În vechea Marktplatz din Bistriţa (în dialectul săsesc Nîsner-Bistritz, Bästerts, Bîsterts, germ. Bistritz, Nösen, magh. Beszterce), la numărul 30, este o casă veche, pe marginea căreia s-au ţesut două poveşti istorice interesante. Unii localnici o cunosc cu numele de Andreas Beuchel, iar alţii cu numele de Ion Zidaru (Johann Maurer). Această casă, fermecător monument architectonic, între stilul gotic târziu și renascentist, a fost construită în a doua jumătate a secolului XV, fiind una dintre casele foarte frumoase ale acelor vremuri, râvnită de multe familii înstărite ale oraşului.

Stema veche a orasului Bistrita, strutul cu potcoava in cioc, cu o coroana pe cap si un scut pe care se aflau presarate flori de crin, a fost simbolul orasului din secolul XIV pana la venirea comunistilor. Astazi, stema veche a orasului poate fi vazuta pe un stalp din Biserica Evanghelica si in cimitirul evanghelic de pe strada General Grigore Balan, pe piatra funerara a ultimului primar sas din Bistrita, Karl Sanchen.

Ambele povești sunt legate de figura domnitorului Petru Rareș și de vremuri nestatornice, în care intrigile politice sfârșesc adesea sângeros și exemplar pentru eventuali nelegiuți. Cele două povești împletesc anumite circumstanțe istorice cu imaginarul medieval și fantasmarea poveștilor transmise oral, din generație în generație. În lipsa unor surse scrise, adevărul lor istoric e mai greu de certificat, însă legendele fac parte din bogăția culturală pe care zidurile de astăzi ne-o șoptesc, cu glasul obosit de vremi. Farmecul lor locuiește tocmai la hotarul incert dintre istorie și închipuire.

Povestea Judelui trădător

Documentele pomenesc faptul că aceast imobil a aparţinut cetăţeanului Andreas Beuchel, fiul unei familii de vază, care ajunge să fie primarul oraşului, între anii 1525 -1526. Andreas a fost unul dintre notarii oraşului, studiase la Universitatea din Cracovia, de unde a încercat să aducă inovaţii culturale în oraşul natal. Casa pe care acesta o locuiește este una dintre cele mai vechi case cu etaj şi balcon din Bistriţa.

În perioada în care Petru Rareş, domnitorul Moldovei ar fi obţinut de la principele Transilvaniei dreptul de a stăpâni vremelnic peste oraşul Bistriţa, Andreas Beuchel l-a sprijinit pe domnitor în dauna intereselor oraşului său. Atunci când burgul era sub asediu, a fugit din cetate pentru a obţine sprijinul lui Petru Rareş ca să redevină jude al oraşului. După ce Petru Rareş a încheiat pace cu reprezentanţii cetăţii Bistriţa, domnitorul l-a predat pe Andreas Beuchel orăşenilor. Bistriţenii l-au judecat şi l-au acuzat de trădare pe Andreas Beuchel. Ca pedeapsă, nefericitul demnitar bistriţean a fost executat prin decapitare, în aprilie 1531, în Piaţa Centrală a oraşului. O legendă locală spune că exemplul lui, de luat aminte pentru cei care ar avea îndrăzneala să trădeze această cetate, a rămas gravat în piatră: chipul lui Andreas Beuchel ar fi fost reprezentat în partea de sus a zidului bisericii din Piaţa Centrală, cu faţa spre casa sa, spunându-se: “Cine face ca el, ca el să păţească.”

După acest episod dramatic, reprezentanţii oraşului au confiscat casa şi bunurile lui Andreas Beuchel şi le-au vândut în folosul Bistriţei, într-o licitaţie publică.

Casa din Bistrița a ajuns apoi în posesia lui Christian Pomarius, notar și preot al orașului, cel care a pus în ordine actele și documentele orașului Bistrița, a impus Reforma în comunitate și a realizat o primă hartă a Bistriței, în preajma anului 1550.

A doua poveste – meșterul pribeag

O altă poveste a casei este legată şi de un zidar și pietrar vestit, care ar fi construit case şi biserici în Transilvania şi Moldova, cunoscut ca Johann Maurer, Johannes Lapicida sau Ion Zidaru, meșter bistrițean sas de origine. Domnitorul Petru Rareş l-ar fi chemat pe Ion Zidaru să construiască la Suceava biserica Sfântul Dumitru, plătind meşterului suma de 360 florini. Ion Zidaru a ridicat o parte din construcţie, dar, dintr-o nepotrivire a calculelor meșterului, bolţile lăcaşului s-au prăbuşit, iar zidarul înfricoşat de judecata domnitorului a fugit din Moldova înapoi la Bistrița, unde a cumpărat frumoasa casă din piața centrală a orașului, vechea casă care a aparţinut lui Andreas Beuchel.

Domnitorii Moldovei au cerut printr-o judecată să îşi primească banii pe care Ion Zidaru îi datorează. Bistriţenii au constatat că domnitorul Moldovei are dreptate în acest proces, iar Ion Zidaru, pentru a scăpa de plata datoriei, a fugit la Sibiu, unde urmele sale se pierd în negurile istoriei. Sau ale poveștilor.  Se spune că în urma unui process, acesta și-ar fi răscumpărat casa din Bistrița, dar continuarea poveștii rămâne necunoscută.

Astăzi, bolțile răcoroase, arcuite de istorie ale Casei Andreas Beuchel sau Ion Zidaru este restaurant. Una dintre clădirile vechi și tăcute ale Bistriței, orașul pasajelor (peste timp), „cel mai frumos din Transilvania” cum îl socotea Giovano Andreea Gramo în secolul XVI.

Surse foto: 1,  2,  3,  4,  5

Surse informații:

Corneliu Gaiu, Vasile Duda, Topografia monumentelor istorice din municipiul Bistrita. Centrul istoric, Ed. Accent, 2008

Vasile Duda, Corneliu Gaiu, Günter Klein, Nicoleta Toma, Cultură și civilizație la Bistrița, Bistrița, 2012.