Ce sunt și ce vor sașii din Ardeal

DOC281114-28112014173452-0001Nicolae Iorga, Ce sunt și ce vor sașii din Ardeal, Editura Tradiție, București, 2014, 61 p.

cu o anexă de dr. Karl Scheerer, Scurtă privire asupra sașilor din România de la 23 august 1944 până azi

 

 

La sfârșitul anului 2014, a apărut la Editura Tradiție din București o nouă ediție a cărții lui Nicolae Iorga (1871-1940), Ce sunt şi ce vor saşii din Ardeal, pe care istoricul o publica în 1919 în „Cultura neamului românesc”. Prin acest studiu, Iorga saluta hotărârea saşilor, luată la Mediaş în 26 decembrie st. v. 1918 (8 ianuarie st. n. 2019), de a se alătura României, aşa cum se configurase ţara în urma Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.

Chiar dacă lucrarea, ca și activitatea autorului, poate stârni discuții punctuale, momentul reeditării este cât se poate de nimerit, astăzi când, prin președintele Klaus Iohannis, sașii au revenit în atenția publicului larg din România mai mult ca oricând. Expunerea lui Iorga nu poate lipsi dintr-o listă minimală a lecturilor despre sași, cu atât mai mult cu cât abordarea acestora se face aici dintr-o perspectivă inedită, aceea a outsider-ului, a românului din Regat aflat în contact sporadic cu sașii.

Iorga a vizitat Transilvania pentru prima dată în 1899. În anii care au urmat, a vizitat adesea arhivele săsești din Brașov, Sibiu, Bistrița și Sighișoara, cercetările din această perioadă regăsindu-se în lucrările „Socotelile Brașovului și scrisori românești către Sfat în secolul al XVII-lea” (1899), „Documente românești din arhivele Bistriței” (2 volume, 1899-1900), „Socotelile Sibiului” (1899), „Îndreptări și întregiri la istoria românilor după acte descoperite în arhivele săsești” (1905), „Brașovul și românii” (1905), „Scrisori și inscripții ardelene” (1906), „Acte și scrisori din arhivele orașelor ardelene” (2 volume, 1911-1913). În timpul acestor incursiuni de documentare în arhivele săsești, Iorga a legat prietenii cu arhivari și diverși oameni de cultură sași (Franz Zimmermann din Sibiu, Friedrich Stenner din Brașov, Albert Berger din Bistrița) și a cunoscut mentalitatea și obiceiurile sașilor.

În ciuda ideilor și teoriilor sale naționaliste, Iorga a luat de mai multe ori poziție în favoarea minorităților etnice de pe teritoriul României, în special maghiari și sași (v. și Contra dușmăniei dintre nații – Români și Unguri, București, 1932). Iorga a dedicat numărul din august 1925 al „Universului literar” culturii sașilor din Transilvania, în care a semnat el însuși traduceri din literatura sașilor (Michael Alberts, Mein Dorf/Satul meu) și a găzduit studii și articole ale intelectualilor sași (Karl Kurtis Klein – despre literatura sașilor, Victor Roth – despre bisericile fortificate, poezie de B. Capesius, S. Klöss, Regine Ziegler, etc). Iorga i-a invitat pe intelectualii sași să țină prelegeri la a sa Universitate Poporană din Vălenii de Munte, școală de vară la care au participat Otto Folberth, Friedrich Müller-Langenthal, Gustav Rösler, Carl Molitoris, Adolf Heltmann, Victor Roth, etc. Apropierea lui Iorga față de sași a culminat în timpul scurtului său mandat de prim-ministru (17 aprilie 1931-mai 1932), când l-a numit pe politicianul sas Rudolf Brandsch responsabil al secretariatului pentru minoritățile etnice din România.

 

În Ce sunt și ce vor sașii din Ardeal, Iorga creionează un portret general al sașilor din Transilvania, urmărind sumar istoria și cultura lor de la așezarea în aceste locuri până la momentul Unirii, cu prelungire spre viitorul lor ca parte a României. Capitolele expunerii reunesc dimensiunile esențiale ale vieții sașilor, radiografiată sub aspect cultural, religios, social, administrativ, de la începuturi până în zorii secolului XX:

  • cine sunt sașii și unde locuiesc
  • din trecutul sașilor ardeleni
  • situația socială a sașilor
  • agronomia săsească
  • meseriile, industria, comerțul și băncile la sași
  • școala și Biserica la sași
  • viața intelectuală la sași
  • organizațiile sașilor
  • caracterul național al sașilor
  • ce așteaptă sașii de la noua lor patrie

Meritul lui Iorga este de a sintetiza, în doar câteva pagini, secole de viețuire și esența culturii săsești, păstrând mereu distanța străinului. Iorga a prezentat sașii din perspectiva românilor, având un discurs comparativ preponderent elogios, dar sobru și rezervat, cu accente naționaliste.

Motivația lui Iorga, actuală și astăzi, este faptul că sașii sunt în general necunoscuți publicului român:

,,în publicul mare al Regatului roman sașii sunt puțin cunoscuți. Desigur vor fi puțini dintre cititorii de ziare, care, citind înainte cu vreo câteva luni despre hotărârea sașilor, vor fi știut în ce părți locuiesc sașii, și cu atât mai puțin vor fi știut ceva despre împrejurările în care au trăit și au lucrat în trecut și mai lucrează și acuma pentru pământul lor strămoșesc.

De aceea va fi, fără îndoială, bine venit publicului mare românesc dacă va afla într-o expunere scurtă ceva despre proveniența și istoria poporului săsesc, despre cultura și munca lui și totodată va afla cu ce aspirații, nădejdi și dorințe a intrat în uniune cu patria lor cea nouă.

Desigur, la momentul în care Iorga alcătuia această frescă a culturii săsești, schimbările dramatice pe care le va suferi comunitatea săsească din Transilvania în deceniile următoare nu erau încă de bănuit.

Vă redau în continuare câteva citate interesante selectate din carte:

cele două neamuri azi stau iarăși unul lângă altul.

Al nostru înfățișează sufletul latin, care se desface din limba sa; al dumneavoastră spiritul german. Amândouă sunt chemate să mijlocească între Răsărit și Apus, căci amândouă au căpătat din Apus o misiune pe care n-o pot părăsi. În aceasta, ca și în amintirea luptelor culturale, adesea purtate împreună, amândouă popoarele pot să simtă îndemnul de a lucra laolaltă oricare ar fi împrejurările politice. Pământul ardelenesc, pecetluit așa de vădit, în chip cultural prin sârguința săsească, nu poate fi prea îngust pentru 210.000 de oameni care reprezintă cinste, muncă, economie și simț pentru dreptate și ideal.

 

Când Reforma a dăruit Biblia în limba populară tuturor națiunilor, sașii din Sibiu au făcut să apară un catehism ”valah”, la 1544: este cea mai veche tipăritură în limba română și unul din cele mai vechi monumente ale acestei limbi. (Cel mai vechi este, de altfel, scrisoarea unui boier al lui Neagoe Basarab către Brașoveni, databilă pe la 1521, care se mai păstrează încă acolo în Brașov.) Sfatul orășenesc brașovean a rânduit predică românească pentru românii din suburbii, care trăiau sub ocrotirea sa. Curând după aceea judele din Brașov, Johannes Benckner – care adăpostise la el mai multă vreme tipar românesc pentru cărți de biserică în limba slavonă – a luat inițiativa de a se publica cele dintâi Evanghelii și Psaltirea în grai românesc. În serviciul sașilor lucra meșterul Coresi, unul dintre mulții fugari politici din Țara Românească, și din Brașov, pe urmă în Sas-Sebeș, au apărut astfel de cărți fundamentale cum a fost cea dintâi lămurire ortodoxă a Evangheliilor, cea dintâi încercare de a preface Vechiul Testament în românește.

 

În prima jumătate a secolului al XVI-lea a trecut un întreg popor săsesc, condus de reformatorul său din Brașov, Johannes Honterus, la Biserica luterană. De la acest act înainte, sașii au format o comunitate bicericească independentă și proprie. Mână în mână cu reformația Bisericii a mers dezvoltarea și organizația învățământului. Sașii aveau încă din secolul al XIV-lea în fiecare sat câte o școală populară. La anul 1544 a întemeiat Honterus întâia școală latină la Brașov, căreia i-au urmat asemenea școli și într-alte orașe. Honterus a întemeiat și întâia tipografie în Ardeal. Reformația înseamnă pentru sași o însemnată propășire și dezvoltare culturală.

 

Conducătorul mișcărilor intelectuale din vremurile acelea a fost preotul Stefan Ludwig Roth, de a cărui moștenire spirituală se mai folosesc sașii până în ziua de azi. Într-una din scrierile sale a spus că românii formează majoritatea populației din Ardeal, și a numit limba română ”limba tainică a țării”, a Ardealului. Un contemporan și frate de nume al lui Roth, preotul dr. Daniel Roth, a mers un pas mai departe, declarând, în mod profetic, că viitorul va trebui să aducă cu sine unirea tuturor românilor de dincoace și de dincolo de Carpați.

 

Sașii posedă foarte mult simț pentru organizare. Condiția preliminară pentru aceasta este facultatea de a susține disciplina și de a-și subordona voința proprie obștii și scopurilor ei. Aceasta au învățat-o sașii din trecutul istoric. Ei sunt de veacuri obișnuiți a se ocârmui singuri și n-au suferit nicicând un amestec de sus.

Organizația lor cea mai bună e Biserica. Ei se bizuiesc a păstra organizația și în lucruri laice, ca să introducă mai ales înpolitică același spirit puternic și solidar.

 

Moravurile simple, care au fost remarcate încă de scriitorul roman Tacit la germani, se pot afla și astăzi la sași, deși n-au rămas nici ei neatinși de supercivilizația timpului modern. Simplicitate, sinceritate, cinste și loialitate sunt însușiri recunoscute de prieteni și de adversari la poporul săsesc. El are o concepție severă despre lege și drept, și respectă avutul celuilalt. Fără de principiile acestea nici n-ar fi posibilă menținerea lor laolaltă. Aici mai trebuie adăugată hărnicia și conștiinciozitatea sașilor, prin care și-au dezvoltat cultura și și-au sporit bunăstarea. Când sașii sunt aruncați de soartă prin lumea largă, se știu afla îndată în situație și sunt pe toate terenurile muncitori foarte apreciați.

Dacă mai luăm în seamă, pe lângă însușirile acestea ale sașilor, simțul lor pronunțat de ordine, chibzuiala și liniștea, străduința neîncetată spre progres și de cultivare etnică, atunci avem o mulțime de virtuți înalte de cetățeni, care fac ca sașii să fie un prețios element în viața de stat căruia îi aparțin.

 

În final, așteptările sașilor de la statul nou format după Unire sunt rezumate de către Iorga astfel:

În rezumat, sașii nădăjduiesc a afla la noua lor patrie deplină apreciere pentru munca lor culturală și priceperea dreaptă pentru individualitatea lor națională. Deși aparținători unui alt neam, ei nu vor fi mai puțin fii credincioși ai patriei lor nouă de cum sunt confrații lor români, și nu vor fi mai puțin călăuziți de spiritul de jertfă pentru țintele și idealurile ei mari, ci vor da ce au mai bun pentru a ferici și îmbogăți România Mare și pentru ca aceasta să devină tot mai mult un stat cultural modern.

Pentru aceasta însă au și ei dreptul de-a pretinde să fie considerați din partea românilor ca niște cetățeni egal îndreptățiți ai statului lor și să nu fie lipsiți de nici o condiție de care ar avea nevoie pentru deplina dezvoltare a puterilor și însușirilor lor.

Dacă posibilitatea aceasta le va fi dată, ei vor preamări în veci ziua care i-a făcut cetățeni ai României Mari și libere.

Biserica fortificată din Rodbav/Rohrbach/Nadpatak, jud. Brașov. Foto: Mihaela Kloos-Ilea

Biserica fortificată din Rodbav/Rohrbach/Nadpatak, jud. Brașov. Foto: Mihaela Kloos-Ilea

 

Citește și Lucian Blaga despre satele săsești și cele românești

 

Bibliografie:

Michael Kroner, Nicolae Iorga und die Siebenbürger Sachsen, in Interferenzen, Rumänisch-Ungarisch-Deutsche Kulturbeziehungen in Siebenbürgen, Dacia Verlag, Cluj, 1974, pp.189-216.

John Neubauer, Conflicts and Cooperation between the Romanian, Hungarian and Saxon Literary Elites in Transylvania, 1850-1845, in Viktor Karady, Borbala Zsuzsanna Török (coord.), Cultural Dimensions of Elite Formation in Transylvania (1770-1950), Cluj-Napoca, Ethnocultural Diversity Research Center, 2008, pp. 159-186.

6 gânduri despre “Ce sunt și ce vor sașii din Ardeal

  1. Intentia lui N. Iorga era intr-adevar conform sesizarilor din acest articol. Iorga a scris insa doar prefata.
    Autorul acestei carti este necunoscut. Unii cred, ca este un apropiat al episcopului ev. Fr. Teutsch.

    Apreciat de 2 persoane

    • Aveți dreptate, dar, în lipsa autorului, este un text atribuit – în mod convențional, dacă vreți – lui Iorga și devenit cunoscut tocmai datorită numelui lui Iorga. Altfel, este o carte scrisă într-un limbaj simplu, nepretențios, ce aduce în fața publicului larg român o prezentare generală și succintă a comunității sașilor. Nu e o carte pe care Iorga să nu o fi putut scrie, având în vedere că, așa cum spuneam mai sus, sunt cunoscute cercetările sale în arhivele din Sibiu, Bistrița, Brașov, cunoștințele și prieteniile cu reprezentanți instruiți ai lumii sașilor și că a publicat alte lucrări privind Ardealul.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Pingback: Sașii în însemnările lui Dinicu Golescu | Povești săsești

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s