22. Drumul familiei mele: familia preotului Franchy din Bistrița. Acasă, aici și acolo

“Acum gândiți-vă la vremurile bune și zâmbiți!“ spune Agnes, una dintre fiicele fostului preot evanghelic din Bistrița, familiei sale reunite în grădina casei parohiale din oraș, grădina copilăriei lor de odinioară.

Pentru acest film documentar, familia preotului Franchy s-a reîntors la Bistrița, în casa lor de odinioară, revizitând biserica, grădina, străzile atât de familiare într-o altă viață. Toți cei patru membri, preotul Kurt Franchy, preoteasa Renate și cele două fiice, Ortrun și Agnes, rememorează din perspectivă proprie perioada comunismului, plecarea în Germania, dificultățile adaptării și ale noului început. Patru suflete, patru puncte de vedere, o singură familie și destinul comun al sute de mii de oameni.

POCUTF8_7877869670_Original_Daccord

Familia preotului Franchy la Bistrita

Familia Franchy a părăsit România în 1978, când fetele Ortrun și Agnes erau două tinere de 18 și 16 ani. Într-un spațiu autarhic, lipsit de perspective, fiecare dintre fete se refugiase în universuri alternative, aparent mai libere: una în literatură, cealaltă în sport. Agnes își amintește că ani la rând a avut un carnețel cu numele celor mai buni prieteni, vecini și rude în dreptul cărora a ajuns să noteze, rând pe rând „plecat în Germania”, „și ei”, „și el”, și tot așa, până nu a mai rămas nimeni. Într-un final, a venit și rândul lor.

Revizitând după ani îndelungați Bistrița natală, momentele dure revin dintr-un trecut deloc uitat, poate doar nedezvăluit pe deplin. În Transilvania de astăzi unele lucruri s-au schimbat radical, în timp ce alte colțuri de oraș și crâmpeie de viață par cu totul încremenite în timp. Sunt încă lucruri nespuse până de curând – precum vânzarea sașilor în timpul comunismului – sau altele care vor rămâne mereu sub tăcere, amintiri care apasă și altele care vin în zbor, aducând zâmbete. Cum era viața în Bistrița înainte și în timpul lui Ceaușescu? Ce a însemnat despărțirea de casă pentru comunitatea sașilor din Bistrița, din Transilvania? Ce au lăsat în urmă membrii familiei Franchy în Transilvania și ce au luat cu ei? Fiica Ortrun de 17 ani a fost nevoită să se maturizeze brusc, trezindu-se într-o lume cu totul străină, după ce în România rămăsese prima sa mare iubire, un tânăr român. Ani la rând, un ochi avea să se bucure de libertatea și frumusețea lumii în care a aterizat, iar altul îi plângea după iubirea tinereții, după orașul natal, după turnul bisericii pe care îl vedea zilnic, din curtea casei parohiale.

Cum a fost copilăria unor fete de sași, în comunism? Care era dualitatea vieții lor, în care la școală copiii erau îndoctrinați să declare iubirea față de un partid pe care acasă îl urau, care le submina cultura, identitatea, liniștea? De exemplu, la min. 6 al filmului, sunt singurele înregistrări pe care le-am văzut vreodată – absolut incredibile pentru mine, care nu am amintiri din comunism – cu elevi în uniforme preamărind în ton cu învățătoarea partidul, asta în limba germană, la gimnaziul german din Bistrița.

Apoi, pe fundalul unor imagini de la întâlnirea anuală de la Dinkelsbuhl, ne mutăm în Germania, unde preoteasa Renate Franchy, așezată în fața unei minunate sobe de cahle, vorbește despre rolul Trachtului săsec și măiestria cu care era realizat. Urmează o scurtă cronică a veiții sașilor din Transilvania, punctând momente importante din istoria și viața comunității aici. Elanul afilierii cu Hitler, când copiii de sași salută Heil Hitler, războiul, represaliile, pericolele și neajunsurile vieții în comunism, micile bucurii – episoade din viața unui popor, povestite prin prisma unei familii. Imaginile istorice prezentate în documentar sunt extraordinare: pe lângă școlile copiilor sași în comunism, înregistrările cu evenimente și sărbători săsești din Transilvania de odinioară, avem un buletin de știri din Germania care anunța venirea imigranților sași și înregistrări cu primele momente ale sașilor ajunși în Germania.

Familia Franchy a început o viață nouă la Drabenderhöhe, o localitate din Germania întemeiată de sașii transilvăneni, după ce autoritățile din landul Nordrhein-Westfalen a sprijinit stabilirea lor. Sași din peste 190 de localități din Transilvania s-au stabilit aici, retrăind viața în comunitate, într-un loc unde numele fiecărei străzi amintește de ținutul îndepărtat lăsat în urmă. Cu peste 3500 de suflete, Drabenbderhöhe este cea mai mare comunitate a sașilor transilvăneni din afara granițelor României.

20080828-bistritz

In fata Turnului amintirii din Drabenderhoehe. Preotul Franchy – primul din dreapta

Familia Francy a început totul de la zero: inițial, preotul nu a putut profesa, soția a trebuit să explice cum de o contabilă din est nu știe scrie la mașina de scris. Pentru Agnes, noul colegiu la care a putut studia a însemnat sosirea în paradis. Pentru Ortrun însă, simplul fapt că putea alege ceva, orice, era problematic. După o viață în care totul era dat, obligatoriu, de nediscutat, alternativele erau atunci intimidante. În casa familiei din Drabenderhöhe, momentul în care turnul bisericii din Bistrița a ars în 2008 a fost o tragedie. Este vorba despre biserica proetului Franchy, a cărei machetă detaliată stă în mijlocul sufrageriei lor din Drabenderhöhe.

În curtea azilului de bătrâni din Drabenderhöhe, sașii plecați din Transilvania își amintesc cu dor, cu drag sau poate cu resentiment de viața lor de acasă, din cealaltă casă. Pașii ușori ai unei perechi de tineri sași, la poalele Turnului amintirii construit în curtea căminului de bătrâni, un turn ce imită un turn de biserică fortificată din Transilvania, se opun greutății pietrelor pe care mulți bătrâni le poartă în suflet. La finalul documentarului, mesajul fiecărui membru al familiei este emoționant și reprezentativ pentru diversele atitudini și feluri de relaționare a sașilor de astăzi cu Transilvania, fosta lor casă.

Documentarul a dost difuzat în 2012-2013 pe canale germane de televiziune (WDR, Phoenix) în seria Der Weg meiner Familie/Drumul familiei mele. Nu are nimic de-a face cu perioada sărbătorilor de iarnă în care ne aflăm, dar, la final de an, al primului an al poveștilor noastre săsești, cred că rezumă foarte bine o parte din ceea ce m-am străduit să vă transmit aici. Este unul dintre cele mai frumoase documentare despre sașii din Transilvania și vi-l recomand chiar dacă nu înțelegeți limba, așa cum am făcut-o și în cazul altor filme despre sași difuzate de televiziunile din Germania. Încercați să vedeți doar oamenii din imagini și să le citiți sufletele. Veți înțelege.

 

 

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s