Dacă analizăm mai îndeaproape fascinația emanată de cetățile bisericești, ajungem la concluzia că aceasta nu poate fi generată numai de calitățile lor estetice. Mai curând admirăm la cetatea bisericească, conștient sau inconștient, comunitatea și structura socială care au creat-o. Dacă admitem că arhitectura este autoreprezentarea unor persoane sau grupuri sociale, merită o studiere mai atentă a cadrului existențial care a dus la realizarea acestor monumente. Ele nu pot fi separate de modul de viață și istoria comunităților săsești din Transilvania. Create pentru apărarea împotriva unor dușmani diferiți, vedem aici construcții care reprezintă transpunerea în piatră a voinței de supraviețuire a unor oameni expuși pericolului de a fi nimiciți. Cetatea bosericească reprezintă într-o anumită măsură o lume de sine stătătoare, care răspunde la cele mai elementare necesități umane, atât materiale, cât și spirituale. Timp de secole în care în Transilvania domina haosul invaziilor de străini, aceste edificii constituiau, asemănător corabiei lui Noe, celule de supraviețuire și salvare a minimului necesar pentru viață. Această dimensiune existențială ne duce în sfera spirituală, pe care de altfel o putem identifica în numeroase inscripții de pe zidurile cetăților, în sensul Psalmului 91, 2: Domnul… este locul meu de scăpare, și cetățuia mea.

Hermann Fabini, Universul cetăților bisericești din Transilvania

Cu peste 150 de biserici fortificate, în diverse stiluri arhitecturale, sud-estul Transilvaniei este o zonă unică în Europa. Șapte dintre acestea sunt incluse pe lista UNESCO a Patrimoniului Mondial. Despre aceste monumente s-a scris și se scrie din fericire încă mult, mereu cu un numitor comun: fascinația despre care vorbește arhitectul Hermann Fabini în citatul de mai sus. Unele dintre aceste biserici sunt încă ascunse în anonimat, multe au nevoie urgentă de restaurări responsabile, fiind în stare deplorabilă, câteva sunt însă vizitate de mii de turiști anual.

Înainte de pozele turiștilor de acum, arhipelagul de biserici fortificate din Transilvania ne-a fost reprezentat prin diverse tehnici grafice de către câțiva artiști plastici. Unul dintre ei se remarcă nu doar prin operele de artă inspirate din peisajul satelor și bisericilor săsești, ci și prin cercetarea etnografică și descrierile amănunțite ale acestor aspecte de patrimoniu. Este vorba despre Juliana Fabritius-Dancu, autoarea splendidelor acuarele în culorile toamnei pe care le vedeți în continuare.

Imaginile sunt doar o selecție din vasta sa operă închinată bisericilor fortificate, reproduceri sub formă de cărți poștale ale acuarelelor artistei.

Biertan/Birthälm, acuarela de Juliana Fabritius-Dancu, 1974

Movile-Hundertbücheln, jud. Sibiu, acuarela de Juliana Fabritius-Dancu, 1970.

Turnul de poarta al cetatii taranesti din Viscri-Deutschweißkirch, acuarela de Juliana Fabritius-Dancu, 1970.

Ighisu Nou/Eibesdorfjud. Sibiu, acuarela de Juliana Fabritius-Dancu, 1974.

Valchid-Waldhütten, sec. XVI, jud. Sibiu, acuarela de Juliana Fabritius-Dancu, 1975

Buzd-Bußt, jud. Sibiu, acuarela de Juliana Fabritius-Dancu, 1974.

Homorod-Hamruden, jud. Brasov, acuarela de Juliana Fabritius-Dancu,1970.

Merghindeal-Mergeln, jud. Sibiu, acuarelade Juliana Fabritius-Dancu, 1969.

Hosman-Holzmengen, jud.Sibiu, acuarela de Juliana Fabritius-Dancu,1968.

Citește și Costumul săsesc în acuarelele Julianei Fabritius-Dâncu

Juliana Fabritius-Dancu (1930 -1986) a fost artist plastic, etnograf, istoric de artă şi scriitoare de limba germană, născută la Sibiu. Tatăl său, Julius Fabritius, a fost arhitect, fapt care i-a permis să-şi dezvolte din copilătie dragostea pentru clădirile vechi, pe care le-a redat în acuarelele sale. A studiat pictura împreună cu pictorița Trude Schullerus, apoi la Academia de Arte din Bucureşti. În 1958 s-a angajat ca desenator la Muzeul Brukenthal, iar mai târziu s-a mutat la Muzeul Satului din București. A lucrat în această perioadă și la Muzeul de Artă, ca restaurator în pictură.

 Din 1967 a început să lucreze ca grafician și publicist. A revenit la Sibiu pentru o serie de studii etnografice și de istoria artei și a arhitecturii. În această perioadă a realizat desene ale bisericilor săsești din jurul Sibiului și a Brașovului. Aceste studii le-a publicat între 1971 și 1986 în almanahul “Komm mit”. A participat la realizarea muzeului în aer liber din Sibiu (Complexul ASTRA), la alcătuirea Atlasului Antropologic al Olteniei, la ilustrarea Dicţionarului Enciclopedic Român şi la redactarea unui studiu despre portul popular al saşilor transilvăneni. Între 1958 şi 1967 a făcut parte din corpul de specialişti al Muzeului Satului.

Artista a realizat una dintre cele mai bogate documentaţii în imagini, însoţită de note consistente, referitoare la istoria şi evoluţia comunităţilor săseşti din România. De o consideraţie aparte s-au bucurat şi comunităţile de români, şvabi și maghiari, cărora le-a consacrat numeroase studii şi articole bogat ilustrate.

În anul 2010, acuarelele Julianei Fabritius-Dancu au apărut într-un album editat de Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” București, unde pot fi admirate o mare parte din lucrările sale.

Din publicaţii:

• Trude Schullerus, Editura Kriterion, Bucureşti, 1974.
• Cetățile bisericeşti săseşti din Transilvania, Sibiu, 1980.
• Die bäuerliche Hinterglasmalerei in Rumänien (înpreună cu Dumitru Dancu), Berlin, 1980.
• Turnuri Transilvănene / Siebenbürgische Wehrtürme, Editura Transilvania Publicitate, 1982.
• Romanian icons on glass (Romanian traditions and customs), Wayne State University Press, 1982.
• Plimbare prin Sibiul Vechi, (Spaziergang durch Alt-Hermannstadt), Sibiu, 1983.

la care se adaugă o serie de traduceri.