Imaginea clasică și cea mai frumoasă de Crăciun este cea a familiei reunite în jurul bradului împodobit. Povestea bradului, așa cum îl știm astăzi, a început în Germania Renașterii, spațiu de unde provin multe dintre obiceiurile actuale de Crăciun.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au adus în casele lor plante perene, din credința că au o importanță religioasă sau magică. Egiptenii îşi împodobeau casele cu frunze de palmier în ziua solstiţiului de iarnă, tradiție preluată de greci și romani, care foloseau iederă pentru decorarea caselor, în timp ce vâscul apare la celți și scandinavi. Multe alte astfel de plante, cum ar fi ramurile de laur și de pin sau de brad, au fost investite cu puteri apotropaice. La români, bradul are o semnificaţie aparte, fiind legat de mai toate sărbătorile şi ritualurile importante, de la naştere şi nuntă, până la înmormântare.

Despre originile tradiției bradului bogat împodobit de Crăciun circulă multe legende și povești minunate, al căror mesaj indiferent de religie sau cultură este plin de speranță și bucurie.

 

Fecioara Maria și bradul ocrotitor

Auzind că Irod a comandat uciderea copiilor, Fecioara Maria și-a luat pruncul și a fugit din Bethleem de frica măcelului. Pe când căuta adăpost pentru ea și micul Isus, a văzut un stejar mare pe care l-a rugat să-și coboare crengile și s-o ferească de armata lui Irod care se apropia. Dar stejarului i se făcuse frică și o refuză pe Fecioara Maria, spunându-i că frunzele lui sunt prea rare și oamenii o vor vedea. Pe când asculta asta, deodată fu chemată de un brăduleț mic care o înfășură cu crengile sale exact în clipa în care oamenii lui Irod treceau călare prin acel loc. După ce călăreții se îndepărtaseră, Fecioara mulțumi bradului pentru fapta săvârșită și îl binecuvântă:

“Cât vei trăi, bradule, să nu vestejești niciodată! Să fii mereu verde și iubit de toti copiii,”

iar stejarului îi spuse ca toată viața lui să tremure, fie iarnă, fie vară și să-și piardă frunzele când vine frigul. Așa se explică faptul că iarna, de Crăciun, brăduțul este nelipsit din casele noastre, fiind iubit de toți cei mari și mici.

 

Legenda Sfântului Bonifaciu

Sfântul Bonifaciu a fost un misionar creștin care a răspândit cuvântul Domnului pe teritoriul de azi al Germaniei, în secolul al VIII-lea. El este considerat sfântul protector al germanilor. A fost ucis în Frisia în 754, alături de alți 52 de creștini.

Conform legendei, el a predicat cu mult zel creștinismul germanilor, dar după o anumită perioadă a plecat la Roma. Când s-a reîntors la cei pe care i-a convertit la creștinism, a rămas surprins că aceștia s-au reîntors la vechiurile lor obiceiuri. Supărat de gestul celor care venerau un stejar, Sfântul Bonifaciu a tăiat copacul de la rădăcină. La prima lovitură de topor, o rafală puternică de vânt a doborât instantaneu copacul secular. Germanii, uluiți de isprava lui Bonifaciu, și-au dat seama că este mâna lui Dumnezeu la mijloc. Bonifaciu era familiarizat cu obiceiul păgân de a lua în casă o plantă veșnic verde pe durata iernii, așa că le-a spus tuturor să ia câte un brad. Datorită formei triunghiulare bradulul a devenit și un simbol al Sfintei Treimi.

 

Martin Luther și bradul de Crăciun

Se povestește că prima persoană care a decorat un pom de Crăciun a fost Martin Luther.  Legenda spune că într-o noapte feerică de iarnă, pe când se întorcea acasă, Martin Luther a văzut stelele sclipind pe cer printre ramurile copacilor. Priveliştea i-a produs o impresie puternică de comuniune cu cerurile şi, când a ajuns acasă, era nerăbdător să împărtăşească această revelație cu familia sa. Pentru a-i ajuta să-şi închipuie priveliştea s-a dus în pădure şi a tăiat un brăduţ, l-a adus în casă şi l-a împodobit cu lumânări, care imaginau sclipirea stelelor pe cer. Copiii au fost atât de încântaţi de pom, încât Martin Luther a încurajat toate familiile din sat să aducă brazi în casele lor şi să-i împodobească pentru a celebra sezonul sărbătorilor. Obiceiul s-a răspândit treptat în Germania și mai apoi în toată lumea.

 

Primii brazi de Crăciun în jurul lumii

Istoric vorbind, se pare că există dovezi care indică faptul că primul brad împodobit a apărut la Riga, în Lituania, în anul 1510. Amintind de acest mare eveniment cu care orașul se mândrește, o placă din piața orașului Riga poartă inscripția ”Primul copac de Anul Nou din Riga în 1510”. În anul 1521 prinţesa Hélene de Mecklenburg a adus la Paris obiceiul împodobirii bradului, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans.

Spre desfătarea comunității, în1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strassburg, împodobit numai cu mere roşii.

În Anglia, bradul de Crăciun a apărut prima dată în anul 1841, când prinţul Albert (de origine germană) a dăruit un brad soţiei sale, celebra regină Victoria şi l-a instalat în castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger înlocuit ulterior cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la răsărit. Acest obicei s-a răspândit cu repeziciune în clasa mijlocie şi în casele muncitorilor englezi, atât din metropolă, cât şi din colonii. În secolul al XVIII-lea, principala decorațiune pentru bradul de Crăciun erau lumânările aprinse.

În Germania, împodobirea bradului a fost multă vreme considerată un obicei al protestanților, așa că nu a pătruns ușor în casele catolicilor. Din același motiv a apărut relativ târziu și în Italia. În biserici, bradul de Crăciun a început să fie împodobit de-abia în secolul XX.

Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite, în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania. În anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat adăposturile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate naşterii Mântuitorului. Se consemnează că sărbătoarea Crăciunului cu împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1836. Tot din secolul XIX s-a păstrat tradiţia, iniţiată de un cofetar din statul Indiana (SUA), care propunea folosirea unor acadele în formă de baston alb, simbolizând puritatea şi existenţa fără de păcate a lui Iisus.

Obiceiul împodobirii bradului a ajuns şi la Casa Albă în anul 1880, dar ulterior a fost interzis de preşedintele Theodore Roosevelt, motivând pericolul unui incendiu şi necesitatea protejării mediului. După o anumită perioadă, tradiţia decorării bradului a fost reluată în anul 1923 şi este păstrată până în prezent, cu tot fastul cuvenit.

Începând din anul 1930, brazi de mari dimensiuni au fost amplasaţi în pieţe sau locuri publice, iar cei artificiali au apărut după anii ’70. Tot in America este expus anual cel mai impresionant brad de Crăciun, la celebrul  Rockefeller Center din New York.

 

Primele apariții ale bradului de Crăciun în literatură 

În literatură, prima apariție a bradului împodobit datează din 1774, în Suferințele tănârului Werther a lui Goethe, în care Werther o găsește pe Lotta ocupată decorând bradul în duminica dinaintea Crăciunului. În Statele Unite, cartea pentru copii Kriss Kringle’s Christmas Tree, publicată la Philadelphia în 1845, a contribuit enorm la răspândirea popularității bradului de Crăciun.

În 1798, poetul britanic Samuel Taylor Coleridge, a descris, după ce a petrecut Crăciunul în Germania, frumusețea încântătoare a brazilor împodobiți de sărbătoare. În 1844 Hans Christian Andersen a publicat trista lui poveste a bradului, în 1848 Fedor Dostoievski a scris “Un pom de Crăciun și o nuntă”, iar în 1850 Charles Dickens a scris într-o revistă despre minunata “jucăriei germană”, iluminată de miriade de lumânări mici.

 

Împodobirea bradului de Crăciun

Potrivit tradiției, bradul se împodobește în Ajunul Crăciunului, adică în seara de 24 spre 25 decembrie. Mai demult, în secolul al XVI-lea, în timpul lui Martin Luther, bradul se împodobea numai cu lumånări aşezate în inele din lemn, pentru a sugera copiilor sclipirile stelelor de pe cer. În locul globurilor viu colorate şi strălucitoare se foloseau mere, nuci, figurine de turtă dulce cu diverse forme şi culori, acadele, mărgele şi fåşii din hårtie colorată. Beteala, care a fost inventată în Germania la începutul secolului al XVII-lea, era pe atunci chiar din argint. În vârful bradului se punea în mod tradițional o stea sau un înger, simbolizând vestitorii nașterii pruncului sfânt.

După patentarea becului electric, în anul 1882, de către Thomas Edison, Eduard Johnson, un prieten al acestuia, a realizat prima împodobire a bradului de Crăciun cu beculeţe colorate care au înlocuit lumânările.

Primii brazi artificiali de Crăciun au apărut în Germania, în secolul al XIX-lea și erau făcuți din pene vopsite în verde.

 

Primul brad împodobit în spațiul românesc

Primul brad care a fost împodobit la noi de Crăciun a fost văzut la palatul lui Carol I, după venirea în Principatele Române, în anul 1866. În Palatul Domnesc de pe Calea Victoriei, în noaptea de Crăciun, invitații de seamă la palat împodobeau bradul, cântând:

„O, Tannenbaum, o, Tannebaum,

Wie grün sind deine Blatter !“

De atunci bradul s-a răspândit ca o modă mai întâi în casele înstărite, până s-a ajuns ca sărbătoarea Crăciunului să nu poată fi închipuită fără brad. Împodobirea devine cel mai plăcut moment pentru toţi membrii familiei, îndeosebi pentru copii, care aşteaptă cu nerăbdare să descopere cadourile de sub brad. 

 

Cum s-a transformat bradul de Crăciun în pomul de iarnă

„Un viitor care începe mîine. Mîine 22 decembrie. Un viitor ale căror prime săptămîni poartă un nume cu miros de brad, şi portocală şi sunet de zurgălăi. Va-can-ţa de iarnă! Te vei odihni, vei citi, vei merge la patinaj sau te vei da săniuţa. Vei lua parte ca artist amator, pe scenă, sau în sală, ca simplu spectator, aducînd de acasă un sac cu aplauze la SERBĂRILE PREGĂTITE DE ŞCOALĂ ŞI DE ORGANIZAŢIA TA ÎN CINSTEA CELEI DE A XX-A ANIVERSĂRI A REPUBLICII. Te vei duce la cinema, la teatru, la meciuri de hochei, de baschet, de volei. Vei petrece la Carnavalul de Anul Nou şi într-unul din orăşelele copiilor unde o să mănînci crizanteme de zahăr vanilat, o să aluneci pe tobogan şi-o să stai de vorbă cu Moş Gerilă încercînd să ghiceşti cu ce actor seamănă anul ăsta”.

Un text din revista Cutezătorii 1976, care rezumă imaginarul vremii și felul în care spiritul Crăciunului era subordonat spiritului partidului și ideologiei sale. În comunism, Moș Crăciun a devenit Moș Gerilă, bradul de Crăciun era pomul de iarnă împodobit de Anul Nou, nu de nașterea lui Isus. Vremuri când sărbătoarea se ținea pe ascuns și tăcut, cu ușile închise și perdelele trase. Bucuriile erau mai rare, unele mese mai sărace, casele mai reci decât afară. Dar totuși se sărbătorea, pentru că sărbătorile de iarnă înseamnă iubire, iertare, umanitate, speranță, trăiri pe care niciun regim nu le-a putut stăpâni pe de-a-ntregul. Crăciunul era unul din momentele de care se agăța speranța oamenilor, ca o evadare într-o lume mai bună. Indiferent cum l-ar fi botezat, important era că Moș Crăciun și bradul sub care el aducea darurile existau pentru fiecare, în vis sau aievea. „Pomul de iarnă”, de multe ori amărât și „chel” arăta an de an la fel, împodobit cu aceleași globuri prăfuite și decolorate, cu aceleași bomboane îmbrăcate în staniol, păstrate de la un Crăciun la altul. Dacă cineva șterpelea bomboanele, avea grijă să pună în loc o nucă sau ceva care să dea privitorului impresia că acolo este o bomboană. Un simulacru mic și nevinovat, simbolic pentru marele simulacru al tristei societății.

Bradul de Crăciun aduce mirosul proaspăt al pădurii și sclipirea stelelor în casele noastre. El simbolizază tot ce ne luminează în spiritul Crăciunului: bunătatea, bucuria, speranța, eternitatea. Ca și în celebrul O, Tannenbaum, cetinile sale sunt o promisiune, un simbol al veșniciei și al credinței că de Crăciun dorințele noastre devin realitate.

De Crăciun chiar se întâmplă miracole.

 

Surse info:

history.com

Christmas-tree.com

gandul.info