Pe lângă cunoscutul castel de pe Valea Prahovei, într-un colț pierdut de Transilvanie mai există încă un Pelișor. Unul care era locuit cândva de sași gospodari: Pelișorul pitoresc, tăcut și modest din județul Sibiu. Între timp, lumea s-a schimbat și aici la față, în sat mai trăiește doar un sas, iar biserica și casele cândva frumos rânduite se topesc în uitare. Există însă și lumină, ce vine de la casa parohială restaurată recent. Iar peste ani și la sute de kilometri distanță, povestea sașilor plecați din Magarei se scrie mai departe, construind o punte de suflet între cele două case, Transilvania și Germania.

Biserica evanghelică din Pelișor/Magarei. Foto: Ribanna Tocan, octombrie 2013.

Mai demult Măgărei,  germ. Magarei, Magaren, magh. Magaré, satul aparține de comuna Bârghiș. A fost atestat documentar ca posesie a greavilor din Alțâna, în 1357. Între secolele XIV-XIX a aparținut Scanului Nocrich.

Biserica evanghelică fortificată din Pelișor a fost construită în secolul al XV-lea ca o biserică hală, fără turn. Intrarea în biserică se face prin două portaluri, unul sudic și unul vestic, în stil gotic. Odată cu modificările din secolul al XVIII-lea, bolta corului a fost înlocuită cu una mai simplă, din cărămidă. Tot acum turnul de poartă al fortificației devine clopotniță. Este și cel mai înalt turn dintre toate, cu cinci nivele. Turnul a fost ridicat cel mai probabil în primul deceniu al secolului al XVI-lea și adăpostește un clopot datat 1512.

Turnul de poartă are o ușă veche, bine sigilată, traversată de benzi metalice pentru consolidare. Scările care duc la ea sunt presărate la început de octombrie cu frunze arămii, printre care puținii rătăcitori pășesc stingheri.

Ușa din turnul de poartă. Foto: Ribanna Tocan, octombrie 2013.

Biserica se remarca odinioară printr-o acustică foarte bună și orga vestită care răsuna divin. Orga a fost realizată în 1796 de renumitul constructor de orgi Johannes Prause și a avut o soartă interesantă, fiind reparată și modificată de mai multe ori. În 1833, frații Maetz i-au adăugat un pedalier cu două registre. În 1859 Wilhelm Maetz i-a adăugat claviatura independentă. În 1866 a fost restaurată de Eugen Pálfy și aurită de F. Pöckhatz. În 1995, orga a fost demontată din biserica satului și a fost adusă la Biserica Evanghelică C.A. București, ocazie cu care a fost din nou restaurată și mărită de Hermann Binder.

Din păcate, mare parte din inventarul bisericii, cuprinzând strane, cristelnița, obiecte bisericești au dispărut, probabil furate pentru a fi topite și folosite la foc.

Casa parohială recent restaurată, Pelișor, octombrie 2013. Foto: Ribanna Tocan.

De la CAP la bohemian style. Casa parohială salvată de actrița Ioana Crăciunescu

Soarta casei parohiale din Pelișor a căpătat recent o nesperată turnură fericită. Istoria ei începe în 1864, dar la începutul comunismului a fost folosită ani la rând ca depozit și CAP, apoi din 1979 a fost cu totul abandonată. Din 2005, a apărut în zonă un om care a salvat casa și a introdus-o în circuitul turiștilor boemi. Prin eforturile actriței Ioana Crăciunescu, casa parohială a fost restaurată de către meșteri locali și amenajată ca o casă de oaspeți cu totul specială. Astăzi este un fel de pensiune-muzeu, înțesată cu obiecte de artă, mobilier și antichități rare, pe care oaspeții le pot atinge și pot afla istorii surprinzătoare. Fiecare încăpere este decorată păstrând caracterul casei, dar având ceva special, care te poartă într-o călătorie în timp.

În pivnița casei, actrița a adus costume de teatru de la Paris, pe care oaspeții le pot îmbrăca, pășind din realitate în fantezie. Din exterior, casa arată ca un conac imaculat și primitor, ce te îmbie să te așezi la umbra pomilor fructiferi din grădină și să visezi, bucurându-te de liniște și de aerul curat.

Ultimul mohican

La Pelișor a mai rămas astăzi un singur sas – ultimul mohican – Michael Mild, cel care trage clopotele și are cheile bisericii evanghelice. Dar nici măcar el nu este născut în Pelișor, ci undeva mai peste dealuri. Acum doar el mai ține bruma de rânduială săsească, pentru că și aici, ca peste tot, sașii au plecat rând pe rând. În urmă cu câtiva ani, la repararea bisericii a lucrat o echipă de tineri voluntari din Germania. Tot de acolo, sașii mai descind răzleț în zile de vară, tot mai străini de o lume în care nu se mai regăsesc. Însă sufletul multora a rămas în locurile spre care privesc cu un ochi care râde, și altul care plânge.

Sașii din Magarei în Germania

Puțini din România știu că într-o zi pe an, sașii din Magarei, sașii din Transilvania, copiii și nepoții lor, îmbracă hainele de sărbătoare și pășesc în umbra bisericii lor fortificate, cum ar fi mers cândva pe ulițele satului. Pentru câteva ore, sunt din nou toți, sași cu sași, între ai lor, în Magarei, în Siebenbürgen-ul din Germania. Povestea lor încă se mai scrie și aici…

Sașii din Pelișor la întâlnirea anuală de la Dinkelsbühl, mai 2013. Foto: povesti sasesti.

Pancarta cu biserica fortificată a satului Pelișor/Magarei, la întâlnirea anuală a sașilor, Dinkelsbühl, mai 2013. Foto: povești săsești.

Fotografii din Pelișor: Ribanna Tocan, octombrie 2013. 

Fotografii din Dinkelsbühl: povești săsești, mai 2013.

Surse info:

Wikipedia.org

Emisiunea Romania, te iubesc

Kulturland.net