Logo

Logoul este imaginea cu care ne prezentăm voioși în lume. Este creația celui mai bun designer de identitate de brand din Cluj, din țară, din lumea reală sau virtuală, Iuliu Duma, care spre bucuria mea mi-e fost coleg și prieten foarte drag.

Parcă nici oglinda fermecată nu ne putea înfățișa mai frumos!

Logo PS principal_RGB_alb - albastru

Pentru că ne întâlnim aici ca să înșirăm povești și amintiri, cel mai potrivit simbol ne este un personaj de poveste. Și nu orice poveste, ci poate cea mai veche, cea care stă la baza întemeierii culturii săsești în Transilvania: legenda cântărețului din Hameln (vezi aici). Cântecul său atrage și farmecă, efect pe care aș vrea să îl aibă și poveștile noastre. Legenda este și o punte de legătură între cele două spații care înscriu viața sașilor și drumurile noastre: Germania și România.

Mi-am dorit un logo memorabil, care să aibă o voce a lui. Am vrut să fie curat și simplu, ușor de recunoscut, să conțină în sine discursul și tonul nostru: tânăr, prietenos, deschis, și serios, și jucăuș, la mijloc de vechi și nou. La nivel cromatic transmitem seninătatea cu care privim spre trecut și optimismul prezentului.

Iuliu a avut ca model de inspiratie ilustrațiile lui Herb Leonhard, un artist născut la München, care trăiește astăzi în Statele Unite. În creațiile sale îmbină aproape feeric ilustrația de carte clasică și un stil propriu, inconfundabil, contemporan. Lumea lui este impregnată cu magie și mirarea din ochii unui copil.

Simplu în formă, dar plin în semnificații, logo-ul este genul de marcă identitară care îmbină multă creativitate și gândire. Iar Iuliu este genul de designer care stie exact ce își doresc clienții săi, în parte pentru ca ascultă, pentru că are experiență, un portofoliu impresionant, dar cred eu mai ales pentru că intuiește mult dincolo de solicitările conștiente. Ca la final, după documentări, răzgândiri și idei ciudate, când îți arată ce ispravă i-a ieșit, să spui:

“Wow! E exact așa cum am vrut, de unde ai știut?”

Mulțumim Iuliu pentru că ai dat chip frumos poveștilor noastre! 😉

Logo PS secundar_RGB_albastru - alb

4 gânduri despre “Logo

  1. Am descoperit Transilvania in cei trei ani petrecuti in Sighisoara la varsta adolescentei. Ca si prima iubire, tot din Sighisoara, Transilvania a ramas in inima mea pe vecie.
    Te invit „la tara” si pe blogul meu. Acolo ma ocup de TREZIREA de care tot vorbesc in Miscarea Meritocrata.
    D-nul Primo, pe care sper sa-l cunosti, este un om pe care-l apreciez pentru inima sa curata , dublata de un curaj legitim, zic eu. Daca vom fi cat mai multi impreuna…si Dumnezeu va fi cu noi. Mai ales ca nu aparam oameni, aparam principii morale.

    Apreciază

  2. Pingback: Povestea fluierașului fermecat din Hameln în ilustrate de colecție | Povești săsești

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s