Cafeneaua Habermann avea deschiderea terasei spre Promenada Bretter. În răcoarea serii, la un pahar de vin bun, acordurile vestitului taraf de lăutari răscoleau inimi şi ascundeau şoapte târzii. Aici erau văzut deseori George Coşbuc, scriindu-şi poeziile, tot la umbra grădinii se retrăgea Slavici, sorbind în tihnă o cafea după editarea “Tribunei” şi, ocazional, se spune că apărea şi eternul muşteriu al cafenelelor din capitală, nenea Iancu.

În luminile feerice ale hotelului de astăzi, numai cine miroase parfumul vremurilor de altădată mai aude glasurile muşterilor buimaci de licori, cerşind o nouă anecdotă, “Hai încă una, nene Iancule, să trăieşti o mie de ani!” la care Caragiale le-o întoarcea sprinţar amicilor preopinenţi:

“-La paştele cailor, nătăntolilor! Hai la Bucureşti!”

Taraful Hermania, dintre obișnuiții casei ce întrețineau atmosfera la Habermann

Cafe Habermann

În Strada Tribunei (Quergasse), de mare notorietate a fost Cafeneaua Unicum, deschisă cu deosebit fast print-un concert extraordinar al fanfarei din oraş – un eveniment de prim rang al acelor vremuri. Impozanta clădire a fost construită în 1901, după planurile unui architect din Bratislava şi găzduia o cafenea, un restaurant şi un teatru, inclusiv celebra Hermanniazimmer. Cu un debut răsunător pe piaţă, cafeneaua a rămas un loc extrem de popular şi un centru artistic de primă mână. Cei mai înstăriţi oficiali ai urbei se adunau fie la restaurant, fie la cafenea sau pentru reprezentaţiile de teatru de pe scena Unicumului. Tot aici aveau loc iarna cele mai distinse baluri de Fasching (carnavalul săsesc) şi seri dansante mondene. Emil Kirscher, proprietarul clădirii, locuia  în strada Nicolae Bălcescu nr. 36 (Heltauergasse 36) și mai deţinea o fabrică de mezeluri și un han. El era ginerele lui Johann Kessler, înstăritul proprietar al celui mai mare abator şi al fabricii de mezeluri din Sibiu.  

Café Unicum

Cafe Unicum de pe strada Tribunei (Unicum in der Quergasse)

Interioarele de la Cafe Unicum: sala de jocuri, salonul, portalul, casa scărilor.

Cafeneaua Moeferdt din clădirea fostului Palat al Cancelariei Comandamentului Militar de pe strada Nicolae Bălcescu, numărul 6 (Heltauergasse 6) a fost cea mai mare din centrul orașului, până la deschiderea celei de la “Împăratul roman“. Clădirea, inaugurată în 1892, a fost construită în locul vechiului han “Împăratul romanilor”, fiind pusă în serviciul administrației austro-ungare.

Încăperile generoase ale cafenelei erau mobilate luxos cu mese rotunde din marmură, acoperite cu pânză verde, pentru jucătorii de cărţi. Pe pereţi atârnau ordonat cele mai recente ziare. Pe lângă publicaţiile locale, aici puteau fi citite ziare in limba germană, din străinătate, „Neue Freie Presse“ şi „Wiener Journal“. Seara, în acordurile vivante ale muzicii lăutăreşti, oaspeţii se tratau cu vin ales și cu cea mai fină şampanie şi se întreţineau până târziu în noapte cu frumoasa blondă vieneză Mitzi, casieriţa localului. După model vienez, în fiecare cafenea unde se jucau jocuri de noroc, distrăgea atenţia clienţilor o frumoasă casieriţă care supraveghea comenzile și ţinea rostul chelnerilor.

Clădirea fostului Palat al Cancelariei Comandamentului Militar, pe strada Nicolae Bălcescu nr. 6, unde a fost si Cafe Moefendt (Korpskommando-Gebäude in der Heltauergasse 6)

În partea a treia vom vorbi despre unul dintre cele mai vechi hoteluri de pe teritoriul României de astăzi, cu a sa splendidă curte interioară, cea mai frumoasă din Sibiul de altădată, despre cafea, băuturi fine, trișori și jocuri de noroc – o lumea boemă la început de secol XX.

–   Va urma   –

Un articol de Helmut Wolff (documentaţie, imagini) şi Monica Ilea (traducere, redactare).

Imagini: cărți poștale din colecţia fraţilor Günter şi Helmut Wolff.

Bibliografie:

Michel Braudeau, Cafea. Cafenele, Editura Art, București, 2009.

Fritz Jikeli, Der Große Ring und die Heltauergasse um die Jahrhundertwende, in „Hermannstädter Heimatboten“ 1991-93.

Razvan Pop.ro, Istoria orasului nostru, Sibiu,

Hans Schwarz, Versunkene Welten, Hora-Verlag, Hermannstadt, Sibiu, 2003

Emil Sigerus, Vom alten Hermannstadt –  Din Sibiul vechi, Druck und Verlag von Josef Drotleff, Hermannstadt, 1922.