La 22 de ani, vârsta la care tinerii obișnuiți își doresc distracții sau cariere de succes, Christian Rummel visa să colinde lumea în rândul calfelor călătoare din breasla tâmplarilor. Părăsindu-și orășelul natal din Bavaria, nu bănuia că la capătului celor trei ani și o zi de ucenicie va ajunge tocmai într-un colț uitat din Transilvania, la Richiș. La vremea aceea, Transilvania îi părea lui Christian undeva la capătul lumii. Astăzi, aici e acasă.

Timp de trei ani și o zi, conform regulii calfelor călătoare, Christian s-a mutat din loc în loc, căutând să învețe tâmplărie de la cei mai buni meșteri. Îmbrăcat în Kluft, costumul negru de catifea specific calfelor, avea în buzunar numai un metru de lemn și o monedă pe care care trebuia să o ducă înapoi acasă. Fără bani, fără telefon mobil, fără internet. La capătul călătoriei inițiatice, Christian avea să treacă de la statutul de calfă în rândul meșterilor vestiți în breasla sa. Astăzi, când vorbești cu Christian, când îl vezi la treabă în atelierul său din Richiș, îți dai seama că și-a găsit locul perfect, aici e locul lui în lume. Om și mediu, într-o simbioză perfectă.

 

Calfele – o “frăție” cu reguli stricte

Calfele sunt tineri călători, plecați în lume să învețe meșteșug și să-și facă un rost în viață. Există un cod strict de conduită care dictează cine și cum poate deveni calfă. Mai întâi, un tânăr trebuie să îndeplinească niște reguli: să aibă până în 30 de ani, să fie necăsătorit, să nu aibă copii, obligații sau datorii. Mai departe, se angajează să respecte regulile și tradițiile breslei în care intră.

Pornesc de acasă cu o singură monedă în buzunar, pe care trebuie să o aducă înapoi, iar timp de trei ani și o zi nu au voie să se apropie de locul natal, pe o rază de 50 de kilometri. Nici în același loc nu pot zăbovi mai mult de trei luni, ca să deprindă meseria și lecțiile de viață de la meșteri diferiți. Călătoria lor inițiatică e menită să-i așeze în final în rândul meșterilor pricepuți.

Calfele călătoresc pentru a învăța meșteșurile de dulgheri, tâmplari, stucatori, zidari, finisori, pietrari, olari, zugravi, aurari, legători de cărţi, zeţari, constructori de instrumente de suflat, bijutieri, fierari, potcovari, lăcătuşi, tinichigii, brutari, pantofari şi croitori. Adică meseriile pe care în România – țară de licențiați și academicieni – nu le mai învață nimeni.

În special în Germania, calfele sunt încă foarte apreciate pentru că păstrează tehnicile tradiționale de lucru. Dincolo de o valoare culturală, calfele sunt o necesitate reală în restaurarea monumentelor, pentru că ei folosesc metodele și mijloacele fidele celor cu care au fost construite edificii de secole.

 

Citește și Povestea calfelor călătoare din Sibiu 

 

Din Bavaria natală, calfă în Transilvania

Prima mea impresie despre România nu a fost deloc bună: imaginează-ți că am coborât dintr-un tren îmbâcsit în gara din Copșa Mică. Era o noapte geroasă în iarna lui 2007. Totul era pustiu și straniu, în jurul nostru erau numai dărăpănături bântuite de câini vagabonzi care hăuiau în întuneric și mă lătrau ca pe un hoț. Atunci m-am întrebat ce caut aici…

În Transilvania, Christian a descoperit o lume diferită de tot ce văzuse în Europa. O țară a contrastelor, în care pe o parte a străzii e parcat un bolid de ultimă generație, iar peste drum se ară cu plugul. Totuși, profesional vorbind, aici avea ocazia unică să lucreze la restaurarea unor monumente care nu fuseseră atinse de zeci de ani, la case cu arhitectură originală de acum două-trei sute de ani. Christian fost uimit că în Transilvania se poate lucra cu tehnologie foarte rudimentară și capital puțin. Oamenii folosesc încă unelte care în vest au intrat de mult în muzee. Dacă pe alții asta i-ar deznădăjdui, pe Christian l-a ambiționat să încerce. A fost o provocare în care a văzut potențial.

A văzut bisericile fortificate care aveau nevoie urgentă de restaurare și s-a apucat de treabă, alături de celelalte calfe. A lucrat la restaurarea bisericilor fortificate din Axente Sever, Brateiu, Mosna si Biertan. Astfel, în 2010, când și-a terminat cei trei ani de ucenicie, a hotărât să rămână în România, pentru că aici putea folosi cel mai bine ceea ce învățase. Cu bune și cu rele, cu oamenii prietenoși și câinii înrăiți, cu bisericile fortificate care prindeau viață sub mâinile sale, Transilvania îl fascina.

 

Acasă, la Richiș

A căutat locul potrivit pentru el și familia sa, undeva departe de oraș, dar nu rupt de lume. Și l-a găsit la Richiș/Reichesdorf. De trei ani, Richișul înseamnă pentru Christian Rummel, soția și fetița lor de doi ani, acasă. În ultimul timp, Richișul din care aproape toți sașii plecaseră după Revoluție, a reînviat miraculos. Treptat, aici au tot venit străini, oameni în căutare de liniște, de autentic, de ceva diferit de civilizația consumerismului din vest. Români, țigani, nemți, olandezi, francezi, englezi,  americani, maghiari, elvețieni și italieni toți trăiesc astăzi laolaltă în Richiș. Din sașii majoritari odinioară, au mai rămas doar curatorul bisericii, Johann Schaas și soția lui. Alții se întorc vremelnic, mai mult peste vară. Cu peste 17 naționalități care locuiesc acum pe ulițele sale, sătucul a căpătat un curios fler internațional. Comunitatea multietnică, arhitectura specifică vechilor case săsești, viile, pădurile seculare și oamenii cumsecade l-au atras pe Christian aici. Astăzi, la cei 30 de ani săi, departe de Germania natală, Christian e un om împlinit la Richiș.

Pe ulițele din Richiș, mă opresc la povești cu vecinii și durează câte trei sferturi de oră până să intru în curte. Așa ceva nu mi se întâmplă niciodată în orașul meu natal din Germania; deschiderea, omenia asta lipsește acolo. Chiar dacă sunt străin în Richiș, cred că sunt un străin bine integrat.

Christian Rummel nu este singura calfă călătoare care a ales să se stabilească definitiv în România. La Șomartin locuiește Albrecht Köllner, fostă calfă călătoare pe care l-am vizitat în toamnă și cu care am povestit aici. În Marpod și în Sibiu s-au stabilit alte foste calfe ce au prins rădăcini în Transilvania.

 

Citește despre Albrecht Koellner, calfa călătoare stabilită în Șomartin/Martinsberg: Acasă la o calfă călătoare

 

La Richiș se învață meșteșuguri uitate

Christian a cumpărat în Richiș o casă veche de trei sute de ani, a restaurat-o singur, iar acum ușa casei sale e mereu deschisă calfelor călătoare, prietenilor și turiștilor din lumea largă, ucenicilor care vin la el ca să se căpătuiască. Și, așa cum sunt întâmplările deloc întâmplătoare pe lumea asta, în casa lui Christian a fost până în anii ’70 rotăria și dogăria satului. Așa a găsit Christian, sub moloz și pânze de păianjen, unelte vechi de o sută de ani. Mașina de rindeluit e făcută în 1920, banzigul pe care Christian îl folosește acum e făcut din lemn, pe vremea lui Ceaușescu. Pentru Christian, toate aceste unelte, care pentru alții ar fi fost lemn de foc, au fost o comoară. Era ca și cum toate ar fi încremenit în timp și ar fi dormit sub straturi groase de colb, aștepând meșterul care să sufle magic peste ele și să le redea strălucirea de altădată. Uneori, când își trage sufletul într-o pauză de lucru, Christian își imaginează cum trebăluiau odinioară, în acest atelier, cei cinci rotari pricepuți. Să modernizeze atelierul, să înlocuiască vechile unelte cu unele noi și automatizate nici nu-i trece prin minte. Toată rânduiala asta veche are un rost. Și a ajuns exact pe mâna cui trebuie.

În atelierul său, Christian lucrează comenzi pentru Biserica Evanghelică din România, pentru persoane din țară care vor să își restaureze casele în mod tradițional, dar s-au interesat și persoane din străinătate de lucrările sale. E multă vreme plecat și pe teren. Vara trecută a muncit la restaurarea turnului clopotelor de la biserica fortificată din Biertan, alături de alte calfe călătoare. Anul acesta va continua munca la Biertan și se anunță alte lucrări la Alma Vii. Primește tot felul de lucrări, dar i s-a dus vestea mai ales pentru scările interioare de lemn, pentru ușile și portalurile realizate migălos. În 2013 a realizat ușa de la intrare a liceului Stefan Ludwig Roth din Mediaș, o ușă din stejarul masiv, cu feronerie forjată manual, care să păstreze exact caracterul vechi și impozant al insituției. O lucrare de care Christian este mândru și care trebuie să reziste zeci, poate sute de ani de acum încolo.

Conștient că din ce a învățat trebuie să dea la rândul lui înapoi, din 2013 Christian îi învață și pe alții meșteșuguri uitate. Bătrânele case și monumentele obosite ale Transilvaniei strigă după meșteri care să le redea demnitatea de odinioară. Doar că greu se mai găsește cineva care să se priceapă. Așa s-a gândit Christian să organizeze cursuri de tâmplărie pentru toți cei curioși să învețe cum se lucrează cu materiale și metode tradiționale, pe care azi foarte puțini le mai folosesc. Cursurile lui Christian sunt o șansă pentru a salva arhitectura specifică satelor din Transilvania și un privilegiu pentru toți cei care au ocazia să învețe de la el.

Christian a predat cursuri de tâmplărie și la școala de meserii din Sibiu, iar anul trecut a organizat un curs de construcție de scări, pentru care interesul a fost atât de mare încât l-a ținut cu trei grupe. La workshop-urile sale se înscriu cursanți din România, dar și tineri care vin tocmai din Germania, special ca să învețe meserie de la Christian. Participanții la cursuri sunt cazați chiar în camerele de oaspeți din casa lui, fiind obișnuiți să aibă mai mereu casa plină.

Cursurile sunt practice, teoria și planificarea ocupă partea de introducere, dar apoi se trece efectiv la treabă și se învață greșind și lucrând. Atmosfera la cursurile sale este cât de poate de destinsă și de internațională, Christian fiind un tip glumeț, mereu binedispus și foarte sigur pe ceea ce face. La cursuri se vede clar cât de mult iubește ceea ce face. În atelierul său din casa veche, printre materiale și învățăcei, pe fața lui Christian se citește bucurie și mulțumire.

 

Și așa merge treaba… ca pe roate

Anul acesta, în iunie, Christian pregătește un curs inedit: îi va învăța pe cei interesați să construiască sau să repare roți de lemn, după ce el însuși a restaurat și reparat mai multe trăsuri și calești. Și cum atelierul casei sale a fost până în anii ’70 atelierul rotarul și dogarului din Richiș, Christian preia și continuă cumva, peste timp, spiritul și tradiția casei.

La acest curs îl va avea alături și pe un alt meșter vestit din Richiș, dragul domn Johann Schaas. Dacă pe Johann Schaas, curatorul bisericii din Richiș, îl cunoaște lumea ca pe un neîntrecut povestitor, puțini știu că a fost în tinerețe un rotar iscusit. Și cu siguranță, așa cum îmi spunea cândva Herr Schaas că nu credea că-și va mai vedea satul renăscând din ruine, nici nu se va fi gândit că, în anul de grație 2015, va avea ocazia nu doar să-și practice vechea meserie, ba chiar, la cei 82 de ani ai săi, s-o transmită mai departe.

Cursul va dura două săptămâni, în care participanții vor învăța să facă o roată de la prima spiță, folosind unelte tradiționale de rotărie, să prelucreze lemnul potrivit, etc. Cursul este programat între 1-13 iunie 2015 și este destinat unei grupe de 5-7 cursanți. Dacă se grăbesc și au noroc, cei interesați s-ar putea să mai prindă încă un loc. Dacă vă dați cu ciocanul peste degete, de data asta nu-i de voi, cursul se adresează profesioniștilor, tâmplarilor cu experiență. 

Pentru înscrieri și mai multe detalii, îl puteți contacta pe Christian 
(vorbește germană, engleză, română)

la numerele de telefon 0040 (0) 269258580 sau 0040 (0) 767742327

adresa de email Christian.Rummel1[at]gmx[dot]de

Cursul va avea loc la atelierul lui Christian, Richiș, nr.12.

 

Citește despre un alt om fain al Richișului: Paul Hemmerth și povestea Casei Noah din Richiș