Fie că urcăm în vârful unui munte sau al unui turn citadin, întotdeauna ne fascinează înălțimile. Poate pentru că ne apropie de cer și ne întind lumea la picioare, făcându-ne să uităm că până acum câteva minute eram una dintre milioanele de furnici ce orbecăiesc acolo jos. De sus, ai impresia că dacă ai întinde mâna, ai putea apuca după plac o felie de cer, o bucată pufoasă de nor, o rază de soare.

Turnul Bisericii Evanghelice din Sibiu nu e doar înalt la propriu, de ceva peste 73 de metri, e mai ales înălțător. De aici, de sus, tot bruiajul, tot vacarmul și balastul cotidian se estompează, iar lumea uită să se mai gândească la ceea ce-i lipsește. Totul devine perfect în imperfecțiunea sa, non plus ultra.

Cu fiecare treaptă pe care o urci, te simți un pic mai ușor, mai liber, mai limpede. Privită de aici, lumea ieșită din țâțâni parcă se reașază în matcă și viața începe se curgă mai firesc. Adică molcom, cu suflet și ochi deschiși. Cum parcă eram și noi odată, sau poate mi se pare doar?!

Cerul Sibiului se mulează pe formele a câtorva turnuri, stâlpi bătrâni care parcă au răsărit aici nu de când orașul, ci de când lumea. Încă din depărtare, unul este inconfundabil: turnul Bisericii Evanghelice.

Splendid monument de arhitectură gotică în Transilvania, Biserica Evanghelică veghează viaţa oraşului din cel mai înalt punct al său. Din turnul bisericii, vechile case din centru se grupează compact în jurul piețelor, ca niște piese de lego meșterite din lut.

Legenda Turnului Bisericii Evanghelice

(v. alte legende din Transilvania aici)

Se spune că în vremea când sașii construiau turnul Bisericii, şi-au pus în gând să ridice un turn nemaivăzut, care să se înalțe “până la ceruri”. Aflând ei că la Bistriţa era cel mai înalt turn de biserică din Transilvania, au trimis pe ascuns doi meşteri ca să-l măsoare. Zis şi făcut, cei doi meşteri de la Sibiu s-au dus, au urcat în turn şi au dat drumul unei funii, până jos, de l-au măsurat. În drum spre casă, au poposit la un han. Cum vinul cel bun le-a dezlegat limbile, meşterii au mărturisit misiunea lor prin acele părți. Aşa că pe când au adormit, bistriţenii le-au tăiat aproximativ 2 m din funie. Astfel explică legenda de ce turnul evanghelic de la Sibiu are ceva peste 73 de m, iar cel de la Bistriţa a rămas cel mai înalt turn de biserică din Transilvania, cu 75 de m.

Istoria pe scurt

Construcţia Bisericii Evanghelice a început în 1320, pe ruinele unei vechi bazilici romanice. Biserica a fost înălțată în trei etape, fiind modificată şi restaurată ulterior. Turnul bisericii are şapte niveluri, iar cele patru turnuleţe sunt semn că Sibiul avea drept de condamnare la moarte. De la înălţimea turnului ţi se aşterne la picioare panorama superbă a oraşului.

Biserica surprinde din exterior, prin portalurile baroce şi masivitatea zidurilor sobre şi din interior, prin atmosfera solemnă şi comorile pe care le adăposteşte. Ceea ce cuvintele pot doar sugera aici, rămâne să trăieşti în Biserică: tonalităţile grave ale orgii, jocul de lumini pe pardoseala bisericii, liniştea ce te absorbi într-o altă lume.

Din tezaurul impresionant adăpostit aici fac parte: cristelniţa din bronz de la 1438, opera lui Leonhardus, care se spune că ar fi fost turnată din bronzul tunurilor turceşti, vechiul altar de la 1545, cu voleţii inspiraţi din Patimile lui Albrecht Dürer, uşa sacristiei, portalul de sud din 1457, cu uşa barocă, portalul de nord din 1509, mormântul baronului Samuel von Brukenthal. Lespezile funerare din ferula bisericii, acolo unde este reprezentată şi Cronica pictată a oraşului, formează o galerie unică în România. Orga bisericii a fost instalată în 1914, fiind atunci cea mai mare orgă din sud-estul Europei.

Piața Huet

O parte din acest articol a fost publicat în broșura de 
promovare turistică a orașului Sibiu.  
Materialul este disponibil integral pe turism.sibiu.ro.