Sașii au un obicei specific de Crăciun, asemănător cu cel al împodobirii bradului:  Lichtert-ul sau coronițele de Crăciun*. Este cert că aceste coronițe de Crăciun, ca niște sfeșnice înalte, au stat în bisercă mult înaintea bradului împodobit nelipsit astăzi. Semnificațiile acestuia au legătură cu apariția stelei călăuzitoare, când lumina se arată oamenilor în chipul pruncului Isus. 

Lichtert-ul este format din mai multe coroane de brad suprapuse, frumos împodobite cu lumânări, ghirlande de nuci și stegulețe. Pentru copiii care îl realizează, ca pentru întreaga comunitate, Lichtertul simbolizează lumina, speranța și bucuria aduse de nașterea lui Isus.

Copii de sași în jurul Lichtert-ului, cununile împodobite de Crăciun. Sursa foto: gutenberger.ro

În funcție de zonă, obiceiul este cunoscut sub mai multe denumiri: Lichtert, Leuchterchen, Lichtertchen, Leuchter, Krinzkn (Kraennzchen). Dacă în iunie sașii au sărbătoarea coroanei, Kronenfestul, în seara de Ajun din decembrie există obiceiul Lichtert-ului, când în biserică  (în anumite zone în casa parohială, la școală sau în casa unui conducător al comunității) sunt așezate două, patru sau șase astfel de suporturi de coronițe, după mărimea comunității, realizate în special de copii. Coroanele de Crăciun seamănă cu niște sfeșnice frumos împodobite, așezate în fața altarului, în jurul cărora se cânta cântecele tradiționale de Crăciun.

Se pare că obiceiul Lichtert-ului datează chiar din perioada pre-reformei, când sunt menționate pentru prima dată. Împreună cu obiceiul cununilor s-au păstrat de atunci și cântecele de Lichtert, Lichtersingen, unele în limba latină. Ca la orice tradiție, există mai multe particularități ale acestor cununi, în funcție de zonă.

Pentru Lichtert se începe lucrul încă de la începutul Adventului (începutul lunii decembrie), când băieții unei localități se împart în mai multe grupuri, care vor realiza fiecare o coroniță de brad. Astfel grupați, copiii și tinerii merg în pădure după brad, însoțiți de tați sau de învățător. La adunatul bradului, gerul năpraznic din pădure se alunga adesea cu un foc mare de tabără în jurul căruia se cântau cântece de Crăciun, într-o atmosferă veselă. Fiecare grup are misiunea de a aduna cele necesare pentru o coroană de Crăciun, fiind în competiție cu ceilalți pentru a avea coronița cea mai frumoasă. În mod tradițional, Lichtertul se face din crengi naturale mereu verzi, deci pe lângă brad mai pot fi întâlniți brebeneii, ienupărul sau iedera.

După ce suportul de lemn este gata, se montează coronițele de brad, apoi ornamentele. Aici intervenea și restul comunității: fetele și mamele făceau decorațiuni din hârtie creponată, flori artificiale sau ghirlande de nuci, băieții turnau lumânări. Tot o tradiție este ca pe Lichtert să fie montate steaguri colorate (32) pe care sunt desenate scene de Crăciun, de iarnă sau din viața lui Isus. În vârf se puneau șapte lumânări mici (Siebengestirn).

În seara de Ajun, Lichtert-urile și apoi bradul împodobit erau în mod tradițional singurele surse de lumină din biserică. În Transilvania mai sunt puține localități în care se mai păstrază acest obicei, unul dintre satele în care cred că se mai face Lichtert fiind Petreștiul de lângă Sebeș (Petersdorf bei Mühlbach).

Lichtert-ul este unul dintre obiceiurile frumoase pe care sașii le-au dus cu ei și în Germania sau în lume. La slujba de Crăciun, luminile coroanelor aduc bucurie în sufletele celor reuniți la biserică, în cea mai frumoasă zi de sărbătoare de peste an.

*Nu știu să existe un corespondent al denumirii de Lichtert (în dialectul săsesc) în limba română, nici o traducere consacrată, așa că am folosit aici fie cuvântul german, Lichtert, fie „coronițe/cununi de Crăciun”. Un cuvânt apropiat de cel german ar fi fost sfeșnic, pe care l-am și pomenit de mai multe ori în text, dat fiind că germ. Leuchter înseamnă sfeșnic, candelabru, corp de iluminat.