De ce sunt sașii cool în România de astăzi?

Titlul acestui articol este inspirat de tema săptămânii din Dilema veche privind ce înseamnă să fii cool, ce mai e cool în România actuală. Fiindcă scriu poveștile săsești, răspunsul meu e previzibil, dar și surprinzător pentru mulți: sașii sunt cool în România de astăzi. Ei, cine ar fi zis asta acum zeci de ani? Rândurile de față se leagă de o întâmplare absolut banală pentru spațiul nostru pitoresc, petrecută recent, pe când făceam o excursie la bisericile fortificate.

O întâmplare absolut banală zic, dar cu un șpil…

O lume expresivă, în miniatură: păpuși îmbrăcate în Tracht, costumul tradițional săsesc, în toată diversitatea lui în spațiul transilvan, expuse la Casa Teutsch din Sibiu.

O lume expresivă, în miniatură: păpuși îmbrăcate în Tracht, costumul tradițional săsesc, în toată diversitatea lui în spațiul transilvan, expuse la Casa Teutsch din Sibiu.

„Sasul” cerșetor

Acum două săptămâni, fiind în România, am făcut un scurt tur al bisericilor fortificate. Am văzut multe, și bune, și rele, despre care vă voi povesti altă dată, dar o pățanie e relevantă aici, ca pretext și introducere.

Când să mergem spre Axente Sever, undeva prin Copșa Mică, am alimentat într-o benzinărie oarecare, apoi am tras în parcare să vedem rapid cât timp mai avem la dispoziție și încotro îl putem împărți mai bine. GPS-ul nostru era destul de pierdut în spațiu prin locurile astea, așa că tot harta a fost calea sigură (vorba lui tata, luați-o mă copii, că la asta nu i se termină bateria, nici semnalul). Cum ne uitam noi ușor derutați, ca niște tineri care tocmai descopereau harta de hârtie, auzim bătăi hotărâte în geamul mașinii. Ridicăm amândoi ochii. Omul… cum să-l descriu eu așa… un individ de vârstă medie, cam slinos și transpirat, cu ochelarii de soare pe cap și burta revărsându-de peste brăcinar, cu cămașa descheiată adânc și cu gulerul ridicat, c-un ghiul pe degetul mic fluturat erect prin aer. Toate ca toate, dar de la ghiul și degetul mic cu care făcea semn ferm să-i deschidem geamul, zic nu deschide, lasă-l în pace, hai să mergem și ceva din expresia individului mă face să-mi aduc aminte că ușile mașinii nu sunt blocate.

Dar ca tot omul ce-și ascultă nevasta, al meu deschide viteaz geamul. Eu ne vedeam deja subiect de știrile PRO TV de la ora 5.

Individul prinde curaj, se proptește pe marginea ușii și zice precipitat:

Bună, auzi, SUNT SAS, (aaahaaaha, i-auzi?!!!) am și eu nevoie de niște bani, că am rămas în pană cu tirul, colea(!) mai încolo, și-mi tre să pot și eu ajunge la Mediaș. (*colea, mai încolo… în alt județ poate, prin jur nu era nici un tir)

Cum s-a lămurit repede, al meu dă să închidă geamul, iar tipul se întinde în mașină, mai să-și prindă mână la geam.

Lei sau euro, nu contează, colega… l-aud vag insistând.

Al meu demarează nervos, comentând ca pentru el că s-a umplut țara de hoți și s-alege praful…. Eu îi întorc acel zâmbet care spune doar eu ți-am spus, nu? În momentul ăsta realizez la ce folosește să știi în câte secunde ajunge o mașină de la 0 la 100 de km. În fine, al meu se calmează, radioul urlă în surdină hituri bâțâite de vară, eu privesc pierdută pe geam, cu un gând ce nu-mi dădea pace:

– Asta-i chiar culmea: s-a recomandat din capul locului că-i SAS?!

La întoarcere de la biserica fortificată din Axente Sever, de cine credeți că dăm, în aceeași benzinărie, încercând probabil să găsească alți creduli cu introducerea… “Bună, sunt sas…”

De ani de când tot batem drumurile, credeam că am inventariat tot regnul de șmecheri și cerșetori, dar abordarea asta n-am mai auzit-o. Pentru o secundă, mi-a trecut prin minte că poate omul era într-adevăr la ananghie. Nu am nici o dovadă nici că ar fi fost cinstit, nici că ar fi un șarlatan, dar pe moment cu toții reacționăm instinctiv și ceva – privirea, tocmai replica stupidă cu bună, sunt sas, ca și cum dacă ai fi într-adevăr sas și ai avea într-adevăr nevoie de ceva, musai cu asta ar trebui să începi – mi-a spus să nu am încredere. Îmi pare rău și pentru noi toți, care am putea avea nevoie reală de ajutor la un moment dat, dar și din cauza unor asemenea șarlatani, putem să ne luăm gândul de la orice brumă de reacție empatică.

Notă: pe fruntea mea nu scrie “povești săsești”, nu port tricouri cu logoul, nu am logoul pe mașină, nici nu o să-l afișez astfel vreodată. Deci individul nu a înaintat argumentul personalizat, cu dedicație, ci era sigur găselnița lui ca să fraierească niște fraieri, invocând o prejudecată recunoscută.

După pățania asta, constat încă o dată că a devenit cumva foarte cool să fii astăzi sas în România, atât de cool încât mai nou și jmecherii  scot pedigriul săsesc la înaintare. Îmi vin în minte cuvintele unei săsoaice care a locuit în Bucureștiul de dinainte de ’89, care mărturisea (v. Sören Pichotta, Deutsche Zeitzeugen in Rumänien, Lebensmut trotz Krieg, Deportation und Exodus, Schiller Verlag, Hermannstadt-Bonn, 2013, pp.76-77) că sașii din capitală se știau în general între ei, dar cu timpul ajunseseră să evite pe cât puteau să mai spună că sunt sași și mai ales să vorbească săsește ori germană, pentru că asta aducea numai probleme. Pereții aveau urechi și indiferent că ar fi venit vorba de asta la serviciu, acasă, între prieteni, te trezeai subit cu anchete și interogatorii.

Ei, cine-ar fi crezut atunci că va veni vremea ca haimanalele de pe drum chiar să se dea drept sași?

Exemplu de pe panourile explicative din muzeul bisericii fortificate de la Axente Sever/Frauendorf privind patrimoniul comun al sașilor din Transilvania și ținuturile lor de origine. (pe Valea Rinului, Flandra, Olanda, Luxemburg și Lorena).  Printre puținele locuri care privesc comparativ spațiul de origine și Transilvania, dpdv etnografic, lingvistic, cultural. Asta poate și pentru că inițiatorii proiectului de restaurare a bisericii au fost olandezi. Lingvistic, exemplul din imagine este sugestiv, deși expresia vorbește și despre anumite tonuri ostile la adresa sașilor.

Exemplu de pe panourile explicative din muzeul bisericii fortificate de la Axente Sever/Frauendorf privind patrimoniul comun al sașilor din Transilvania și ținuturile lor de origine. (pe Valea Rinului, Flandra, Olanda, Luxemburg și Lorena). Printre puținele locuri care privesc comparativ spațiul de origine și Transilvania, dpdv etnografic, lingvistic, cultural. Asta poate și pentru că inițiatorii proiectului de restaurare a bisericii au fost olandezi. Lingvistic, exemplul din imagine este sugestiv, deși expresia vorbește și despre anumite tonuri ostile la adresa sașilor.

Mitul sasului destoinic, drept, corect

Revenind la titlu, cred că sașii sunt în momentul de față din mai multe motive cool în România. Care ar fi ele în mare?

  • Mai întâi pentru că în imaginarul nostru colectiv, bazat evident pe stereotipuri îndelung perpetuate, când spui “sunt sas”, spui automat: sunt corect, disciplinat, onest, harnic, destoinic, îmi văd de treabă, am de toate, nu fur, nu înșel, etc.

Asta justifică replica individului din benzănărie. Bineînțeles, toate identitățile regionale sunt conturate clar și la fel de stereotipic față de ceilalți, de la formele bășcăliei la colț de stradă – vezi bancurile cu ardeleni, unguri, moldoveni, țigani, olteni, mitici, etc, – până la substraturi mai acide ale aversității, care răbufnesc uneori violent, în special în media.

Cu toate astea, cred că șansele să te abordeze un individ cu oricare altă identificare etnică decât “bună, sunt sas“, ar fi fost inutilă (bine, și planul lui a ținut sper doar în teorie): bună, sunt oltean, sunt moldovean, bănățean, maramureșan, etc., ca să nu numesc etniile care au o imagine preponderent ostilă. Dar a spune bună, SUNT SAS, vrea să fie o garanție, chiar dacă umbli cu cioara vopsită. Grădina e mare, dar prin părțile astea, nu s-a pomenit nici sas cerșetor, nici șmecher ori fără treabă la drumul mare. Până azi.

Că sașii sunt etnia cu cea mai bună imagine din România, și asta nu doar de ieri de azi, e nu doar părerea mea, ci o spun și studii sau anchete sociale privind percepția minorităților. Mitul sasului/mitul neamțului este o imagine pe care unii sunt gata să o speculeze, sperând să dea lovitura, chiar dacă în cazul tipului din benzinărie e vorba, sper, doar de niște găinării.

Între „păcat că nu mai sunt aici“ și „bine că s-au dus

Ca un alt răspuns punctual, ar putea fi cuvintele pe care le-am auzit des de la tata:

  • sașii sunt bine văzuți acum, tocmai pentru că nu mai sunt aici.

În gândirea lui încape un dram de resentiment pe care nu-l împărtășesc, dar îl înțeleg, pentru că vine din răni neînchise și din frustrări vechi. Nu sunt numai ale lui. Spre deosebire de mine, care nu am amintirea și traumele comunismului și pe care, paradoxal, m-a învățat să respect, să privesc diferitul tolerant și echilibrat, sasul meu ți le spune verde-n față, de nici nu știi cum să găsești ușa mai iute.

Sașii sunt inofensivi de la distanță, în Germania, vin vara împărțind ciocolată și Gummibärchen, mai scapă câte un euro bine drămuit pe ici-colo, lăcrimează la întâlniri restrânse pe la biserică, suspină nostalgic după vremuri apuse, apoi urcă înapoi în mașină și se duc în treaba lor. Majoritatea celor care mai vin să-și vadă vechiul Heimat sunt în vârstă, cei care și-au revendicat casele sunt puțini, nu au pretenții, nu sunt iredentiști, neavând cu cine vorbi săsește, se chinuie să-și amintească o brumă de română… toate bune și frumoase, sașii sunt prietenii noștri, vecinii de odinioară după care suspinăm „ce păcat dom‘le, ce pierdere, asta da nație, vrednici oameni!”   

Ca un exemplu minor în contrapondere, dacă tata, sas care nu a plecat din România, a bătut ani la rând la ușile primăriilor și a tulburat geșefturile locale spunând că pământurile nu s-au retocedat după cum au fost și trebuia, ci după principiul cine împarte parte-și face, că din pădure se fură cu știința și acodul tacit al tuturor și multe alte asemenea, până când într-un final s-a lăsat și el păgubaș de bătrânețe… el nu mai sasul petrecut cu batista până la ieșire din sat, ci sasul ciufut pe care-l caută moartea pe acasă, dar el umblă să numere pomii din pădure.

Aud des refrenul trâmbițat pe grupuri de Facebook și în tot felul de discursuri, parcă parafrazându-l pe un consătean de-al tatălui meu:

                de-ar mai veni, Doamne, sașii înapoi!

Spre deosebire de toată gloata ce strigă asta afectat și oportunist, nenea ce spunea asta cu lacrimi în ochi știu că și-ar fi dorit într-adevăr revenirea sașilor.

Cred în sinceritatea celor care au trăit între sași, care-i cunosc într-un fel sau altul, care știu ce a însemnat locuirea lor aici. Nu cred însă în demagogia celor care servesc mai nou discursuri pe tavă, revendicându-se peste noapte de la un model apusean, civilizator. După cum îi cred și îi înțeleg și pe românii care spun decent de ce nu îi admiră pe sași și invers. E parte din normalitate să fie așa, insula preafericiților rămâne o utopie.

Sașii au devenit cool și de când identitățile regionale, patriotismul local – în speță transilvan – aprinde spiritele mai ales de la butoanele politicii neaoșe prin dezbaterea, mai degrabă de rețele sociale decât pe scena politică mare, pe marginea regionalizării. Altfel, la nivelul uliței de sat, nu cred că oamenii își dau bună ziua pe alt ton decât și-au dat întotdeauna, indiferent că-n poartă stă bătrânul Misch, Jancsi baci sau nea Ion. Ei între ei, oamenii de rând, știu că nu sunt vinovați niciunul pentru cele petrecute de pe la mijlocul secolului trecut până pe la Revoluție. Dincolo de alimentarea voită cu reziduuri și idei prefabricate turnate de sus, oamenii și-au reglat singuri conturile și relațiile, conștienți probabil că la o adică, găsești ajutor la vecinul de lângă, nu la marionetele de la televizor. (*dacă se întreabă cineva, nu susțin regionalizarea)

Uliță idilică în Viscri/Deutsch-Weisskirch, satul care pe 2013 a anunțat de 30 de ori mai mulți turiști decât numărul de locuitori. De când Prințul Charles a cumpărat o proprietate în sat și organizația pe care o patronează, Mihai Eminescu Trust, se ocupă de conservarea patrimoniului local, satul a devenit un magnet pentru turiști, caz impresionant pentru peisajul românesc.

Uliță idilică în Viscri/Deutsch-Weisskirch, satul care pe 2013 a anunțat 15.000 de turiști, de 30 de ori mai mulți decât numărul de locuitori. De când Prințul Charles a cumpărat o proprietate în sat și organizația pe care o patronează, Mihai Eminescu Trust, se ocupă de conservarea patrimoniului local, satul a devenit un magnet pentru turiști, caz impresionant pentru peisajul românesc.

Primul român în Bundestag

  • Sașii au devenit ceva mai cool și de când președintele Asociației Sașilor Transilvăneni, dr Bernd Fabritius, a fost ales membru în Bundestag,

chiar dacă ziarele s-au grăbit atunci să titreze: Bernd Fabritius, primul român în Bundestag. Ceea ce, doar într-o anumită măsură, judecând după cetățenia română pe care și-a păstrat-o, este corect.

În acest context, sașii sunt cool pentru că sunt o punte între România și Germania, o punte spre Vest. Dacă șirul lamentațiilor privind imaginea noastră în lume se prelungește spre infinit, sașii sunt un grup prin prisma căruia România, deși cel mai adesea este vorba însă doar de Transilvania, se vede altfel. Mai ales în Germania, unde sunt mult mai prezenți, atât ca număr, cât și ca imagine, sașii sunt ambasadori onorabili. Mă gândesc acum la discursul primului ministru al Bavariei, Horst Seehofer, în care spunea Bavaria este mândră de sașii transilvăneni, accentuând rolul lor de arc peste două spații, sau al altor politicieni prezenți la întâlnirea anuală de la Dinkelsbuehl.

 

Sașii sunt un brand turistic

  • Sașii sunt cool și de când clipurile turistice promovează România cu o abundență de imagini din Transilvania autentică, pitorească, unde conviețuirea multietnică a dat naștere unor tradiții, sate și peisaje unice în Europa. Acea Transilvanie pe care Prințul Charles o promovează ca un ambasador, în ale cărei biserici fortificate și sate ruinate investește.

De când și-a cumpărat case aici și se plimbă în căruță pe străzile din Viscri, Archita, Mălâncrav, Valea Zălanului, amintindu-ne să conservăm patrimonial local, să renovăm cu materiale tradiționale, etc. parcă ne-am dat și noi seama că locurile astea sunt valoroase.  Și culmea, locurile vizitate de Prințul Charles sunt multe foste localități săsești sau maghiare. Ei, ce rânduială, ce case, ce sate au durat! Ăștia gospodari! Căci altfel, majoritatea celor care cască ochii în televizoare când vine Prințul Charles nu cred că știu ce e cu sașii, de unde-au venit, ce-au făcut pe meleagurile astea și încotro s-au dus, ori mai ales de ce. Dar aici nu e doar vina oamenilor.

  • Sașii sunt cool și de când Sibiul, vechiul Hermannstadt, Capitală Culturală Europeană în 2007, a rămas un etalon al burgului îngrijit, dinamic, vizitat de turiști și cotat în prestigioase topuri europene între cele mai fermecătoare locuri de vizitat. Sighișoara, Brașov, toate orașe cu iz medieval și o moștenire săsească pregnantă sunt vârfuri turistice în România.

 

  • Ba mai mult, sașii au devenit un brand turistic.

Prin satele pe unde am umblat, unele frecventate de ceva turiști, precum Biertan, Viscri, Saschiz, orice etichetă pe care scrie „săsesc” vinde automat mai bine.

La pensiuni, o banală ciorbă de legume devine extraordinară dacă e ciorbă săsească de legume, orice dulceață e musai făcută după rețetă veche săsească, orice bucățică de lemn e mâzgălită cu pictură săsească, tot semnul de carte e cusut cu motive tradiționale săsești. Puțini știu că motivele respective nu sunt chiar așa de săsești, că mult din ce se vinde are un ușor aer încropit, ce mimează doar autenticul și în general dacă ceri detalii, majoritatea vânzătorilor îți deapănă o poveste lălăită despre sașii care au fost și nu mai sunt, dar iată ce moștenire ne-au lăsat!

În orice formă și pe orice etichetă, săsescul vinde în Transilvania. Asta pentru că, derivat din mitul sasului destoinic, săsescul e o garanție a calității, cam cum e Made in Germany pentru produsele nemțești de pe piața internațională.

UPDATE 17 noiembrie 2014: Avem un președinte sas

  • sașii sunt cool în România pentru că avem un președinte sas. Deși este un fals criteriu și nu acesta a fost singurul motiv, mulți l-au votat pe Klaus Iohannis în baza mitului sasului destoinic, bun gospodar, drept, onest. Criteriul etnic a fost în același timp și „handicapul” spre care s-au canalizat cele mai mârșave atacuri ale contracandidaților și va rămâne principalul reproș al celor nemulțumiți în mandatul său.
Sașii în Germania:  pagina 7 a "Süddeutsche Zeitung" din 10.07.2014, cu imaginea unei tinere săsoaice prezentând Borten-ul (toca de catifea neagră împodobită, purtată de fete de la confirmare la căsătorie) la Întâlnirea sașilor de la Dinkelsbühl 2014. Un interviu cu dr Bernd Fabritius, Președintele Asociației Sașilor Transilvăneni, recent nominalizat la președinția Uniunii Etnicilor Germani Expatriați/Bund der Vertriebenen (BdV), ocupată până acum de Erika Steinbach. Probabil articolul va fi disponibil și online în curând.

Sașii în Germania:
pagina 7 a „Süddeutsche Zeitung” din 10.07.2014, cu imaginea unei tinere săsoaice prezentând Borten-ul (toca de catifea neagră împodobită, purtată de fete de la confirmare la căsătorie) la Întâlnirea sașilor de la Dinkelsbühl 2014.
Un interviu cu dr Bernd Fabritius, Președintele Asociației Sașilor Transilvăneni, recent nominalizat la președinția Uniunii Etnicilor Germani Expatriați/Bund der Vertriebenen (BdV), ocupată până acum de Erika Steinbach. Probabil articolul va fi disponibil și online în curând.

Identitate și diferență

Întâlnirea cu celălalt, cu diferitul, e întâlnirea cu vulpea din basmul lui Saint-Exupery, care implică îmblânzire. A îmblânzi înseamă ,,a-ți crea legături”, a investi sufletește și a privi cu inima – singura modalitate adevărată de cunoaștere. Când aceasta se întâmplă, descoperi într-o masă eterogenă unicul, valoarea care poate da sens existenței, altfel deșarte. Roza efemeră, dar fără seamăn în lume, îmblânzește, pentru că la rândul ei a fost îmblânzită. Iar eroul se întoarce acasă pentru că își asumă vorbele vulpii: ,,devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit”.

Cei care citesc frecvent acest blog au în fiecare articol argumente care demonstrează că respect identitatea fiecăruia și departe de mine atitudinea părtinitoare sau ostilă față de unii sau alții. Iubesc locul și familia mixtă în care am crescut și am repetat că așa cum nu pot alege între mama și tata, nu pot alege între români și sași. Mă bucur când sașii sunt apreciați sincer pentru ceea ce merită, dar nu când se ajunge la false mitizări, lingușiri și aberații. Somnul rațiunii naște monștri… precum cel din benzinărie. La nivel regional și al minorităților etnice, nu cred că problema ar trebui să se pună disjunctiv, nici în termeni de superioritate și inferioritate. Mândria locală este firească, benefică, cât timp nu lezează demnitatea celorlalți.

Fiecare minoritate are dreptul la propria identitate, poate să-și afirme specificul în mod liber, respectând libertatea și identitatea celorlalți. Transilvania este un spațiu multietnic care merită să fie cunoscut, atât din exterior, cât și din interior, pe noi înșine și noi între noi, conform dictonului socratic. Încă ne cunoaștem puțin și încă nu trecem de cortina opacă a orgoliilor și clișeelor moștenite din comunism. Discursul istoric și identitar românesc scapă tocmai prin lacune, mitologizări, stereotipuri și perpetuarea unor asemenea complexe. Acum, când pentru multe monumente valoroase din Transilvania bate al doisprezecelea ceas, este important să știm clar cine suntem fiecare și ce putem construi împreună. Să ne asumăm responsabilitatea, să respectăm și să învățăm din trecut, fără a ne agăța obsesiv de umbrele lui.

Grave nu sunt numai părăginirile exterioare, ale locurilor, ci părăginirea minților și sufletelor noastre. Atunci când realitatea efectivă este programatic ficționalizată, în funcție de imperativele momentului și intereselor, fireasca oglindire în celălalt, fie el minoritar etnic sau de orice fel, duce la deformări, necunoașteri și nedreptăți. Nu vom avea niciodată o imagine realistă despre noi, o stimă de sine echilibrată, o istorie onestă, până nu vom răzbi dincolo de invocarea unor spoieli identitare precum: “Bună, sunt sas…”

Doamna Sara Dootz curatorul bisericii din Viscri și trifoiul cu patru foi pe care l-am găsit în curtea bisericii și i l-am dăruit. Un izvor nesecat de povești, una dintre comorile reale ale Viscriului.

Doamna Sara Dootz curatorul bisericii din Viscri și trifoiul cu patru foi pe care l-am găsit în curtea bisericii și i l-am dăruit. Doamna Sara Dootz este un izvor nesecat de povești, una dintre comorile reale ale Viscriului.

 

 

16 gânduri despre “De ce sunt sașii cool în România de astăzi?

  1. Nu am citit articolul din Dilema…şi nici nu mă interesează conotaţile căpătate de acest a fi sau nu “cool”. Îmi displace profund modul cum ne-au penetrat tot felul de americănisme ce stârnesc mondene sughiţuri admirative.
    Şi totuşi primul sas pe care la-am cunoscut mi-a lăsat o puternică impresie prin ineditul situaţiei. Eram la Sighişoara acum foarte mulţi ani. Unchilui meu, un reputat ginecolog din Sighişoara, i se defectase ceva la maşină, o Dacie . Eu, cu avant tineresc, plin de fervoare şi cam atât, i-am propus să vedem ce are, să încercăm s-o reparăm. Unchiul meu a preferat să-şi cheme mecanicul. Mă aşteptam să vină un chilipirgiu plin de locvacitate, care să fuşărească ceva pe la maşină, să se dea important şi să împuşte francu’…Nu peste mult timp a apărut mecanicul?! Ne-am prezentat…îl chema Schultz, un tip slăbuţ cu ochelari eleganţi, îmbrăcat impecabil, cu mâinile curate, fără urmă de unsoare sau jeg arhaic, care s-a echipat într-o salopetă la fel de curată, a desfăcut o trusa se scule(nemţeşti) şi a început “operaţia”. Aţi înţeles bine…OPERAŢIA. Urmăream fascinat cum desfăcea şuruburile pe care le punea în ordine, cum piesele îl ascultau…se lăsau cerecetate. Eu eram obişnuit să asist la lovituri de ciocan, la sforţări şi trageri supraomeneşti, la suduieli şi rânjete victorioase. Nimic din toate acestea. Într-o linişte desăvârşită, cu calm şi profesionalism după cca. trei sferturi de ora totul era pus la punct şi maşina funcţională. Şi-a scos mănuşile, a încasat onorariul şi după salutul protocolar, a plecat. Unchiul meu mi-a spus că era sas. De atunci, ori de câte ori am cunoscut un sas, m-am uitat cu încredere la el. Niciodată nu mi-a înşelat încrederea…

    Apreciază

    • Va multumesc pentru aceasta amintire foarte frumoasa!
      Prin articolul de fata, recunosc intr-un limbaj si ton putin atipic fata de restul, am vrut doar sa-mi exprim mahnirea fata de un gen de ipocrizie pe care o vad afisata si promovata in tot mai multe medii. Nu doar atunci cand vine vorba de perceptia celorlalti, ci chiar cand ne privim pe noi insine. Cred ca inca nu realizam ce deserviciu grav ne facem staruind in niste false imagini despre noi si prelungind prejudecati. Asumarea trecutului si a alteritatii cred ca este o dovada de maturitate la care noi, in Romania, inca nu am ajuns. Probabil ca este un punct de vedere care deranjeaza, am scris constienta fiind de asta, desi deloc cu scopul acesta.
      Ma bucur ca urmariti blogul, multumesc!

      Apreciază

  2. Să vedem cum se va manifesta mitul sasului în arena politică de anul acesta, cu Johannis. Ce fain ar fi un studiu de imagologie reciprocă, de la relația lui Vlad Țepeș (și a muntenilor) cu sașii până în prezent.

    Apreciază

    • Doamna Lia Voinea, va multumesc mult pentru o asemenea completare, extrem de frumos scrisa!
      Constat insa ca desi contraziceti titlul articolului meu, ca o reactie la ce am scris, punctele noastre de vedere se intalnesc. Ma rog, eu pus o intrebare in titlul, careia i-am dat mai multe raspunsuri in articol. E punctul meu de vedere, pe care odata ce l-am facut public, l-am supus judecatii oricui.

      In articolul despre Garbova, de zilele trecute, am vorbit despre ce inseamna „schimbare” in mentalitatea sasilor si am punctat ca tocmai rezistenta la schimbare, la influentele din jur, intr-un context multietnic, a facut ca sasii sa-si pastreze identitatea atat de bine. Este un caz foarte interesant atat sociologic, cat si din punct de vedere al sociologiei migratiei, daca ne mutam perspectiva odata cu ei, in Germania. Tot in articolul respectiv spun, empatizand cu experienta dvs, ca mi-a luat mai multi ani, adica mai multe reveniri in sat, vorbind cu localnicii, pana sa aflu cap-coada o legenda locala. Nu am avut doar impresia, ci chiar certitudinea ca unii intr-adevar nu stiau, dar altii nu au vrut sa vorbeasca. Si eu, fiindca sunt nascuta intr-o familie de sasi din partea tatalui meu, stiu foarte bine cum vine asta. Pot sa inteleg de ce. Mai spun insa ca in munca „etnografului” sa spunem, in documentarea pe teren, conteaza foarte mult atitudinea, abordarea. Daca din capul locului te simti strain si exclus, cel mai probabil asa vei fi, asta fiind si o cauza, nu doar un efect al intalnirii cu alteritatea, indiferent de etnie. E firesc sa fie asa si am simtit asta si cand m-am dus intr-o comunitate de tigani, tot cu scopul de a afla cate ceva din obiceiurile si mentalitatea lor.

      Daca aveti ragazul sa cititi mai multe articole de pe blog, veti vedea ca majoritatea prezinta tocmai contributiile si meritele sasilor in Transilvania – cetati, biserici, educatie, mentalitate, arhitectura, etc pe care le punctati si dvs. Asa cum am motivat in repetate randuri, scriu acest blog despre sasi, in limba romana, ca sa popularizez informatii si imaginea acestei minoritati etnice, din care fac parte pe linia tatalui meu. E unul din scopurile mele, probabil acelasi care v-a adus si pe dvs la Sighisoara, Prod, etc. Vreau sa impartasesc din cat stiu, din ce am invatat traind in familie de sasi si am curiozitatea sa aflu mai mult. Am de cativa ani privilegiul sa pot face asta nu doar printre sasii ramasi in Transilvania, ci si in comunitatea din Germania si sa prezint astfel o perspectiva care stiu ca lipseste in Romania. Cred, asa cum am afirmat in incheierea articolului de fata ca ajungem la situatii nedrepte, la ipocrizii si discursuri aberante tocmai pentru ca nu ne cunoastem nici pe noi insine, si nici pe cei diferiti etnic de noi, fie ei sasi, maghiari, tigani, evrei, etc. Tot ce stim, este filtrat prin prejudecati si fictiuni perpetuate in timp. Nu este doar vina noastra, cat timp avem in spate experienta comunismului, a manualelor de istorie prost documentate, si la capitolul istoria romanilor, si la (lipsa) cap. istoria minoritatilor din Romania. In contextul actual, „ermetismul” sasilor nu mai poate fi o solutie, asa cum nici ostilitatea romanilor fata de minoritati nu duce niciunde. Repet ce am spus in articol, cred ca doar o cunoastere de sine si reciproca buna, poate sa ne dea o imagine corecta si sa ne ajute sa intelegm ca trebuie actionam impreuna, cu responsabilitate pentru a salva si conserva ce a mai ramas. Discursul identitar romanesc, despre noi si despre ceilalti, e departe de o varsta a maturitatii si echilibrului.

      Apreciază

  3. E adevarat ca a vorbi saseste in Bucuresti inainte de 1989 starnea anumite reactii. Telefonul nostru de acasa era supravegheat si in urma unei convorbiri in saseste cu o prietena din Sibiu , securistul a facut constatarea ca fiica numitului… poarta discutii intr-o limba necunoscuta , ciudata . Acum sunt privita cu admiratie ? pe strazile din Buc . cand vorbesc sau port Diendrl .M-au abordat si tigani intr-o limba germana deplorabila . Chiar si cu dinti de aur si ghiul pe deget tot tigani , hoti si golani raman . Nici un sas nu cerseste , minte si nu vorbeste cu „buna , da-mi …” Povestea cu „du-te in Flandra ” am auzit-o in copilarie spusa de niste ignoranti , oameni mici cum am auzit spus de sasi ca romanii sunt ca tiganii . Mentalitati si mituri…

    Apreciază

  4. Va felicit pentru acest articol cu totul „deosebit”, (…nu ma pot abtine) care trebuie recitit de mai multe ori…, fiindca am suspiciunea ca multi nu vor intelege atitudinea dumneavoastra „profund omeneasca” pentru un present si viitor „echilibrat” in „normalitate” in care compasiunea si adevarata toleranta ne transforma in oameni maturi…

    Apreciază

    • Stiu ca e foarte riscant sa imi permit astfel de articole „de opinie” atunci cand vorbesc despre o minoritate etnica. E un teren minat prin natura subiectului, dar am creat acest blog ca sa-mi exprim punctul de vedere, dincolo de articolele descriptive. Tot ce scriu aici, din momentul in care este public, este supus judecatii tuturor. Daca macar o singura persoana ar intelege ce am vrut sa spun – sunteti din fericire mai multi – ar fi pentru mine e suficient. Va multumesc, ca intotdeauna!

      Apreciază

  5. Monica draga , e greu sa vorbesti despre sasi,despre ce a reprezentat ei in viata noastra ,a romanilor,daca nu i-ai cunoscut sau daca nu ai trait printre ei.Era o vorba pe la BOZ,cand se descria o treaba bine facuta,sau daca se arata ceva frumos sau durabil,,randuiala ca la sasi,,.Asa ca amicul ”nostru” din benzinarie pe asta a mizat,stiind ca daca zice ca e sas pare om serios,om de cuvant, cum de fapt erau perceputi sasii la noi in Ardeal.Asa ca omul incerca sa se descurce cu o astfel de abordare.

    Apreciază

    • Da, stiu vorbele de pe la Boz. 🙂 In Romania cu totii incercam „sa ne descurcam”, cuvant care a capatat conotatii negative, tinand loc de „scopul scuza mijloacele”. Indiferent cu ce resurse si mijloace, important e sa te „descurci”, la o adica „te faci frate si cu dracul, numai sa treci puntea”, ca sa iesi basma curata, recunoscut fiind doar ca romanul in final tot se descurca cumva. Referitor la „vorbe” avem o bogatie de expresii si proverbe care ilustreaza mai bine decat orice articol firea noastra.
      Numai ca descurcarea e o solutie de moment, iar pe termen lung cred ca urmarind sa ne tot descurcam, ne vom incurca de nu ne va mai putea nimeni descurca. Caci nici la gandirea pe termen lung nu suntem tocmai asi.
      „Ridendo castigat mores”. Daca as fi avut talentul lui Caragiale, as fi scris o piesa de teatru in loc de articolul de fata. 🙂
      Multumesc, dle Romcea, toate cele bune!

      Apreciază

  6. … „Daca as fi avut talentul lui Caragiale, as fi scris o piesa de teatru in loc de articolul de fata. :)” (Mihaela Kloos-Ilea) … Trebuie sá cititi – s-au sá vedeti – doar piesa de teatru a lui Ion Luca Caragiale „O noapte furtunoasá” – si vedeti Románia 2014.

    Apreciază

    • Domnul Vasile Gogea, al carui comentariu il vedeti ceva mai sus„ vorbeste despre opera lui Caragiale ca despre o „casa a oglinzilor”, ,,…pentru că, în mod surprinzător, în orice moment oglinzile deformante din această «casă» se pot dovedi a fi chiar «ferestre» transparente, cu vedere spre realitate. Or, dacă imaginile din oglinzi ne pot, la extrem, revolta, realitatea de dincolo de ferestre ne înspăimîntă. Pentru că prin astfel de «ferestre» poţi vedea afară, dar poţi – cu puţin curaj – să zăreşti şi abisul din tine însuţi. Şi, de acolo, de undeva, Nenea Anghelache, «cuminte», ne face cu ochiul!”. (Vasile Gogea, Mofteme, 2012)

      Referitor la observatia dvs, in virtutea faptului ca al nostru clasic este „mereu actual”, „mai actual ca niciodata”, ca a surprins trasaturi specifice poporului roman si alte astfel de clisee de receptare, probabil in piesele lui Caragiale (*apropo de cei care pleaca sau raman in Romania, un autoexilat) vor recunoaste si Romania anului 2064, ca sa merg doar o jumatate de veac mai inainte. Va veni oare vremea cand lumea lui Caragiale nu va mai fi de actualitate?

      Apreciază

    • Partea ce mai sumbră, și eventual de luat în derâdere, a României, ar fi ceea ce sugerați dumneavoastră mai sus. Dar există și o componentă pozitivă și dinamică a României, care face lucruri bune și care face bine și pe care, din păcate, mulți nu o văd.

      Apreciază

      • Nu, nu iau pe nimeni in deradere. Articolele de pe acest blog sunt foarte pozitive, pentru ca selectez intentionat aspecte care construiesc o imagine frumoasa si transmit emotii. Daca va luati ragaz sa cititi mai multe articole de pe blog, inainte de a trage o concluzie nedreapta, veti gasi componente ale Romaniei despre care intr-adevar nu vorbeste nimeni. Pentru ca asta vad si caut, insa o imagine realista, si nu artificial cosmetizata, inseamna pentru mine si ceea ce semnalez mai sus. Decenii la rand s-a vorbit putin si adesea voit distorsionat despre sasi, motiv pentru care si acum sunt perceputi cliseistic, deci superficial. Criticile sunt constructive si ar fi bine sa invatam din ele, atunci cand sunt justificate. Este bineinteles o perspectiva subiectiva si inedita, a mea, deci supusa judecatii dumneavoastra.

        Apreciază

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s