Turul bisericii din Richiș în 10 explicații și imagini cu Johann Schaas

Despre Herr Schaas v-am mai povestit aici, deși pe atunci încă nu îl cunoscusem personal. De curând, în luna ianuarie, am ținut neaparat să îl întâlnesc și să vizitez biserica din Richiș, căreia i s-a dus vestea datorită poveștilor cu care Herr Schaas își întâmpină oaspeții.

Biserica din Richiș nu este nici cea mai veche, nici cea mai mare, nici cea mai bine întreținută dintre bisericile evanghelice din Transilvania. Nu impresionează nici ivindu-se pitoresc dintre dealuri, nici nu te copleșește privind-o de aproape. Are caracteristicile arhitecturale care îi conferă valoare, însă orice loc are în definitiv specificul său. Și totuși, este unul dintre cele mai cunoscute și mai vizitate lăcașuri ale sașilor. De ce? Pentru că aici există un om care o cunoaște ca pe propria casă, care așa te și întâmpină. Herr Schaas captează atenția prin talentul de povestitor, explicând simplu, cu umor, însă impresionant de acurat și complet despre biserica satului său. Spre deosebire de ghizii turistici care te repezesc cu o poezie învățată pe de rost, Herr Schaas are ceva din așezarea, răbdarea și vitalitatea bunicului înțelept, pe care nu poți să nu îl îndrăgești.

image_1La Richiș e frig, o dimineață cu aer tăios. Satul parcă doarme încă sub o ceață deasă. La un moment dat, apare un nene trăgând de căpăstru un cal alb, îndărătnic. Îmi arată casa lui Johann Schaas, dar îmi spune că nu-i acasă, l-a văzut mergând la câmp. La câmp, în toiul iernii? Ce-i de făcut la câmp în ianuarie?

Așteptăm.

 – La câmp e întotdeauna ceva de făcut, s-o știți dumneavoastră. Numai cine nu vrea să facă, nu face! zice Herr Schaas luând-o repejor înainte, spre poarta de lemn a bisericii.   

– Poftiți, bine ați venit! De când așteptam pe cineva, credeam că i-am speriat pe toți. Iarna nu prea vine nimeni pe la noi, oare ce vă aduce aici?

– Chiar dumneavoastră!

– Ei, pe asta nu pot să o cred! Eu???!

Orice tur al bisericii începe când Herr Schaas se așază în fața ta, pe treptele bisericii. În ochii săi blânzi se citește bucuria că ești acolo. E roșu la față, în mâini frământă cheile permanent, ca un copil emoționat. E curios să afle mai întâi cine suntem, de unde venim, încotro mergem acum, și în general, în viață. Ascultă atent, cu gura întredeschisă, bate din palme a mirare. Ochii săi râd și lăcrimează, senini, sinceri și calzi. Ne vorbește despre sași, despre copiii săi, îi spunem despre familiile noastre. Cântărim subit Germania și România, vorbim amestecat, când românește, când germană. Încheie discuția cu un oftat scurt, fără urmă de regret:

„Eu sunt aici, pentru că aici trebuie să fiu!”

De acum își întră în rol, în acel rol egal cu sine, al fiecărei vizite. Povestește mai întâi despre sat, despre oamenii locului, sași, români, țigani, cu viața și îndeletnicirile lor, despre cum era la ei odinioară și cum pe la vecini. De ce oamenii de prin părțile astea erau ceva mai mândri decât alții. Dar tot oameni. Despre…

cLegenda păcătoșilor din Richiș 

Richișdorfenii erau mari păcătoși, iar femeile noastre, chiar neavând telefoane, până dimineața anunțau tot satul despre ce s-a întâmplat seara. Și atunci acest păcătos era chemat în fața Prezbiteriului bisericii de la noi și condamnat la o pedeapsă foarte grea. Nu trebuia să plătească bani și nici închisoare, trebuia doar ca duminica să stea aici în genunchi și să învârtă cu degetul în piatră, pe când toată lumea venea la biserică. Vă închipuiți dacă aceste femei vârstnice care treceau pe lângă el – la Richiș lumea se considera prea educată ca să folosească cuvinte urâte – spuneau numai Săracu, iară o pățât-o! Uitați găurile astea! După mărime, avem o dată păcătoși normali de Richiș, păcătoși foarte mari de Richiș și un rând de găuri foarte mici, unde se potrivesc numai degete de femei. 🙂

Vă rog să poftiți înăuntru! Aveți timp să mă ascultați?

 Sculpturile misterioase din bisericălș

Biserica a fost construită pe la 1400, fiind biserică de mănăstire a călugărilor ordinului cistercian. Cistercienii au fost un grup de călugări, cărora le spunem în săsește Bettelorden. Ei au fost călugări sărmani, de aceea nu aveau un turn de biserică. Statutele lor  interziceau acest lucru, ca să nu arate bunăstarea în exterior. Numai o turlă deasupra și atât. Turnul a fost clădit ulterior, din zidurile de apărare. La 1400 încă aveam aici religia catolică, la 1540 aproximativ, noi am trecut la religia evanghelică, de confesiune augustană. În Transilvania s-a întâmplat ceva ce nu s-a întâmplat nicăieri în lume: sașii au trecut pașnic, de bună voie, fără vărsare de sânge, la religia evanghelică. Acest fapt îl datorăm, zic eu, lui Johannes Honterus din Brașov, un preot cu o gândire foarte avansată. El se spune că s-a cunoscut cu Luther de la facultate și probabil de aceea a reușit această mică minune.

Richișdorfenii, după Reformă, s-au găsit într-o mare dilemă: aveau o biserică nou-nouță, cu foarte multe podoabe, care dintr-o dată trebuia să devină foarte simplă. În timpul slujbei, ochiul nu trebuia să fie atas de alte minuni. Sașii din Richiș au hotărât să spoiască toată biserica de sus până jos, doar în alb, să dispară totul dintr-o dată. Și cum spuneam că richișdorfenii au fost un pic cu nasul pe sus, aproape anual zugrăveau toată biserica, să simtă că este curată, să simți că ești la Richiș. Așa s-a ajuns până acolo încât stratul de var a crescut pe pereți ca de la grosimea unui deget, și într-adevăr era o biserica foarte simplă, evanghelică. Sub acest strat s-a păstrat totul aproape intact, până la 1957. Atunci a fost ales un preot care a înțeles că avem o biserică foarte valoroasă, în stil gotic timpuriu. Atunci, sașii din Richiș au curățat totul. Au venit oameni simpli, cu șpacluri, cu perii și au curățat până sus, așa că putem vedea iar stilul gotic clar. În timpul lucrărilor, o femeie a văzut o față umană cioplită în piatră. La noi așa ceva nu era voie și se aducea la tăcere, fără să se mai anunțe nimic.

În 1990, când toată populația noastră a emigrat în Germania, eu am devenit curatorul bisericii, cu toate că nu ar fi avut voie, pentru că în statutele noastre se specifica clar că se alege cel mai bun din sat. Zic eu că n-au prea nimerit-o, dar pentru ca eram singurul rămas, eu eram și cel mai bun, și cel mai rău din Richiș.

Primul meu gând, când am avut cheile, a fost să văd o dată toate aceste chipuri, pentru că tot se zvonea că ar fi așa, sau altfel. M-am închis așadar în biserică, să nu mă vadă nimeni, și ceea ce am găsit depășea cu mult știința mea. Nu-s eu un om cu o pregătire înaltă. Mă aflam în fața unei sculpturi abstracte, ceva ce nu am mai văzut, nu știam ce înseamnă, sunt niște fețe umane foarte foarte urâte, unele au coarne, altele frunze, eu trebuia sa le dau repede un nume, pentru ca vizitatorii doreau să știe despre ce-i vorba. Eu le-am spus foarte simplu „drăcușorii mei„.

Drăcușorii lui Johann Schaasg

Când au veni catolicii în vizită, mi-au atras atenția foarte serios, că așa ceva nu aveam voie să spun în biserică, dar cum nimeni nu a putut să îmi spună ce ar fi aceste sculpturi, eu prezentam mai departe drăcușoii, foarte curajos. Până în 1999, când am avut un grup din Elveția, între ei o femeie foarte tânără, care m-a întrerupt și m-a rugat foarte frumos să nu-mi mai prezint drăcușorii, pentru că ea a studiat tocmai acest stil de artă și nu a avut încă prilejul să o găsească atât de clar, atât de original reprezentată ca la Richiș. Este vorba de cultura celtică, este vorba de un mare zeu al culturii celtice, considerat opusul masculin al Marii Zeițe a Pământului, adică o zeitate foarte înaltă. Se numește „The Green Man”, „Omul verde”, „Grünnen Mann”. Eu de atunci trebuia să prezint omuleții mei verzi, și observam că lumea zâmbea, credea că ceva nu este clar cu mine. Cine a mai auzit de „omul verde” în biserică? Nici eu, și nici vizitatorii mei.

În 2004 am avut un oaspete foarte important, și anume Prințul Serban Cantacuzino, care am aflat ulterior că e și arhitect. Atât a fost de încântat, încât a venit în acea vară de mai multe ori, iar eu aproape că crăpam de mândrie. Apoi am primit această scrisoare care îmi confirma ce este Omul verde și unde mai apare el în Europa. (citește în germană, scrisoarea în care se vorbește despre Omul verde din Bamberg).

Și-acum să mergem să-i căutăm! De ce v-am povestit de drăcușorii mei? Uitați aici: o față urâtă, strâmbă, cu două coarne (probabil a băut cam mult vin de Richiș :)) – este omul verde cu frunzele lui.

Aici sculptorul a ascuns în fiecare frunză o față umană. Trebuie numai să privim foarte atenți, uitați…

Aici, la un singur ciorchine, sculptorul creează trei fete: Tatăul, Fiul și Duhul Sfânt, pe Sfânta Treime o avem de zeci de ori de aici înainte.

Vestitul pietrar Andreas Lapicidae

Cam între anii 1540-1570, sașii din Transilvania au avut un sculptor foarte renumit, pe numele său Andreas Lapicida. Biserica din Richiș era gata, dar când au văzut richișdorfenii ce sculptează acesta la Ațel și la Moșna, au vrut și ei o piesă de el: un gotic mai târziu, diferit de ce am văzut până aici. Dedesubt era amvonul de Andreas Lapicida.

După drapel, pe acest stâlp, pe coloana care pornește în sus, între geamuri, în capitelul cel mic, iarăși ne privește o față umană. Este un cap cu două fețe: una vede în spate, una în față, nu are frunzele, deci nu este zeul despre care v-am vorbit. De multe ori s-a considerat că este fața curatorului de atunci, care trebuia să aibă controlul de sus asupra enoriașilor săi, să nu-i scape nimic.

În spatele nostru, avem o față de femeie bine conturată. Biserica era catolică, de mănăstire, în mod normal nici într-un caz nu era permisă amplasarea chipului unei femei în interiorul bisericii. Cum totuși a apărut acest chip de femeie aici este încă un mister. Știm însă că la Muzeul Brukenthal din Sibiu există o scrisoare care atestă că la construcția bisericii a existat o femeie înstărită care a făcut donații substanțiale. Probabil este chipul ei.

Confruntarea zeilor

Din modul în care este sculptată biserica, putem deduce că Andreas Lapicida era un om foarte învățat, care cunoștea Biblia și obiceiurile reprezentărilor bisericești. Și, așa cum este des întâlnit și în alte biserici din Germania și din Anglia, zeul Gruennen Mann trebuia sculptat undeva față în față cu Dumnezeu, cele două forțe trebuiau să se confrunte. Uitați: Gruennen Mann, cu frunzele lui, o față foarte frumoasă bărbătească, dar și mai frumos reprezentat, Domnul Isus Hristos. Creștinism și păgânism. De 600 de ani stau față în față, și tot liniște este.

Din Saul a devenit Pavel2b

În aceste două tăblii se ascund doi cavaleri. Unul este într-o parte foarte agresiv, atacă cu lancea. Iar aici este reprezentat fără vizir, desculț, cu lancea în picioare, pasiv, pașnic. În Biblie scrie că din Saul a devenit Pavel, adică iarăși avem reprezentarea unui pasaj important din Biblie. Și ascuns, greu de descifrat, avem și anul realizării: 1579. Atât de artistic făcut, de aceea eu cred că este o mare valoare în biserica noastră!

Ușa sacristiei din Richiș, sora celei din Biertan2d

Ușa din Biertan este cunoscută și valoroasă pentru că în 1900 a luat un premiu la Expoziția Mondială de la Paris. Pe atunci a fost pentru sașii noștri o mândrie foarte mare ca o piesă din Transilvania să fie premiată la o așa expoziție. Dar eu, richișdorfean fiind, spun că asta s-a întâmplat numai pentru că ușa noastră nu a fost acolo. Cele două uși sunt de același maestru. Ușa noastră este cu un an mai tânără, de aceea eu zic că cea din Biertan a fost lucrare de calfă și a noastră e lucrare de maistru. Dar să trecem la probleme mai complicate.

Că ușile sunt de același maistru o dovedesc motivele de intarsii. Primul brâu la Biertan cu același motiv și, vreau să vă arât aici, prin aceste motive, tocmai pe Brâncuși, cu coloana infinitului. Greu de interpretat, aceste fâșii se aduceau gata realizate de la Roma și probabil că nu sunt unice. Tâmplarii noștri numai îngropau intarsiile, dar ele erau de fapt realizate și aduse din Italia. Probabil că este un motiv des întâlnit în Europa acelor vremuri. E o explicație de la mine, nu am cum să o argumentez, dar eu așa o înțeleg.

Al doilea și al treilea brâu la Biertan este ca și la Richiș.

Acum, aici sus, emblema satului: Fischreiher (*bâtlan, stârc) și Reichesdorf. Reihersdorf poate fi. (*o posibilă ipoteză pentru denimirea satului)

Încuietoarea de la Biertan este mai complicată. Dar broasca noastră, cât îi de simplă, are un mecanism automat.

Cistercienii, primii viticultori din zonă1d

Se știe că la abația de la Cârța călugării cistercieni consumau cantități foarte mari de vin. Și la 5-7 litri de persoană pe zi. Atât de mari, încât erau tot timpul beți, iar oamenii s-au plâns lui Matei Corvin, care la 1474 i-a scos pe cistercieni din abație. În unul din documentele de la Sibiu se menționează că cistercienii au fost alungați din cauza comportamentului imoral. Acum, aici noi avem un strugure sculptat în biserică, simbol al podgoriilor renumite de la Richiș, și eu zic că vița de vie, soiul de Brugundia, a fost aclimatizat aici de către cistercieni și ei au fost cei care au adus podgoriile în această parte. Cu ei a început viticultura aici.

Scaunul „medicului legist”șț

Trebuie să vă mai spun și povestea acestui scaun. Se știe că un lucru deosebit la Richiș a fost alegerea unui jurat din rândul oamenilor simpli din sat, care depunea un jurământ, pentru a spune întotdeauna numai adevărul în fața Bisericii. Este un lucru neobișnuit pentru Biserica Evanghelică alegerea acestui jurat. Acesta era omul care în momentul când cineva din sat deceda, el trebuia să îl controleze, pentru a vedea dacă a fost o moarte naturală sau nu. Scria un bilet mic cu numele, data și menționa că nu s-au găsit urme de violență. Adică un medic legist, dar fără pregătire. Altfel, la Richiș nu era voie să îngopi un om fără să fie văzut de către acest jurat. Ultimul jurat pe care îl știu eu a fost până în 1975, care stătea duminică de duminică exact pe acest loc. La finele slujbei, noi mergeam în jurul altarului, apoi ieșeam pe rând pe această ușă, trecând toți prin fața acestui jurat. Și acesta aprecia din acest loc, care este starea fiecăruia și care cât o mai duce. Iar dacă se întâmpla ca un om sănătos și în putere să moară subit, era atunci de cercetat dacă a fost de moarte bună sau nu cumva și alții l-au ajutat un pic.

Și așa s-a încheiat turul bisericii, iar, pentru o clipă, a fost rândul meu să îl uimesc. Nu de la firul ierbii, ci din înaltul cerului. Însă tot cu dinți de lapte.

Eine Drohne!

Când am făcut poza, m-am găsit eu să nu-l încurc prea tare pe Herr Schaas, așa că i-am explicat că aparatul e un fel de elicopter de jucărie, cu telecomandă, atat că are și o cameră care filmează și face poze. La care Herr Schaas se luminează la față și exclamă deodată, ca un copil bucuros: „vaaai, eine Drohne!”

Prin Richiș încă nu a mai pomenit așa ceva, dar a văzut el la televizor, la nemți.

?????????????

Am fost numai două persoane, dar Herr Schaas ne-a ținut în biserică aproape două ore, trecând pedant de la un colț al bisericii la altul, punând totul în context și dezvăluind istoria care conferă farmec și valoare, piatră cu piatră. Apoi ne-a invitat acasă, să nu plecăm așa zgribuliți. Are el leac bun de frig și de dres glasul după atâta povestit.

Și așa, la final, pleci simțind că ai văzut un loc într-adevăr special, că ai cunoscut un om rar astăzi și cu promisiunea că neaparat trebuie să revii. Herr Schaas nu este istoric, e un povestitor șarmant căruia impreciziile sau ipotezele prea îndrăznețe i se pot ierta. Nu despre demonstrarea adevărului istoric e vorba aici, ci despre farmecul poveștilor depănate cu har.

Johann Schaas este slujitorul credincios al bisericii din Richiș, omul care își îndeplinește cu conștiinciozitate sarcina ce i-a fost încredințată.  Nu se consideră ghid turistic, ci curatorul bisericii din satul său natal, omul care duce la capăt o misiune, rostul său pe lume. Efortul său nu numai că decodifică pentru turistul profan limbajul zidurilor bisericii, ci recodifică, tainic și personal, pentru cine are urechi de auzit. E felul său de a înmulți talanții.

Herr Schaas își începe turul bisericii șezând pe treptele bisericii și îl încheie din scaunul juratului. Sugestiv, nedisimulat, așa se poziționează el în fața lumii. În loc să te întâmpine orgolios din capul scărilor, din locul rezervat gazdei, Herr Schaas te obligă să îl privești de sus în jos sau cel mult de la egal la egal. E atitudinea omului înțelept, dintr-o lume care se conduce după alte valori. Cel care stă jos are deprinderea de a privi în sus, are loc de creștere mai mult.

Bineînțeles, am redat doar un sâmbure din ceea ce povestește Herr Schaas. Dacă ajungeți aici, dacă ați fost, știți că farmecul său nu poate fi egalat. Deși trăim în vremea Facebook, în care oricine e atât de ușor abordabil, ne este tot mai teamă să vorbim față în față, și devine tot mai comod să dăm click-uri în loc să vedem oamenii din jurul nostru.

Johann și Johanna Schaas sunt ultimii sași din Richiș. E păcat să nu-i cunoaștem, oameni ca Johann Schaas sunt o poveste fără sfârșit, din care avem atât de multe de învățat. Căutați-i!

opit

(*cine ghicește ce face instalația de pe sobă?)

 

9 gânduri despre “Turul bisericii din Richiș în 10 explicații și imagini cu Johann Schaas

  1. Pingback: Oameni care schimbă lumea: Paul Hemmerth și povestea Casei Noah din Richiș | Povești săsești

  2. Foarte frumoasa povestirea, Stilul vioi folosit are darul de a transpune cititorul in privitor direct al intamplarilor. Obiectul care se afla asezat pe plita cred ca este un almbic facut chiar de herr Schaas.

    Apreciază

  3. Pingback: Satul românesc nu moare, satul se transformă | Povești săsești

  4. Pingback: Fă rai din ce ai. Prințul Charles, Sara Dootz și poveștile Viscriului | Povești săsești

  5. Pingback: Unde sunt sașii noștri? Parada portului tradițional săsesc, Dinkelsbühl 2014 | Povești săsești

  6. Pingback: Calfa călătoare care reînvie la Richiș meșteșuguri uitate | Povești săsești

  7. Pingback: Călătorie în caleașca regală pe Valea Hârtibaciului | Povești săsești

  8. Pingback: Călătorie în caleașca regală prin satele săsești | Povești săsești

  9. Pingback: Oameni-copaci | Povești săsești

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s