Un articol de Helmut Wolff (documentaţie, imagini) şi Monica Ilea (traducere, redactare).

Imagini: cărți poștale din colecţia fraţilor Günter şi Helmut Wolff.

Când Regele Soare dădea curs liber înfiinţării de cafenele în Paris, nu bănuia că acestea vor fi locurile în care se vor pune la cale revoluţii politice, literare sau de budoar. Insinuantă, voluptoasă, convivială, cafeaua cucereşte iremediabil simţurile, ajungând astăzi al doilea cel mai comercializat produs din lume, după petrol.

Urmărind în timp aroma magicei licori, putem spune istoria unui oraş și prin istoria cafenelelor lui. Cafeaua a inventat un mod unic de a pierde timpul în spiralele unei ceşti şi în acelaşi timp de a te trezi la pulsul zilei. Lung şi sinuos a fost drumul cafelei de la Kaffa etiopiană la spaţiul nostru, în provincialul Sibiu, însă odată ce aroma sa incită simţurile urbei, începe o microistorie plină de savoare. 

Hermannstadtul de odinioară era, ca și astăzi, un spaţiu cosmopolit, un amalgam savuros și romantic de spirit occidental și farmec autohton. Într-o plimbare imaginară pe vechile străzi, ai întâlni căruţe, tră­suri și automobilele de epocă, omni­buzul electric şi îndră­gitul tramvai al sibienilor. O lume pestriţă, în care ţărani veniţi în pieţele aglomerate se amestecau printre doamne cochete, cu umbrele dantelate și domni eleganţi, cu monoclu şi pălării. Datorită presei, culturii şi economiei prospere, Sibiul de altădată fost întotdeauna un centru în care s-a simţit puternic influenţa apuseană, în special legătura cu lumea germană (habsburgică). O istorie savuroasă a cafenelelor şi cofetăriilor din oraș, pănă la sfârşitul Primului Război Mondial, începe după moda vieneză, încă din secolul al XVIII-lea.

Moda cafenelelor vieneze la Sibiu – primele arome

Aroma cafenelelor începe să se răspândească în Europa în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Prima cafenea din Viena a fost deschisă în 1685. Moda acestei plăcute modalități de petrecere a timpului ajunge destul de rapid în Transilvania, astfel că primele cafenele din vechiul Hermannstadt apar în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Dacă la Bucureşti cafenelele vor avea un iz franţuzesc-oriental, la Sibiu influenţa este clar vieneză. Dintr-un ordin al Consiliului local din 1738, reiese că la acea vreme existau mai multe astfel de localuri, cărora li se cerea sistarea activităţii din cauza răspândirii epidemiei de ciumă.

În 1771, fostul director al teatrului Livio Cinti deschide o cafenea în Piaţa Mare nr. 5 (Grosser Ring), în clădirea Baron Möhringer (Casa Albastră de acum). Apoi, în 1778, dintr-un nou ordin, aflăm despre o altă cafenea, ”La şapte principi” din Heltauergasse (astăzi Nicolae Bălcescu), căreia i se cerea imperios ”încetarea petrecerilor nocturne organizate de societatea destrăbălată care se aduna acolo”, muzica fiind permisă doar până la ora 22.

În 1785, apare în peisajul monden sibian o cafenea foarte îndrăgită, care va avea o tradiţie îndelungată: Cafeneaua Bordoli. Într-o încăpere specială a cafenelei se vor organiza din 1789  lecturile publice ale cenaclului celor ”20 de iubitori ai literaturii” (20 Liebhaber der Literatur).

În 1790, în “Calendarul de comerţ și turism” sunt pomenite încă două cafenele în Piaţa Mare (Grosser Ring), dintre care una este cunoscută ca “Zu den 3 Mohren” (La cei trei negri), apoi în Strada N. Bălcescu (Heltauergasse), cafeneaua la “Cei 7 principi“ („Zu den 7 Kurfürsten“), una în Piața Mică (Kleiner Ring)  şi cafeneaua “Cei trei Marocani“ („Zu den 3 Marokanern“) din Strada Ocnei (Burgergasse).

Savoarea cofetăriilor de alădată

Cofetăriile vechiului Sibiu nu sunt și cafenele de la bun început, poate din cauza spațiului mic pe care îl ocupau. Lumea deliciilor de patiserie se conturează la Sibiu în 1776, datorită lui Anton Geist și Sebastian Wirth. Apoi, la începutul secolului al XIX-lea, apare în urbe elveţianul R.D. Gaudenz, a cărui cofetărie va fi preferata sibienilor în următorii 50 de ani. Cofetăria sa din Strada Nicolae Bălcescu nr. 3 (Heltauergasse 3) era un spaţiu elegant, cu mobilă preţioasă din lemn de cireş. Pentru protipendada oraşului, nu era răsfăţ mai de bonton decât să savurezi o îngheţată sau o prăjitură la Gaudenz.

În mijlocul secolului al XIX-lea, sibienii au tot mai multe locuri unde se pot delecta cu o cafea, făcând revista presei şi discutând problemele arzătoare ale urbei. Chiar în centru, o cofetărie renumită este cea a lui Alois Wohlgemuth, din Piața Mare nr.12 (Großer Ring 12), iar mama acestuia, Susanna, pregătea pe str. Filarmonicii (Kleine Erde) cele mai fine delicii.

În apropierea Teatrului, pe strada Tipografilor (Wiesengasse 19), avea patiserul A.Correni o cofetărie cochetă, ce mai târziu a fost cumpărată de A. Berger.

În anii 1860, se întreceau în arome două locaţii foarte îndrăgite: Cofetăria Janda din Piaţa Mare nr.15 (Großer Ring, 15) şi cea a lui F.Klaus de pe strada Nicolae Bălcescu (Heltauergasse).

Una dintre cele mai frecventate oaze a dulciurilor era Cofetăria Frentz de pe str. Nicolae Bălcescu, colţ cu Al. Papiu Ilarian (Eckhaus Heltauergasse/Honterusgasse). Nu se ştie dacă succesul său se datora gogoşilor aburinde, umplute cu gem (“Indianerkrapfen”) cărora nu le rezista nimeni sau mai degrabă frumoasei fete a proprietarilor, căreia i se spunea  „Zucker-Paula“ (Paula cea dulce).  

Cofetăria avea şi o boemă grădină de vară, cu ieşire în strada Nicolae Bălcescu. Aici era punctul de intersecţie a lumii bune, ieşită la promenadă, locul unde se insinuau poveşti de dragoste, ocheade şi flirturi între domniţe cochete şi tineri studenţi sau ofiţeri în uniforme care atrăgeau privirile.  Începând cu orele amiezei şi până seara, această lume colorată se afişa pe Promenadă (pe “Korso”), până în Piaţa Mare de astăzi. În faţa Cofetăriei Frenz, tinerii băieţi stăteau la o şuetă, comentând mai mult sau mai putin discret frumuseţile feminine ce se perindau prin faţa lor. La doar 100 de metri de Împăratul roman, în buricul târgului, tinerii chipeşi apăreau în ţinutele lor militare, cu pantalonii de salon în cizme elegante, cu şepcile negre de ofiţeri şi priviri fermecătoare. Era o atmosferă mondenă şi provocatoare, în limitele decenţei de altădată.

Cât despre doamnele Sibiului, treceau de bună voie printre Scila și Caribda, deşi se ştia că plimbarea prin apropierea “Împăratului roman” era plină de tulburătoare emoţii. Toate doamnele “sfioase” se plângeau de insolenţa comentariilor societăţii de acolo, şi totuşi nu rezistau tentaţiei de a se supune pericolului.

Cafenele de bonton în vechiul Hermannstadt, la început de secol XX

În a doua jumătate a secolului XIX apar multe cafenele, intens frecventate de cei mai de vază oameni ai oraşului.  Acum este la mare căutare Cafeneaua Bressler, în casa avocatului Fritzmann, de pe colţul străzii Nicolae Bălcescu, nr.13 (Heltauergasse 13).

Un alt loc select și frecventat de personalităţile oraşului era Palatul Habermann – devenit succesiv Hotel Europa, Bulevard, Continental. Aripa din dreapta a actualului Hotel Continental datează din 1876 şi s-a numit la începuturi „Palais Habermann” după numele proprietarului, fabricantul de bere Johann Habermann. Clădirea a funcţionat ca hotel până la sfârşitul sec. al XIX-lea. Pe colţul clădirii, cu grădina restaurantului spre Parcul Astra (Stadtpark) se deschidea, la 3 iunie 1884, “Marea Hală de bere Habermann” (Habermanns Grand Bierhalle). În jurul anului 1910 clădirea a fost cumpărată de Consistoriul greco-ortodox, care în 1912 hotărăște să ridice un hotel pe colţul cu Şaguna (Mühlgasse), lângă Palatul Habermann. Clădirea a fost ridicată de firma Duşoiu&Leuca din Braşov, iar hotelul a fost inaugurat în martie 1914. Între 1915-1923 s-a numit Hotel Europa.

Despre Cafeneaua Habermann și scriitorii celebri care o frecventau, despre alte arome, gusturi, mode ale vechiului Sibiu, în partea a doua.

–   Va urma   –

Palatul Habermann pe la 1895

Palatul Habermann, încă fără aripa stângă a clădirii actuale

Bibliografie:

Michel Braudeau, Cafea. Cafenele, Editura Art, București, 2009.

Fritz Jikeli, Der Große Ring und die Heltauergasse um die Jahrhundertwende, in „Hermannstädter Heimatboten“ ,1991-93.

Razvan Pop.ro, Istoria orasului nostru, Sibiu.

Hans Schwarz, Versunkene Welten, Hora-Verlag, Hermannstadt-Sibiu, 2003.

Emil Sigerus, Vom alten Hermannstadt –  Din Sibiul vechi, Druck und Verlag von Josef Drotleff, Hermannstadt, 1922.

Mulțumesc în mod deosebit dlui Helmut Wolff pentru că ne-a pus la dispoziție timpul său liber, documentația despre orașul natal și imaginile din arhiva personală! 🙂