Unul dintre motivele pentru care sunt zilele acestea acasă, în România, este seara de povești săsești pe care am avut-o recent la Viscri, la invitația unui grup de turiști din SUA, Anglia, Germania și Ungaria. Am întâlnit zece oameni frumoși, zece prieteni interesați și entuziasmați de tot ce înseamnă specific local în zonele pe care le-au vizitat. Turul lor, aproape un maraton, străbate în special Transilvania – cu Sighișoara, Sibiu, satele săsești și ungurești – și Moldova, cu zona mănăstirilor.  E foarte interesant că o parte din ei nu erau la prima vizită în România, pe care o vizitaseră și la începutul anilor ’90.

La recomandarea unui prieten drag, cititor fidel al poveștilor noastre, m-au invitat să le povestesc despre sașii de ieri și de azi, de aici și de pretutindeni, despre formele moștenirii lor în Transilvania. M-am dus acolo ca să le spun tot ce nu ar putea găsi în cărți și pe internet despre Transilvania și oamenii săi frumoși, iar judecând după zâmbetele și reacțiile lor, cred că a fost o experiență de neuitat, care ne-a îmbogățit pe toți.  Întâlnirea noastră a avut un efect pozitiv de ambele părți: eu cred că i-am ajutat să descopere o față necunoscută a acestor locuri, să înțeleagă mai bine de unde vine farmecul și complexitatea Transilvaniei, iar ei m-au făcut să promit că voi scrie mai mult în limba engleză. De fapt, eu am învățat foarte mult de la ei și mi-au întărit credința că turismul este în primul rând despre oameni, apoi despre locuri.

Pornind de la legenda cântărețului din Hameln, am depănat povești, am luat în răspăr mituri, am exemplificat cu povești de viață, locuri, transformări și oameni pe care i-am întâlnit în călătoriile mele, care oglindesc de fapt istoria mare și viața reală. Am râs, am căzut pe gânduri, ne-am întrebat și ne-am mirat într-o seară care a fost un dialog viu și plin de învățăminte. Acolo unde se adună oameni din țări diferite, educați, cu experiență diversă, pelerini umblați prin lume precum cei pe care am avut plăcerea să îi întâlnesc, nu poate să nu se înfiripe un taifas savuros ce a avut ceva din farmecul povestirilor din Canterbury.

Vă voi povesti în curând mai multe despre ei și despre satele pe care le-am luat la pas zilele astea, despre oamenii interesanți pe care i-am cunoscut. Tot ce am trăit și văzut de când am venit acasă îmi confirmă iar și iar că poveștile nu sunt în cărți, sunt peste tot în jurul nostru. Trebuie doar să ridicăm ochii și să ascultăm atenți.

Le mulțumesc, e o bucurie și o onoare că i-am întâlnit!

Plimbarea de seară prin Viscri, cu o primă oprire la biserică. Aici am început o poveste pe care a continuat-o doamna Sara Dootz a doua zi

Seară de povești săsești într-o atmosferă splendidă la pensiunea Viscri 125

That’s the spirit! 🙂 inainte de plecare