Sipos Istvan, poate singurul meșter popular care reînvie arta vechilor aurari medievali

Există multe meșteșuguri care au dispărut de-a lungul timpului. Sau meserii care astăzi sunt tot mai rare. Producția de serie a înlocuit mult din ceea ce altădată trebuia făcut manual. Dar în artă populară, nimic nu poate egala măiestria mâinilor unui bun meșteșugar. Când vorbim despre meșterii care creează podoabe tradiționale, vorbim despre har, despre valoarea unor unicate, poate despre luni de muncă la o piesă și de secole de moștenire culturală. Dar și despre discreție, liniște, umbră. Asemenea oameni rari sunt astăzi oameni-tezaur.

Sipos Gaudi Istvan este un meșter popular, ceangău din Săcele, Țara Bârsei (dacă vă întrebați, ceangăii din Țara Bârsei sunt o ramură maghiară, de confesiune evanghelică, luterană). Are 60 de ani, este pensionar, are o familie frumoasă. Ca tot omul așezat și gospodar, vara lucrează prin jurul casei. Iarna însă, iarna stă, dar mâinile sale făuresc ceva cu totul deosebit. O artă veche de sute de ani, care la un moment dat a dispărut cu totul. Astăzi puțini meșteri mai cunosc această îndeletnicire. Ba s-ar putea să fie chiar singurul. Povestea lui Istvan Sipos ne poartă prin două culturi diferite, cea săsească și cea maghiar-ceangăiască,  și înapoi, până în Evul Mediu, în vremea marilor meșteri aurari.

?????????????????????????????

Arta aurarilor din Transilvania Evului Mediu

Sașii colonizați în Transilvania au adus cu ei meșteșugul prelucrării metalelor prețioase din regiunea Rinului și Moseliei, din Germania de apus. Aurarii ajunși aici au găsit loc prielnic pentru dezvoltarea breseli lor, lucrând pentru mănăstiri și nobilimea feudală. În timp, s-au remarcat breslele aurarilor din Cluj, Sibiu și Brașov.

În secolul XIV se construia Turnul aurarilor din Sibiu. Din secolul XV avem cel mai vechi regulament de breaslă cunoscut, cel al aurarilor sași din Cluj, din 1473. Până la mijlocul secolului al XV-lea, meșteșugul aurarilor din Transilvania era executat numai de către sași. Un secol mai târziu sunt consemnați și meșteri maghiari. Perioada de înflorire a orfevrăriei transilvănene se stinge odată cu sfârșitul epocii feudale, la finele secolului al XVIII-lea. După această dată, rareori se mai puteau găsi, la Brașov, Cluj sau Sibiu, meșteri care pe lângă reparații curente să mai execute lucrări proprii, de cele mai multe ori după modele vieneze sau, ocazional, după modele vechi transilvănene.

Un loc deosebit în cadrul lucrărilor meșterilor aurari transilvăneni îl ocupă podoabele care fac parte din costumul tradițional săsesc și maghiar. Paftaua de aur sau argint, bătută cu perle și pietre scumpe, ornamentele de pe calcagul nobililor unguri, brâurile de arme, agrafele și nasturii mantiilor, cingătorile, agrafele de păr și pandantivele ofereau nenumărate posibilități aurarilor de a-și arăta iscusința.

Așa se face că paftalele și cingătorile săsești sunt piese extrem de valoroase, astăzi rare, care se transmit moștenire de la o generație la alta. Din cât am căutat, nu am găsit un alt meșter care să mai realizeze astăzi aceste podoabe. Până la domnul Sipos.

O artă care trăește printr-un singur om

Pentru meșterul din Săcele, totul a început când mama i-a lăsat moștenire o cingătoare tradițională costumului popular ceangăiesc. Era o piesă de extraordinară măiestrie, aurită, bătută cu pietre semiprețioase. Maestrul Sipos a așezat cingătoarea la loc de cinste în casa sa, iar toți cei care îi treceau pragul erau impresionați de frumusețea acelei bijuterii. Ani la rând, în după-amiezile de răgaz când se întorcea de la muncă, dl Sipos se minuna cât de minuțios putea fi realizată acea podoabă. Și o întrebare îi revenea mereu în minte. „Cum ar fi dacă….?” Apoi, ieșit la pensie, a avut timpul să încerce.

La sugestia unei doamne din Săcele, Anna Pasztori, l-am contactat pe maestrul Sipos. În continuare redau aproximativ conversația noastră de la telefon. Aveam multe întrebări pregătite, sunasem să fac un fel de interviu. Am găsit însă un om atât de deschis și de cumsecade, încât practic mi-a răspuns singur înainte să apuc să întreb. Un om cald, încrezător și foarte mândru de oamenii, locurile și munca lui.

?????????????????????????????Spuneți-mi vă rog câte ceva despre dumneavoastră și harul de a crea artă populară. Cum ați început să realizați aceste podoabe tradiționale?

Totul a pornit de la acea cingătoare primită de la mama. Îmi părea rău că nu mai existau meșteri populari care să facă așa ceva. Eu sunt născut în Țara Bârsei și știu că aici, în jurul Brașovului, au fost cândva meșteri extraordinari, oameni care puteau să facă ceva durabil și valoros. Erau tâmplari, fierari, meșteri populari, se făcea ceramică multă, costume populare, bijuterii. Erau oameni apreciați nu numai în țară. Erau și sași, și maghiari, și români. Scrieți despre sași – ei, eu pe sași i-am stimat întotdeauna. Erau oameni foarte pricepuți, mari gospodari. Am avut mulți prieteni sași, care astăzi sunt în Germania.

În ce privește meșteșugurile, treptat au dispărut toți acești oameni. Și unele tradiții s-au pierdut odată cu ei. Eu am lucrat la o cooperativă de artă și am făcut căni de cositor, după modele vechi din Sibiu. Erau halbe de bere, pe care le exportam în Germania și erau foarte apreciate. De acolo, cunoscând oameni interesați de artă și tradiții, am învățat multe. Acolo am învâțat de fapt cum se prelucrează metalul, cum se fac modelele, cum se montează pe metal tot felul de ornamente.

Apoi m-am gândit, ajuns la pensie, să încerc să fac și eu o cingătoare nouă, o copie fidelă a celei pe care mi-a lăsat-o mama. A fost foarte greu, mi-a luat mult timp, dar de rezultat sunt mândru, pot spune că a ieștit aproape identică.

Podoabele dumneavoastră, paftale și brâuri, sunt foarte asemănătoare cu cele săsești. Și la costumul popular ceangăiesc se poartă tot aceste podoabe?

Da, e adevărat, sunt aceleași podoabe. Și la noi se poartă și arată aproape la fel ca și la sași. Fiindcă aici la noi, în Țara Bârsei, au trăit sași și maghiari, ceangăi, la un loc, iar la costumele noastre s-a preluat moda și modelul podoabelor de la costumele săsești. Sunt foarte asemănătoare. E vorba de influențe. 

Puteți să ne descrieți cum ia naștere o astfel de bijuterie? De unde luați modele, ce materiale folosiți, cât lucrați pentru o piesă?

Păi trebuie să vă spun că așa ceva nu se lucrează pe bandă rulantă și nu oricine poate să facă. E nevoie de mult timp, de răbdare, e o treabă foarte minuțioasă, de multă finețe. Trebuie să ai respect pentru ceea ce faci, să vină din suflet și să ai voință să duci treaba până la capăt. Îți trebuie bineînțeles și o anumită îndemânare, pricepere pentru așa ceva. Ce să zic, dacă aș lucra așa, 7-8 ore pe zi, aș putea face acum o cingătoare într-o săptămână bună.

Modelele sunt tradiționale, copii ale podoabelor care au fost odinioară, așa cum le văd originalul, cum îmi sunt descrise, cum le văd în cărți vechi. Mi le pun aici, în atelier, deasupra mesei mele de lucru. Apoi mă apuc de treabă. Eu păstrez totul exact așa cum am pomenit. Atât că materiale se găsesc greu astăzi. Eu nu îmi permit să fac o cingătoare din argint aurit și cu pietre semiprețioase cum se făcea odată. Astăzi, tot ce am făcut până acum, este din alamă și montez bucățele de sticlă frumos șlefuită, colorată. Rezultatul însă e nemaipomenit!

Am două fete care au și ele costumele noastre, ceangăiești. Poate cândva, pentru ele o să pot realiza aceste bijuterii tradiționale așa cum se făceau cândva, din argint aurit și cu pietre prețioase.

Pentru cine lucrați podoabele? Aveți comenzi? Vindeți undeva? Ați avut expoziții?

La noi în Săcele, există un grup de femei care și-au făcut ele, cu mâna lor, costume noi, exact așa cum le aveau părinții ori bunicii noștri. Au învățat să coasă și să țeasă de la mamele lor, și acum, prin mânile lor, revin la viață motive foarte vechi. Tot ce am făcut până acum, am făcut pentru ele. Costumele trebuiau completate cu podoabele tradiționale, paftaua aceasta de pus la gât și cingătoarea de la brâu. De vândut altundeva nu am vândut, deși am multe comenzi, nici expoziții nu am făcut, pentru că nu mi-a dat nimeni ocazia și am apucat încă. Tot ce am făcut am dat imediat mai departe.

Mai știți meșteri care fac așa ceva? Ce viitor credeți că va avea această artă?

Nu știu să mai fie altcineva. Poate, dar nu cred și nu am auzit despre nimeni. Dar să știți că în ultimul timp văd că tinerii revin la tradiții și sunt tot mai interesați să afle, să vadă cum era odată, să învețe. Parcă am trecut de faza în care toată lumea fugea de sat și de tot ce e popular. V-am spus, femeile din Săcele și-au făcut costume noi. Ce pot să vă spun este că se revine, mie așa mi se pare, la obiceiurile noastre, și asta mă bucură foarte tare.

Aveți un atelier? Vă ajută cineva la această muncă?

Da, am un atelier acasă. Aici lucrez, și cel mai mult iarna. Iarna am timp și liniște. Primele podoabe le-am realizat împreună cu un prieten bijutier. Acum mă ajută și soția, așa că iarna, la căldură, cu un pahar de vin bun lângă mine, e mai mare plăcerea să lucrăm.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră această muncă? Ați vrea să transmiteți mai departe acest meșteșug? Ați învăța pe cineva să creeze podoabe tradiționale?

Tot ce fac eu fac cu drag, îmi place ce fac și mă mândresc cu asta. Nu ar ieși nimic din mâinile mele dacă ar fi altfel. Nu fac pentru bani, fac pentru că oamenii se bucură și îmi mulțumesc din suflet. Odată, când am dat o paftauă unei femei de aici, de la noi, a fost atât de impresionată încât a plâns. Pur și simplu nu-i venea să creadă că așa ceva se mai poate face astăzi. Era exact cum știuse de la părinții ei. Vedeți, pentru mine asta e cea mai mare răsplată.

Da, aș învăța și poate oricine să vină să îi arăt, să îi explic tot ce știu. Nu e lucru ușor, dar ce lucru frumos pe lume asta e ușor? Lucrurile care rămân, de care poți fi mândru peste ani nu sunt simple. Dar merită tot efortul.

?????????????????????????????

Maestrul Sipos are un site personal unde își promovează munca, http://siposgaudistvan.blogspot.ro/ Aici expune operele talentului său, singura expoziție de care a avut parte până acum:

 

*Dragi blogeri si jurnalisti: aici aveti un material în exclusivitate, pentru că până la data publicarii acestui material, dlui Sipos nu i-a fost solicitat niciun interviu și nu a mai apărut niciun articol despre munca sa. Fotografiile prezentate aici îi aparțin dlui Sipos.

Mulțumesc mult dlui Kadar Tamas pentru disponibilitate și imaginile superbe și doamnei Anna Pasztori pentru ideea minunată. Sper să am cândva plăcerea să vă întâlnesc!   

Bibliografie:

Iulius Bielz, Arta aurarilor sași din Transilvania, ESPLA, București, 1956.

18 gânduri despre “Sipos Istvan, poate singurul meșter popular care reînvie arta vechilor aurari medievali

  1. Buna ziua!
    Ma bucur mult de site-ul sasesc, mai ales in acesta perioada in care lucrez la primul manual scolar despre patrimoniul cultural al judetului Brasov. Mi-ar fi de mare ajutor colaborarea voastra pe care, desigur, o voi mentiona. Ar fi minunat sa pot folosi pentru manual 2-3 imagini din articolul de mai sus. Vorbim despre mestesuguri, avem imagini de piese vechi, dar faptul ca povestea continua mi se pare cel mai interesant si demn de mentionat. In speranta ca veti primi propunerea noastra, sesizand ca miza noastra este comuna, astept cu interes raspunsul vostru si va multumesc!
    Noi suntem http://patrimoniupentrucopii.piscu.ro/ sau http://www.piscu.ro
    Spor in continuare!
    Adriana Scripcariu

    P.S. Va rog sa-mi raspundeti pe adresa personala.

    Apreciază

  2. Pingback: Johann Schaas, sufletul și istoria vie a Richișului | Povești săsești

  3. Sincere felicitari,D-le Sipos pentru talentul si initiativa de a renaste o meserie si un talent uitat de lume dar pastrat in inima satelor.Scoateti si orasul nostru dragSACELE din anonimat.Dumnezeu sa va ajute sa puteti continua si transmite si noii generatii aceasta traditie.

    Apreciază

  4. Pingback: Patrimoniul pentru copii. Un manual, o șansă | Povești săsești

  5. Pingback: Cingătoarea săsească, reminiscență a costumului patrician | Povești săsești

  6. Foarte frumos, cum face Domnul Sipos aceste bijuterii al portului popular secuiesc, dar si säsesc-transilvänean.
    Sipos Istvan, poate singurul meșter popular care reînvie arta vechilor aurari medievali…..
    Am avut un vecin Sipos, cänd am stat in Brasov acum cäteva ani in urmä. Noi stäteam atunci in strada Constantin Bräncoveanu nr: 64 si dänsul nr.: 62,. Oare o fi o rudenie de la Domnul Sipos Istvan, s-au este dänsul fiul lor. Asta nu stiu…..
    Era o copilärie frumoasä in Brasov.
    Minunat – nagyszerű – großartig! Domnule Sipos, faceti mai departeacest mestesug frumos, fiindcä si eu restaurez aceste cordoane traditionale säsesti – Spangengürtel, se numesc pe germanä. Fiecare cordon are o poveste micä frumoasä. Aceste cordoane se fäceau in Transilvania-Romania, in Viena-Austria, in Budapesta-Ungaria. Sänt podobirea portului si unei femei, care avea un rol important in societate si vroia sä arate, ce bogatä era. Bogati, erau oameni, care träiau in orasul vechi ai Brasovului. Si in portul juniilor brasoveni au doamnele aceste cordoane. Doamnele brasoveni erau Patrizierinnen, adicä doamne situate si bogate. Bürger der Stadt Kronstadt – adicä cetatenii orasului Brasov erau un pic mai säraci si se numeau „bästinasi Brasovului”.
    Cu mult drag,
    Dietmar Melzer
    -Germania-Deutschland-
    P.S.: Tare l-as fi cunoscut pe domnul acesta, Domnul Sipos Istvan din Säcele, fiindcä tatäl meu a lucrat in zoan acesata, adicä Säcele si Sf. Gheorghe- Sepsi Sengyörgy. Ma-si bucura, dacä as putea sä i-au legätura cu dänsul. Multumesc

    Apreciază

    • Sehr geehrter Herr Melzer,
      ich habe Ihnen die Kontaktdaten von Herrn Sipos per email geschickt. Falls Sie ihn nicht erreichen können, sagen Sie mir bitte Bescheid.
      Danke für Ihre netten Worte, die mich sehr freuen. Mit freundlichen Grüßen!

      Apreciază

      • Hallo Mihaela,
        habe leider keine Mail von Dir erhalten. Kannst Du mir bitte noch einmal die Kontaktdaten von Herr Sipos schicken? Herzlichen Dank im vorraus. Ich vermute, dass Herr Sipos seine Eltern, unsere Nachbarn aus Kronstadt waren. Kannst Du ihm bitte dieses mitteilen? Wir haben in Kronstadt gelebt undswar im Scheii Brasovului in der str. Constantin Bräncoveanu/Katharinengasse nr.: 64 haben wir gewohnt. nr.: 62 hat eine Familie Sipos gewohnt und gelebt.
        Solche siebenbürgische Spangengürtel repariere und restauriere ich selber. Bis jetzt habe ich über 50 Spangelgürtel repariert und restauriert. Herr Sipos macht diese Trachtenteile zur ungarischen Szekler Tracht. Neben Kronstadt haben viele Szekler gelebt und leben auch heute noch. Peter Maffay, richtiger Name Peter Sandor Makkay ist zur Hälfte siebenbürgischer und zur Hälfte szeklischer Abstammung. Die Vorfahren seines Vaters waren Szekler. Peter Maffay ist in Kronstadt geboren und hat in der str. Mijlociei/Mittelgasse in Kronstadt gewohnt und gelebt.
        Nochmals DANKESCHÖN, liebe Mihaela, für alles was Du machst. Und auch für diese tolle Homepage.
        Servus, Dietmar

        Apreciat de 1 persoană

  7. Pingback: Suntem toți niște Ulise rătăcind spre casă. Întâlnirea de la Dinkelsbühl 2016 | Povești săsești

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s