În iunie am făcut un scurt tur al câtorva biserici fortificate, cu două-trei obiective stabilite clar de acasă. În rest am oprit oriunde ni s-a părut interesant, pornind spre Târnave, prin Valea Hârtibaciulu până aproape de Țara Bârsei și înapoi câtre Sebeș. Așa am ajuns în locuri cunoscute, precum Viscri sau Biertan, dar hoinărind ca de obicei pe drumuri ocolite și puțin umblate, și în unele sate izolate sau nedescoperite turistic, precum Jibert, Rodbav sau Dacia.

În Țapu/Abtsdorf/Csicsóholdvilág din comuna Micăsasa, jud. Sibiu de exemplu, sigur nu a poposit prea multă lume, deși drumul care trece prin apropiere este destul de circulat. Văzând biserica de departe de pe drumul de la Blaj spre Mediaș, trecând pe lângă Mănărade/Donnersmarkt și Valea Lungă/Langenthal, nu am putut să nu oprim. Este un peisaj superb, care după o noapte ploioasă sclipea în razele soarelui. Peste câmpul auriu presărat cu maci și felurite flori sălbatice, biserica dă conturul orizontului cu turnul său demn și imaculat, al cărui acoperiș sprijinit pe stâlpi subțiri se potrivește ca o pălărie.

Cetatea bisericească de la Țapu este foarte frumoasă pentru că este așezată pe un deal pitoresc din mijlocul satului. Astfel, la ea se poate urca fie pe treptele lungi ca o coloană vertebrală scoliată printre case și grădini, fie prin spate, pe o uliță neasfaltată și apoi la pas pe o cărăruie îngustă, mărginită de grădini și cimitir.

Nu veți găsi indicatoare sau panouri cu explicații, calea sigură este să întrebați localnicii. Ajunși lângă turnul de poartă veți constata că este una dintre cele mai frumos amplasate biserici, de unde poți scruta satul și întreaga întindere, până în depărtare. Ca un specific al satului, se văd grădinile înșirate pe dealuri, cu fața la soare, în care se aliniază geometric rânduri de viță de vie.

Biserica este închisă și nu am avut noroc să-l găsim pe domnul care are cheile. Era la coasă, ni s-a comunicat. Vorba-aia, oameni cu treabă, nu ca noi… Așa că am dat roată lăcașului și i-am admirat frumusețea din exterior. Biserica-hală datează cel mai probabil din secolul XIV-XV-lea. Interiorul bisericii, în stil gotic târziu, este auster și destul de degradat. Zidul oval care înconjoară biserica este construit din piatră de rău și este încă destul de înalt. Inițial, zidul de incintă avea și un drum de strajă pe două niveluri.

Turnul de poartă a fost recent renovat, este înalt și puternic, întârit cu contraforturi, între care se află o ușită scundă pe care se pătrunde în cetate. Pe latura de nord a cetății mai este un turn mai mic.

Numele latin al satului era Villa Abbatis/Satul abatelui, pentru că în secolul al XIII-lea acesta s-a aflat în proprietatea abației de la Igriș.  În secolul al XV-lea forma așa-numita surogație al celor patru sate, alături de satele Șoroștin, Mănărade și Cenade, o uniune administrativ- bisericească cu sediul la Cenade.

Pe aici nu prea vin turiști, se mai opresc unii gură-cască (un apropos?), zârind biserica din drum, dar nu stau prea mult pentru că… mare lucru n-au de văzut, nici nu au răbdare. Sașii vin vara, dar nici ei nu se mai înghesuie cum au auzit că ar veni în alte părți, pentru că sunt bătrâni, iar pe tineri nu-i mai interesează.

Toate astea ni le-a povestit primul om pe care l-am întâlnit în cale, care cu greu ne-a spus că e sas. De înțeles ne-am înțeles mai mult din mâini, pentru că bietul om nu mai auzea bine și am văzut că urca treptele spre mine bombănind singur.

Am auzit io atâtea la viața mea, de mi s-o urât și mi-am astupat urechile. Îi rău acum, da ce să fac, omul se-nvață și cu binele, d-apăi cu răul. De-acuma nu mai îi nimic de auzit pe-aci… I-ascultă fata mea! Tu ce-auzi? ( se auzea departe doar un ascuțit de coasă)

Mno, nu mai îi nimic.

Nimic.

Ce să mai aud?

Fiecare s-o dus în treaba lui.

Și cu asta s-a întors înapoi pe scări în jos legănându-se agale și vorbind de unul singur, tot cum a venit. În treaba lui, într-un timp care curge după alte legi, în lumea lui unde vacarmul vieții noastre se estompează.

Și noi am pornit mai departe. Următoarea oprire?

Surse:

Hermann Fabini, Kirchenburgen in Siebenbuergen, Keohler und Amelang, Leipzig, 1991

wikipedia.org