Drumul dintre România și Germania nu e cu un singur sens. Mai rar vedem și mișcarea inversă, a unor nemți – temerari să recunoaștem – ce vin din Germania în România și mai și rămân aici, motivând o îndrăgosteală iremediabilă de ceva ce noi nici nu vedem, parcă nici nu prea înțelegem.

În a patra zi a calendarului nostru de Advent, vă invit la câteva minute de film. Este vorba despre un reportaj difuzat anul trecut, în 16.12.2012, pe canalul german de televiziune Das Erste. O Transilvanie rurală văzută din exterior, prin ochii străinului, dar ceva mai nuanțat față de clișeele obișnuite prin care suntem percepuți, pentru că are de-a face  mai mult cu obiceiurile și sărbătorile de iarnă. Protagoniștii sunt preotul și preoteasa veniți în Mălâncrav din Germania, alături de care apar și sașii, românii, maghiarii, țiganii din sat. Un spațiu restrâns, multietnic, cu patrimoniu bogat, dar o mentalitate atât de diferită pentru un german. 

Acum douăzeci de ani, preotul german Joachim Lorenz și soția lui Christianne ajungeau în România proaspăt ieșită din comunism. Atunci au vrut să vadă și să ajute practic, prin Biserică, comunitatea sașilor din Transilvania, care devenea tot mai restrânsă. Ajungeau la Mălâncrav cu gândul de a-i convinge pe sași să nu-și părăsească satul și pentru a face un schimb de experiență, pentru câteva luni. Au rămas însă ani la rând, iar Mălăncravul a devenit casa lor, locul unde li s-au născut copiii. Dincolo de partea idilică a zonei cu natură frumoasă, cu tradiții vechi și conviețuire a mai multor etnii, evident că o familie venită din Germania s-a lovit și de mentalități, practici, de „diferitul” românesc atât de ostil câteodată. 

Deși au plecat și de aici foarte mulți sași, la Mălâncrav trăiește în prezent cea mai mare comunitate săsească din mediul rural, cu aproximativ 150 de sași din puțin peste 1000 de locuitori. De ce au rămas aici atât de mulți? Greu de spus și părerile sunt împărțite. Unii săteni spun că au fost mai uniți și comunitatea mai puternică, alții spun că erau înstăriți și aveau rostul lor aici sau că mulți erau deja prea bătrâni ca să mai plece.

Prezentând pregătirile din Mălâncravul înainte de Crăciun – tăierea porcului, împodobirea bradului în Biserică, cumpărăturile la piața din Sighișoara, femeile care coc turtele dulci pentru copii, slujba din Ajunul Crăciunului – s-ar putea să descoperim o lume ce pe care nici noi, cei din România, parcă nu o cunoșteam. Indirect, prin cuvintele celor doi protagoniști, avem și o comparație între Transilvania, România și Germania, cu puținul care le apropie și distanța care le desparte. 

Biserica preotului Lorenz este un edificiu impresionant prin frescele realizate în secolul al XIV-lea, păstrate în stare bună până în zilele noastre. Pictura murală a bisericii este cel mai valoros și mai bine conservat ansamblu de pictură linear-narativă gotică din Transilvania. Iconografia este dedicată Fecioarei Maria, dar urmărește și scene din viața lui Isus. Se presupune că altarul deosebit de frumos a fost donat de Mihai Apafi, de a cărui familie e  strâns legată istoria satului. În prezent, vestea bună este că biserica se află în restaurare. Ca o curiozitate, biserica de gheață de anul trecut de la Bâlea a reprodus la o scară mai mică biserica evanghelică din Mălâncrav.

sursa foto: wikipedia.org

Din păcate, filmul de 28 de minute nu are subtitrare în limba română. Tocmai v-am făcut un rezumat, așa că merită să-l urmăriți fie și numai pentru imaginile sale înfățișând tradiții săsești de Crăciun, pentru felul în care au fost prezentate sărbătorile și lumea transilvană publicului din Germania. Unele cadre vă vor părea familiare, în altele veți descoperi cu mirare o lume diferită, deși la un pas de noi.

Preotul Joachim Lorenz si familia sa, în Mălâncrav/Malmkrog