Moș Crăciun nu se descalță niciodată

Un Crăciun din Brașovul copilăriei, la sfârșitul anilor ’50, așa cum și-l amintește doamna Nicky Moldovan, dintre prietenii cărora poveștile noastre le-au stârnit nostalgii pe care țin mereu să ni le destăinuie. Poveștile săsești ne aparțin tuturor în egală măsură, așa că mă bucur când ne încredințați prețioase frânturi de memorie. Mulțumim!   Erau sărbătorile în Brașovul…

Sașii în însemnările lui Dinicu Golescu

Cel dintâiu călător, cum îl numea Iorga, ,,primul român modern” (Pompiliu Eliade), cărturar luminat și aventurier, francmason cu limbă ascuțită la adresa boierimii din rândul căreia făcea parte, Dinicu Golescu a rămas cunoscut datorită Însemnărilor sale, considerate primul ghid de călătorie din cultura română. Ingenuu și cuprins de încântare, Dinicu Golescu notează minunile țărilor din…

Henri Nouveau, un artist sas la Paris

  Există artiști care reușesc să exceleze în mai multe domenii, ducând simple preocupări personale la nivel de artă. Deși necunoscut în România, dar apreciat în Franța și Germania, Henri Nouveau a fost un artist polivalent, pasionat în egală măsură de muzică, pictură și literatură, a cărui operă, memorie, merită să fie recuperată. În Germania există și…

Secretul doctorului Honigberger, 35 de ani în Orient

Johann Martin Honigberger (1795-1869) a fost farmacist sas din Brașov, ajuns medic de curte al maharajahului Ranjit Singh (Lahore, Punjab, Pakistan). Timp de 35 de ani a străbătut drumurile Asiei, Europei și Africii. A trăit o viață plină de aventuri, realizând cercetări și tratamente de pionierat în domeniul medicinei homeopate. Memoriile doctorului au atât valoare medicală, cât și…

Sipos Istvan, poate singurul meșter popular care reînvie arta vechilor aurari medievali

Există multe meșteșuguri care au dispărut de-a lungul timpului. Sau meserii care astăzi sunt tot mai rare. Producția de serie a înlocuit mult din ceea ce altădată trebuia făcut manual. Dar în artă populară, nimic nu poate egala măiestria mâinilor unui bun meșteșugar. Când vorbim despre meșterii care creează podoabe tradiționale, vorbim despre har, despre…

Maifest/Maialul – la sași și la români

Maifestul la sași sau Maialul la români este o veche sărbătoare de primăvară, care a apărut în Transilvania pe filieră germană, odată cu sașii stabiliți aici. De-a lungul timpului, sărbătoarea a fost adoptată și de români și maghiari. Există date despre celebrarea Maialului în special în secolul XIX – începutul secolului XX, cu precădere în mediul școlar, ca serbări ale elevilor. Maialul era sărbătorit mai…

În straie de sărbătoare

„Haute-couture” de Transilvania, realizată de mâini harnice și migăloase: Săsoaică în costum de sărbătoare, din Zagăr, jud Mureș / Gebockelte Bäuerin im Brautpelz mit blauem Schleier aus Rode. Deosebit de frumos este cojocul de piele, brodat cu motive florale colorate. Toca de catifea specificfetelor tinere, de la confirmare la căsătorie, este înlocuită aici de vălul albastru, diafan.…

Bărcuț (germ. Bekokten, magh. Báránykút)

sursa foto Ajungem într-un alt sat uitat de vremi, Bărcuț (germ. Bekokten, magh. Báránykút, în trad. „Fântâna Mielului”) jud. Brașov, unde doar Biserica mai amintește de comunitatea peste care veghea protector din mijlocul satului. Ridicată în sec. XIV şi ulterior reconstruită din temelii la mijlocul sec. XIX, Biserica evanghelică din Bărcuț surprinde prin

Peter Maffay, starul rock anonim pe ulițele României

Un rocker tatuat, trecut de prima tinerețe, nelipsita scurtă de piele, Harley-ul ce toarce o viață plină de excese – portretul clasic al rockerului supărat.  Peter Maffay însă, se încadrează perfect în descriere, dar o și depășește. sursa foto E cel mai de succes cântăreț al Germaniei, iubit de la debutul de acum 40 de ani, până astăzi. Poate mai…