Olteni, sași și nemți, vieți „Dincolo de orizont”

Ioana-Heidel-Dincolo-de-orizontDincolo de orizont, Amintiri, Ioana Heidel, Editura Sitech, Craiova, 2013, 366p.

 

Dincolo de orizont a Ioanei Heidel este mai întâi de toate o autobiografie frapant de onestă despre identitate și alteritate, dar și carte complexă, radiografică. Societatea comunistă, de la anii copilăriei autoarei până la plecarea în Germania este descrisă în contrapunct, când în note sobre, când luminată de razele îngăduitoare ale nostalgiei față de copilărie și locurile natale. Cartea, ce poartă subtitlul „amintiri”, este într-o anumită măsură o frescă a transformărilor de la începuturile obsedantului deceniu comunist până astăzi, adică o Românie trăită din interior, dar și revizitată mereu, în gând sau în fapt, după Revoluție.

Fiind o narațiune la persoana I, avem lumea filtrată prin experiența persoanlă a autoarei, însă firul epic este adesea fragmentat de inserții secundare, mărturii, documente, interviuri, pasaje de istorie ce nuanțează percepția unifațetată și zugrăvesc o lume diversă, complexă, stratificată. Întersectând experiența proprie cu destinele sașilor și românilor, ale celor din Oltenia și celor din Ardeal, ale celor plecați și celor rămași, cu imaginea imigrantului român ajuns în Germania, a celor de partea sau împotriva sistemului, de dincoace sau dincolo de gratii, din est și celor din vest, Ioana Heidel conturează o istorie colectivă adesea violentă, trasând liniile acelei tulburătoare istorii mari. O istorie atât de sec narată în manuale și cărți de specialitate, aici atât de emoțional și onest trăită, o evocare plină de forță a unui destin complicat și adesea cu turnuri dramatice. Astăzi, tabloul din fundalul personajelor cărții poate fi privit ca o imagine stranie și distantă sau, dimpotrivă, cu fiorii reci ai unui involuntar și insuportabil deja-vu.

În mod insolit și paradoxal, cartea debutează cu amintirile pe care autoarea-personaj principal nu și le amintește, din anii copilăriei mici, recuperați ulterior din poveștile mamei. Profetic, destinul Ioanei stă sub cupola visului mamei, care, conform credințelor populare de care este înțesată cartea, „se adeverește”. Visul închipuia trei călăreți ce au răpit-o pe copilă chiar din brațele mamei, pierzându-se fără urmă dincolo de orizont. În mod metaforic, „dincolo de orizont” este locul unde se va catapulta mereu privirea Ioanei mature, dar și spațiul unde va locui mereu, acel adevărat acasă, indiferent de locul unde se va afla: în Oltenia, Transilvania sau Germania. Viața plină de neprevăzut e Ioanei pendulează mereu între cele trei spații, Goicea, Sighișoara și Würzburg, păstrând intact în sufletul ei tărâmul magic și tandru din care își alimentează forța: Lunca Dunării, așa cum și-o amintește din copilărie.

Copila Ioana intră în lume sub semnul mai multor complexe pe care se va strădui mereu, sigur adesea inconștient, să le demonteze. Fată în locul băiatului dorit de tată, urâțică în copilărie, zburdalnică și impulsivă, „cea mică” a cărei voce era ignorată și subestimată sunt complexele de inferioritate pe care Ioana matură le transformă în atuuri. Devenind o femeie puternică, Ioana este adesea o răzvrătită față de sistem, de convenții, de reguli scrise și încetățenite, făcând-o să pară o inadaptată, gata oricând să ia în răspăr orice dat pentru a răzbate. Eroina cărții este o femeie puternică, o identitate mai degrabă construită și afișată lucid, pas cu pas, o mască de fier în spatele căreia se consumă imperceptibil o sensibilitate exacerbată. Cartea Dincolo de orizont este născută tocmai din confruntarea aparenței feminine statuare și a strigătul înfundat, neauzit și nebănuit de nimeni ani de-a rândul. În paginile amintirilor răzbate o acută tensiune, fiind foarte perceptibil efectul cathartic pe care scrisul îl are asupra autoarei-personaj. După toate căile labirintice pe care le-a avut de străbătut, Dincolo de orizont este o carte a capătului de drum, a perspectivei clare și a echilibrului câștigat în timp. O carte care la final pare a spune, în cuvintele lui Sabato că „…în orice caz există un singur tunel, întunecos și singuratic: al meu…”

Frazele Ioanei spun întotdeauna mai mult decât spun și, de multe ori, altceva decât par să spună. Fiind mărturia unei vieți zbuciumate, amintirile se cer citite și printre rânduri, purtând intrinsec partea lor de clarite și partea lor de penumbră. Amintirile Ioanei urmează un curs cronologic presărat cu evenimente și întâmplări astăzi greu de imaginat. De fapt, este un parcurs în care cei născuți la începutul comunismului se vor regăsi. Este destinul ființei mărunte prinsă în capcana istoriei, sub vremi, din care este nevoită să-și caute cu disperare orice resort pentru a supraviețui. După o copilărie aproape paradisiacă în Lunca Dunării, urmează anii de teroare ai școlii din cauza dacălilor intransigenți, apoi facultatea la București. Punctul de turnură în viața Ioanei Popa este apariția lui Sven, sas din Sighișoara, tânăr chipeș de care Ioana se îndrăgostește în ciuda tuturor piedicilor etnice și a prejudecăților vremii. Astfel Ioana Popa va deveni Ioana Heidel, olteancă ajunsă într-o familie de sași din Transilvania, nevoită să se ciocnească de bariere impuse de limbă, de tradiții, de un fond emoțional și cultural nebănuit.

Pătrunderea în lumea sașilor declanșează un nou complex, cel al intrusului, al diferitului respins din capul locului, etichete cu care Ioana se va lupta întreaga viață. În Sighișoara sașilor, olteanca Ioana este un străin aproape exotic, aterizat din altă lume, deci cu totul neacceptat. Din confruntarea celor două familii de părinți olteni și sași se nasc pagini de portretistică, ce creionează lucid, deși tensionat, trăsăturile celor două comunități, cu tarele și calitățile lor. Deși inițial sașii sunt percepuți etnic preponderent negativ, prin prisma ostilității cu care este primită în familia soțului, pe parcurs perspectiva se ponderează, astfel încât Ioana ajunge să tolereze ea însăși diferitul, să accepte specificul comunității, ba chiar să respecte cutumele etnice. Percepția asupra sașilor este înlesnită de anii în care Ioana lucrează ca inginer la CAP-ul din Saschiz, loc unde pășește plină de îndoieli legate de diferențele etnice: „De unde să visez eu la ce mă va aștepta, cum mă vor primi localnicii când vor afla că nu sunt de-a lor?” La finele celor cinci ani de seviciu în Saschiz Ioana ajunge însă să creadă că „Deși mă aflam pe meleaguri îndepărtate, am reușit să găsesc cheia cu care puteam deschide inima oricărui saschizean. Mă simțeam ca într-o familie mare, fie că le eram alături la masa de prânz, în câmp la coasă sau în casele lor unde eram mereu binevenită.” Din păcate, acest sentiment nu va fi trăit niciodată între sașii soțului său.

Pe parcursul cărții,  cititorul este scufundat abrupt în câte o viață din timpul războiului sau comunismului românesc, cu tot arsenalul unor pasaje jurnalistice. Paginile despre sași cuprind chiar și două interviuri în care Andreas Christiani și Wilhelmine Folberth, supraviețuitori ai războiului și deportării, vorbesc despre cei mai sumbri ani ai istoriei comunității lor. Sunt pagini care descompun nucleul narativ al cărții, alături de celelalte documente, fragmente cu informații pur istorice sau istorii personale – familia Löw foștii proprietari ai Țesătoriei și Vopsitoriei de Bumbac din Sighișoara și ai Fabricii de Cărămidă de aici, reveniți în 2013 în oraș – digresiuni care au o logică în sensul completării caleidosopului cărții, intenționată evident ca o complexă frescă a societății și a vremurilor, în paralel cu destinul eroinei.

Din nou neașteptat, olteanca Ioana, căsătorită cu un sas, va pleca în Germania în plin comunism, înaintea lui Sven și a celor din familia soțului. Deși este un nou „orizont” de care Ioana mărturisește că nu și-ar fi dorit niciodată să treacă, plecarea în Germania devine singura șansă de salvare a copilului grav bolnav. În societatea comunistă unde sistemul sanitar era mult deficitar, mama se vede nevoită să treacă orice piedici pentru a-și duce copilul la tratament în străinătate. În aceste condiții, Ioana își afișează din nou masca inexpresivă, ia destinul familiei în mâini și pleacă în Germania într-un mod aproape incredibil în contexul social de atunci. Și totuși, o mamă hotărâtă să-și salveze copilul sparge toate granițe închise și ajunge în Germania, unde starea copilului se ameliorează treptat, în anii ce vor urma.

Sosirea în Germania este un nou șoc cultural trăit în singurătate. Ioana găsește cu greu empatie în rândul prietenilor și familiei deja stabiliți aici, adesea reticenți în a-i sări în ajutor. Apoi, Ioana sosește împreună cu copilul într-o țară de data această cu totul străină, la sute de ani distanță de România comunistă din care a plecat, fără să vorbească germană, fără venituri, doar cu un copil grav bolnav ce avea nevoie urgentă de tratament. Și totuși, încă o dată, lamentațiile lasă locul firii demne și hotărâte a femeii, nevoită să se reinventeze pe tărâm străin pentru a supraviețui împreună cu Hendrik, băiatul său. Sven, soțul din Sighișoara, va apărea târziu în viața celor doi, când Hendrik depășise perioada critică, iar Ioana începuse un lung drum de acomodare și specializare în noua țară, ce o va duce în final tocmai în competitivul domeniu IT din Germania. Din nou, sunt pagini pe care citindu-le, ai impresia că Ioana Heidel, mama singură la un moment dat, olteanca între sași, românca venită din comunism în lumea civilizată are nevoie mereu să demonstreze ei și tuturor că poate, că se poate. Paginile acomodării în Germania sunt adevărate lecții de determinare. Pe parcursul lor, Ioana este din nou omul închis în sine, opac pentru cei din jur, pe fondul unor trăiri interioare tensionate, dar nebănuite, ce va duce la depresie și în final la retragerea prematură din carieră. Cortina care s-a lăsat în viața socială a Ioanei a însemnat ridicarea cortinei emoționale, prin această carte de o mare sensibilitate, probabil frapantă pentru toți cei care o cunosc.

A privi dincolo de orizont implică automat o continuă tentare a limitei, un parcurs ce transfigurează și revelează esențele. Uneori, având tonul unui subtil manifest feminist, viața Ioanei este o luptă cu propriile limite și cu cei din jur. Ca în povestea rabinului Eisik din Cracovia[1], pentru a găsi ceea ce cauți trebuie să faci mai întâi un lung ocol, să te întorci la tine de departe, după parcurgerea drumului. Ioana Heidel nu este nici visătoare, nici peregrin, ci un om care își asumă drumul în viață ca pe o misiune revelatoare și plină de sens. Aproapele sau sinele poate fi înțeles numai prin experiența depărtării și a necunoscutului, prin înstrăinarea de sine și de tot ce înseamnă mediul previzibil, familiar.

Deși este o carte de debut, deși fraza sună uneori ușor livresc sau artificial, deși elanul emoțional sau privirea atotcuprinzătoare subjugă pe alocuri continuitatea firului epic, este o carte polifonică, elocventă pentru o viață povestită departe de teritoriul ficțiunii, pentru destinul unei întregi etnii, cea a sașilor plecați din Transilvania, pentru anii crânceni ai comunismului, pentru tot ce a însemnat diversitatea etnică a acestui spațiu. O istorie trăită personal, în același timp foarte dramatic și demn.

1801006_214069742119142_152626237_nÎmi amintesc că în facultate, mai în glumă, mai în serios, unul dintre profesori ne sfătuia să nu scriem niciodată recenzii autorilor vii. Pentru mine este cu atât mai greu cu cât sinceritatea a acestor pagini mă face să simt că am pătruns în intimitatea unui om pe care îl respect și cu care am avut plăcerea să vorbesc adesea. În răspărul cărții se simte determinarea cu care copila Ioana ne ia de mână și ne conduce senin și cadențat scrutând zările aparenței, stranierității, etnicității, deznădejdii, atingând în final starea de echilibru a Ioanei Heidel-autorul. La capătul vârfului plin de povârnișuri escaladat o viață întreagă, autoarea privește clar și atotcuprinzător, în sine și dincolo de orizont, de la înălțimea la care doar o viață plină de împlinire, dar și de renunțare și sacrificiu te poate aduce.     

 


[1] După mulți ani de sărăcie grea, care însă nu i-au zdruncinat încrederea în Dumnezeu, rabinului Eisik din Cracovia i s-a poruncit în vis să meargă să caute o comoară la Praga, sub podul care duce la palatul regal. După ce visul s-a reptat de trei ori, rabinul Eisik s-a hotărât și a plecat la Praga. numai că podul era păzit zi și noapte de gardieni, astfel încât rabinul  nu a îndrăznit să se apuce de săpat. Venea însă în fiecare dimineață lângă pod și îi dădea târcoale până seara. În cele din urmă, șeful pazei, intrigat de ceea ce vedea, l-a întrebat politicos ce caută acolo: caută ceva anume sau așteaptă pe cineva? Atunci rabinul Eisik i-a povestit visul datorită căruia venise de atât de departe la Praga. Paznicul a izbucnit în râs: „Bietul de tine, cu pingelele tale tocite! Ai pornit la asemenea drumeție de dragul unui vis! Deh, așa e când te încrezi în vise! Și eu ar fi trebuit să-mi iau picioarele la spinare, când mi s-a poruncit odată, în vis, să merg la Cracovia și, în odaia unui jidov pe care, chipurile îl cheamă Eisik, fiul lui Jekel, să sap undeva după sobă ca să găsesc o comoară. Eisik, fiul lui Jekel! Parcă mă văd la locul cu pricina – unde probabil jumătate dintre locuitorii evrei se numesc Eisik și cealaltă Jekel – scotocind prin toate casele!” Și paznicul a izbucnit din nou în râs. Rabinul Eisik s-a înclinat, s-a întors acasă, a dezgropat comoara și, cu o parte din ea, a construit o casă de rugăciune care se numește școala Reb Eisik Reb Jekel.

Luați aminte la această poveste și primiți învățătura ei: anume că există ceva care nu e de găsit nicăieri în lume, nici chiar lângă cel Drept și Sfânt, dar că totuși există un loc unde lucrul acela poate fi găsit.” (Andrei Pleșu, Parabolele lui Isus. Adevărul ca o poveste, Editura Humanitas, București, 2012, pp.14-15)

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s