La Cârța/Kerz/Kercz se află singura abație cisterciană nedistrusă din România și cea mai estică din Europa. Călugării cistercieni, renumiți pentru hărnicie, dar și pentru excesele bahice, au ridicat aici un edificiu impunător și prosper, care a influențat arhitectura din toată Transilvania. Astăzi abația este atracția turistică într-un sat liniștit, impresionantă prin atmosfera gravă și legendele ruinelor gotice.

Deși se apropiau nori amenințători, când am ajuns se lucra de zor în curtea mănăstirii, ca în vremea cistercienilor. O tanti îngrijea florile proaspete de pe alei, un nene peria meticulos fiecare piatră funerară în parte, la casa parohială trebăluia mai multă lume. Toți pregăteau sărbătoarea de Kronenfest care urma să aducă mulți oaspeți la sfârșitul săptămânii. Kronenfestul se mai ține doar în două-trei sate din Transilvania, semn că aici au mai supraviețuit câteva tradiții, dar și o comunitate săsească ceva mai numeroasă. Aș fi vrut să-l întâlnesc pe preotul Reger, despre care am auzit că ar fi un fel de Adso din Melk căruia-i place a povesti îndelung despre predecesori și misterele abației, dar văzând toată agitația nu am mai îndrăznit să-l deranjez. Vor mai fi sigur dăți viitoare. Așa că doamna de la infopoint ne-a pus amabilă cheile în mână și ne-a invitat să vizităm singuri mănăstirea, spunându-ne să zăbovim cât avem chef. Să încuiem numai la plecare și să-i ducem cheile înapoi.

Asta da primire! Deși felul cum vântul șuiera subțire printre ruinele din curte și trăsnetele dezlănțuite aminteau legendele cu fantome care împresoară locul și recunosc că atmosfera nu era tocmai primitoare. Noroc că nu mă sperii ușor, știam eu că-mi va folosi cândva că m-am jucat ‘scunsa prin cimitir. Doar m-am născut în Transilvania! Scotocind de capul nostru fiecare ungher al bisericii, am avut sentimentul stingher al musafirului care caută prin sertare în timp de gazda iese scurt din încăpere. Dar am căutat, iar istoria și poveștile abației sunt fascinante. Iată ce-am aflat:

Cine au fost cistercienii

Ordinul călugărilor cistercieni a fost înființat în 1098 de către abatele Robert de Molesme, în Citeaux, Burgundia, de unde în secolul al XII-lea s-a răspândit în întreaga Europă. Numele cistercienilor vine de la Citeaux-Cistericum, o zonă cu multă trestie. Cistercienii au construit apoi mănăstiri în special în zone mlăștinoase și izolate.

Cistercienii s-au desprins de stilul aristocrat al călugărilor din Cluny, pentru a trăi auster, doar de pe urma propriei munci, conform dictonului Ora et labora (roagă-te și muncește) a lui Benedikt.

Între secolele XI-XIV au înființat peste 1400 de mănăstiri în întreaga Europă, din Portugalia, până în Anglia în nord, peste Germania și Austria și până la Cârța, cea mai estică abație a ordinului.

Cistercienii, călugării albi sau călugării-țărani, cum li se spunea, erau renumiți pentru hărnicie, măiestrie în construcția edificiilor și pricepere, mai ales în ale viticulturii și pisciculturii, de unde și-au atras cu timpul și faima de mari băutori de vin. Trăiau auster, munceau zi lumină și aveau program de rugăciune foarte strict, la trei ore. Cistercienii nu mâncau carne, doar pește, nu aveau nici o sursă de încălzire în camerele lor, se îmbrăcau numai în veșminte făcute de ei și vorbeau doar strictul necesar.

Călugării cistercieni de la Cârța

Pe teritoriul de astăzi al României au funcționat două mănăstiri cisterciene: una la Igriș, în județul Timiș și alta la Cârța, în județul Sibiu. Mănăstirea Igriș a fost fondată în anul 1179, de Ana de Châtillon, prima soție a regelui Béla al III-lea al Ungariei, originară din Franța. Aici a funcționat prima bibliotecă de pe teritoriul României de astăzi. Mănăstirea a fost întemeiată ca abație-filie a mănăstirii călugărilor cistercieni de la Pontigny, fiind locuită inițial de călugări veniți tot din Franța. De aici, o parte dintre călugări au migrat spre est, stabilindu-se la Cârța.

Abația de la Cârța este construită în 1202 (an general acceptat, deși nu există documente), ca filie a abației de la Igriș și atestată documentar în 1223, cu numele de Abbatia beatae Maria Virginis de Kercz/Unseren Leiben Frau zu den Kerzen, lăcaș închinat Sfintei Maria, de unde numele de Kerz al localității, asemănător în română și maghiară: Cârța/Kercz.

La Cârța, cistercienii au asanat terenul mlăștinos și au defrișat pădurea sălbatică pe locul căreia se înalță mănăstirea și au creat în jurul său plantații roditoare. Fiind călugări de rit catolic, erau conduși de un abate. Abatele mănăstirii numea preoții și judecătorii din cele zece localități care le aparțineau: Cârța, Criț, Meșendorf, Cloașterf, Apoș, Cisnădioara, Feldioara, Colun, Glâmboaca și Cârțișoara. Cistercienii au adus aici soiuri noi de viță de vie de Burgundia și au introdus rotația culturilor în agricultură.

În Transilvania s-au bucurat de drepturi exclusive, fiind constructori și meșteri pricepuți. Cei care doreau să macine grâne le plăteau uium, cistercienii având singura moară de pe teritoriul celor zece sate subordonate.

Totuși, de la viața austeră, în secolul XV se pare că se ajunsese la o viață luxoasă și desfrânată a cistercienilor, atrăgând dezaprobarea sibienilor. Ultimul abate al mănăstirii a fost Raimond Baerenfuss, despre care a rămas legenda că era vestit vânător de urși și băutor pătimaș de vin.

În mod oficial este cunoscut că mănăstirea a fost desfințată în 1475 de către Matei Corvin din cauza abaterilor călugărilor, averile abației trecând în subordinea bisericii de la Sibiu. Neoficial, scopul politic care se pare că a stat la baza măsurii a fost eliminarea cistercienilor, care era supuși Papei de la Roma, pe când Matei Corvin îl susținea pe episcopul sas din Sibiu, supus regelui. 

Poarta este deschisă, inima și mai mult. Mănăstirea de la Cârța

Se pare că prima bazilică ridicată de călugări a fost o construcție modestă, de lemn. În secolul XIII, pietrari veniți probabil din Franța și Renania au creat abația sub formă de cruce și anexele mănăstirești dispuse în formă de dreptunghi în jur. Planul abației a fost de bazilică cu trei nave și o navă transversală în sistem legat.

Deși primele clădiri au fost construite în stilul romanic specific ordinului benedictin, la aceste construcții timpurii putem identifica și elemente gotice, prezente la toate clădirile de cult din complexul mănăstirii.

Construcția mănăstirii cistercienilor din Cârța a influențat considerabil arrhitectura Transilvaniei din secolul al XIII-lea, urme ale influențelor clare ale goticului cistercian fiind vizibile la Sebeș, Prejmer, Feldioara, Hărman, Hosman, Hălmeag, etc. dar și catedrala de la Alba Iulia.

Mănăstirea a suferit daune importante în repetate rânduri, în timpul năvălirilor mongole din 1241, apoi ale turcilor în 1421. A fost reconstruită de mai multe ori. Ansamblul mănăstirii s-a degradat foarte mult începând cu secolul al XVII-lea, planurile pe care le puteți vedea în incinta mănăstirii fiind elocvente pentru transformările mănăstirii de-a lungul secolelor.

La exterior pot fi admirate rozetele și ferestrele tipice stilului gotic, cu contraforturi masive. Portalurile din ruinele bibliotecii sunt o îmbinare unică de stil romanic și gotic, fiind vizibile arcurile frânte ale celor două ferestre gotice și coloana romanică încadrată în arcada în semicerc. La intrare, deasupra portalului masiv, conic, în stil gotic se află o fereastră rotundă specifică mănăstirilor cisterciene.

Astăzi sunt restaurate careul și corul, unde se țin slujbe pentru comunitatea evanghelică din sat. În interiorul bisericii se află altarul baroc cu Sfinții Petru și Pavel care străjuiesc crucea răstignirii. Orga barocă mecanică datează din 1777. Arcele de boltă se întâlnesc în cor în jurul chipului Fecioarei Maria, ocrotitoarea lăcașului. Stranele de la intrare sunt pictate cu fețe diforme, înspăimântătoare, menite să probeze credința celor care pășeau în biserică.

Turnul-clopotniță a fost construit în secolul al XV-lea de către vestitul pietrar Andreas Lapicida din Sibiu, ale cărei opere sunt prezente în numeroase biserici săsești din Transilvania, precum la Moșna sau Biertan. În vreme de pericol, turnul era folosit ca punct de observație. Cu un pic de curaj, urcând scările spiralatele înguste, din turn ni se așterne la picioare o priveliște minunată asupra satului și întregului ansamblu al mănăstirii, până în depărtare.

În grădina mănăstirii se află piatra de mormânt a lui Franz Pindur (1864-1904), pictor și grafician sas originiar din zonă, autorul a numeorase gravuri și picturi ale ruinelor mănăstirii.

Cea mai veche casă locuită din Transilvania

Casa parohială este probabil cea mai veche clădire locuită din Transilvania. A fost construită în locul vechii cantine a mănăstirii. În fața casei parohiale curge un mic pârâu cu apă, despre care se spune că nu îngheață niciodată, pe care încă mai funcționează o mică moară cu ciocănele.

Cimitirul soldaților nemți și statuia lui Roland

Ceea ce astăzi pare curtea bisericii din Cârța este de fapt locul fostei nave principale, unde a fost amenajat un cimitir al soldaților nemți căzuți la Porumbacu în Primul Război Mondial. În 1926 a fost ridicată statuia lui Roland, simbol al justiției și libertății, operă a zidarului Rudolf Binder.

Legenda întrecerii dintre cistercieni și Diavol

Paradisul este infernul văzut din partea cealaltă.

(Guilermo din Numele trandafirului, Umberto Eco)

Locul neobișnuit, cu ruinele gotice sobre și stilul de viață ciudat al cistercienilor, a dat naștere la foarte multe legende despre mănăstirea din Cârța. Unii spun că ar fi bântuită, că aici se aud periodic sunete ciudate, ba că la un moment dat ar fi fost descoperite schetelete unor uriași.

O poveste interesantă îi pune pe cistercieni în competiție cu Diavolul, chiar la începuturile mănăstirii. Se spune că pe când au început cistercienii să ridice mănăstirea, Diavolul a fost cuprins de mânie și invidie. Așa că pe malul celălalt al Oltului a început și el construcția unei clădiri înversate, nu spre cer, ci spre adâncurile pământului. Călugării și Diavolul lucrau de zor, zi lumină, fiecare pentru a avea edificiul mai impunător, care să atragă mai mulți credincioși.

Tot sfătuindu-se și rugându-se, călugării au avut într-o zi o idee sclipitoare care să-i vină de hac Diavolului. Iată că într-o noapte s-au pus ei împreună și au construit un baraj pe Olt, astfel încât au inundat toată groapa în care Diavolul își construia mănăstirea. Și așa a rămas mănăstirea cistercienilor singura din zonă, solidă și impunătoare ca o catedrală, de veghe secole de-a rândul, până în zilele noastre. Această legendă explică existența unei mlaștini din apropiere, despre care sătenii spun că ar fi fără fund pentru că s-ar afla pe locul mănăstirii pe care a săpat-o diavolul în pământ. Tot în acea mlaștină se spune că se aud bătând clopotele care au fost furate de tătari și aruncate în adâncuri.

Pentru că abația nu era bine fortificată, legendele spun că cistercienii ar fi săpat chiar şi un tunel ce pornea de sub altarul bisericii şi care ducea până la Olt, unde fugeau cu plutele atunci când veneau năvălitorii.

Util pentru turiști

• Infopoint: în casa învățătorului, la drum, în apropierea abației, a fost amenajat un muzeu și un centru de informații turistice unde găsiți pliante și informații utile privind cazarea în zonă. În spate este amenajat un restaurant cu terasă, iar în prelungirea lui se află minunata plantație de afin și zmeură, pe un colț al fostei grădini a cistercienilor.
• Curtea și biserica sunt presărate cu numeroase panouri explicative, cu informații în română, germană, engleză și franceză. Pentru povești depănate cu har, căutați-l pe preotul Michael Reger (intrebați la infopoint),
• Cazare: Camping Salcia Bătrână, ai cărui proprietari sunt olandezi (oameni cu poveste faină) și Pensiunea Moara de piatră
• Localizare: Cârța este în Țara Făgărașului, la 45 km de Sibiu, lângă DN1 în direcția Făgăraș-Brașov, la circa 3km de la drumul principal. În sat găsiți indicatoare spre ruinele abației cisterciene/biserica evanghelică.

Surse informații:

Panourile explicative din incinta abației

Hermann Fabini, Kirchenburgen in Siebenbuergen, Koehler und Amelang Verlag, Leipzig, 1985