La un pas de Mediaș, există un sat vechi și întrucâtva deosebit față de toate celelalte, datorită gospodăriilor special rânduite, bisericii fortificate ce tronează impunătoare în inima satului și poveștilor transmise din bătrâni.

Evident, turistul curios este atras mai întâi de biserica inconjurata de o impresionantă fortificație cu ziduri înnegrite de timp și turnuri încă zvelte. Gazda acestui lăcaș, întotdeauna primitoare și bucuroasă de oaspeți, este o săsoaică ce a revenit din Germania, doamna Marianne Rempler. Istoria locului, detalii despre arhitectura bisericii, legende despre localitate fac parte din discursul doamnei care te ia de mână și te conduce într-o lume fascinantă. La final, vei fi convins că sat ca Moșna chiar nu mai este în Transilvania.

Nu se poate să ajungeți la Moșna fără să treceți și pragul casei lui Willy Schuster, un sas gospodar întors acasă și s-a apucat de agricultură ecologică. Curtea sa primitoare, brânzeturile fine, dulcețurile de lapte și trandafiri și celelalte delicii bio pregătire cu pricepere de Willy și Lavinia Schuster atrag la Moșna simpli pofticioși, dar și producători de documentare TV din Europa (v. Sara Wiener, Erste Wahl, Milch aus Transsilvanien).

Biserica monumentală din Moșna

Doamna Rempler se simte bine în preajma musafirilor și istorisește cu drag despre biserica și casa parohială, de a căror restaurare s-a preocupat și continuă să se îngrijească. De la primele cuvinte, se simte mândria cu care doamna Rempler îți spune că te afli într-un loc special, unul dintre cele mai frumoase monumente ale goticului transilvănean. Biserica sașilor din Moșna, construită între 1480-1486, este deosebită din mai multe motive. Unul ar fi conformația celor 8 piloni de susținere a navelor exterioare, evident înclinați, probabil datorită faptului că acestea sunt anterioare navei centrale. Așa ceva, spune doamna Rempler, se mai întâlnește numai izolat, undeva în Austria și altundeva în Cehia. Apoi tabernacolul înalt de 11 m este o capodoperă a vestitului meșter sibian Andreas Lapicida.

Altarul bisericii nu este cel original, acesta fiind vândut într-o perioadă de restriște, în 1720, bisericii din Cincu. Cel de acum datează din 1740, însă pictura centrală, al cărei mesaj este “Treziti-vă și vă rugați!” este recentă, din anii ‘70. Orga a fost proaspăt restaurată, în prezent funcționând atât pe aer, cât și pe energie electrică. Orga de aici este sora celei de la Biertan, fiind construite în același an, aduse în 1884 de la Viena, și realizate de către același maestru neîntrecut în epocă, Carl Hesse. Se crede că deasupra orgii ar fi sculptat chipului meșterului Andreas Lapicida.

Picturile de pe panourile balconului, cu frunze de viță de vie și fructe, sunt reprezentative pentru ocupația primă a sașilor de aici, viticultura și pomicultura. Tot aici apar însemnele breslelor vestite din localitate, cele care au adus bunăstarea localității. 

Și aici, ca și în alte biserici săsești, există panouri cu victimele celor două războaie mondiale, ale deportării, dar și o listă cu ultimele familii de sași rămase în sat, până în anii 1990.

Legenda păsării care a ales locul satului

În biserică poate fi observată și pasărea sculptată, ce amintește de legenda păsării care a ales locul întemeierii satului. Se spune că în vremurile când sașii au ajuns în aceste locuri împădurite, se tot gândeau unde să aleagă loc potrivit pentru întemeierea unei noi localități. La un moment dat, ajunși pe Hula Almei, cel mai ridicat deal din zonă, au văzut o pasăre nespus de frumoasă, aurie, așa cum nu văzuseră niciodată. Parcă ar fi fost pasărea măiastră. Și primul lor gând a fost că pasărea este un semn al cerurilor, care le va indica unde să-și întemeieze casele. Așa că urmăriră zborul ei, iar acolo unde pasărea a coborât, au ridicat sașii biserică. Numele localității ar veni de la cuvântul Meshn, care pe săsește înseamnă chiar pasăre.

În cel mai vechi document care se referă la localitățile săsești din zona Târnavelor, datat 1283, apare menționat numele preotului Petrus din Moșna. Și de atunci, Moșna a prosperat și a ajuns o localitate prosperă, în competiție cu Mediaș și cu Biertan pentru a deveni reședință de scaun, titlu câștigat până la urmă de Mediaș.

Chiar în aceste zile, localitatea Moșna este în sărbătoare, aniversând 730 de ani de atestare documentară (1283-2013).

Fortificația

Biserica este înconjurată de o fortificație țărănească solidă, întărită cu turnuri, care înglobează și o capelă gotică, probabil din sec. XIV. Lucrările pentru construirea incintei au început în 1520, când a fost construit turnul de observaţie, două turnuri de apărare şi două bastioane. A fost construit apoi zidul cetăţii cu o înălţime de 9 m, care înconjoară biserica. Turnul de poartă, de la sud-est, are cinci niveluri, iar cel de la sud, ce proteja intrarea pietonală, are trei niveluri. Partea interioară a curtinei avea cămări, pe două niveluri, deasupra cărora se aflau drumurile de strajă. Turnul propriu-zis al bisericii, clopotnița, înalt de 8 niveluri,  adăpostește trei clopote (2 mari si unul mic), considerate ca fiind unele dintre cele mai mari din Transilvania. Se crede că vibrațiile produse de acestea de-a lungul timpului au determinat  apariția unor fisuri în zidul turnului. În sat există legende care spun că unul dintre aceste clopote se trăgea numai atunci când aici aveau loc execuții prin spânzurătoare.

Astăzi se păstrează și nelipsitul Turn al slăninii, cămara special aerisită, pentru păstrarea prețiosului aliment al comunității.

Satul cu gospodăriile de-ntoarselea

Moșna este deosebită și în afara zidurilor bisericii, prin gospodăriile sale deosebite. Probabil din cauza stratului de apă freatică ridicat, care făcea ca pământul să fie mai apătos, sașii și-au structurat casele invers față de modelul consacrat: cu șura la stradă și casa în fundul curții. Acest tip de rânduire este astăzi o atracție turistică și o mândrie pentru locuitori, care te vor invita cu drag înăuntru, dornici să-ți arate case cum nu mai are nimeni. Așezarea șurii la stradă înlesnea accesul căruțelor și animalelor, care nu întinau astfel toată curtea. Urmează bucătăria de vară, iar casele de locuit erau în spate. Pentru ca vecinii să ajungă ușor de la unii la alții, aveau portițe laterale, în spate, pe unde se dezvolta o uliță secundară, de comunicare de la o casă la alta.

Un alt motiv de mândrie este personalitatea lui Stephan Ludwig Roth (1796-1849), istoric, ilustru umanist, profesor și pastor luteran al localității. A studiat teologia la Tübingen, alături de psihologie, chimie, matematică, pedagogie. Revenit în Transilvania, a fost înlăturat din învățământ datorită ideilor sale înaintea vremurilor, devenind pastor luteran la Mediaș, Nemșa și Moșna.

„Conștiința omului se luminează prin educație și cultură” afirma Roth, prin urmare a susținut dezvoltarea învățământului rural și a contribuit la reformarea sistemului de învățământ. A participat la Revoluția de la 1848, a scris Istoria Transilvaniei în trei volume și cunoscuta broșură Războiul limbilor în Transilvania, prin care a militat împotriva introducerii limbii maghiare ca limbă oficială, păstrarea limbii române și a limbii materne a fiecărei etnii, dorind drepturi egale pentru toți, într-o Transilvanie multietnică.

A sfârșit tragic, condamnat la moarte prin împușcare.  În scrisoarea adresată copiilor săi, în ziua execuției (11 mai 1849), spunea  „Am avut cele mai bune gânduri pentru nația mea, fără să fi voit răul celorlalte națiuni.”

La Moșna, prin eforturile doamnei Marianne Rempler, a fost inaugurată o încăpere memorială pentru susținătorul conviețuirii multietnice în Transilvania, cel despre care Dan Berindei spunea:

„Intelectualul înaintat sas Stephan Ludwig Roth a fost îndrumător al poporului său, un luptător hotărât pentru progres. Spirit clarvăzător, publicist de seamă, militant cu vederi înaintate în problema națională, Roth a fost neîndoielnic una din figurile cele mai luminoase ale intelectualității săsești.”

Fiecare loc este unic în felul său, unicitate dată de oamenii care durează o lume ce are puterea să surprindă generații, peste veacuri. Există un patrimoniu material, exterior nouă, pe care avem obligația să îl păstrăm și să ne îngrijim că supraviețuiește timpului, împreună cu un patrimoniu imaterial, pe care îl purtăm în noi, ce însumează tradițiile, legendele, sufletul locului și înțelepciunea locuitorilor. Oameni precum Marianne Rempler tocmai asta fac: se îngrijesc ca lumea pe care o vor lăsa în urmă să fie mai bună decât cea pe care au găsit-o.

În înregistrare, poate fi ascultată doamna Rempler, povestind o parte din cele tocmai citite aici, cu ocazia vizitei unor prieteni din Sibiu, prin amabilitatea cărora avem și pozele din acest articol. Le mulțumesc! 🙂

Foto: George Titei