Turnirul Scriitorilor – Sighișoara, Ediția a treia, 5-7 mai 2016

Între 5 și 7 mai 2016, evenimentul cultural „Turnirul scriitorilor” aduce la Sighișoara nume apreciate precum Florin Iaru, Simona Popescu, Carmen Mușat și mulți alți invitați datorită cărora cetatea redevine spațiul gânditorilor și al ideilor care pun în echilibru societatea.   Scriitorii în Cetate ediția a III – a PROGRAM   Ziua întâi Joi, 5 mai, ora…

7. Misticul Joahnnes Kelpius, primul sas în America

În galeria sașilor vizionari și excentrici care au scris istorie printr-un destin ieșit din comun, i-am amintit deja pe exploratorul Franz Binder, primul european care se aventura pe Nilul Superior, pe poetul Gusto Gräser, cel care avea să inspire romanele lui Thomas Mann și mișcarea Flower Power, pe Johann Martin Honigberger, medic de curte al maharajahului Ranjit Singh…

Sighișoara de odinioară în imagini de colecție

Sighișoara are frumusețea unui oraș-muzeu medieval, ale cărui ulițe înguste și întortocheate poartă patina nostalgică a timpului. Cum o plimbare în cetate echivalează cu o evadare în Evul Mediu, o călătorie în imagini în vremurile apuse ale burgului este cu atât mai interesantă. Ea povestește despre vârstele și fețele cetății, îndemnându-ne să plonjăm mereu în prezent,…

Olteni, sași și nemți, vieți „Dincolo de orizont”

Dincolo de orizont, Amintiri, Ioana Heidel, Editura Sitech, Craiova, 2013, 366p.   Dincolo de orizont a Ioanei Heidel este mai întâi de toate o autobiografie frapant de onestă despre identitate și alteritate, dar și carte complexă, radiografică. Societatea comunistă, de la anii copilăriei autoarei până la plecarea în Germania este descrisă în contrapunct, când în note sobre,…

Dinkelsbühl, orașul din Germania, partener și gazdă a sașilor de pretutindeni

Din turnul Bisericii Sf. Paul privești cum ar s-ar vedea din ceruri un rai pământesc: o cetate solidă, capodoperă a Evului Mediu, patru porți de acces, 12 turnuri impecabil conservate, ghirlande de flori și petece de natură, o rețea de străzi înguste, pavate cu piatră cubică. O viață molcomă, în case vechi de secole, matematic și armonios…