Münchenul întins și cosmopolit e mărginit de multe localități mici și liniștite, cu aer de sătuc primitor. Una dintre ele este Garching, unde locuiesc mulți sași din Transilvania, veniți mai ales din zona Unterwald, de prin părțile Gârbovei, Bozului, de la Câlnic, etc. În una dintre casele mari, înconjurate de flori, cineva mă așteaptă nerăbdătoare la geam: e Maia, verișoara tatălui meu, femeia blândă și senină ce are întotdeauna numai vorbe înțelepte și povești minunate la ea.

În casa lor mare, etajele suprapun trei generații, aranjate după cine urcă mai vioi scările: la parter Maia singură, la etaj fata ei și soțul, la mansardă nepoata. Ar mai fi și pivnița, locul de unde se dă tonul în casă. De cum mă întâmpină zâmbind, cu brațele deschise, se scuză aproape strigându-mi în urechi: “iooooi, iartă, la noi tot așa-i, Willy iară are concert în pivniță.” De fapt, Willy repetă in pivniță, de unde se aud scurte frânturi de melodii, întrerupte de sunete suflate scurt, repetate ritmic. Apoi melodia se reia vijelios, crește rapid într-o polcă sprintenă și iar se oprește brusc, nehotărât. Zâmbesc și mă bucur, așa știu că e la ei și altfel nici nu mi-aș putea închipui. Aici e liniște doar când Willy e plecat cu fanfara.

Willy a cântat la fanfară și în tinerețea lui, acasă, iar când a ajuns în Germania a căutat un loc într-o fanfară a sașilor de aici. A găsit până la urmă trei fanfare, nu una, așa că mai ales de când e la pensie e foarte ocupat. Când nu are concerte sau nu e plecat la evenimente cu una dintre formații, e acasă, repetând în pivniță. Printre butoaiele de vin și țuică pe care încă și le face singur, ca odinioară la Cisnădioara, se înșiră blide și ulcele săsești, ștergare cu frânturi de înțelepciune populară, o roată de car și unelte agățate pe pereți, toate aduse de acasă, din Transilvania. Aici e  colțul lui de Heimat. 

Fanfară la Întâlnirea anuală a sașilor de la Dinkelsbuehl, 2013. Foto: Mihaela Kloos-Ilea

Fanfarele satelor săsești de odinioară

În comunitatea sașilor, fanfara – die Blaskapelle –, a jucat întotdeauna un rol foarte important, fiind aproape o instituție socială. Nu exista sat de sași care să se respecte în care să nu cânte măcar o fanfară. Orice eveniment important din viața omului, vesel sau trist, se făcea numai în acordurile acesteia. La căsătorii, înmormântări, sărbători, baluri și petreceri, concerte de Crăciun în turnul bisericilor, toată suflarea se aduna în jurul fanfarei.

Membrii unei fanfare, “die Adjuvanten”, aveau reguli stricte, care făceau ca aceasta să fie în general un grup închis. Locul în fanfară se transmitea în mod tradițional din tată în fiu, astfel că se ajungea ca un membru să fie alături de fanfara lui și câte 50 de ani, după care trecea la instrument fiul și ocupația rămânea în familie.

Fanfara de copii din Criț, 1972. sursa foto: ipernity

Fanfara din Dipsa/Duerrbach, 1929. Sursa foto: siebenbuerger.de

O tradiție care a emigrat: Siebenbürger Blaskapelle München și fanfarele sașilor din Germania

Ca dovadă a importanței pe care au acordat-o fanfarelor, sașii le-au adus cu ei în Germania și au reluat aici tradiția, chiar de la începuturile vieții lor în noul „Heimat“. Cea mai veche fanfară a sașilor transilvăneni a fost înființată în Germania în 1949, la München. De atunci fanfara de aici a rămas nu doar cea mai veche, ci și una dintre cele mai renumite și mai active. Pe lângă aceasta, în jurul Münchenului și în toată Germania există multe fanfare săsești, înființate pe măsură ce comunitatea sașilor stabiliți aici a tot crescut și s-au format asociații și vecinătăți.

Din repertoriul lor fac parte cântecele tradiționale din folclor, polca, valsul, liedul, melodiile specifice originare mai ales din Boemia, dar și oldies sau șlagăre. Fanfarele au frecvent concerte proprii și sunt invitate la toate sărbătorile sașilor celebrate încă în Germania, precum Kronenfestul, parade ale portului popular, de Crăciun, petreceri de Anul Nou, întâlniri periodice ale vecinătăților și asociațiilor, la Dinkelsbühl, seri de dans, dar și la înmormântări. Fanfarele sașilor sunt invitate și la alte evenimente, care nu sunt neaparat specifice comunității, precum Oktoberfestul.  

Fanfara sasilor din Muenchen, 2009. Sursa foto: siebenbuerger.de

O tradiție reînviată în Transilvania: Fanfara de la Petrești

Fanfara din Petrești/Petersdorf de lângă Sebeș are o tradiție de peste 100 de ani și este cea mai longevivă din România. A fost înființată în 1879 de către Michael Thut, predicator, organist, apoi dirijor și conducător al fanfarei. La început aceasta a avut 8 instrumente. Fanfara este un simbol al localității, renumită în împrejurimi și nu numai. Istoria sa oscilează între perioade de glorie și de umbră, strâns mulată pe destinul comunității săsești. Atunci când au fost deportați, sașii din zonă au reușit să înființeze o fanfară restrânsă chiar și în iadul siberian, în Lagărul de la Kungur. Multe dintre fanfarele din Transilvania aveau suport financiar de la o intreprindere sau o fabrică, de obicei cu proprietari sași. Așa a fost și la Petrești, unde Fabrica de hârtie a sprijinit întotdeauna fanfara, mai ales în timpul directorului Rother (în interbelic, până în 1945).

În anii comunismului, membrii fanfarei se întâlneau pentru repetiții în sala mică a Căminului Cultural din localitate.  În 1969-1970 a avut loc în România primul “Festival al Fanfarelor de Amatori“. Faza pe ţară se ţinea la Bucureşti, în Parcul Cişmigiu, unde în faţa unui juriu, fanfara trebuia să interpreteze o piesă obligatorie și apoi să susţină un concert de promenadă de două ore. La acest concurs, Fanfara din Petrești a obținut premiul I pe țară și a devenit brusc foarte cunoscută, fiind solicitată în perioada următoare să susțină numeroase concerte, colindând țara în lung și în lat. După interbelic, aceasta a fost o altă perioadă de mare prestigiu a fanfarei din Petrești.

După 1980, majoritatea membrilor, care până atunci au fost toți sași, au plecat rând pe rând în Germania. Acasă au mai rămas foarte puțini, așa că fanfara de la Petrești a început să aibă membri români, care învățaseră să cânte de mici copii, la școală sau din auzite. Din 2008, după o perioadă în care activitatea fanfarei se restrânsese mult, sunetele ei au revenit pe străzile Petreștiului și la Sebeș, fiind o prezență constantă la toate evenimentele din împrejurimi: de 1 mai când există tradiția ca fanfara să mărșăluiască pe străzile Petreștiului, la serbări populare și anumite sărbători religioase, la petreceri. Conform tradiției, în prima zi de Crăciun se ține balul fanfarei din Petrești.

Pe timp de vară, în fiecare duminică, fanfara din Petrești concertează în aer liber, în fața căminului cultural din localitate.

Concert în aer liber al fanfarei din Petrești, în fiecare duminică, pe timp frumos de vară. 2013

Fanfara sașilor din Muenchen, la Kronenfest 2013

Pentru că am crescut în perioada când fanfara din Petrești nu mai era activă, nu am înțeles multă vreme nostalgia alor mei pentru muzica de fanfară. Mi se părea una dintre modele din tinerețea lor, total depășite. Însă după ce fanfara din Petrești a revenit și și-au recâștigat treptat locul în viața orașului, a devenit o constantă a Sebeșului fără de care orice eveniment public nu ar avea ritmul firesc. În Germania sau în Transilvania, indiferent de componență, fanfarele rămân o prezență vie în anumite comunități, adăungând mereu noi note pe partitura veche a istoriei lor. Dacă la început nu era comunitate fără fanfară, acum există fanfare ce colindă ținuturi fără comunități săsești, însă melodiile lor încântă în continuare cu aceeași eleganță și reunesc în jurul lor oameni străini și diferiți, care îndrăgesc tot ceea ce ele simbolizează: tradiția săsească.

Fanfara sașilor din Landshut, Germania, la Întâlnirea anuală a sașilor din Transilvania, Sebeș, 2014. Foto: Mihaela Kloos-Ilea