Cingătoarea săsească, de la costumul patrician la piesă rară de colecție

În emisiunea Schatzkammer (tezaur, trezorerie) de pe canalul german Bayerisches Fernsehen, sunt invitați experți care evaluează valoarea actuală a unor obiecte de colecție, vechi și rare, în special obiecte de artă (tablouri, ceramică, instrumente muzicale, bijuteri, etc.). În arhiva emisiunii am găsit întâmplător o înregistrare din 6 noiembrie 2010, când experții au avut în față o cingătoare specifică portului tradițional săsesc al femeilor din Transilvania (Trachtengürtel sau Spangengürtel). Analiza din emisiune este interesantă pentru că sunt puține ocaziile când un astfel de obiect, oricum rarisim, este pus sub lupă, descifrând tehnicile, semnificațiile și povestea din spatele acestuia.

Cingătoarea lucrată migălos în aur și argint bătut cu perle și pietre prețioase este o podoabă cu origini în costumul patrician săsesc, inspirat la noi de moda elitei vieneze. Pornind de la cele câteva minute de prezentare în emisiune, am mers pe urmele prețioaselor podoabe săsești, până la costumul patrician înfățișat în portretistica transilvană din secolele XVI-XVIII, găzduită astăzi în special de galeriile de artă din Sibiu și Brașov.

1381511_220641678097796_144073640_n

Probabil cel mai cunoscut tablou al sașilor din Transilvania: „Gătirea unei tinere săsoaice” (în costum patrician, din Sibiu), de Robert Wellmann (1866-1949). Imaginea a fost pe coperta National Geographic Romania, nr din octombrie 2012. sursa foto: brukenthalmuseum.ro

 

Costumul patrician săsesc – expresie a elitei și eleganței de inspirație vieneză

Cine erau patricienii?

Cu origini încă din rândul greavilor și micii nobilimi din secolul al XIV-lea, patriciatul săsesc ar putea fi definit ca o clasă guvernantă de elită, aflată în pozițiile economice și administrative cheie. Statutul acestor elite era transmis din generație în generație, funcționând ca un grup social închis, bazat pe alianțe matrimoniale, la care se putea accede din alte pături sociale mai degrabă prin excepție. De exemplu, elita conducătoare a Brașovului sau Sibiului era formată în secolele XVI-XVIII din câteva familii patriciene care dominau scena politică, economică, administrativă și culturală. Supremația patriciatului săsesc a fost suprimată la sfârșitul secolului al XVIII-lea de reformele iosefine și de măsurile pentru scăderea treptată a puterii lor economice.

Veșmintele și podoabele patricienilor sași în portretistica din Transilvania

Începând cu mijlocul secolului al XVI-lea, costumul patrician purtat de aceste elite a fost o manifestare a statusului. Veșmintele reprezintă luxul și prestigiul familiilor înstărite de la oraș, o formă prin care acestea își afirmau superioritatea. Cingătorile, paftaua, haina de blană, sunt piese ale acestui costum elaborat, ale căror rădăcini pot fi reperate în spațiul germanic european din Evul Mediu, cu elemente de inspirație renascentistă și barocă. În secolul XVIII, pe măsură ce patriciatul săsesc de la oraș a renunțat la costumul specific, acesta a pătruns în rândul lumii înstărite de la sat. Astfel, în costumul tradițional săsesc au supraviețuit până în secolul XX piese fastuoase, de o eleganță impunătoare și foarte costisitoare, precum podoabele din metale prețioase.

Muzeul Brukenthal din Sibiu sau Muzeul de Artă din Brașov găzduiesc galerii de portrete, în care poate fi urmărită evoluția costumului patrician și bogăția acestor veșminte. Portretistica însăși, în care se observă o simbolistică bogată încifrând identitatea celui reprezentat, este o modalitate de afirmare prin intermediul imaginii a bogăției și statutului social. Am putea exemplifica potretele patriciatului săsesc prin tabloul lui Lukas Hirschner realizat de Gregorius (Brașov, 1535) – prima pictură laică de șevalet din spațiul românesc de astăzi, portretul Annei Maria Closius din 1758 (Brașov, autor anonim), Gătrea unei tinere săsoaice de Robert Wellmann (Brukenthal, Sibiu) sau al Susanei von Klausenburger de Stephan Adolph Valepagi, unde aceasta este înfățișată în costumul de patrician specific femeilor din secolul al XVII-lea. O somptuozitate ce amintește de atmosfera distinsă a sălilor de bal vieneze. Vechiul costum patrician al femeii era completat de podoabe precum cingătoarea, acele de velitură (Bockelnadeln) și pafta (Heftel), toate realizate în același stil.

imagesNYCKS3W3

Baronul Samuel von Brukenthal, ulei pe pânză de Georg Weikert, Colecția Muzeului Brukenthal, Sibiu

În ce privește costumul patrician bărbătesc, cel mai elocvent exemplu îl avem în personalitatea baronului Samuel von Brukenthal, un etalon de eleganță și rafinament în epocă. Pe lângă portrete, în colecția muzeului care îi poartă numele, s-a păstrat o vestă de mătase cu fir de argint, alături de un ceas de buzunar și inelul cu sigiliu al baronului. Vestimentația bărbătească era completată de haine de blană cu nasturi și prinzători de aur sau argint (unele exemplare în care se observă influențele otomane), accesorii ce reflectă statutul prosper și influent al patriciatului de la oraș, precum tabachiere, pipe sau bastonul bogat împodobit, asemeni unui sceptru.

Podoabele erau comandate de familiile cu dare de mână în atelierele cu tradiție ale celor mai vestiți aurari, precum Sebastian Hann (1644-1713), considerat cel mai mare maestru orfevrier de la noi. Stilistic, acest tip de bijuterii prețioase sunt un amestec de elemente specifice maghiarilor și sașilor din Transilvania, în costumele cărora se regăsesc (vezi de exemplu costumul ceangăilor). Ca și în cazul costumelor, există mai multe modele de podoabe, în funcție de vechimea și tehnicile cu care au fost realizate, de zona etnografică și materialele utilizate.

dsc_1631

Cingătoare realizată în 2013 de meșterul Sipos Gaudi Istvan din Săcele, Brașov, după model tradițional. Sursa foto: siposgaudistvan.blogspot

Cingătoarea aurită, reminiscență a costumului patrician săsesc

Pe lângă pafta (Heftel), o piesă specifică podoabelor tradiționale săsești este cingătoarea (Spangengürtel). Ea constă dintr-o bandă de catifea roșie sau neagră, lată de două-trei degete, cu un galon de aur sau de argint numit Maitz. Pe aceste benzi sunt prinse butoane în relief din argint aurit împodobit cu pietre prețioase și semiprețioase. Capetele cingătoarei au încheietori puternice (Senkel), turnate și cizelate după gustul Renașterii sau barocului sau lucrate în repousse. Mai târziu au apărut cingători lucrate în întregime din piese izolate de argint aurit, numite Gliedergürteln. La aceste cingători s-au purtat și închizători (Miederschliessen) din argint aurit, lucrate în filigran sau acoperite cu email pictat în culori strălucitoare, întrebuințate la închiderea corsetelor din brocart greu ale costumului săsesc sau maghiar.

Cingătoarea pe care o puteți vedea în emisiunea Schatzkammer, pe care am menționat-o la începutul acestui articol, este un obiect valoros originar din Sibiu, ce era purtat de femeile înstărite, la costumul de sărbătoare. Acesta era îmbrăcat la confirmare, căsătorie, la marile sărbători și obiceiuri de peste an. Piesa este montată pe suport de catifea roșie și brocart auriu, pe care au fost aplicate din loc în loc semisfere în relief, cu model “de frunziș” gotic, sticlă colorată șlefuită, granat roșu și perle de râu veritabile (asemenătoare modelelor întâlnite pe acele de velitură). Se remarcă aici sistemul de prindere baroc, complicat, decorat de asemenea cu pietre și mărgele. După execuția lanțului de prindere, cingătoarea a fost datată la începutul secolului XIX. Este o cingătoare foarte bine păstrată, un veritabil obiect de colecție, ce poate fi  purtată, iar prețul la care a fost evaluată este de 800 de euro la valoarea pieței din 2010.

În această formă – lucrată cu nestemate și metale prețioase – cingătoarea săsească este o podoabă mai rar întâlnită astăzi,  fiind păstrată doar din generație în generație, ca moștenire inestimabilă. În afară de câteva muzee din România și Germania, care expun acest tip de podoabe, singurul loc unde am avut ocazia să văd multe cingători purtate este parada portului tradițional săsesc de la Dinkelsbühl. Altfel, știu un singur meșter care lucrează încă astfel de podoabe, după tehnica și modelele originale, însă în alamă, nu aur și argint: Sipos Istvan din Săcele, cu care am avut onoarea să vorbesc și ale cărui opere vi le-am arătat aici. Acest tip de podoabe sunt deopotrivă o comoară, mărturie în timp a statutului și bunăstării săsești din Transilvania de odinioară și un adevărat regal de măiestrie al vechilor aurari.

Puteți urmări integral prezentarea cingătorii amintite, în emisiunea Schatzkammer.

expozitia-portretele-patriciatului-sasesc-din-brasov-un-capitol-de-arta-transilvaneana-brasov

Afisul expozitiei gazduite de Muzeul de Arta Brasov, in 2013. Sursa: muzeulartbv.ro

Referinte:

Die Tracht der Siebenbuerger Sachsen, text von Irmgard Sedler, Siebenbuergisches Museum, Gundelsheim

Julius Bieltz, Arta aurarilor sași din Transilvania, ESPLA, 1957

Muzeul de Artă Brașov

Muzeul Samuel von Brukenthal Sibiu

 

Un gând despre “Cingătoarea săsească, de la costumul patrician la piesă rară de colecție

  1. Pingback: Foto documente: împodobirea capului la săsoaicele din Transilvania | Povești săsești

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s