18 Aprilie – Ziua Internațională a Monumentelor si Siturilor Istorice

Indiferent de starea monumentelor din zona lor de răspundere, autoritățile se simt de obicei datoare să marcheze discursiv ziua de 18 Aprilie. O zi pe an. Prilej de conferințe, dezbateri, ceremonii de premiere a unor inițiative, semnări de acorduri și reînnoirea angajamentelor pentru promovarea patrimoniului cultural. În mare parte, o translatare fadă și inutilă a unui limbaj de lemn gol de semnificații.

În restul de 364 de zile, trecem cu toții grăbiți și indiferenți. Nu vedem și nu știm. Mai grav că ne facem că nu vedem și nu știmMonumentele aflate în stare de ruină sunt doar niște umbre golite de orice sens, interesante cel mult pentru fotografi și câțiva turiști nedumeriți.

Sigur, în fiecare an ni se anunță cu surle și trâmbițe restaurarea câtorva obiective istorice. Însă în realitatea de la noi, ele sunt doar plăpânde floricele răsărite într-o mare de uscăciuni. Și de prea multe ori chiar și aceste restaurări sunt niște catastrofe și mai mari decât paragina peste care s-au așternut. În realitate, nu există un sistem eficient de monitorizare a stării monumentelor istorice din țară, nu avem parametri de prioritizare a lucrărilor, nu știm exact unde și ce este de făcut concret, nu avem suficienți specialiști buni în domeniul restaurărilor și da, nu există fonduri suficiente pentru toate intervențiile ce ar fi necesare. Așa se ajunge la cazuri triste precum prăbușirea recentă a bisericii fortificate din Rotbav, Brașov, sau a turnului bisericii din Roadeș.

Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor Istorice are în fiecare an o temă specifică. Anul acesta atenția se îndreaptă în special asupra monumentelor și clădirilor de patrimoniu, care au avut de-a lungul timpului un rol însemnat în educație. Starea în care ele se găsesc astăzi este în perfectă concordanță cu starea învățământului românesc, din aceleași cauze: administrare haotică, responsabili inconștienți sau indiferenți la realitatea din teren, lipsa fondurilor și direcționarea lor spre alte investiții, prioritare.

487488_10200215762828987_844834970_n

Școala Generală Nr. 2, Sebeș (Mühlbach), jud. Alba. Inscripție: „Educația înseamnă libertate”, Foto: Cornelia Guju, blog

Când vorbim despre conservarea monumentelor istorice, lipsa fondurilor pentru restaurări e problema invocată la unison de către autorități. „Vrem, dar nu putem. N-avem fonduri. N-avem cu ce.” În contextul hățișului de probleme în care e îngropată țara, probabil că altfel se stabilesc prioritățile. Să zicem că asta putem să înțelegem resemnați, e doar un refren cu care ne-am obișnuit.

Dar de multe ori vorbim în primul rând de inconștiență, nepăsare și dispreț. Tot asta transmitem și când ne tăiem pădurile și parcurile. Cel mai trist este când pentru unele monumente, și mă gândesc acum de exemplu la Palatul de la Cisteiu, Alba, la biserica din Dobârca/Dobring – pe care le am aproape de casă, dar mai sunt multe altele, e prea târziu ca să se mai poată recupera ceva.

Am fost martori neputincioși timp de zeci de ani, când multe dintre fortificațiile și castelele României au servit  drept sedii CAP. Suntem martori complici din ’90 încoace, de când sub ochii noști aceste cladiri sunt cu totul devastate. Cred că degradarea și vandalizarea continuă se explică și prin faptul că la nivelul comunităților locale, aceste monumente nu mai sunt percepute ca valori de patrimoniu. Sunt doar niște ruine abandonate, foste grajduri, mormane de moloz. Nu mai sunt nici ale lui Dumnezeu, nici ale statului, nici ale românilor, nici ale minorităților. Sunt ale nimănui.

ziua monumentelor

fotografiile din colaj provin din diverse surse, menționate atunci când am discutat fiecare monument în parte, în albumul În Transilvania, pe urmele sașilor

Indiferența și lipsa de educație explică de ce permitem ca aceste monumente să fie locuite ilegal, de la oameni la animale, sau să fie prădate de toate bunurile, de la orgi și strane de secole, la ferestre. Concret, în câteva cazuri se sugerează pe la colțul ulițelor că obiecte dispărute (orgi, altare, pietre funerare, etc) ale unor bisericii fortificate ar fi ajuns la fier vechi (ex. Daia, jud. Mureș, Dobârca, jud. Sibiu). La Vințu de Jos, jud. Alba, localnicii spun că dispar văzând cu ochii porțiuni din zidurile castelului Martinuzzi. Și lista neagră poate continua…

Fiecare avem un exemplu de edificiu din apropiere care a rămas fără acoperiș, garduri, mobilier, tablouri, etc, în curtea căruia se ară până sub temelii, se cresc animale, ale cărui ziduri, dacă nu sunt furate cărămidă cu cărămidă, se tencuiesc peste noapte și devin anexe gospodărești. Despre astfel de enormități vorbim deocamdată.

Că nu avem infrastructură adecvată, trasee turistice, panouri cu informații sau că găsim bisericile încuiate… acestea sunt mofturi de turiști umblați prin țări străine. Deocamdată, normalitatea are pentru noi o altă definiție.

5 gânduri despre “18 Aprilie – Ziua Internațională a Monumentelor si Siturilor Istorice

  1. Pingback: Dobârca (germ. Dobring, Dobreng, magh. Doborka), jud. Sibiu, și despre alte (foste) ruine | Povești săsești

  2. Pingback: Biserica fortificată din Filitelnic renaște din ruine | Povești săsești

  3. Pingback: SOS biserica fortificată din Dobârca | Povești săsești

  4. Pingback: Moștenirea pe care o furăm copiilor noștri | Povești săsești

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s