sursa foto

În localitatea Dipșa (Dürrbach, Dipse) din județul Bistrița-Năsăud, ca în toate așezările cu rânduială săsească, tronează în mijlocul satului o impunătoare biserică în stil gotic, ridicată între anii 1482-1500. Neobișnuită este povestea ei, de unde numele năstrușnic și cam prozaic al bisericii, cunoscută printre localnici ca „Biserica scroafei”. Acum, că s-a suit scoafa-n copac am mai auzit, dar că s-a cățărat și pe zidul bisericii, probabil n-ați mai văzut…

Să fi fost pe la 1275, când se povestește că a venit mare primejdie peste aceste locuri: năvăleau tătarii. Auzind de pericol, sătenii și-au strâns pe fugă toți banii agonisiți și ce-au avut mai de preț și i-au pus într-o căldare, pe care au îngropat-o pe câmp. Apoi s-au împrăștiat din sat care cum au putut, fugind din calea năvălitorilor, cu speranța că la întoarcere să-și recupereze avutul pus la adăpost. Trebuie că au stat cam mult prin pribegie, pentru că după revenirea în sat au uitat locul în care au îngropat comoara. Degeaba au săpat tot câmpul, comoara nu era de găsit și pace. Au început să creadă că au găsit-o cotropitorii ori că pur și simplu le-a înghițit-o pământul. Așa că oamenii și-au luat gândul și, de nevoie, cum au putut, și-au văzut de gospodăriile lor, de la capăt.

Dar iată că după vreo două sute de ani, o scroafă grasă și făloasă ce trebuie că se credea mare arheolog, a luat la scurmat hotarul din jurul satului și nu s-a lăsat până nu a dat de o căldare plină ochi de galbeni. Văzând minunea, oamenii și-au adus aminte de pe la strămoși de legenda comorii pierdute pe hotarul satului, așa că au luat ca pe un mare semn divin regăsirea comorii. Dar acum case bune aveau, tătarii erau duși, se găseau în mare dilemă: ce să facă ei cu banii? Sfatul bătrânilor a hotărât că cel mai bine este ca banii găsiți să fie folosiți pentru ridicarea unei biserici. Astfel, s-a hotărât ca locul pe care au găsit galbenii să fie ridicată biserica, iar pe scroafă s-o pună pe veci la loc de cinste. Așa se face că purcica norocoasă întâmpină credincioșii chiar de lângă intrare, de pe fațada bisericii, în dreapta sus.

Ba mai nou au spoit-o în var alb, nu cumva să o rateze cineva ce rătăcește pe la ușile bisericii. Atât doar că de ratat nu o ratezi, dar nu prea ai de unde să pricepi cine și de ce a cocoțat scroafa tocmai pe zid.

Trebuie că mai demult biserica chiar era neîncăpătoare și oamenii veneau cu mic cu mare gătiți cu hainele cele mai bune. Cel puțin asta spune imaginea de mai jos, de la slujba de duminică, în Dipșa anului 1937. Asta era pe vremea când purcica încă mai dădea binețe sașilor. Când s-au rărit sașii din sat, biserica a fost folosită ani la rând alternativ, de evanghelici și ortodocși, iar astăzi biserica slujește numai comunitații ortodoxe, pentru că sași nu mai sunt în sat.

Tare bine-ar fi de s-ar mai găsi încă o comoară, pentru că biserica ar avea nevoie de reparații și promovare turistică, să o afle și s-o vadă lumea, cu povestea ei neobișnuită.

sursa foto