Copiii sunt întotdeauna cireașa de pe tort la întâlnirea de la Dinkelsbühl. La parada portului, la dansuri, ei sunt păpușelele dichisite-n Tracht care debordează de energie și o transmit tuturor. Deja aș putea face un colaj cu chipul câte unui copilaș cunoscut, care crește sub ochii noștri de la o întâlnire la alta.
Există și sași tineri
Acești copii sunt cei care vor organiza întâlnirea sașilor peste zeci de ani, în ei stă speranța că nu se vor pierde într-o Germanie multiculturală, chiar dacă pentru ei Transilvania nu a fost niciodată acasă. Văzându-i în brațele părinților și bunicilor, poți doar să speri că oamenii-copaci cresc într-adevăr copii-vlăstari, că în codul genetic al acestor copii este înscrisă identitatea săsească, așa cum toată amprenta unei păduri stă într-o ghindă.
E mereu o întrebare care planează deasupra acestor micuți: ce relație vor stabili cu spațiul natal al părinților și bunicilor, ce substanță va primi în ei identitatea etnică? Când vor începe să se identifice cu comunitatea sașilor nu îndemnați fiind de cei mari, ci din proprie inițiativă, pentru că așa simt.
Întrebări la care numai anii următori vor aduce răspunsuri clare. Până atunci, ne putem bucura de sufletul lor curat și de veselia ce le sclipește în ochi.
Citește și alte articole despre întâlnirea de la Dinkelsbühl 2015
Povești săsești 
astia mici sunt deliciosi!!!:)
ApreciazăApreciază
Este bine să-i apropiem pe copii de treditii, dar şi mai bine, adică NORMAL, ar fi să le potenţializăm …potenţialităţile, să-i CREŞTEM, nu sa-i educam dupa chipul şi asemănatea lumii noastre profund bolnave…Nu să-i facem să-şi dorească să devină CINEVA, cât mai întâi sa descopere CINE SUNT ei cu adevărat…CE SUNT…
Când educatorii vor fi descoperit ei înşişi acestă nevoie, atunci lumea va schimba cu adevărat directia greşită în care merge astăzi…
ApreciazăApreciază
Aveţi dreptate, dar tocmai o extraordinară apropiere se produce aici. Trebuie să ţinem cont de contextul în care cresc aceşti copii: născuţi în Germania, crescuţi ca cetăţeni germani, europeni, etc., ei nu pot avea conştiinţa unei identităţi etnice decât prin părinţi. Altfel, se prea poate ca ei să nu audă vreodatā despre saşi, Transilvania, să nu înţeleagă nimic din specificul acestui popor. Oricum asupra saşilor planează de un secol sentimentul unui finis saxoniae, şi numai aceşti copii vor arăta, prin alegerea lor de a se identifica sau nu cu această comunitate, dacă saşii vor continua să existe sau nu ca grup etnic.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dupa aboedare…nu ma indoiesc ca pe termen, cel putin mediu, lucrurile vor sta asa…Implicarea copiiilor in jocul traditiei, in spectacolul acesteia, cu siguranta ca ii vor marca…
ApreciazăApreciază
Interesul extrem de mare care se dezvoltă acum,după plecarea definitivă a majorității populației săseşti! Eu şi mulți alții nu credem căinteresul e sincer!! Încercați să găsiti căii şi mijloace să atrageți turişti…sa faceți bani.Acum 25 de ani acekeasi persoane care azi vor să pară aşa apropiați saşilor,nu ne-au băgat de seamă sau ne-au alungat la „Hitler al vostru”…..Potoliți-vă şi încercati întîi săfacețirînduiala cu trecutul,să recunoaşteti crimele şi nedreptatea comisă asupra saşilor!!!! NUMAI PE ADEVAR SE POATE CONSTRUI UN VIITOR SERIOS !!!
ApreciazăApreciază
Vă înţeleg parţial frustrarea, dar sunteţi foarte nedreaptă când faceţi aici aceste acuzaţii. Trebuie să fie tare greu să trăiţi cu asemenea suspiciuni şi resentimente. Comentariul dvs îmi arată clar şi că nu înţelegeţi demesul meu, că de consideraţie văd că nici nu piate fi vorba.
Acum 25 de ani, eu aveam 4 ani. Deci nu pot fi pusă în aceeaşi oală cu cei pe care îi amintiţi dvs. N-am alungat pe nimeni, n-am facut nici o crima si nici o nedreptate de genul la care va reeriti dvs. Apoi, nu am de ce să mă „potolesc” fie şi numai pentru ca eu nu fac absolut nici un leu din acest blog şi nu mă interesează direct absolut deloc câţi turişti mişună în România. Eu însămi sunt un simplu turist, atunci cand colind coclauri in cautare de povesti. Pe banii si pe timpul meu, din interes personal pentru cultura tatalui meu.
Nu in ultimul rand, tatal meu, sas din Boz, nu m-a invatat sa urasc pe nimeni, nici el nu uraste pe nimeni si nu cade in pacatul generalizarii. Pe sasi i-a alungat un sistem bolnav, nu oamenii in sine. Si nici macar cuvantul „alungat” nu e corect folosit aici. A fost alegerea fiecaruia sa plece, cautand locul in care poate trai mai bine. Pentru tata, a fost mai bine sa ramana, asa ca nu a plecat niciodata din Transilvania, chiar daca a ramas singur dupa 92. E o alegere, nu un act de eroism, nici de lasitate.
Imi pare rau ca nu vedeti dincolo de barierele pe care vi le-ati cladit in timp. Ele vă vir împiedica ïntitdeauna să găsiţi adevărurile pe care le căutaţi. Poate că dacă le-aţi depăşi, ati descoperi dincolo de ele interesul sincer al unui tanar pentru o cultura prea putin cunoscuta si apreciata in Romania. E principala motivatie pentru care scriu acest blog.
ApreciazăApreciază
Pingback: Nunta la sași | Povești săsești
Un articol foarte frumos, plin de sensibilitate. Multimim. Felicitari
ApreciazăApreciază