Johann Schaas, sufletul și istoria vie a Richișului

Există lângă noi oameni-tezaur, care ne imbogățesc cu poveștile lor. Oameni simpli, joviali, primitori, care-ți împărtășesc o întâmplare din bătrâni și te lasă să-i descoperi tainele în liniște, în timp ce ei se întorc la ritmul vieții lor, cu tihna și greutățile zilnice. Au ochi blânzi, mâini muncite, răbdare și vorbă molcomă pentru oricine îi ascultă. Sunt prea valoroși pentru televiziuni ori premii, pentru că înțelepciunea lor e neprețuită.

Am început cu Sipos Istvan, probabil singurul meșter popular care mai făurește astăzi vechile podoabe săsești și ceangăiești. Vom continua să căutăm astfel de oameni, pentru că merită să ne fie, atât cât mai sunt printre noi, adevăratele modele. Acești oameni sunt izvoare vii, cărora merită să le preluăm mesajul și să-l transmitem mai departe, pentru că moare cu adevărat numai ceea ce uităm.

1390544_685853351425669_1717561839_n

Biserica din Richiș/Reichesdorf, 2013

În acest articol ne povestește Herr Johann Schaas, sufletul Richișului/Reichesdorf, județul Sibiu. Din fericire, căutând pe internet, veți găsi multe referințe la acest om nemaipomenit. Johann Schaas este un mare povestitor, ce cucerește de la prima vorbă pe care o rostește, așezat pe treptele bisericii din Richiș. Are 80 de ani, iar alături de soția lui, Johanna, sunt singurii sași care au mai rămas în sat. Ochii vioi, senini și înțelepți, fața luminoasă arată că tinerețea nu e o chestiune de vârstă. Datorită farmecului său, pentru foarte mulți curioși ajunși aici, Richișul este sinonim cu numele lui Johann Schaas. Herr Schaas nu torăie texte seci și expeditive, specifice ghizilor turistici, ci povestește liber, cu răbdare, în funcție de felul celor care îl ascultă, din cunoștințele, umorul fermecător și vasta lui experiență. Este o plăcere să îl asculți, ca și cum ți-ar vorbi propriul bunic.

1377004_685852194759118_458979475_n

Johann Schaas povestind cu bucurie de pe treptele bisericii

Richișul aparține astăzi de comuna Biertan, unde tot Johann Schaas știe toate poveștile și rânduiala. Biserica fortificată din Richiș a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, ca mănăstire cisterciană, trecută de la catolicism la evanghelism, și fortificată ulterior, în sec. XVI. Intrarea în incintă se face prin turnul-clopotniță, în care se spune că a existat cândva și un ceas, iar în biserică se pătrunde pe sub portalul deasupra căruia este sculptată scena răstignirii, reluată pe altar.

La interior, biserica, în stil gotic timpuriu, se remarcă prin numeroase figuri sculptate, “drăcușorii” lui Johann Schaas, ce sporesc misterul locului. La intersecția arcadelor de pe tavan, ca și la capetele stâlpilor de susținere apar tot felul de figuri stranii, contorsionate parcă de povara susținerii de veacuri a vechiului edificiu. ”Grünen Mann”, misterios personaj mitologic, despre care Johann Schaas are o teorie foarte interesantă (v. înregistrările), veghează orga constrită la 1788 de Johann Prause. 

Pe amvon, realizat de vestitul pietrar sas Andreas Lapicida (Endreas Steinmetz, Andrei Pietraru), este staueta unui păstor cu un miel în brațe. Altarul baroc datează de la 1775. Ușa sacristiei, din 1516, o concurează pe cea de la Biertan (1515), similară, impresionând tot prin masivitate și complexul sistem de închidere.

După cum îi spune și numele, Reichesdorf a fost cândva un loc bogat, datorită vinului vestit și mai bun ca oriunde, trimis în vagoane la București, „ca să stâmpere spiritele (comuniste) înverșunate”, dar şi la Budapesta şi „băut pe ascuns la Constantinopol”. Un sat de țărani harnici și foarte orgoloși, în care, menționează Herr Schaas, oamenii erau mândri să spună că erau țărani.

De-a lungul timpului, a văzut locurile în care s-a născut traversate de soldați și tancuri, brăzdate de focuri de mitralieră, și-a văzut sașii plecând mai întâi la război, apoi deportați, apoi rând pe rând în Germania, până în 1990 când într-un val, s-au dus aproape toți, inclusiv copiii lui. El nu a plecat definitiv, a fost doar în vizită. Era deja bătrân, bolnav, dar îi plăcea să lucreze pământul, lucru pe care în Germania nu îl putea face. E fain în Germania, dar nu-i de el. Aici e casa în care s-a născut, a crescut, pe care le-au luat-o comuniștii, îngrămădindu-i familia într-o bucătărie de vară strâmtă din dosul casei, care apoi i-a fost retrocedată. Johann Schaas

Poartă în suflet răni ce nu se vor închide niciodată, dar nu se plânge și nu dă vina pe oameni, ci pe timpuri. Ochii lui sunt blânzi și senini, vorba-i e sacadată și calmă.  A iertat, dar nu a uitat. Așa că acum povestește la nesfâșit din toate câte a văzut și a trăit pe aceste locuri, pe care le cunoaște și le iubește. Viața lui, amintirile, spun istoria unor locuri și a unui neam, nu din cărți, ci din experiență personală.

Este curatorul bisericii, întâmpinând orice turist cu nenumărate legende legate de lăcaș, de exemplu despre urmele de degete de la intrare, pedepse devenite celebre datorită poveștii sale. Johann Schaas spune că în trecut, păcătoșii, tot numeroși și atunci, era chemați în fața Prezbiteriului și pedepsiți să-și învârtă degetele în zidul bisericii, lângă intrare, până rămânea o gaură în piatră. Privindu-i, erau de rușinea oamenilor ce veneau la slujbă, ce spuneau doar cu îngăduință „mno, săracu’, iară o pățât-o!“ Adaugă aici și poante despre cine și de ce primea aceste pedepsele, pe care vă las să le descoperiți chiar de la el, în înregistrările de mai jos.

Are propriile teorii legate de existența unor credințe precreștine criptate în basoreliefurile bisericii – ”Grünen Mann” – ”Omul verde”, considerat o reprezentare a unui zeu celtic, ce ar fi înrudit cu Bamberger Reiter/ Călărețul de la Bamberg, pe care le-a împărtășit unor cercetători și istorici ce au călcat pragul bisericii.

Iar istoria sașilor e povestită prin fabule pline de tâlc, aproape cu o valoare literară, precum cea a ”iezenului” fugărit de vulpe[1]. În fabula lui Johann Schaas, iezenul e un animal cu picioare scurte și groase, ce mânâncă numai fructe și iarbă, nu e carnivor. Își sapă harnic, în fiecare primăvară, câte o vizuină. Vulpea e iute de picior, miroase bine, e invidioasă, bună vânătoare și nu-și sapă vizuina. Vulpea pândește cu teamă și viclenie, iar când iezenul nu-i acasă, își face treburile în pragul vizuinei iezenului. Și tot așa zile la rând, în care iezenul nu spune nimic, îndură, până când nu mai poate, și pleacă. Acum, vulpea triumfă, pentru că se alege cu o vizuină de-a gata. Mai multe, așa cum spune Herr Schaas, înțelegeți dumneavoastră și singuri.  

Prin amabilitatea unui grup entuziast de căutători într-ale istoriei locului, prietenii noștri de la firmă din Sibiu, avem înregistrări în care sper să aveți răbdarea de a descoperi un om simpatic, demn și înțelept și să ascultați poveștile savuroase ale Richișului, spuse chiar de omul locului. Într-o lume care de la dictonul antic „Sexagenarios da ponte” (Sexagenarii să fie aruncați de pe pod) are tradiție în a nu valoriza oamenii bătrâni[2], Johann Schaas este omul pentru care a apărut zicala ”cine nu are bătrâni, să își cumpere”.

Mai multe înregistrări, în care Johann Schaas povestește despre ușa sacristiei de la Richiș și cea similară, dar mai celebră, de la Biertan, despre altarul și sculpturile bisericii, sunt disponibile pe canalul meu de YouTube, aici.

Există două apariții editoriale în care pot fi citite și ascultate poveștile lui Johann Schaas:

Mein Dorf, Meine Kirche und Meine Geschichte (Satul, biserica și poveștile mele), de Johann Schaas, DVD în limba germană, Azero, 2011.

Das Leben ist schön wenn Mann darüber lächeln kann (Viața este frumoasă, când încă poți zâmbi), de Andrea Rost, carte în care Johann Schaas povestește despre satul Richiș, Mihai Eminescu Trust, Sighișoara, 2013 (tot în limba germană).

Fotografii: George Titei.

Mulțumesc prietenilor din Sibiu pentru înregistrări și lui George Titei pentru imagini!


10 gânduri despre “Johann Schaas, sufletul și istoria vie a Richișului

  1. Pingback: Turul bisericii din Richiș, în 10 explicații și imagini cu Johann Schaas | Povești săsești

  2. Pingback: Moștenirea săsească în Transilvania, serie completă de emisiuni la Radio Cluj | Povești săsești

  3. Pingback: Oameni care schimbă lumea: Paul Hemmerth și povestea Casei Noah din Richiș | Povești săsești

  4. Pingback: Satul românesc nu moare, satul se transformă | Povești săsești

  5. Pingback: Unde sunt sașii noștri? Parada portului tradițional săsesc, Dinkelsbühl 2014 | Povești săsești

  6. Pingback: Calfa călătoare care reînvie la Richiș meșteșuguri uitate | Povești săsești

  7. Pingback: Johann Schaas, ultimul sas din Richiș | Satul Richiș

  8. Pingback: Johann Schaas, the last Saxon of Richiş | Satul Richiș

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s