Aurora Liiceanu despre sași și poveștile săsești

Când am început să scriu acest blog, eram întrebată adesea, mai cu ingenuitate, mai cu suspiciune, „auzi, da’ ce-ți veni să scrii un blog tocmai despre sași?” Ca și cum tu, fată tânără, ceva mai comercial, mai pe gustul și înțelesul tuturor n-ai găsit? Nu, nici n-am căutat, când am ajuns în Germania am simțit că asta trebuie să fac și m-am gândit mult doar cum să scriu despre sași, nu dacă. Poveștile săsești sunt un blog de nișă, o nișă a sufletului meu,  care vă deschide spre o lume inaccesibilă și prea puțin cunoscută dincolo de câteva clișee. O lume în care am crescut, pe care o iubesc și despre care mă străduiesc să vă povestesc altfel: pe un ton proaspăt, optimist și pașnic, pe alocuri inevitabil nostalgic.  Poveștile săsești sunt drumurile și căutările mele pe o hartă personală, între un atunci și acum, între paginile îngălbenite ale cărților și realitate, între acasă și Germania.

Una dintre cele mai frumoase și mai onorante surprize de când scriu acest blog este să descopăr astăzi editorialul doamnei Aurora Liiceanu despre… ei, da, chiar despre sași! Articolul a fost publicat ieri, 7.07.2014, pe site-ul romnâniacurată.ro.

Cu luciditatea, șarmul și capacitatea de analiză cu care ne-a obișnuit, doamna Aurora Liiceanu își mărturisește interesul pentru aceasta comunitate și felul în care descoperă prezentul ei german prin comparație cu Transilvania, inclusiv prin prisma blogului poveștilor săsești.

Cred că e o onoare pentru noi toți, pentru mine sigur, să vedem lumea sașilor prin privirea obiectivă, dar deloc rece, a psihologului pasionat și scriitorului prolific Aurora Liiceanu. O mare doamnă, incisivă și puternică, pe care o admir și îi mulțumesc pentru privilegiu. Cuvintele sale îmi sunt o frumoasă, neașteptată răsplată.

Am postat articolul astăzi, pe pagina de facebook a poveștilor, însă cum știu că nu toți cei care urmăriți blogul sunteți și fani ai rețelei sociale, îmi permit să redau aici un fragment din editorial, invitându-vă să citiți restul pe româniacurată.ro.

Mulțumesc!

Cui nu i se întâmplă să dea peste un canal TV, rămânând pe el fără vreo intenție inițială de a căuta ceva anume? Deci, nimerești ceva, la început ești ușor interesat, dar treptat ești prins cu totul de ceea ce vezi.

Așa mi s-a întâmplat nimerind întâmplător zilele trecute la unul din canalele TVR peste sărbătoarea sașilor de Rusalii, anul acesta, în iunie, la Dinkelsbühl, Germania. Habar n-aveam că sașii din Transilvania, Germania, Austria, Canada și SUA se adună în fiecare an de Rusalii într-un orășel norocos istoric, medieval, de doar 12.000 de locuitori. Pentru acest an, 2014, motto-ul adunării a fost Heimat ohne Grenzen (Acasă fără granițe). Au fost așteptați 20.000 de participanți și se pare că au venit 22.000, aproape dublul numărului de locuitori.

Habar n-aveam că în Canada trăiesc 8000 de sași. Și, habar n-aveam că pentru sași, portul tradițional și limba nu se uită. Habar n-aveam că la noi au rămas 14.000-16.000 de etnici germani după o sursă și aproape 37.000 după recensământul din 2011. Dar cine mai crede în recensământul nostru? Evident, dimensiunea de spectacol a adunării a fost parada portului tradițional săsesc, la care au defilat aproape 100 de grupuri, cu 2700 de participanți, reprezentând locul natal din Transilvania. Această tradiție a început încă din 1951. Dinkelsbühl este din 1950 o atracție turistică pe harta faimosului Traseu Romantic, un traseu de poveste care străbate cele mai frumoase castele și fortificații din Sudul Germaniei. El este și un oraș distinc de statul german pentru felul în care a integrat repatriații, sașii transilvaneni, primind chiar o placheta de aur.

Sărbătoarea sașilor durează patru zile. Splendida imagine medievală a orășelului le amintește sașilor cu multă nostalgie de Transilvania lor natală. O sărbătoare a memoriei, dar și o lecție pentru români, care se lasă nepăsători în dulcea uitare. Eu așa am perceput-o. Sașii refuză amnezia și pentru asta am privit cu multă admirație desfășurarea acestor zile și cu mult jind, gândindu-mă la cât de puțină istorie știu, cât de mult m-a îndepărtat istoria învățată la școală de istoria țării mele, de acea istorie socială, culturală care se înrudește cu poveștile trecutului cu legende de neuitat. Cifrele se uită, legendele rămân.

Ce m-a impresionat mult a fost relația armonioasă, aș zice, între grupul mic și comunitatea mare, dincolo de geografie a sașilor. Fiecare grup de sași purta solemn pancarta cu imaginea bisericii, a steagului și stemei localității natale din Transilvania. Dar, toți erau sași. Da, sașii sunt o lume cu istoria și cultura lor, o lume compusă din mici lumi, satele transilvănene, în care trăiau ei. Tot ce părea mic se vărsa în acea lume mare a sașilor și atunci am înțeles de ce au ales motto-ul în care geografia dispare, ștearsă ca un val, rămînând doar identitatea etnică. Am să spun când simțământul de invidie m-a pătruns de tot. Când am văzut dansurile lor, din care reieșea o solidaritate care impresiona. Dansau, într-o comuniune revărsând un atașament profund, săsoaice durdulii, unele vârsnice, alături de tinere vioaie duduind de bucurie și energie, sași burtoși alături de tineri țanțoși, în floarea tinereții, unuindu-i plăcerea de a fi împreună. Oare de ce nu văd asta la români? Oare de ce simt la români mai degrabă un gregarism conjunctural și nu o solidaritate bine sedimentată, așezată, ducându-te cu gândul la continuitate și trăirea lui “împreună”? Oare de ce mi se pare că la noi răzbate un orgoliu al individului și nu bunăvoința? Oare sașii au expresia „dat la gioale”? Oare orgoliul înflorește la majoritari și se netezește la minoritari?

Toate astea m-au făcut să caut pe internet. Să văd ce e cu sașii ăștia, doar au trăit în țara mea, de ce au venit aici, de ce au plecat ca păsările în țările calde și nu s-au întors? Am găsit un minunat blog al Mihaelei Kloos-Ilea. Am mai aflat atât de multe despre ei și despre faptul că această sărbătoare este „pe nedrept de puțin cunoscută în România”. Am aflat că atunci când moare un sas în Germania, la înmormântare bat în același timp și clopotele în satul lui natal din Transilvania. Asta mi-a amintit că fiind acum câțiva ani în Slovenia am văzut un steag negru arborat la Ministerul de Justiție și cum chiar acolo mergeam m-am speriat că a murit ministrul care venea la întâlnirea pe care o aveam cu el. Ce reflex al ierarhiei era gândul nostru, al românilor?

… Continuarea pe romaniacurata.com

Aurora Liiceanu

Aurora Liiceanu

Aurora Liiceanu

Doctor în psihologie și cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie “Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Membru fondator al Societății Academice din România (SAR) și al Journal of Loss and Trauma (USA), a predat și colaborat cu diferite universități din București și din străinătate (UQAM- Canada și EHESS – Franța), a fost membru în jurii internaționale de doctorat (EHESS –Franța și Universitatea Laval – Canada ) și în juriul Societății Civile din țara noastră. A publicat 12 cărți, dintre care nouă cărți la Editura Polirom în perioada 2009-2014, 29 capitole de cărți și 148 de articole (în țară și în străinătate).

A colaborat mult în presa scrisă și a participat la emisiuni TV în problem legate de psihologia relațiilor interpersonale, criminologie, dezvoltarea în adolescent etc. S-a implicat, a participat ca expert și consultant la multe campanii sociale organizate de ONG-uri și companii multinaționale privind sănătatea, atitudinea civică, formarea și dezvoltarea personalității. În perioada 2002-2004 a fost corespondent național la Strasbourg pentru studiul european al violenței cotidiene, iar între 2004-2005 a fost coordinator national al proiectului European AGIS privind violența juvenilă.

În 2005 și 2006 a primit premii pentru merite culturale date de Municipiul București și Muzeul Țăranului Român, iar în 2011 a primit premiul Academiei Române pentru publicarea unui volum privind violența societală. În 2008 a primit BBW Community Leadership Award pentru cercetare și consiliere în domeniul relațiilor umane și comunitare. Din 1999 până în prezent a lucrat la programe educaționale (“Decizia e a mea”, “Viața mea: un ‘joc’ serios”, “Între noi părinții”), sprijinite de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului pentru profesori, diriginți și consilieri școlari și la întâlniri cu părinții, iar în 2007 împreună cu UNICEF a participat un studiu național, realizat într-un colectiv, privind violența școlară în România. (sursa: romaniacurata.com)

 

Un gând despre “Aurora Liiceanu despre sași și poveștile săsești

  1. Pingback: Aurora Liiceanu despre sași și poveștile săsești-de Mihaela Kloos-Ilea –promovat de Anamaria Daiana MATIES din Stuttgart /DE- RadioMetafora.ro

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s