TRANSILVANIA GASTRONOMICĂ – evenimentele care dau o nouă identitate regiunii
Chiar în timp ce povestim aici, în colțuri vechi de Transilvanie rurală, se pun bazele unui nou tip de turism: turismul gastronomic. Este un concept inedit în România, care se naște sub umbra stejarilor seculari, în curțile bisericilor fortificate, la masa unor evenimente culinare și alternative – picnicuri, brunch-uri, cine în natură. Bătrânele sate săsești, tradiții și rețete autentice, produse bio, localnici ospitalieri, turiști încântați…