Nunta la sași

Ar putea fi bunica oricărora dintre noi, prototipul săsoaicei de oriunde și oricând. Când râde blând, chipul ei îndesat, încadrat de baticul gălbui, seamănă cu al unui îngeraș durduliu din picturile baroce. Pe fața luminoasă ca o lună, pe pielea întinsă și străvezie, greu i se ghiceşte vârsta. Cu suflet ușor, bătrâna îi ține ferm de mâini și le vorbește tinerilor miri ca o mamă: despre mâncarea pregătită, despre ziua asta frumoasă, despre lume.

Luând de pe tavă cu gesturile ritualice ale unui preot, parcă-i îmbie cu ambră: hencleș, pită, cozonac, vin, ţuică. Ocrotiţi în cochilia cuvintelor ei printr-o vrajă bună, mirii fâstâciţi gustă din fiecare ca din dulceţurile şi grozăviile vieţii, despărțind singuri acrul de aspru ori dulce. Cu fiecare vorbă domoală, de parc-ar rosti o incantație, bătrâna vede cum glasul ei străpunge întunericul pâclos al anilor, apoi ceaţa pufoasă a memoriei, până când se răsare zveltă în pragul tinereţii, în Zagărul natal, în locul miresei gustând merinde pentru viaţă.

Astăzi e bucătăreasa ospățului de pe scenă, o nuntă recreată de opt perechi de miri din zona Târnavelor. Suntem în Germania dezvrăjită a anului 2015, la peste o mie de kilometri și ani lumină de locurile și vremurile acestor rânduieli.Povești săsești0010

La întâlnirea sașilor de la Dinkelsbühl (v. 1, 2, 3, 4, 5), în Germania, se pot vedea tradiții de mult dispărute, de care aflăm, dacă mai avem șansa, doar din poveștile bătrânilor. Așa a fost anul acesta prezentarea obiceiurilor de nuntă la sașii din zona Târnavelor/Kokelgebiet, invitații speciali ai întâlnirii. Chiar dacă este vorba despre – cum altfel decât – o punere în scenă susținută de opt perechi de miri, acesta a fost, cred eu, momentul de cea mai mare valoare culturală, etnografică a zilelor. Dincolo de replici, explicații și rolurile asumate perfect de fiecare nuntaș de pe scenă, de la un moment dat cu toții am devenit oaspeți la un ospăț veritabil al sașilor din Transilvania, așa cum s-a pomenit odinioară.

Pentru multe dintre rânduielile pe care le vedem aici, e ultima strigare: cu decenii în urmă au ieșit sfioase din realitate și s-au așezat în memorie. Iar de acolo au coborât acum pe scenă, până când se va trage cortina și peste fărâmele de amintiri.

Opt perechi de miri de pe Târnave au recreat o nuntă tradiţională săsească, aşa cum cere rânduiala din bătrâni. Au trebuit doar câteva minute şi câteva felii de lichiu pentru ca şi cei de pe scenă, şi noi din public, să uităm regia şi să păşim în viaţă. Cu lacrimi de bucurie şi gânduri amestecate.

Opt perechi de miri de pe Târnave au recreat o nuntă tradiţională săsească, aşa cum cere rânduiala din bătrâni. Au trebuit doar câteva minute şi câteva felii de lichiu pentru ca şi cei de pe scenă, şi noi din public, să uităm regia şi să păşim în viaţă. Cu lacrimi de bucurie şi gânduri amestecate.

 

Sașii din localitățile de pe Valea Târnavelor/Kokelgebiet au fost invitații speciali ai întâlnirii anuale a sașilor care are loc la Dinkelsbühl. Grupurile care au prezentat obiceiurile de nuntă au fost ale sașilor din Bazna/Baassen, Bălcaciu/Bulkesch, Viișoara/Maldorf-Hohndorf, Zagăr/Rode, Șona/Șchoenau, Jidvei/Seiden,Senereuș/ Zendersch, Țigmandru/Zuckmantel. O zonă în mare parte neumblată de turiștii de astăzi, cu dealuri molcome și rodnice toamna, oameni vrednici și rânduială săsească ale cărei urme supraviețuiesc răzleț și acum. Însă despre o nuntă veritabilă săsească, ca pe vremuri, cum ar zice sașii, sigur nu s-a mai pomenit nici aici, nici în toată Transilvania, în ultimele decenii. Probabil nu va mai fi niciodată. Eu nu am participat niciodată la o nuntă săsească și deși am citit sau am reconstituit frânturi din fotografii de familie, am considerat un mare privilegiu că pot să particip la ritual. În continuare, voi rezuma ritualurile nunții săsești, pornind de la felul cum le-au prezentat tinerii de pe Târnave, dar făcând referire și la obiceiurile din alte zone, pentru a vă oferi o imagine bogată a mozaicului de tradiții.

 

Rânduiala nunții săsești

 

Nunta este la sași, ca în toate comunitățile, unul dintre evenimentele mari în viața unui om, o sărbătoare pentru întreaga familie și, în satele de odinioară, pentru întreaga localitate. Ca și în viața socială și în toată rânduiala care-i caracterizează, suita de ritualuri de nuntă era strict stabilită și respectată de fiecare. Nuntașii aveau fiecare locul stabilit, existau formule de adresare și discursuri tradiționale pe care le rosteau mirii și familia, se cântau anumite cântece în momente bine stabilite, existau piese de vestimentație care se purtau în ziua nunții, etc.

Băieții erau buni de însurătoare după ce terminau armata (pe la 23 de ani), fetele mai devreme, de obicei între 16 și 20 de ani. Fată bătrână sau fecior rămas neînsurat nu se prea pomenea, doar umblă vorba că fiecare oală are capacul ei. O nuntă avea în general între 150-200 de invitați, ținea mai multe zile (2-3 sau chiar mai multe, iar la pregătiri ajuta în cea mai mare parte vecinătatea. Nunta la sași urma cu demnitate și sobrietate rânduiala veche, asta fără a lăsa la o parte farsele și glumele pe care le făceau mai ales tinerii.

În special după al doilea Război Mondial, tradițiile săsești în general, deci și cele de nuntă, au început să nu mai fie respectate cu sfințenie, apărând schimbări sau simplificându-se ritualurile. Tot cam atunci încep să apară și căsătoriile mixte, chiar dacă de cele mai multe ori încă nu erau privite cu ochi buni de comunitate. Mai ales în anii ‘70-’80, mirii au renunțat pe alocuri la hainele tradiționale în favoarea celor moderne.

În diverse timpuri, de la o zonă la alta sau de la sat la oraș, tradițiile săsești de nuntă sunt foarte diferite și greu de rezumat aici, cu câteva momente care putem spune că sunt comune aproape tuturor așezărilor săsești, chiar dacă în ultimele decenii unele dintre acestea s-au pierdut sau au fost modificate: înțelegerea dintre familii, cerutul miresei de la părinți, logodna, stabilirea datei și a detaliilor, anunțul și invitațiile, pregătirile din săptămâna și din ziua nunții, ritualurile din ziua cununiei, petrecerea și apoi integrarea celor doi tineri în rândul familiilor căsătorite. Să le luăm pe rând.

„Dragostea nu ține de foame” – înțelegerea

După zicala dragostea vine după nuntă sau nu s-a însurat mirele cu mireasa, ci hotarul cu hotarul, alegerea perechii era odinioară mai degrabă o grijă a părinților, a tatălui bunăoară, decât o romantică poveste de dragoste cum o visăm astăzi.

Perechile se formau adesea în urma acordului dintre familii, în funcție de criterii pragmatice precum ocupația, statutul social și starea financiară, respectul de care se bucurau în comunitate, etnie. Hotărât lucru, fără încuviințarea taților nu exista nuntă.

Cu secole în urmă (al XVII-lea sau mai devreme), mireasa era cumpărată, în urma unei negocieri ca la orice târguială, la care se cinstea apoi aldămașul. De cele mai multe ori, se spune că mireasa era cel mult formal întrebată, și tot formal era și răspunsul său, pentru că rar se întâmpla ca fata să aibă curajul de a înfrunta decizia părinților.

Logodna

După ce mirele cerea mireasa de la părinți, un moment important premergător nunții era logodna, care în multe comunități avea loc cu (trei) săptămâni înaintea nunții. Nunțile urmau ritmul muncilor câmpului, astfel că majoritatea erau stabilite toamna (după recoltă) și iarna, când oamenii aveau timp și de petreceri.

În seara logodnei, sâmbăta sau duminica, cei doi tineri îmbrăcați în port de biserică, alături de părinți, mergeau în bătaia clopotelor la casa parohială. Aici, preotul le dădea binecuvântarea și povețe privind viața de familie și înregistra logodna în registrul bisericii. De cele mai multe ori, mirele oferea acum și inelul de logodnă. La întoarcerea de la biserică, în casa miresei, unde se petrecea logodna, comunitatea îi aștepta deja adunată la poartă și cântând diferite cântece bisericești. Apoi se împărțea lichiu, cozonac și băutură tuturor celor prezenți. De regulă se băteau oale sau se pocneau bice, pentru ca toată lumea să afle că acolo are loc o logodnă. Apoi logodna continua în casă în cadru mai restrâns, alături de părinți și frați, adunați la o masă îmbelșugată la care se stabileau ultimele detalii privind ospățul.

În zilele următoare logodnei, părinții mirilor făceau invitațiile în sat. Aceste invitații erau reînnoite în sâmbăta dinaintea nunții, de către băiatul de mire (domnișorul de onoare ar fi azi), care mergea pe la casele celor invitați amintindu-le să fie punctuali la cutare și cutare casă. În fiecare duminică până la nuntă, preotul anunța în biserică data cununiei celor doi, iar între logodnă și nuntă, tânăra fată purta în unele locuri o coroniță discretă de flori montată pe Borten, semn că ea urma să fie mireasă.

Veșmintele mirilor

Ca și astăzi, o atenție deosebită era acordată vestimentației celor doi miri, de o mare varietate și frumusețe, în funcție de zonele etnografice. Mirii îmbrăcau portul tradițional de sărbătoare și purtau accesorii prin care se distingeau de restul nuntașilor. De exemplu, mireasa de pe Valea Târnavelor poartă pe Borten (toca de catifea) un aranjament de flori multicolore (cunună rotundă sau în formă de stea, de dimensiuni diferite, în funcție de localitate), costumul săsesc de sărbătoare specific fiecărei așezări, iar în mână are buchetul de mireasă. Mai ales felul în care este împodobit capul pe parcursul zilei diferă mult de la o zonă la alta (de pildă la Viscri, mireasa poartă Borten, apoi un voal albastru diafan pe sub care era prinsă o panglică roșie).

Veșmintele mirelui sunt ceva mai simple, însă poartă tot hainele de sărbătoare, care în mare înseamnă cămașa albă cu broderii negre, pantaloni și cizme negre, haina de biserică (de blană sau de stofă, cu multe cusături florale în tonuri de roșu-maro-albastru), pălărie neagră cu flori multicolore. În general, în sâmbăta dinaintea nunții, mirii își trimit cadouri obiecte de vestimentație pe care le vor purta în ziua nunții: mirele trimite cizmele sau pantofii, panglicile și baticul purtat la șurț, mireasa îi trimitea pălăria împodobită cu flori, uneori și cămașa cusută de ea.

Pregătiri de ospăț

Pe lângă pregătirile, vizitele și invitațiile care se făceau din timp, în săptămâna nunții era multă forfotă. Nunta era adesea stabilită duminica (înainte de Primul Război Mondial, era miercurea). Miercurea sau joia, fiecare familie invitată aducea la locul unde se pregătea mâncarea ce era de trebuință pentru ospăț: o găină, un coș de ouă, smântână, unt, făină, lapte, zahăr, miere, nuci, care după cum putea. Ajutau la pregătiri cei din vecinătate, dar și alții din localitate. Joia și vinerea, bărbații din vecinătate și din familie sacrificau animalele (porci, viței), iar femeile coceau pâinea, lichiul (Hencleș sau lichiul sașilor – rețeta) nelipsit, feluriți cozonaci. Supa de tăieței, ciorba (Brodelawendt – un fel de supă gulaș), friptura (cu piure sau sos de roșii) și sarmalele se găteau sâmbăta și duminica dimineața.

În ziua dinaintea nunții, tinerii din frății împodobeau porțile celor doi miri cu crengi de brad și mesteacăn, flori și hârii colorate. De împodobitul sălii se ocupau tot tinerii din frății sau cei din vecinătate. Sâmbătă seara (în unele părți, numai după nuntă) era obiceiul ca mirele și mireasa să-și ia fiecare rămas bun de la frățiile de tineri (Bruderschaft/Schwesterschaft) din care ieșeau prin căsătorie. După nuntă, cei doi vor intra în rândul vecinătăților.

Ziua nunții

În ziua nunții ritualul este foarte variat de la o zonă la alta, iar ordinea scenelor nu este aceeași peste tot. Drumul alaiului de nuntă pornea de obicei de la casa mirelui, apoi se mergea la mireasă (unde se și mânca), apoi la biserică, după care înapoi la casa miresei (pentru cinste) și/sau la căminul cultural pentru petrecere. În mare, momentele zilei ar fi cerutul miresei de la părinți (de către mire sau de nași/nașă împreună cu fetele de mire – domnișoarele de onoare de azi; le răspundea tatăl fetei sau cel care conducea nunta – Hochzeitsvater – starostele de azi). Aici era uneori (în Saschiz/Keisd de exemplu) obiceiul ca mireasa să se ascundă după o perdea de unde trebuia să fie recunoscută de mire dintre mai multe fete. Era mai mare rușinea pentru mire să nu-și ghicească mireasa, caz în care era de râsul invitaților și trebuia cel mai adesea să-și plătească greșeala cu o găleată de vin. Apoi mireasa își cerea iertare de la părinți, se adresa socrilor pentru a fi acceptată în familie, ca noră, se cântau cântece bisericești și de fanfară, apoi se pornea în alai spre biserică, fără muzică.

Ordinea în alaiul de nuntă e interesantă, pentru că mirele și mireasa nu stăteau niciodată împreună. Primul din alai era mirele cu ceata lui de feciori, tatăl și restul bărbaților, apoi veneau mireasa cu nașa (uneori erau 2 nașe) și fetele miresei (domnișoarele), mama și restul femeilor, copiii. În biserică, mergea mai întâi mirele la altar, unde mireasa era condusă de domnișorul de onoare (sau invitată de mire).

Mai demult, nunta avea loc acasă, mai recent la căminul cultural, spre care se mergea în același alai și după terminarea ceremoniei din biserică, doar că pe acest drum conducea și cânta fanfara. Pe drumul de la biserică, în unele localități era obiceiul ca mirele și mireasa să meargă împreună, la alții mergeau tot separate, ca și în primul alai. La casa miresei se scotea zestrea miresei pe o masă acoperită cu o pânză albă brodată (Gabentisch) și fiecare dădea darul – bani și cadouri (obiecte casnice). Ordinea în care se dădea darul era importantă, mai întâi bărbații, care dădeau bani, apoi femeile, care ofereau perne, cusături și alte obiecte de uz casnic. Cei care aveau de dat cadouri mai mari (zestrea mare de la părinți sau mobilier, de exemplu) le dădeau după nuntă. (În unele localități – Zagăr/Rode, de ex.- zestrea miresei se lua de la casa părintească în prima zi după nuntă/Jungfrauentag. Lada de zestre și celelalte obiecte erau încărcate în căruță și plimbate cu mândrie prin sat, de unde se adunau și restul darurilor voluminoase).

Seara (sau la 12 noaptea), mireasa se schimba – Borten-ul de mireasă era înlocuit cu o căiță dantelată, semn al femeilor măritate. Apoi urma dansul tinerei femei, mai întâi cu mirele său, apoi cu restul invitaților, iar mirele dansa cu toate femeile invitate. În timpuri mai recente, mireasa își schimba și portul tradițional cu o rochiță mai modernă. Petrecerea continua apoi cu mâncare din belșug și dansuri până în zorii zilei. În ziua următoare, în biserică, preotul ținea de obicei o slujbă specială pentru cei doi miri, care de atunci încolo vor sta în rândul celor căsătoriți. Apoi petrecerea continua cu mâncare și dans mai departe, la casa miresei sau la căminul cultural.

Farse, glume, superstiții

Chiar dacă nunta, ca orice eveniment din comunitatea sașilor, urma reguli stricte și adeseori sobre, nu lipseau momentele amuzante, când mai ales tinerii se întreceau în glume și farse.

  • În unele localități (Viscri/Weisskirch, de pildă), mireasa putea fi furată în drumul de la biserică spre casă (sau căminul cultural), lucru pe care trebuia să-l preîntâmpine feciorul de mire (domnișorul de onoare al mirelui ar fi azi). Uneori se întâmplau încăierări din cauza asta.
  • O superstiție din zonă spune că mireasa nu avea voie să treacă peste un pod, în caz că nu era altă soluție, trebuia să treacă prin apă.
  • La sosirea în căminul cultural (casa miresei), alaiul de nuntă era așteptat de o ceată mascată și cu purtări deocheate. La intrarea în casă sau în căminul cultural, se cădea ca mirele să își treacă mireasa peste pragul ușii în brațe, iar în unele sate din zona Rupei mireasa era așezată direct pe masă.
  • În unele părți, în seara dinaintea nunții sau chiar la nuntă, femeile simulau bărbieritul mirelui și al bărbaților: cu o cărămidă în loc de săpun, un os tocit în loc de briceag, rămurele de ienupăr în loc de pămătuf, etc. Pentru serviciu și gingășie, fiecare femeie primea un bănuț.
  • Unele obiceiuri, chiar dacă la timpul lor nu erau neobișnuite, ne par nouă, astăzi, cel puțin ciudate. De exemplu, în unele localități (Moardăș/Mardisch), în ziua de dinaintea nunții, tinerii adunau capetele păsărilor sacrificate și cojile de ouă care rămâneau de la gătit și le înșirau pe o sfoară, printre fâșii de hârtie creponată. Ghirlanda era agățată apoi într-un stâlp (pom) de la poartă împodobit cu prosoape și fâșii de hârtie colorată, astfel că era limpede în care casă se ține ospățul a doua zi.

Și câte și mai câte trăznăi și rânduieli pe care le-am uitat și noi și chiar și sașii, și care probabil uitate pe veci vor rămâne.

FOTO: nunta sașilor de pe Târnave

În câteva imagini, așa au arătat scenele de nuntă ce mi-au servit ca pretext pentru a vă povesti despre nunta la sași. Obiceiurile au fost prezentate de cele opt perechi de miri, alături de sașii de pe Târnave:

Povești săsești0001Povești săsești0003Povești săsești0004 Povești săsești0005 Povești săsești0006 Povești săsești0007 Povești săsești0008 Povești săsești0009

Nunta-i în toi, lichiu este pentru toți.

Nunta-i în toi, lichiu este pentru toți.

Dansul mirilor de pe Târnave/Kokelgebiet

Dansul mirilor de pe Târnave/Kokelgebiet

Tânăra mireasă

Tânăra mireasă „kommt unter die Haube”, adică îi este schimbat Bortenul (toca neagră de catifea, simbol al fetelor nemăritate) cu o căiță dantelată, purtată de femeile măritate.

Ca la orice ospăț pe cinste, la cântatul cocoșului pe unii nu-i mai ajută picioarele să ajungă acasă.

Ca la orice ospăț pe cinste, la cântatul cocoșului pe unii nu-i mai ajută picioarele să ajungă acasă.


Înregistrarea pe DVD a obiceiurilor de nuntă prezentate la Dinkelsbühl de sașii de pe Târnave poate fi comandată contactându-l pe dl. Hermann Depner la kroftherm@yahoo.de sau pe Facebook.


Bibliografie:

Lexikon der Siebenbuerger Sachsen, Wort und Welt Verlag, Thaur bei Innsbruck, 1993

Ligia Fulga (Coord/Hg.), Sașii despre ei înșiși, vol I, Editura Transilvania Expres, Brașov 2008

Almen in Siebenbuergen, Sibiweb.de, Maldorf-Hohndorf.de,  Mardisch.de , Rokestuf.de , Wilhelm-roth.de

6 gânduri despre “Nunta la sași

  1. Intälnirea sasiilor in dinkelsbühl 2015 in Bavaria era si anul acesta foarte frumos. In fotografiile de mai sus se pot vedea porturi a sasiilor din zona, care este intre ambele tärnave, adicä räuriile tärnava mare si tärnava mare din zona Sighisoarei. Aceste comune se aflau intr-o zonä, unde era vitä de vie, adicä mult vin bun. In aproape fiecare gospodärie a sasiilor transilväneni, era o vitä de vie. Oare de ce? Vä spun si dece. Sasii transilväneni provin, dintr-o regiune, unde era mult vin, din Germania, adicä „Das Rhein-Mosel-Gebiet” – Landul inter Rin si Mosel. Populatia germanä, care provenea din regiunea acesta, aduseserä vita de vie in Transilvania, cänd era sub dominatia ungarä, adicä Casa regalä ungarä, adicä in sec. XII-lea. Istoria sasiilor transilväneni incepe corect zis cu anul 995.
    In anul 995 se cäsätoreste regele Stephan (cel mintuitor, cel religios) cu principesa Gisela de Bavaria, sora regelui Heinrich II.
    Cu cäsätoria aceasta, se stabileste si o populatie germanä din Bavaria in zonele Bistritei, Rupei si zona Sibiului.
    997 – 1038 Regele Staphan I. a Ungariei este intronat si propune Ungaria ca un stat crestin.
    in sec. XI. este Transilvania pe teritoriul casei regale din Ungaria.
    Traditiile sässesti transilvänene sänt unice si au un caracter german deosebit diferit.
    Zona Sighisoarei, Tara vinului – Das Weinland, zona de porturi säsesti din zona Tärnavei-Das Kokelgebiet – Das Kokel- & Zeckeschgebiet, Das Gebiet zwischen den zwei Kokeln, adicä zona intre douä tärnave este unicä in transilvania, dar si tipic diferitä, de ceilalti zone transilväneni germane.
    Multe felicitäri la Mihaela, care a scris acest articol frumos. Multumesc, dragä Mihaela……
    Servus, Pa, Dietmar

    Apreciat de 1 persoană

  2. Mi-aș fi dorit să fiu acolo, însă, cine știe, poate vor mai fi ocazii. Sper din suflet ca această prezentare a obiceiurilor de nuntă să devină o tradiție…
    Între timp am văzut un eveniment similar, la Sibiel (o nuntă tradițională românească), dar am bifat și o altă dorință pe care mi-ați trezit-o prin unul din articolele dumneavoastră: aceea de a-l cunoaște personal pe Herr Schaas din Reichesdorf. Nu am cuvinte să vă mulțumesc pentru asta. Acum, după ce l-am cunoscut, mi-aș dori ca Dumnezeu să poată face ca acest om să rămână așa cum este acum și să nu moară niciodată. Are atât de multe de spus și o face cu o bucurie de nedescris.
    L-am vizitat marți, 23 sept. 2015, dar de când l-am sunat luni seara am simțit în glasul lui bucuria pe care i-o pricinuia ocazia de a povesti cu cei doi clienți din Munchen cărora le-am fost ghid, în limba lui maternă, despre biserică și despre omuleții verzi. Ne aștepta la ora 10 la biserică, așa cum stabilisem cu o seară înainte, și am petrecut o oră și jumătate cu dânsul. Modul în care povestește și interesul cu care o face te ung la suflet. Și, pentru ca zicala ”La pomul lăudat să nu te duci cu sacul” să se adeverească, am ajuns după aceea la Biertan, unde am fost tratați cu o indiferență care m-a făcut să mă simt profund rușinat în fața oaspeților mei. Erau 4 sau 5 autocare cu turiști la Biertan, iar acolo totul s-a transformat într-o veritabilă mașină de făcut bani din bilete. Pe nimeni nu mai interesează să-ți prezinte nimic, dar se încasează taxa apoi se trece mai departe, la următorul turist. Prin comparație, la Reichesdorf am fost doar noi trei, eu și cei doi oaspeți pe care i-am dus…
    La plecare l-am întrebat pe Herr Schaas dacă pot să-l mai deranjez odată și dacă poate face aceeași prezentare și în limba română, pentru un grup de prieteni pe care vreau să-i duc acolo. Știți ce mi-a răspuns? ”Dacă Dumnezeu permite acest lucru, dar să vă grăbiți…” Am plecat cu lacrimi în ochi, amestecate, din tristețea pe care mi-a provocat-o acest răspuns dar și din bucuria de a-l fi cunoscut.

    Apreciat de 1 persoană

    • Vă mulţumesc mult pentru feedback, mă bucur că l-aţi cunoscut pe Herr Schaas, orice întâlnire cu dumnealui e un cadou neprețuit. Nu ştiu cum reuşeşte, dar are mereu cuvintele la el şi bucuria de a le spune. Eu l-am deranjat duminca, altădată a venit direct de pe câmp, dar a fost întotdeauna bucuros să ne vadă, omul ăsta radiază pur şi simplu. Nu degeaba, cartea în care povesteşte despre viaţa sa în Richiş are titlul „Viaţa e aşa frumoasă, când încă putem râde”/Das Leben ist so schön wenn man darüber lächeln kann (a apărut numai în germană). Şi eu mă rog să fie sănătos, pentru că Richişul, biserica de acolo, se confundă cu numele lui.

      Cât despre Biertan, când scriam exact ce-mi spuneţi dvs (pe baza a ce am văzut eu şi mi-au povestit şi alţii), doamna care este ghid acolo se arăta foarte intrigată ( vedeţi comentariile sale la articolul de pe blog). Păcat că de atunci a trecut timp, s-au perindat probabil şi mulţi turişti pe la biserică, şi nu s-a schimbat nimic.

      Vă salut cu drag, mult spor şi turişti curioşi în continuare! Să ne mai spuneţi ce şi cum găsiţi în tururile dvs!

      Apreciază

  3. Si ei tin la traditii la fel de mult cum o facem noi, romanii(uneori sau doar prin anumite parti ale tarii pentru care o nunta nu a devenit un moft sau o necesitate, ci pur si simplu se face pentru a atinge scopul pe care trebuie sa-l aiba o nunta). Sunt bine organizate si placute, se pune accent pe cultura mai mult decat pe eleganta si asta imi place.

    Apreciază

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s