Aici avem două costume tradiționale ale sașilor din Transilvania, România. Poate nu știți, dar sașii transilvăneni sunt o minoritate foarte activă și în orașul nostru. Chiar sâmbătă îi puteți vedea îmbrăcați exact în costume ca acestea, la parada de Volksfest. Și ei vorbesc germană, deși cu un accent deosebit. Vorbesc de fapt un dialect…

Copiii din față ascultă cuvintele muzeografului, unii mai cu interes, alții fixând lada de vecinătate de lângă, ca și cum ar fi un cufăr doldora de aur căruia i-ar spulbera lacătele din priviri. Alții își bălăngăne picioarele plictisiți și oarecum dezorientați. Îmi amintesc cum frații lui tata povesteau cât de suspicios îi priveau unii nemți atunci când se recomandau ca sași, etnici germani din Transilvania. Din partea multor nemți verdictul venea prompt, subtil peiorativ: a, români?! Nemții habar n-au de sași, ziceau ei dezamăgiți. Sentimentul venea din faptul că la venirea în Germania, majoritatea sașilor s-au așteptat să fie primiți ca de-ai lor sau cel puțin ca ceea ce sunt, etnici germani însă, pentru majoritatea, asta nu s-a întâmplat. După cum am văzut, nici acum, la mai bine de un sfert de secol de la venirea masivă în Germania, majoritatea nemților nu au aflat prea multe despre sași. Mă rog, și în România sunt destui care nu știu mai multe. Pun pariu că cel puțin în mintea unora dintre copiii de aici, care să aibă vreo doisprezece anișori, deja ceva nu se leagă în explicații: minoritari care vorbesc germană, dar vin din România… Cei mai neastâmpărați din spate nu cad în dileme etnice și naționale, ci inspectează tot ce le cade în mâini, bucuroși că aici au voie să atingă exponatele. Oricum, acestea fiind spuse, muzeograful încheie sumar capitolul sașilor și trece în următoarea încăpere, unde le va explica felul cum se făcea odinioară săpun. Povestea asta o știu și eu!

Inițial, văzând cârdul de copii în vizită la muzeu, am bombănit în gând ziua aleasă și am vrut să fac cale întoarsă. Totuși am rămas, curioasă fiind tocmai să aud cum prezintă un muzeograf neamț, în Germania, niște obiectele săsești dintr-un muzeu care nu e deci cu specific săsesc. După ce au plecat copiii, m-am arătat interesată, cerând mai multe detalii despre sași, fără să dezvălui că sunt din Transilvania. Din păcate, muzeograful nu a putut să îmi ofere prea multe informații concrete despre fiecare obiect în parte, însă mi-a detaliat pe larg activitatea actuală a sașilor, faptul că sunt foarte prezenți la sărbătorile locale. A fost și foarte surprins de interesul meu, mirosindu-mă că nici eu nu sunt de-a locului. Însă întrebări cam stupide precum: Transilvania? Cum de vin de acolo? În România trăiesc etnici germani? Deci sunt de fapt nemți sau cum de vorbesc germană? De ce sunt atât de mulți sași aici? au fost primite cu ezitări și niște răspunsuri vagi și scurte. Nu mi s-a spus nimic greșit, dar nici exact. Bietul muzeograf era evident puțin încurcat…

De aproape doi ani de când ne-am mutat în Unterschleissheim, lângă München, trec zilnic pe lângă o clădire albă, care pe lângă o cafenea, găzduiește și un muzeu mic al localității. Pe un panou de sticlă, lângă ușa albă de termopan, scrie Heimatmuseum. O contradicție între înfățișarea ternă a clădirii și imaginea pe care o aveam despre alte muzee ale unor localități bavareze, la origini idilice sate de agricultori. Astăzi, Unterschleissheimul este printre altele și sediul Microsoft. Laptop und Lederhose este sintagma celebră prin care președintele Roman Herzog sintetiza plastic simbioza dintre tradiție și modernitate în Bavaria. Alături de Baden-Wuerttemberg, Bavaria este landul în care s-au stabilit și cei mai mulți sași, conform cifrelor Asociației Sașilor Transilvăneni aici locuind în prezent 40% din cei 250.000 de sași de pe teritoriul Germaniei.

În urmă cu un an am aflat că muzeul din Unterschleissheim ar găzdui și câteva exponate donate de comunitatea sașilor care locuiesc aici, așa că mi-am propus să le văd neaparat. Însă, mai ales la ardeleni, orice plan bun începe cu o amânare. Tot cam timp de un an m-am întors acasă aproape zilnic pe o alee umbroasă, între curțile a două școli, până să ridic ochii la semnul de stradă și să constat că poartă numele poetului sas din Transilvania, Adolf Meschendörfer. Așa se face că, întâmplător, în Germania, pe o rază de aproximativ 500 de metri în jurul casei am nu numai câțiva vecini sași, dar și un muzeu cu exponate săsești și chiar o stradă cu numele unui poet sas. În mod curios, acasă aveam de mers poate chiar kilometri până să întâlnesc oricare dintre astea.

Unterschleissheim este cel mai mare oraș din districtul München, cu aproximativ 27.000 de locuitori, situat la 17 km nord de centrul Münchenului. Heimatmuseum Unterschleissheim este un muzeu restrâns, care prezintă succint istoria locală, în aproximativ 200 de metri pătrați. E deosebit aici că mai toate exponatele pot fi atinse și fotografiate în voie și că nu se plătește taxa de intrare.

Printre colecțiile mai ales cu specific etnografic, muzeul găzduiește și o expoziție permanentă săsească – două costume complete, de bărbat și de femeie, două haine de sărbătoare bărbătești (Kirchenpelz și Kirchenrock/Kirchenmantel) și un cojoc de iarnă de femeie (Kürschen, cojocul cu formă evazată, ca de pelerină, cu gulerul amplu, tare și geometric de la spate ), o ladă de vecinătate, mai multe ștergare, câteva vase de ceramică și o vază cu stemele scaunelor săsești. Acestea provin  din împrejurimile Sibiului și Brașovului – trag eu concluzia, muzeograful nu știe să-mi explice originea exactă -, fiind donate de familii de sași stabilite în oraș. În vitrină descopăr și o gravură de Carl?/Anna? Dörschlag, datată parcă 1903 (Carl Dörschlag, 15.11.1832, Hohen-Luckow – 25.03.1917, Sibiu. Pictor și grafician stabilit în Transilvania în 1862./ Anna Doerschlag 1869, Medias-1947, Sibiu), reprezentând jocul țiganilor costumați în urși pe strada Centumvirilor (Spinarea Câinelui/Hundsruecken) din Sibiu, cu Biserica Evanghelică în fundal. Țiganii mascați în urși făceau odinioară parte din peisajul străzilor din Sibiu, până în preajma celui de-al Doilea Război Mondial, oferind spectacolele de stradă ce strângeau mereu mulți curioși. Este aceeași imagine surprinsă și în una dintre fotografiile lui Emil Fischer.

Povestea sașilor din Unterschleissheim începe cu primul sas care a ajuns aici în 1946, fiind eliberat din armată. Cu timpul s-au mai strâns câțiva, în 1970 erau deja 70 de sași, așa că s-au organizat într-o vecinătate. Primul tată al vecinătății a fost Michael Wellmann, un membru încă activ al comunității. În 1978, una din străzile din Unterschleissheim a primit numele poetului Adolf Meschendörfer, Meschendörferweg. Astfel se alătura rețelei de străzi din München și împrejurimi care, în onoarea comunității numeroase de sași ce locuiește aici, poartă nume legate de cultura și spațiul lor natal.

Astăzi în Unterschleissheim există o vecinătate în cadrul căreia se organizează diverse activități și întâlniri și o formație de dansuri săsești cu 17 membri. Din păcate, nu am putut să aflu câți membri ar avea comunitatea actuală a sașilor din oraș. Sașii din Unterschleissheim fac parte din viața culturală a localității, fiind prezenți la toate sărbătorile și festivalurile locale, începând cu lolele săsești costumate de Fasching, la Volksfest și Waldfest, două sărbători locale unde sașii participă la parada costumelor și cu program de dansuri, până la marea paradă în deschiderea Oktoberfestului din München. Anul trecut, alături de Asociația din München, au organizat în Unterschleissheim sărbătoarea Kronenfestului. Kronenfestul este una dintre cele mai vechi și mai importante sărbători săsești de peste an, pe care eu nu am văzut-o în Transilvania niciodată (deși în puține locuri încă se mai organizează).

În urma vizitei la muzeul din Unterschleissheim, acesta și-a îmbogățit colecțiile cu broșura turistică a Sibiului și sper cu câteva informații suplimentare, iar mie mi s-au probat impresiile mai vechi despre identitate (românească sau săsească) și alteritate (germană) auzite de la sașii din familie și reconfirmate aproape zilnic de la venirea în Germania: ceea ce știm și credem despre noi înșine nu e întotdeauna congruent cu felul în care ne percep sau ne-ar plăcea să ne perceapă ceilalți. Aceeași veche poveste, immer wieder, de la capăt…

Și totuși, pentru mine e întotdeauna o bucurie să găsesc frânturi de casă răspândite prin Germania.