Biertan (germ.Birthälm, magh. Berethalom)

biertan 22Foto: Sorin Onișor

O zi de poveste în Biertan (germ.Birthälm, magh. Berethalom), inima Transilvaniei saxone. Pe colina din centrul satului, tronează idilic una dintre cele mai impunătoare şi bine fortificate cetăţi ţărăneşti din Transilvania. Fiind un puternic centru economic al zonei, și, din secolul XVI, episcopie săsească pentru 300 de ani, Biertanul a fost o ţintă râvnită de năvălitori. Era deci nevoie de o biserică impozantă, apărată de ziduri solide.

Biserica a fost construită în sec. XV, în stil gotic târziu. Aceasta adăpostește valori inestimabile a căror poveste merge cu secole în urmă. De cum intrăm, ne atrage privirea impozantul altar cu cele 28 de scene pictate de artiști de la Viena și Nürnberg, amvonul sculptat de maestrul Ulrich din Brașov, stranele realizate artistic în relief plat, covoarele anatoliene, ușa sacristiei.

Biserica este înconjurată de 3 incinte, cu 6 turnuri şi 3 bastioane. Accesul în cetate se face printr-o scară acoperită ce trece pe lângă Turnul Paznicului, la capătul căreia se află o piatră mare pe care, demult, erau aşezaţi toţi răufăcătorii pentru ca întreaga comunitate să îi recunoască.

Biertan este primul sit rural săsesc din Transilvania înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, în 1993.
În luna septembrie a fiecărui an, Biertanul găzduiește o întâlnire de amploare a sașilor din România și din lumea întreagă.

biertan-47

Ușii sacristiei din Biertan i s-a dus vestea în lume, datorită sistemului de 19 încuietori, realizat de meșterii locali în 1515. Premiată la Expoziția Mondială din 1900 de la Paris, ușa este un exemplu reprezentativ de manufactură săsească medievală, unică prin excepționalele intarsii și sistemul complex de închidere, care funcționează și astăzi.

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s