Vecinătatea săsească – o familie mai mare

Una dintre cele mai importante elemente definitoare pentru comunitatea sașilor din Transilvania este vecinătatea. Povestea vecinătăților este mult mai veche decât dezbaterile actuale despre dezvoltarea comunitară. Ba poate și cu ceva înainte ca noi să cădem unanim de acord că, în general vorbind, este mult mai uşor să iubeşti toată omenirea decât pe vecinul de alături.

Vecinătatea săsească a funcționat în comunitatea ca o instituție socială, bazată pe ajutor reciproc și respect pentru ceilalți, pentru binele fiecăruia în parte și al tuturor împreună. Ca într-o mare familie. Regulile sale erau stabilite după dictonul nescris „fă bine ca să-ți fie bine.”

 

,,Vecinătatea este o comunitate frăţească, teritorială, ai cărei membri beau din aceeaşi fântână, stau de gardă în timpul nopţii pentru securitatea tuturor, îşi construiesc împreună casele, se comportă ca şi rude în cazul ivirii unei boli sau catastrofe, îi cinstesc împreună pe cei care i-au părăsit, apoi, din devotament au grijă de văduvă şi de copii rămaşi orfani.”

Stephan Ludwig Roth

Așezările de saşi erau împărțite în ”vecinătăţi” – Nachbarschaften. Vecinătatea era o formă de organizare între mai mulţi locuitori de pe aceeași stradă sau din mai multe străzi alăturate, care contribuiau la buna rânduială a locului şi a familiilor.

Satele aveau de la patru până la treisprezece vecinătăți (Turnișor/Neppendorf și Richiș/Reichesdorf). Membrii lor își împrumutau între ei bani, foloseau la comun anumite produse și unelte agricole, participau la cele mai importante evenimente (botez, nuntă, înmormântare), se ajutau la construcții sau la muncile câmpului. Ca într-o familie extinsă, erau alături unii de ceilalți, la bine și la greu. Foarte important era ca gospodarii din vecinătate să se îngrijească și de aspectul localității lor, prin curățarea și îngrijirea străzilor și a fântânilor, întreținerea bisericii, săparea șanțurilor sau repararea podețelor.

b_ns1

Cartea de protocol a Vecinătății Salzgaesser din Biertan. Protokoll-Buch und Nachbarzeichen der Salzgässer Nachbarschaft in Birthälm.

Vecinătatea este condusă de ”Vater”- ”tată”, ”foatăr” cum spun românii. O vecinătate are de regulă în frunte doi tați, unul tânăr, unul bătrân. De obicei în luna februarie (la Crăciun în unele zone sau până la începerea Marelui Post), membrii unei vecinătăţi se întrunesc la o petrecere și dare de seamă numită ”Richtag”. Acest cuvânt este format din contopirea a două cuvinte: Tag (ziuă) şi Rich (rânduială, orânduială). În traducere liberă ar însemna ziua rânduiuelii. ”Rihtogul”, cum spuneau românii, era momentul în care fiecare vecinătatea făcea bilanțul anulul tocmai încheiat. Atunci se deschidea lada vecinătății, în care erau listele cu toate încasările și cheltuielile vecinătății, precum și evenimentele importante de peste an. Se inventariau cheltuielile, se stabileau amenzile pentru cei care nu s-au supus regulilor și îndatoririle vecinătății, se rezolvau conflictele sau neînțelegerile între membrii vecinătății. Tot atunci se făceau planurile pentru anul următor, se stabileau amenzile și noile cheltuieli necesare. Odată ce se limpezeau apele și toată lumea era împăcată, bărbații sărbătoreau, de multe ori din rachiul și vinul pe care cei care au încălcat regulamentul îl plăteau ca amendă, pe lângă bani.

La iniţiativa celor două fotăriţe, și femeile din vecinătate se întâlneau de obicei într-o şedinţă separată, cu două-trei săptămâni înaintea Richtag-ului şi dezbăteau problemele vecinătăţii. Ele administrau vasele şi celelalte bunuri ale vecinătăţii, care aparţinea de bucătărit.

Lăzi de vecinătate expuse în muzeul etnografic din incinta bisercii fortificate din Viscri. Foto: Mihaela Kloos-Ilea

Lăzi de vecinătate expuse în muzeul etnografic din incinta bisercii fortificate din Viscri. Foto: Mihaela Kloos-Ilea

În unele comunități, cam cu aproximativ o săptămână înaintea Rihtogului, bărbaţii mergeau la ”Pițulă” – o întrunire a bărbaţilor. În trecut, la această adunare se strângeau fondurile pentru diferitele activităţi ale vecinătăţii („piţulele” – monedă austro-ungară de zece creițari care a circulat, până în 1918, în Transilvania). Foatării erau aleşi o dată pe an, ”la sprânceană”, trebuind să fie obligatoriu gospodarii de frunte ai satului. A fi tatăl vecinătății era o onoare, dar și o mare responsabilitate, pentru că acesta avea îndatoriri administrative și de strângere de fonduri, organizatorice, trebuia să rezolve toate conflictele și problemele din vecinătatea lui.

Ca o altă formă de organizare, pe lângă biserică, s-au dezvoltat şi aşa numitele Brüderschaften (frăţii). Iniţial, acestea cuprindeau tinerele calfe, cărora societatea trebuia să le imprime o anumită conduită. Ulterior, Buderschaftul cuprindea tinerii confirmați, dar necăsătoriți. În secolul al XIX-lea, aceste frăţii se vor extinde şi asupra tinerelor fete (Schwesterschaft).

În unele localităţi, după plecarea sașilor, rânduiala vecinătăților este continuată de către români. Există şi astăzi vecinătăţi, reînființate de sași chiar și în Germania, deși acum membrii acestora nu mai sunt neaparat vecini, păstrând mai degrabă o legătură de suflet, dată doar de apartenența la aceeași localitate de baștină, din Transilvania.

Ladă de vecinătate expusă la muzeul etnografic din Valea Viilor/Wurmloch/Nagybaromlak, în incinta bisericii fortificate. Foto: Mihaela Kloos-Ilea

Ladă de vecinătate expusă la muzeul etnografic din Valea Viilor/Wurmloch/Nagybaromlak, în incinta bisericii fortificate. Foto: Mihaela Kloos-Ilea

Bibliografie

Ethnographische Sammlung

acsm.ro

5 gânduri despre “Vecinătatea săsească – o familie mai mare

    • Vă mulțumesc pentru recomandare, cineva îmi semnala și această lucrare de doctorat doctorate.ulbsibiu.ro/obj/documents/ralucafrincurezumat.doc
      Este un subiect care mă interesează în toate formele sale de-a lungul timpului, inclusiv în cea de astăzi, care, din fericire, încă mai există răzleț în Transilvania.

      Apreciază

  1. Vecinatatile functioneaza foarte bine si astazi in Miercurea Sibiului. Un fapt deosebit de imbucurator este ca obiceiul a fost preluat de cei mai tineri, in doua moduri: prin inscrierea in vecinatatile vechi (de regula, in care au fost parintii lor), ori prin constituirea unor vecinatati noi.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ceea ce s-a pierdut in mod fundamental inca din timpul comunismului si mai apoi sub forma continuata pana in zilele noastre, este conceptul de COLABORARE. A fost inlocut cu asa zisa „relationare” bazata strict pe interese meschine. Conceptul : „mie ce-mi iese?!” s-a raspandit cu o forta devastatoare infestand COLABORAREA, singura forma de relatie corecta intre oameni, bazata pe intrajutorare, pe empatie, pe ideea de comuniune.

    Apreciază

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s