Pentru mine, Moș Nicolae e moșul bucuriilor mari din daruri mici și simple.  De Moș Nicolae m-aș bucura și de un măr (mai ales dacă-i din grădina noastră), și de o turtă dulce (mai ales dacă-i făcută de mama). Bineînțeles, dacă generozitatea lui merge mai departe de atât, nu mă supăr. Cu asta sper că l-am convins să mai treacă și anul acesta. Ca și fratele Crăciun, Moș Nicolae e bătrân aproape ca și timpul. În plus, cei doi stau adesea la taifas înșirând verzi și uscate despre ce copil și ce purtare.

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, poate că nu s-ar povesti. Dar și de atâta povestit, poveștile s-au cam încălcit, de cine mai stă să le descurce. A fost odată un nobil bătrân și bun ca pâinea caldă care locuia într-un castel imens. Toată lumea din jur îl căuta cu drag și afla la el alinare și vorbă bună. Nobilul, un bătrânel simpatic, îmbrăcat cu o mantie vișnie, avea pe picioare o carte aurită în care nota faptele bune ale oamenilor. Bunătatea inimii lui nu cunoștea margini, iar oamenii îi spuneau cu drag Moș Nicolae.

Se spune însă că într-un cotlon întunecat al castelui trăia și singurul servitor al nobilului. Acesta era slut și ghebos, cu ochi roșii și sprâncene stufoase, peste care îi cădeau pletele vâlvoi. Oamenii îl porecliseră Krampus sau Knecht Ruprecht. Servitorul era îmbrăcat întotdeauna în negru și se purta urâcios cu toată lumea. Nu o dată se gândi Moș Nicolae să scape de el, dar îi era milă: așa negru la suflet cum era, era și el un biet suflet pe lumea asta. Iar când Moș Nicolae pleca prin lume, să împartă alinare și ajutor oamenilor care aveau nevoie,  Krampus îl urma ca o umbră, notând în cartea lui pe toți care îi semănau în răutate. Acestora le dădea câte o nuielușă și tare îi mai dojenea. Cu timpul, toți au prins frică de Krampus și făceau tot posibilul să nu-i atragă atenția.

Într-o seară geroasă de iarnă, Moș Nicolae și Krampus iar mergeau din casă în casă, împărțind fiecare după felul oamenilor și după cum îl lăsa inima. Tocmai treceau pe lângă o casă mică și dărăpănată, ca vai de ea, în care auziră de departe suspine și plânsete de necaz. Apropiindu-se, văzu pe geam trei fete frumoase ca niște zâne, plângând-și soarta atât de crudă. Tatăl lor era bătrân și bolnav, casa stătea să cadă pe ele, iar de zestre sau speranța că își vor putea face și ele un rost pe lumea asta, nici vorbă. Blând cum era, Moș Nicolae tare se înduioșă, că le știa pe fete harnice și mândre și iubite de toată lumea. Așa că se strecură în casă pe când ele adormiseră și le lăsă în ghetuțe câte un săculeț cu bani de aur. Dimineața, fetelor nu le-a venit să creadă minunea. Tare s-au mai bucurat și, la scurt timp după aceea, s-a măritat fiecare și au trăit fericite până la adânci bătrâneți.

Nu mai trecu mult însă și nobilul din castel, Moș Nicolae, a murit, iar imediat după el și credinciosul lui slujitor Krampus. Se spune că la Poarta Raiului, Dumnezeu și Sf Petru l-a întrebat pe Moș Nicolae dacă ar avea o dorință după tot binele ce l-a făcut în lume. Moș Nicolae a spus că vrea ca o dată pe an, în 6 decembrie, să poată coborî pe Pământ, să mai poată dărui oamenilor din sacul lui de odinioară. Și, de s-ar putea, să-l ia cu el și pe urâciosul de Krampus, să scape și el de chinurile iadului, măcar pentru o zi. De atunci umblă cei doi an de an și lasă tuturor daruri îndesate în ghetuțe, pe măsura faptelor fiecăruia. 

Sân Nicoară în Transilvania, în Germania

Moș Nicolae este și mai abitir îndrăgit în Transilvania, unde se spune că din barba lui albă scutură prima zăpadă pufoasă. Dacă se face cumva de nu ninge toată luna decembrie, se spune că a întinerit Moș Nicolae. În unele sate, încă de la sărbătoarea lui Moș Nicolae pornește colinda, însoțită de dobe, și zurgălăi ca să alunge anul îmbătrânit și spiritele rele dezlănțuite de la noaptea Sf Andrei. În seara de Moș Nicolae sunt colindați primii cei care poartă numele sfântului. Cetele de ficiori care se organizează în unele sate de Moș Nicolae vor colinda până la Bobotează, urând belșug și sănătate în fiecare casă. În Biserica Ortodoxă, Moș Nicolae ar fi de fapt adevăratul Moș Crăciun, cel din urmă fiind o invenție modernă.

Moș Nicolae și Krampus

Așa cum spune și varianta poveștii de mai sus, prin secolul al XVII-lea, Moș Nicolae s-a întovărășit cu un camarad tare ursuz și negru la suflet: Knecht Ruprecht sau Krampus. Ca norocul că asta se întâmplă numai prin unele părți ale lumii. În Bavaria, Austria, Ungaria mai bine să nu fii pe nicio listă decât să te ia Krampus în vizor. Și în Franța Moș Nicolae e însoțit de Pere Fouettard, tot un bătrânel răutăcios pus pe împărțit pedepse mai ales copiilor care nu știu spune rugăciunea frumos.

Pe 6 decembrie, în zona Tirolului, sute de Krampuși împânzesc străzile, mascați înfricoșător și puși pe altoit copii obraznici. Vai de spinarea cui le iese în cale! Krampus te sperie zdravăn, te mâzgălește cu cenușă, te trage de haine, ba uneori te coafează după moda lui, cu părul vâlvoi. Așa că dacă te nimerești prin Bavaria-Austria și te știi cu musca pe căciulă, mai bine să nu-ți scoți nasul pe afară. 

Krampus-ii, cadouri pentru copiii obraznici, sub bradul din München

Moș Nicolae există ca și Moș Crăciun. Darurile lui ne umplu de bucurie și credința că ei există ne aduc o licărire de mirare și miracol. Moș Nicolae se pare că a început să împartă daruri copiilor cuminți de-abia prin secolul al XVI-lea. Ce-o fi făcut până atunci, din anul 340 când ar fi fost o persoană cât se poate de reală, episcop în Myra, undeva în Asia, cine să-l știe? Oricum, pe vremea aceea, treaba era mult mai simplă: sacul lui era doldora de nuci, mere și alte câteva lucruri simple, necesare vieții unui copil.

La începutul lunii darurilor, în Advent, indiferent cât de departe ne-au dus ghetuțele, am vrea să ne întoarcem în copilărie, acasă.

De sarbatori, toate drumurile duc acasa. 🙂

 În așteptarea lui Moș Nicolae, repetam toată ziua cântecul acesta. Cântăm împreună? 🙂