A plecat Horst Theil, povestașul nostru din Mühlbach

Joi am vorbit cu Herr Theil. Scurt, dar amabil, ușor ceremonios, cu obișnuitul său ton glumeț. I-am trimis un link cu imagini din Sebeșul de altădată, continuând un mai vechi schimb de poze și idei despre orașul nostru. Mi-a răspuns plonjând în mijlocul unor scene de demult, divagând în detalii pe care puțini și le mai aduc…

Lolele alungă iarna și la carnavalul din Germania

Lolele (Urzeln), ca tradiție veche și specifică zonei, au devenit în ultimii ani o emblemă a Agnitei. De Fasching (carnavalul), în ultima duminică din ianuarie sau în prima din februarie, fuga lolelor alungă ritualic iarna și oferă curioșilor înșirați pe străzile Agnitei un spectacol asurzitor. Dar și gogoși aburinde. Lolele sunt atestate documentar la Agnita…

Zbor peste Gârbova

Fotografii aeriene   În zona Unterwald, cum o numesc sașii, adică fâșia dintre Orăștie, Sibiu, râul Mureș și Carpați, există două cetăți deosebite prin faptul că nu sunt biserici fortificate, ci cetăți ridicate de greavii locali: Câlnic și Gârbova, ambele construite în sec. al XIII-lea. Așezarea de la Gârbova/Urwegen a fost întemeiată de sași, iar…

CLUJUL de altădată: la Piața mare

Inima comerțului de altădată, Piața Mihai Viteazul (numele din 1919. Înainte s-a numit István Széchenyi, după numele politicianului maghiar) sau doar Piața mare, cum o știau clujenii, este un furnicar la intersecția celor mai circulate artere din centrul orașului. În anii ’50, vechea piață și-a schimbat fața odată cu construirea Pieței Agroalimentare și a Cinematografului…