intorceau vitele de la pascut, vite ,care se opreau exact la poarta casei stapanului sau, lipsesc inscrisurile alea gotice de pe frontispiciul caselor cu anul constructiei si suplimentar niste flori, struguri ,elemente decorative dupa cum era proprietarul de mester sau ce profesie avea, lipsesc nucii aceia din spatele caselor ,arbustii de soc si desigur nu se mai aude clampanitul berzelor de pe stalpii electrici din lemn de pe strada principala, nici cucul de la marginea padurii ,nici ciocanitoarea . Un burg transilvanean era inconjurat de sate sasesti fortificate, iar sarbatorile erau deopotriva si ale orasenilor si ale satenilor, unde fanfara si intalnirea de la biserica ii apropiau pe oameni comunitatii macar o data pe saptamana, cand aveau atatea sa-si spuna, apoi plecau iar la treburile lor ,neavand nimic de impartit cu alte comunitati. Lumea lor s-a estompat, dar este minunat ca s-au grupat in aceasta asezare, asa cum au facut-o si cei care au plecat spre sudul Braziliei, Argentinei etc si sunt deja la a 4 generatie.
    Sanatate si putere de viata , acolo unde i-au impins sperantele vremurilor , fostilor nostri vecini comunitari, din Transilvania !

    Apreciază

    • Felicit pe aceasta cale comunitatea saseasca din Drabenderhohe pt, identitatea culturala pe care au reusit sa o pastreze . Semnatarul acestor rânduri este descendentul unei comunități germane din păcate dispărute din nordul României , este vorba despre ,,Bukowina,,.

      Apreciat de 1 persoană

  4. Doamna Mihaela Kloos Ilea,in toate știrile postate pe acest site,se aduce aminte de trista poveste a emigrării sau a vânzării sașilor/șvabilor transilvăneni si bănățeni către statul german,de către comuniști .Stiu foarte bine satele ardelenești maghiare,germane deoarece am rude(printre care si sași plecați in Bavaria).De exemplu am fost in satul Gherdeal/Gurtlen si mi-am dat seama ca populația poate reînvia (deoarece majoritatea sașilor plecați au case acolo,refăcute .Si sa știți ca in acest sat este o pensiune in construcție pentru promovarea turismului in aceasta zona superba.) O alta dovada care ma face sa cred ca satul transilvănean poate reînvia(cele care nu au făcut-o) este faptul ca pe YOU Tube existe o înregistrare din anul 2014 cu sutele de sasi întorși in sat sau cu cei din Axente Sever readuși acolo de o familia care nu a uitat de unde provine(familia Stamp).Din păcate,chiar dacă România nu deține atâtea resurse financiare ca si Germania,America ,Austria tot cred ca populația sașilor poate reînvia numai dacă va exista un proiect foarte amplu de dezvoltare a Transilvaniei.Sasii au rămas uniti (dat fiind exemplul de la Drabenderhohe) si pot sa își continue tradiția chiar dacă exista cazuri mai trișare cum ar fi faptul ca unele monumente de biserici luteran sunt scoase la vânzare (Cum e cea din Marpod) dar tot in acel sat este o reuniune anuala.

    Si sa nu uita ca in jurul Sibiului mai exista o etnia germana (landmani) care organizează reuniuni (Ex:cartier Turnișor/Neppendorf al orașului Sibiu/Hermannstadt).

    Mulțumesc pentru ascultare.

    Apreciază

  5. Pingback: Se întorc sașii? | Gradina de hartie

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s