Moș Crăciun nu se descalță niciodată

Un Crăciun din Brașovul copilăriei, la sfârșitul anilor ’50, așa cum și-l 
amintește doamna Nicky Moldovan, dintre prietenii cărora poveștile noastre 
le-au stârnit nostalgii pe care țin mereu să ni le destăinuie.

Poveștile săsești ne aparțin tuturor în egală măsură, așa că mă bucur când ne 
încredințați prețioase frânturi de memorie. Mulțumim!

 

Erau sărbătorile în Brașovul anilor ’50, când Nicky, Astrid, Marichen, Utta și Helmut s-au întâlnit cu Moș Crăciun. Un Moș cam prea înalt și slăbănog, care nu semăna deloc cu cel de pe cutiile de bomboane fine. Dar pentru Nicky, copilul de atunci, nici nu a contat. A reținut bucuria întâlnirii și a ținut să ne-o transmită și nouă, împreună cu aroma fursecurilor lui Kathi Tante și ceva din zarva copiilor la săniuș în spatele Fabricii Scherg.

 

 

Nicky Moldovan:

 

Orașul Brașov, orașul acestei povestiri, a fost denumit în perioada 1950-1960 , orașul Stalin, noi având încă documente de naștere, școlare, civile etc. cu această denumire de localitate. Pe muntele Tămpa, muntele în jurul căruia există orașul, era scris cu sute de brazi, frumos aliniați, îngrijiți, numele Stalin, nume ce se putea zări de la o distanță de 20 km, atât era de mare perimetrul pe care s-au plantat brazii. În timp a dispărut numele, din fericire, iar brazii s-au contopit cu natura.

 

Orașul Stalin, prin anii 1955-1960

Iernile acelor ani erau ierni adevărate, cu nămeți de zăpadă și ninsori  frecvente. Orașul, ca un căuș așezat între munți și dealuri, incă nu cunoscuse apriga extindere a locuințelor la bloc, încă nu intrase tăvălugul demolărilor peste cartierele vechi, iar casele  aveau incă hornuri, puzderie de hornuri ce fumegau iarna.

Autoturisme nu existau, motocicletele cu ataș erau la iernat, iar orice ieșire din casă pentru puținele cumpărături era limitată și de frig, și de dificultatea de a urca și coborî dealul, din cauza alunecușului și a zecilor de copii zgomotoși ce se luau la întrecere pe sănii metalice „hand made” cu cele clasice săsești din lemn, cu împletitura de „fitil” lat, sau minunatele ”trenulețe umane” care-și dădeau drumul pe panglica de ghețuș de pe toate pantele și străduțele dealului. Zeci de copii cu obrajii roșii de frig și tăvăleală în zăpadă, cu ghetele și mănușile ude și întărite de frig, urcau dealul într-o continuă gâlceavă și întrecere și măncau zăpadă când setea devenea prea mare de atâta joacă. Doar în preajma Sărbatorilor de Iarnă parcă se lăsa liniștea pe tot dealul din spatele vechii Fabrici de Postav  „Scherg”.

Când se apopia Crăciunul, deveneam din cale afară de cuminți, nu ieșeam din vorba părinților, desenam cuminți și ne împrumutam culorile, făceam pentru braduț inimioare și ghirlande din hârtie colorată, lipite cu  clasicul lipici din făina și apă, învățam poezii și repetam „O, Tannenbaum” cântecul de referință al acelor vremuri pentru noi, copiii.

nicky

Nicky Moldovan, „poză de autor”

Eram preocupați să scriem scrisori lui Moș Crăciun, să-i cerem cu insistență, dar și cu iertare pentru toate năzdrăvăniile de peste an, o jucărie, măcar o jucărie! Bine, și ceva dulciuri, dacă se poate, și niște patine cu ghivent, pe care le strângeam cu cheița pe bocanci, sau niște creioane colorate, din acelea în cutii de 12 culori, sau o păpușă care închide și deschide ochii, sau un trenuleț, sau un  Teddy Bär, un ochean cu sticlă colorată, cuburi cu povești pe fiecare fațetă și câte și mai câte, fiecare după ce a văzut în vreo vitrină și și-a dorit apoi luni de zile.

Jucăriile erau puține și destul de scumpe, iar ambalajul ca și inexistent. Părinții, fiind practici, aveau alte priorități pe lista lor de cadouri: o căciuliță tricotată, obligatoriu  cu  ciucurei, mănuși noi tricotate, șosete groase de lână, puloverul cu model norvegian, fulare, cadouri tricotate nelipsite de Crăciun, aproape pentru fiecare membru al familiei.

Bradul împodobit nu-l vedeam decât în seara de ajun, fiind dosit cu grijă în șopru,  brad adevărat cu miros puternic de cetină și de lemn proaspăt, cioplit la bază, ca să se potrivească în suportul de lemn în formă de cruce.

Eram nerăbdători să ne vedem bradul, să aprindem lumânările din ceară, să vedem cum sfârâie artificiile și să cântăm colinzi în jurul lui. Globurile erau mereu aceleași, la fel și nucile spoite cu argintiu, „beteala” albă, de fapt niște vată întinsă pe ici-colo pe crenguțe, ca să imite zăpada.

Noutatea din fiecare an, era  cutia de „bonboane”, de fapt niște forme colorate din fondant, la care aveam privilegiul să le punem ața și să le agățăm cu mânuțele noastre  în brad. Și ce bucuroși eram!

 

O întâlnire neobișnuită la Kathi Tante

La Kathi Tante, ca de obicei, mirosea a coji de mere uscate  ușor, pe plita de tuci. Pe marginea plitei, păstrat cald, era întotdeuna un ceainic plin cu ceai din coji de mere, parfumat ușor cu lemn de scorțișoară, ceaiul oferit tuturor, mari și mici, cât era iarna de lungă. Suplimentar, copiilor „cuminți” le oferea o bomboană cu miere și nelipsiții biscuiți de casă, turtițe cu scorțișoară sau lichiu.

Într-un an, în seara de Ajun, eram la Kathi Tante, iar mamele s-au vorbit să „ne întâlnim” și noi, copiii, față-n față tocmai cu Moș Crăciun. De obicei, se făcea cumva că ratam venirea Moșului de fiecare dată. Pe când se aranja bradul în casă, noi mergeam la joacă prin vecini, apoi invers, și când în sfârșit ajungeam acasă, ce să vezi – tocmai trecuse Moș Crăciun și ne-a lăsat ceva sub brad.

De bucurie nici nu ne mai gândeam la el, doar la cadourile de sub brad.

Adunați la Kathi Tante eram cam cinci copii: Astrid, Marichen, Utta, Helmut și Nicky, plini de emoție și bucurie. Dichisiți in hăinuțele de sărbătoare, în papuceii de casă croșetați, din lână groasă, ne pregăteam să cântăm lângă brad minunatele colinzi O tannenbaum, O du Fröhliche, Fröhliche Weihnachten – Kleiner Bär, când s-a auzit o bătaie puternică în ușă: era nimeni altul decât… Moș Crăciun!

Cam prea înalt și slăbănog, cu un soi de cojoc pus pe dos, cu o barbă de vată lipită pe față, o cușmă împrumutată de pe undeva, toiagul cel mai gros probabil de la vreo lopată, căra un sac  ponosit, un sac adevărat ca acela pentru cartofi, un sac spre care aveam cu toții ochii ațintiți.

Nu conta că nu arăta deloc ca în desenele de pe cutiile de „bomboane fine”, nu conta că nu avea nimic roșu în vestimentație, nimic nu mai conta, decât faptul că l-am văzut cu ochii noștri pe Moș Crăciun și vom povesti despre asta toată viața!

La lumina lumânărilor din brad și a lămpii cu petrol  pusă  strategic, în semiobscuritate, umbrele se mișcau alene pe pereți. Lui Moș Crăciun i s-a oferit un scaun și, întrebându-ne de una-alta, cât de cuminți am fost, dacă ascultam de părinți, aștepta să se încumete primul curajos care să îngâne o poezie. Emoționați peste măsură, fascinați de prezența în carne și oase a lui Moș Crăciun, bineînțeles că ne pieriseră vocile și curajul de a spune ceva.

Stănd înghesuiți unii într-alții, descălțați cum se cuvine în papuceii de lână, eu, mai îndrăzneață, mi-am oprit privirea pe bocancii uriași ai lui Moș Crăciun, bocanci ce mi se năzări pe moment că semănau teribil cu cei a lui Onkel Johann, vecinul nostru, așa că mă trezesc întrebând în  gura mare:

– Moș Crăciun, de ce nu se descalță?

O mâna fermă mă trage de umăr și șoptește apăsat:

 – Șșșșșt! Moș Crăciun nu se descalță niciodată!

Desigur că Moș Crăciun s-a făcut că nu aude, dar a  rămas celebră fraza asta și râdeam din plin peste ani, dar deveneam și melancolici la gândul acelor vremuri.

retro-santa-clause-image-3-graphicsfairy

un Moș Cărciun ca pe cutiile de bomboane fine

Să nu uitați!

Moș Crăciun nu se descalță niciodată! 🙂

 

6 gânduri despre “Moș Crăciun nu se descalță niciodată

  1. Frohe Weihnachten
    und
    ein gesundes, neues Jahr 2017

    Liebe Mihaela & Familie,

    wir wünschen Euch eine frohe, besinnliche Advents- und Weihnachtszeit, ein paar Tage der Gemütlichkeit, mit viel Zeit zum Ausruhen und Genießen und zum Kräfte sammeln, für ein neues Jahr 2017. Ein Jahr voller Aktivität und Herausforderungen, ein Jahr voller Spannung und Spaß, aber dennoch ohne Kopfschmerzen und Sorgen, mit viel Erfolg, wie Ihr braucht, um zufrieden zu sein und nur so viel Stress, wie Ihr vertragen könnt, um gesund und munter bleiben zu können, mit so wenig Ärger wie möglich, um so viel Freude wie nötig, damit man 365 Tage, rundum glücklich sein kann.
    Herzliche Wünsche zu diesen schönen Winterfesten an Euch alle,
    Euer, Dietmar Melzer

    und meine Mutter

    Dragiilor nostrii,
    cu ocazia särbätoriilor de iarnä, nasterea lui Isus Hristos, vä tramsmitem un cälduros
    LA MULTI ANI
    plin de luminä, viatä, sänätate, noroc, succes si multe impliniri, pentru anul nou fericit 2017
    cu drag, Dietmar si Mama mea
    Asemenea si la familia ta, dragä Mihaela.
    Doresc sä-ti multumesc, dragä Mihaela, pentru tot, pentru clipe frumoase cu tine impreunä, dar si pentru o prietenie familiarä, si pentru cä ai fäcut siteul acesta, despre sasii germani, transilväneni. MULTUMESC din tot sufletul meu si din inimä.

    Servus, cu drag, Dietmar

    Deutschland/Germania, 24.12.2016

    Apreciază

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s