„Poveștile săsești nu sunt pescărești” – zice Academia Cațavencu

toonvectors-27187-140Cine este în spatele poveștilor săsești la condei, taste, aparat foto, dronă, volan, pahare…? Asta se întreba Radu Uszkai de la Academia Cațavencu atunci când îmi cerea să-i răspund la câteva întrebări despre blogul nostru. Al nostru, pentru că deși este un „proiect” independent, poveștile săsești îmi aparțin tot atât mie cât și vouă, celor care luați în răspăr paginile poveștilor. 

Cum nici măcar prietenii mei nu s-au pus încă de acord dacă sunt un om sociabil sau nu, e de așteptat că evit pe cât posibil să spun despre poveștile săsești mai mult decât am spus deja. Totuși, acceptat cu drag și m-am străduit să răspund  frumos la fiecare întrebare. Numai că dl Uszkai al nostru s-a apucat de citit printre rânduri și de-a-ntoarselea, de a ieșit isprava ce-o vedeți, în stilul specific Academiei – „umor serios, nu glumă!”.  Bine măcar că nu i-am trimis și o poză cu mine, că cine știe cu ce caricatură ma alegeam… Oricum, între noi fie vorba, Radu Uszkai e amabil și prietenos și a mă bucur că a făcut ca Moșul să ajungă mai devreme.

Fragmentul de mai jos este o parte din articolul publicat în numărul de luni, 16 decembrie 2013, în Academia Cațavencu. Pentru textul complet, vedeți linkul de la final, către site-ul lor.
academia_catavencu
 
„Câteodată îmi pun tot felul de întrebari, care mai de care mai stupide. Unele dintre ele mimează însă, măcar vag, un soi de inteligență: “de ce există internetul?”. Iar de fiecare dată când încerc să-i găsesc un răspuns, îmi aduc aminte de un schimb de replici din Seinfeld, când George încerca să-l păcălească pe Jerry să-și cumpere un calculator, pentru că ar avea acces la net și, apoi, la porn. Totuși, deși la o primă vedere se pare că internetul există fie pentru poze cu unguroaice focoase, ori pentru imagini cu pisicuțe, câteodată mai dai peste un blog pe care, după ce îl citești, îți dai seama că timpul chiar e relativ, pentru că ai pierdut câteva ore bune cu el. Iar unul dintre aceste proiecte online este chiar subiectul articolului de față: Povești săsești.

Viața (sașilor) bate filmul

Suntem în anul 1904, în Cleveland, iar Ștefan și Maria, doi sași plecați din Transilvania, trăiesc visul american. La fel ca în multe comedii romantice de la Hollywood, cei doi se cunosc, Ștefan o pețește pe Maria, și apoi o cadorisește cu un nou nume de familie: Fising. Nu mică le e mirarea când află însă că, înainte să fi ajuns în America, cei doi locuiau practic la o aruncătură de băț unul de altul, într-un sat din județul Alba. Ștefan și Maria n-au mai revenit în România, dar a făcut-o nepotul lor, Tom Fising, cel care le-a spus povestea, pe care a depănat-o din nou Monica Ilea pe blogul ei, Povești săsești.

Povestea povestitoarei și restul articolului lui Radu Uszkai pe Academia Cațavencu.

Mulțumesc!

Un gând despre “„Poveștile săsești nu sunt pescărești” – zice Academia Cațavencu

  1. Minunatele ”Povești săsești” ne duc cu gândul la viața tumultoasă trăită cândva pe meleagurile Tranilvaniei. Pentru a o reînvia a venit Prințul Charles și Monica Ilea pe blogul ei, cărora le mulțumim și pe această cale!

    Apreciază

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s