A fost odată Lindenfeld

Mă bucur când poveștile săsești rezonează cu experiența voastră și vă inspiră să ne spuneți o poveste. Așa se naște un dialog care ne îmbogățește pe toți. În definitiv, istoria mare este o sumă de istorii mici, subiective, iar noi avem încă atât de mult de recuperat la capitolul memorie. Inevitabil, poveștile săsești fac adesea o sensibilă, necesară, uneori dureroasă și riscantă, anamneză.

Rândurile de mai jos, scrise de domnul Florin O. Zare, spun concis, dar emoționant, o întreagă istorie a pemilor din satul Lindenfeld. Pemii nu sunt nici sași, nici șvabi, ci coloniști din Boemia așezați în 1827-1828 în câteva sate întemeiate de ei în Banat, precum Wolfswiese (Poiana), Wolfsberg (Gărâna), Weidenthal (Brebu Nou), Lindenfeld, etc. Din cauza izolării față de lume, în Munții Banatului, dar și a negurii vremurilor, acești oameni au rămas învăluiți în mister, dezlegat în ultimii ani de câteva cercetări admirabile (v. prof. dr. Mircea Rusnac)

După războaie, deportări și emigrarea spre Vest, Lindenfeldul a devenit tot mai pustiu. Ultimul locuitor din Lindenfeld a fost Paul Schwirzenbeck, care în anii ’90 încă mai era în sat. Astăzi Lindenfeldul este complet părăsit, încremenit într-o clipă suspendată în timp. Un muzeu în aer liber, sat-fantomă cum îi spun oamenii din zonă, cutreierat doar vara de ciobanii din Poiană și de câțiva curioși ce se aventurează aici pășind pe un alt tărâm. Recent, satul este și subiect de film în O poveste de dragoste, Lindenfeld, în regia lui Radu Gabrea, ecranizare a romanului Lindenfeld de Ioan T. Morar.

 

Florin O. Zare:

Lindenfeld este un sat părăsit din județul Caraș-Severin. Colonizat de pemi (aduși sau veniți din Boemia) cândva după 1711, în perioada apartenenței Banatului la Imperiul Austriac, satul fusese înfloritor în anii 1960 și 1970. La începutul anilor 1980, când mulți germani din România s-au ridicat masiv pentru a emigra în Germania, soarta cochetului sătuc de la poalele nord-estice ale Munților Semenic a devenit pecetluită. Lindenfeld-enii s-au ridicat toți ca unul și fiind considerați de descendență germană în proporție îndestulătoare au emigrat cu toții în Bundesrepublik Deutschland.

Experiența trăită de unii și de alții la vederea unei localități fantomă ca Lindefeld a fost în general șocantă. A noastră, a tatălui meu și a mea nu a fost prea diferită de trăirile altora.

Tatăl meu și cu mine am avut propria noastră experiență de a vizita acest loc în care oamenii nu mai erau, pentru că părăsiseră locul de bunăvoie. În octombrie 1994, când tatăl meu și cu mine exploram pantele Semenicului din diferite direcții, am ajuns din greșeală pe un drum deasupra satului părăsit, am parcat mașina undeva și am coborât vreo 25 – 30 minute, pe o potecă nefolosită, pentru a fi apoi în sat.

L-am parcurs foarte repede și am înțeles la fel de repede ca fusese total părăsit de o bună perioadă de timp. Nu am întâlnit nicio ființă umană și nicio altă ființă. Pădurea amenința cu înghițirea a ceea ce rămăsese din satul de vreo 50 – 60 de case. Doar biserica mai trona, ca singura urmă erectă ridicată de om, undeva unde trebuie să fi fost centrul localității.

Tatăl meu mi-a spus că localitatea fusese plină de viață în anii 1970, când drumurile sale de iubitor al muntelui îl aduseseră în acele locuri de mai multe ori. L-am mai parcurs odată, în direcția dinspre care venisem. Ambii căzusem pe gânduri, fiind triști.

Am urcat înapoi pe cărarea neumblată, spre locul unde ne lăsasem mașină. Ajunși înapoi la mașină, ne-am tras sufletele din cauza urcușului destul de abrupt, ne-am odihnit și am baut apă din izvorul aflat în apropierea pintenului pe care parcasem. Apoi am privit în vale, spre ceea ce rămăsese din Lindenfeld, cuprins de un sentiment ciudat de goliciune, pe care mi-l amintesc perfect și azi.

Atunci eram trist, dar acum, când scriu aceste rânduri proaspete, mă gândesc că există întotdeauna speranță în salvarea satelor, chiar și după ce au fost total părăsite. Exemplul minunat al atâtor sate transilvane este înălțător.

 

Scenă din filmul Lindenfeld, o poveste de dragoste în regia lui Radu Gabrea Sursa foto: evz.ro

Scenă din filmul Lindenfeld, o poveste de dragoste în regia lui Radu Gabrea Sursa foto: evz.ro

Din ce am citit în ultima vreme, se pare că Lindenfeldul se trezește trimid din amorțire, datorită urmașilor vechilor pemi care se întorc aici nostalgici. Dar și unor curioși, seduși de farmecul aparte al ruinelor și de locul izolat, pitoresc. Poate va fi un nou Phoenix.

Îi mulțumesc domnului Florin O. Zare pentru că ne-a ademenit într-o poveste atât de emoționantă!

Poftiți în turnirul poveștilor! Ar fi o idee să-l organizăm într-o bună zi și de-adevăratelea.

2 gânduri despre “A fost odată Lindenfeld

  1. Pingback: FILM: A Love Story, Lindenfeld | Romanian Itineraries

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s