Șaeș, tărâm de poveste și de amintiri

Cândva am fost rugată pe pagina de Facebook să scriu ceva și despre Șaeș/Schaas, județul Mureș. A rămas o sugestie pe care am păstrat-o pentru articolele viitoare, până când am primit fotografia de mai jos, însoțită de o descriere foarte emoționantă. Băiețelul din imagine, copilul lui Dumnezeu, a scris despre Șaeș mult mai sensibil și mai demn, unul dintre cele mai frumoase mesaje pe care l-am primit pe această pagină:
558659_217957511699546_1953607063_n

„…Șaeș – tărâm de poveste și de amintiri.

Am fost în primăvară la Șaeș, în cimitir. Scrisul de pe placa de marmură de la mormântul bunicii mele era șters și am considerat o datorie a mea să revopsesc literele, chiar dacă nu mai trece multă lume pe acolo. Am urcat dealul până la cimitir cu lacrimi în ochi… Din păcate, doar amintirile au mai rămas. Dar am fost mulțumit că am putut face ceva. Apoi am intrat în biserică. E mare și impunatoare ca o catedrală, dovadă a bunăstării materiale a sașilor care au construit-o la începutul secolului al 19-lea. Era goală! Și rece! Am zis “Vater Unser“, m-am urcat în amvon și am rostit “Friede sei mit Euch!” și sunt sigur că, pe lângă cei doi prieteni și cel care ne-a deschis biserica, au primit salutul păcii și sufletele strămoșilor mei, care cu siguranță s-au bucurat că cineva din neamul lor își aduce aminte de ei și îi pomenește. Am încercat să cânt câteva acorduri la orga, unul dintre prieteni a pompat aer și am cântat o frântură dintr-o colindă. Am urcat și la clopote, cu drag și cu dor le-as fi ascultat, dar nu am îndrăznit să tulbur liniștea aceea sacră.

Apoi am mers la Sighișoara, la Biserica din Deal, unde sunt adăpostite Altarul și Cristelnița bisericii din Șaeș. Știam de pe net că sunt acolo, și am vrut ca în excursia aceasta să prind toată biserica, de la început până la sfârșit. Știam descrierea picturii Altarului, deși ghida, săraca, a încercat să îmi explice. I-am spus să nu se mai necăjească cu explicațiile simbolistice, atât eu cât și prietenii care m-au însoțit suntem teologi. Dar a fost frumos! M-am încărcat, mi-am alinat dorul și în același timp mi l-am înflăcărat mai mult.“

Christian Buchholz

Îi mulțumesc preotului Christian Buchholz pentru că stă la masa oamenilor frumoși din Șaeș, care sfințesc acest tărâm de poveste. De Șaeș este legat numele lui Josef Haltrich (1822-1886), filolog, preot, etnograf, cel care a corespondat cu Frații Grimm și a cules una dintre cele mai valoroase colecții de basme și povestiri ale sașilor din Transilvania. Și tot aici a trăit Anna Schuller-Schullerus (1869-1951), scriitoare a cărei vastă operă cuprinde povestiri, fabule și piese de teatru în limba germană.

Așa cum spunea și acest mesaj, cât timp cineva își îndreaptă gândurile spre aceste locuri,  ele devin nemuritoare, măcar în sufletul unor oameni aleși.

2 gânduri despre “Șaeș, tărâm de poveste și de amintiri

  1. Oare povestitorul Christian Buchholz, are legatura cu numele vestitei orgi din Biserica Neagra, vreun descendent ,care a ajuns pe aceste meleaguri odata cu orga ?! Doamne, Transilvania e cat un caus de palme,trebuie sa vizitez si eu acest lacas !

    Apreciază

    • Nu stiu daca are legatura cu orga. Christian Buchholz este un prieten drag al „povestilor”, dar si un om foarte discret. Poate il puteti contacta pe Fb si aflati mai multe. 🙂

      Apreciază

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s