Aproape de la stabilirea sașilor aici, biserica din centru a fost inima și simbolul burgului. Din vechea bazilică romanică nu au mai rămas prea multe elemente arhitecturale, luându-i locul biserica grandioasă ca dimensiuni de astăzi, una dintre cele mai mari biserici evanghelice ale sașilor. Turnul, construit în mai multe etape între 1487 și 1519, a fost timp de secole la rând cel mai înalt din Transilvania, la concurență cu cele din Sibiu și Mediaș. Și astăzi, dincolo de faptul că e cel mai înalt punct din buricul târgului, datorită renovării după incendiul din 2008, turnul bisericii evanghelice este cel mai iubit punct de belvedere din oraș.

Interiorul bisericii, cu stranele sculptate și decorate cu intarsii, dulapul și ușa sacristiei, cristelnița, este un adevărat muzeu al sașilor transilvăneni, impresie ce poate fi prelungită la nivelul întregului centru vechi. Turnul Dogarilor, ansamblul Șugălete, Casa Ion Zidarul sau a Arginatrului, Casa Parohială, Primăria Veche, Mănăstirea Dominicană sunt obiective ce merită descoperite leneș, pe îndelete, într-o plimbare pe străduțe întortocheate, presărate cu detalii care te fac să zăbovești indiscret. Ca în multe foste cetăți medievale, la Bistrița istoria și poveștile locale se descoperă cu de-amănuntul, în buclele grațioase ale clanțelor, în simbolurile vechilor blazoane, în obloane somnoroase și porți spre curți încremenite. Chiar și struții încoronați, de care te împiedici la tot pasul catapultându-te în prezent, au de fapt partea lor de istorie și partea lor de poveste. Ca într-un muzeu în aer liber. (Pentru o galerie a unor interesante detalii de arhitectură recent pozate pe străzile centrului istoric al Bistriței, vezi articolul lui Mirel Matyas)

La pas prin Bistrița de altădată: Biserica evanghelică, Primăria, ansamblul Șugălete (piața de cereale, Kornmarkt). „Aproape zilnic, care cu coviltire umpleau curţile lungi ale caselor din Sugălete. Aici erau amenajate, pe lângă depozite spaţioase, şi grajdurile pentru animalele de povară. În încăperile dinspre piaţă, drumeţii se puteau ospăta pe cinste cu rafinatele preparate culinare ale bistriţenilor. Vinurile autohtone de Lechinţa, Teaca şi Steiningerul erau renumite şi se bucurau şi atunci de o binemeritată apreciere”, Oscar Skrabel despre vremurile când Bistrița era un burg la intersecția drumurilor comerciale. (Bistrița-nostalgii citadine, 2007). Cărți poștale necirculate, nedatate, colecție privată.

Un astfel de detaliu adesea ignorat de turiștii grăbiți este o misterioasă figură sculptată ce veghează de pe unul din zidurile bisericii. Ai nevoie de spirit de observație și răbdare să dai turul bisericii, ca să vezi că pe latura sudică a fostului turn de sud-vest, la o înălțime de aproximativ 8 metri, stă o lespede de piatră cu figura unui cavaler.  Iniţial aceasta se afla în cimitirul evanghelic, dar în perioada anilor 1400-1500 a fost amplasată în zidul bisericii. Piatra a dat naștere multor legende, astfel că în Bistrița vei auzi fie povești de capă și spadă despre „piatra cavalerului gotic”, fie versiuni mai romantice având-o protagonistă pe o anume Ursula, eroină locală frumoasă și generoasă, prima femeie care a rămas în istoria orașului.

Datând din 1327, piatra sculptată a cavalerului din Bistriţa este cea mai veche lespede cunoscută la biserica evanghelică și una dintre cele mai vechi pietre sculptate din Transilvania medievală. Inscripția în limba latină din jurul pietrei mai degrabă sporește controverse, pentru că literele s-au șters parțial în timp, iar mesajul ei rămâne greu de deslușit.

Lespedea de piatra a cavalerului gotic din Bistrita. Sursa foto: wikipedia.org

Epitaful eternului cavaler

Una dintre poveștile pietrei de la biserică spune că ea reprezintă un cavaler înarmat cu sabie şi scut. Pe scutul cavalerului sunt reprezentate trei ciocane îmbinate stelar, specifice vestiților pietrari constructori din Bistrița. Datele istorice despre presupusul viteaz lipsesc cu desăvârșire, lăsând loc explicațiilor pe tărâmul legendelor și poveștilor urbane. Unii cred că acest personaj a avut un rol deosebit de important în consolidarea comunităţii locale. Cavalerul de pe lespede ar fi trăit la Bistrița cândva în secolul al XIV-lea. Poate vitejia, onoarea sau alte virtuți ale sale au stârnit admiraţie în rândul bistriţenilor din acele vremuri, astfel încât i-a fost dedicată în 1327 această frumoasă lespede de piatră, căreia i-a rămas numele de piatra cavalerului gotic al Bistriţei.

O altă ipoteză spune că acesta a fost probabil un sol al regelui Ungariei care se pare ca a murit la Bistriţa în urma unei epidemii de tifos. Totuși, această variantă nu explică de ce i s-ar fi rezervat un așa loc de cinste în istoria locală.

Legenda frumoasei Ursula, prima femeie din istoria Bistriței

Pornind de la anumite mențiuni documentare și mai ales datorită faptului că personajul reprezentat are părul lung, s-a spus că acest cavaler ar fi în realitate Ursula, văduva lui Paul Forster, un sas bogat din oraș. Ursula ar fi un fel de Ioana d’Arc a Bistriței, înfățișată aici mai mult metaforic în armură și atitudine războinică. Datorită acțiunilor sale filantropice fără precedent, Ursula ar fi prima femeie menționată în istoria consemnată a Bistriței.

Conform acestei ipoteze, Ursula ar fi fost o femeie frumoasă și foarte bogată, care a locuit în oraș în una dintre clădirile impozante din ansamblul Șugălete. Este interesant nu doar că Ursula ar fi moștenit o avere considerabilă, ci mai ales că s-a bucurat în epocă de o notorietate și libertate neobișnuită pentru o femeie. Se spune că în arhiva Bistriței ar fi fost găsite documente care atestă că Ursula ar fi donat o parte considerabilă a averii sale către clerul oraşului şi al comunelor înconjurătoare. Banii urmau a fi folosiți pentru restaurarea clădirii cu numărul 14 din zona Șugălete și pentru biserică. 

Între imaginar medieval și metamorfoze actuale… De ce este struțul stema, mai nou mascota, orașului Bistrița? Crinul regal şi struţul sunt simbolurile Casei d’Anjou, onoarea de a purta aceste însemne fiind acordată Bistriţei odată cu câştigarea autonomiei urbane, ca simbol al sprijinului acordat dinastiei d’Anjou în lupta cu nobilimea care contesta regalitatea. În imaginarul Evului Mediu, struțul era cea mai puternică pasăre, cea care putea digera și fier și înfrunta un cal. Struțul cu potcoava in cioc, cu o coroana pe cap și scutul cu flori de crin, a fost stema orașului din secolul XIV, până în comunism. Astăzi, stema veche poate fi văzută pe un stâlp din Biserica Evanghelică și in cimitirul evanghelic, pe piatra funerară a ultimului primar sas din Bistrita. Sau, mai recent, struțul Bistriței a coborât din stemă și se visează prințul fermecat transformat în struțo-statui. Sursa imagini: bistriteanul.ro

La o privire mai atentă, mai ales povestea Ursulei pare cusută cu ață albă, așa că lespedea de piatră de pe zidul bisericii rămâne una dintre enigmele vechiului burg. Azi este greu să identificăm cine veghează într-adevăr de pe lespedea de piatră a bisericii evanghelice, dar tocmai jonglarea cu incertitudini și finaluri în coadă de pește dau orașului un farmec medieval cum poate fi găsit în puține alte orașe din Transilvania. Bistrița e orașul în care merită să te lași pierdut pe străzi, printre detalii și povești, în timp. 

Referințe:

Corneliu Gaiu, Vasile Duda, Topografia monumentelor istorice din municipiul Bistrita. Centrul istoric, Ed. Accent, 2008

Vasile Duda, Corneliu Gaiu, Günter Klein, Nicoleta Toma, Cultură și civilizație la Bistrița, Bistrița, 2012.