Am pășit de atâtea ori în poveștile noastre în Transilvania – tărâm de legende, cântece și istorii fermecătoare, multe încă necunoscute. Dacă pe cele românești le mai știm, poveștile etniilor rămân cunoscute doar în interiorul acestor comunități. S-ar putea să mă înșel, dar nu cred că legenda miresei din Gârbova a mai fost spusă vreodată în limba română.

Dacă ajungeți la Gârbova, aproape fiecare localnic vă va povesti despre legenda miresei, care are legătură cu ruinele bisericii din deal, deși puțini știu să depene în detaliu firul poveștii. Unii știu că era jucată la Căminul Cultural când erau tineri, alții că le-au povestit câte ceva bunicii, dar acum le-a rămas doar amintirea ca o boare caldă ce răzbate din copilărie.

Mireasa din Gârbova este probabil cea mai cunoscută mireasă a sașilor. Legenda ei este deci cea mai reprezentativă poveste a locului, culeasă de Ernst Thullner (1862 – 1918, vezi aici și povestea lui despre Noe din Richiș) într-un cântec arhicunoscut printre sași, dar jucată și ca piesă de teatru. Există și varianta muzicală a legendei, compusă de Hermann Kirchner (1861 -1928), despre care v-am spus o altă poveste aici.

La sași, aproape fiecare sat, indiferent cât de mic, avea odinioară și o trupă de teatru, formată din localnici, care dădeau spectacole pentru comunitatea locală sau mergeau uneori în împrejurimi. Trupa de teatru din sat era un indicator al prețului față de cultură și o reală instituție de divertisment la nivel local.

Un fel de Julieta din Transilvania

Povestea spune că a fost odată în Gârbova un om foarte bogat, care avea o fată nespus de frumoasă. Tatăl o iubea și o ocrotea ca pe ochii din cap, iar când a venit vremea măritișului, fata a fost curtată de mulți voinici. Tatăl însă nu vroia să-și dea fata cu una, cu două. Dar nici fata nu se lăsa înduplecată, pentru că inima ei aparținea deja unui fecior din sat. În ciuda pretențiilor și stăruințelor tatălui ei, fata se îndrăgosti de Misch, o biată slugă.

Tatăl fetei, bogat și fălos, nici nu vru să audă. El puse ochii pe Hans, fiul vecinului înstărit și cu căpătâi, flăcău demn de fiica sa. Vremea trecea, iubirea dintre fata moșierului cel bogat și Misch, sluga săracă era tot mai mare, până când veni vremea ca acesta să plece în lume, luând cu el și promisiunea iubirii lor veșnice.

Când veni toamna, sezonul de recoltă și de nunți, fata moșierului se usca pe picioare de dorul alesului inimii sale. Dar cum în vremurile acelea nu era după pofta inimii, ci după învoiala părinților, nunta fetei cu Hans cel bogat fu aranjată și fata păși în alaiul de nuntă alături de cel ales de tatăl său.

În ziua nunții, mireasa noastră era atât de tristă și de slăbită de necaz încât de îndată ce păși în biserică, căzu jos în fața altarului, fără suflare. Legenda spune că buchetul său s-a transformat în cruce de piatră și este de văzut în biserica de pe deal din Gârbova. O placă de la intrarea în bazilică amintește de povestea celebră a miresei din Gârbova. Versurile de mai jos, rânduite de Ernst Thullner, cântă în dialect săsesc povestea ei tristă.

Biserica de pe deal, acolo unde o placă este singura urmă ce amintește legenda miresei din Gârbova. Foto: Mihaela Kloos, iunie 2014

Die Braut von Urwegen / De Borkt vun Urbjien

Citește și Renovarea cetății din Gârbova. Singurul lucru sigur este schimbarea

Der Broktkrunz

Za Urbijen am Angderwåld, do het an der Kirch åf dem Rech

E Krunz ous Stin, si hart uch kålt, wåt hi wol bedegden mech?

Meng Grīß erzolt mir ist de Mēr, vun desem Krunz ous Stin

Vun er Mēd dä gelidden si schwer si schwer, vun er Mēd, dä gelävt esi rin.

 

Za Urbijen am Angderwåld, do liëwt fīr longer Zegt

E Wirt mät Geld guer wihl bestålt, seng Nummen di liëwt noch hegt.

Di håt en Duchter guer hisch uch grīß, wä der Morjentau si fräsch

Si weïß wä en Lelch, esi rīt wä en Rīß, gesangt wä am Wasser der Fäsch.

 

Vill Burschen wulen det Mēdchen frå‘n, doch ener nor wor em riëcht

Nor enem wul et seng Liëwen wå‘n, uch dåt wor en uerem Kniëcht.

“Ach Vueter, ech hun jo den Misch esi gärn, wä nemesten af der Iërd.

Ech dron en äm Harzen, wä der Åpel seng Karren, nor em meng Liëwen gehīrt.

 

Em wäl ech foljen un`t Oingt der Wält, ent läwen en wä ech nor kån

Ent wun ta mech gläcklich måchen wält, si gäw mer de Misch zem Mån.

Zesummen gäw, wåt an Läw sich faingt, net tränn wåt zesummen gehīrt”.

“Für en Badler hun ech nichen Kaingt, ta kennst na meng lezt Wīrt.

 

Ta wirst des rechen Nober Hans seng Brokt, ech hun et esi geschwuir‘n

Vun em bekist ta de rīt Fronz, sonst träft dich me Flach, meng Zuir‘n”.

De Blamen wiëlchten, der Härwest kåm, wåt bäst ta blaß meng Brokt?

Wåt huest ta fīr Kommer, wåt huest ta fīr Grum, wo båld dir de Hochzetglok logt ?

 

Wo sen deng Rīsen? Se sä na schīn, gesanken an det Gräw?

“Der Härwest huet sä ewech genīn, der Härwest menger Läw.

Ech wul em foljen un`t Oingt der Wält, na äs hi gegongen ellin

Ellin än de Fremd, än de läwlīs Wält, mengen Schwur huet hi mät genīn.

 

Ent ech meß mät em åndren gon, am festlichen Hochzetzach

Doch Vueter, nä, ech wal net klon, mech sol net trefen deng Flach”.

Et logden de Gloken, de Brokt de gīt, am Zach zer Kirch af dem Rech;

Ta hemmlescher Vueter, nämm ta meng Līd , nämm ta meng Kwuel ewēch”.

 

Schin sen sä īwen, si hiëft sä de Hoingt: “Härr hälf mir an menger Nīt!”

Dro bråch se zesummen “Meng Kaingt, meng Kaingt!”

Amsonst, de Brokt wor schin dīt.

Der Broktkrunz awer het uch hegt, bäm Elter noch ellin

An deser longer, longer Zegt, do worden de Blamen za Stin.

Ernst Thullner (1862 – 1918) wor Stadtfarr än Mellembåch uch Dechant äm Angderwald.

Bazilica romanică de pe deal

Pe dealul ce străjuiește satul pe latura de est se mai păstrează ruinele bazilicii romanice ridicată pe la 1280 de coloniștii sași. Construită în stilul romanic târziu, bazilica avea trei nave, absidă semicirculară și turn încastrat în latura de vest a navei centrale. În secolul XV corul semicircular de factură romanică a fost înlocuit cu un cor gotic, pentagonal. Probabil, tot de atunci, o incintă de ziduri de formă ovală asigura fortificarea fostei bazilici romanice. Bazilica a mai suferit completări la planimetrie în secolul XVIII, inclusiv la altarul poligonal. La interior, altarul baroc este datat 1747, iar orga 1894.

O placă din biserica de pe deal este singura urmă a poveștii miresei din Gârbova.