2. Schuster Dutz, acest Caragiale al sașilor

Max era cel mai tânăr dintre valoroșii membri ai familiei Gräser, în care intrase printr-o căsătorie foarte avantajoasă cu adorata Hedwig Gräser. După ce și-au plasat toți membrii familiei în pozițiile cele mai onorabile din burg, de la prezbiteriu, la comitetul districtual și obștea comunală, Gräserii se vedeau acum puși în încurcătură: pe ce loc onorabil să-l aranjeze pe noul ginerică, care altfel știau cu toții că era un coate-goale cu capul plin de gărgăuni.

Ginerică nu era bun de nimic pe lume, decât de un singur lucru: se pricepea să fluiere ca nimeni altul. ,,Ei, nu cumva – se întrebă sfatul familial – s-ar putea face ceva și din fluierat?” Ba sigur că s-ar putea. Doar o cer fericirea poporului și nevoile naționale pentru care Gräserii s-au jertfit din tată-n fiu. Și astfel, în orele de vârf pentru șpațir sau când oamenii se întorceau de la biserică, Max era instalat în camera de la stradă și pus să fluiere cele mai frumoase lieduri ale sale, cu ferestrele deschise. Când Max își fluiera trilurile cuprins de vervă, toată urbea amuțea și oamenii începeau să plângă ca niște copii.

Nu trecu mult și toate gazetele săsești publicară articole despre fluierat, tratând pe larg înalta valoare educativă a noii arte. La adunarea comitetului districtual s-a pus pe tapet o chestiune de interes extraordinar: arta de a fluiera. În fața distinsei adunări, condusă de primar și de toată floarea burgului, Max fu chemat să exemplifice valorile sufletești, culturale, morale și dispozițiile unice pe care le poate stârni fluieratul. Evident, publicul aplaudă frenetic. Vreo cincisprezece vorbitori ținură asudând care mai de care un laudatio care a culminat cu propunerea:

Adunarea generală, înțelegând ce înseamnă fluieratul pentru cultura săsească, însărcinează conducerea comitetului districtual să creeze o organizație care va avea datoria să cultive fluieratul în tot districtul și, dacă se poate, printre toți sașii, și să facă totul pentru ca el să devină ceea ce poate și trebuie să devină: un bastion puternic, neclintit, al culturii nostre săsești.

…propunere primită cu urale și aplauze. Urmară ședințe ale consiliului popular, nenumărate conferințe pe tema aprinsă a fluieratului, se întocmise o comisie meticuloasă căreia i s-au fixat obiective clare pentru planul de inițiere în arta fluieratului clasic. Căci se înțelege că nu era nimerit să fluiere omul numai așa, într-o doară. Trebuia să fluiere numai bucăți clasice, culte, din Chopin sau Beethoven de pildă. Pentru educarea temeinică într-ale fluieratului se impunea și înființarea unei academii a fluieratului artistic, cu o cheltuială peste puterile sașilor, dar asta nu mai conta când ,,în joc erau lucruri cu adevărat înalte și sfinte.”

Și uite așa ajunse Max-pierde-vară distinsul director al Academiei de Fluierat Artistic, cu o leafă demnă de-un bancher. Avea chiar și elevi, cel puțin doi-trei. Și, în curând ,,la coarnele plugului sau la stropitul viilor, țăranii începură să fluiere cu foc, încât ciocârliile și mierlele se întorceau mirate și nu înțelegeau cum s-au schimbat așa, deodată, oamenii în păsări.”

Ba nu după mult timp, ca răsplată pentru serviciile aduse obștei săsești, Max a fost ales membru al consistoriului suprem.

,,Și el suportă și această jertfă, tăcut și modest, cum era obiceiul consacrat în familia Gräser.”

Istoria pe care tocmai v-am repovestit-o face parte din volumul Arta de a fluiera a lui Schuster Dutz, unul dintre cei mai importanți scriitori ai sașilor și cu siguranță cel care adaugă infinite nuanțe și savoare lumii săsești din Transilvania. Prin comparație cu clișeele prin care percepem astăzi sașii – serioși, rigizi, corecți, harnici, pricepuți – sașii lui Schuster Dutz par mult mai pitorești și mai… balcanici. Mai de-ai noștri, monșer. Datorită ironiei fine ce țintea spre metehnele societății săsești din Mediașul său natal, pe care îl alege ca scenă pentru majoritatea povestirilor, Schuster Dutz ar putea fi văzut ca un Caragiale al sașilor. În scrierile sale, Schuster Dutz ironizează în special tabieturile, ipocrizia, competiția socială acerbă. Rezultatul este că în operele lui Schuster Dutz Mediașul este departe de imaginea unui mic burg monoton de provincie.

IMG_5785

Schuster Dutz, Arta de a fluiera, Editura Samuel, Mediaș, 2013

Schuster Dutz (Gustav Schuster Dutz, 24 mai 1885, Mediaș – 1 ianuarie 1968, Mediaș) este scriitorul sas recunoscut pentru poeziile, povestirile și schițele sale satirice, pline de umor. A scris poezie și proză în dialectul săsesc, fiind printre cei mai însemnați scriitori ai sașilor din Transilvania. A rămas necunoscut însă publicului român, pentru că lucrările sale nu au fost traduse niciodată, cu excepția schițelor din volumul Arta de a fluiera.

Povestirile sale sunt o frescă nuanțată și savuroasă a Mediașului de început de secol XX. Istoriile din volumul Arta de a fluiera se desfășoară în comunitatea săsească din Mediaș sau în împrejurimi, amintesc familiile de vază ale timpului, dar surprind vicii și conflicte valabile dincolo de spațiu și timp. De pildă, în Sfințire de steag, acțiunea are loc în orașul simbolic Flausenburg, unde Flause înseamnă moft, gogoși, minciuni, vorbe goale, deci avem un Târg al mofturilor, al gogoșilor, în care recunoaștem însă scena micului burg de acum 100 de ani. În Flausenburg se stârnește mare agitație din pricina alegerii steagului reprezentativ pentru Clubul de popicari numit emfatic ,,Sasul veghează”, totul cu seriozitatea, patosul și cheltuiala de energie vrednică de niște alegeri naționale decisive pentru întreg cursul istoriei. Disproporția dintre aparență și esență, dintre vâlva creată și neînsemnătatea scopului, ca și infatuarea personajelor, au un efect hilar.

Fără a fi un moralist, Schuster Dutz ironizează bonom modele trecătoare, superficialitatea mic-burgheză, prostia, arivismul, parvenitismul și efortul de a da bine în societatea micului burg provincial. Operele sale sunt caracterizate de un stil riguros, concis, fără pedanterie și formule estetice sofisticate, redând viața cu toată naturalețea și autenticitatea ei. Cel mai adesea, Schuster Dutz se folosește de comicul de caracter și de situație. Personajele lui Schuster Dutz, amintind de cele ale lui Caragiale, sunt parveniții, limbuții, grandomanii, naționaliștii, ipocriții, nătângii, țațele guralive și înzorzonate, bârfitoarele de salon, nevestele acre care ar face orice ca să salveze aparențele și a trage pe nesimțite sforile în familie și în urbe.

micii burghezi ai lui Schuster apar aproape ca niște parodii ale figurilor lui Caragiale. Parodii în sensul sublinierii mărginirii, a spiritului obtuz provincial; atât numai că până și o descriere cu totul neumoristică a ,,chinurilor” și ,,suferințelor” lor, a ,,strădaniilor” și ,,jertfelor” pentru ,,binele poporului” provoacă râsul.

Emerich Stoffel, prefața la ediția din 1963 a Artei de a fluiera, Editura Tineretului

 

Schuster Dutz, portret de pictorul Eduard Morres. Sursa foto: siebenbuerger.de

Schuster Dutz, portret de pictorul Eduard Morres. Sursa foto: siebenbuerger.de

În viața reală, Schuster Dutz a fost o persoană plină de umor, dar și un fin observator al societății din vremea sa. Cu întreruperi vremelnice, Schuster Dutz a trăit toată viața în Mediaș, așa că era un foarte bun cunoscător al micii comunități.

A studiat științele naturii și chimie la Cluj, Viena, Jena și Marburg. În 1907 se întoarce în Transilvania și devine profesor la Gimnaziul Stephan Ludwig Roth din Mediaș. Va rămâne aici profesor timp de 40 de ani. În tinerețe a jucat el însuși în mai multe piese de teatru puse în scenă la Mediaș.

A fost foarte apreciat în societate și respectat în activitatea sa de profesor, fiind invitat să scrie mai multe manuale școlare de științe ale naturii. A continuat preocupările pentru literatură din familie, tatăl și fratele său fiind la rândul lor autorii unor versuri umoristice în dialect săsesc. S-a bucurat de succes ca scriitor încă în timpul vieții, fiind invitat în mai multe locuri din Transilvania unde ținea lecturi publice pline de umor, dar de multe ori deranjante pentru unii. Tocmai una dintre aceste lecturi i-a adus deportarea în lagărul de la Caracal, împreună cu alți intelectuali sași din Ardeal. De-abia recent a fost descoperit jurnalul său din timpul lunilor petrecute în lagăr și o serie de poezii care vorbesc despre condițiile nedemne pe care le-a suportat.

După 1945 a fost arestat pentru săvârșirea unor presupuse crime de război, fiind acuzat împreună cu alți funcționari ai Grupului Etnic că ar fi contribuit la prăbușirea țării. A fost în cele din urmă achitat, însă după acest episod sănătatea i s-a înrăutățit considerabil.

Casa lui Schuster Dutz este una dintre cele mai frumoase clădiri din centrul vechi al Mediașului și are o placă comemorativă în amintirea scriitorului sas.

Opera literară

1921, Mediaș, Eos menjer Aherevakanz (Aus meinen Ernteferien);

1923, Mediaș, De Tarockpartie uch ander lastig Geschichtcher (Die Tarockpartie und andere lustige Geschichtcher – Partida de Taroc și alte povestiri nostime);

1925, Mediaș, scoate publicația Bäm Hontertstreoch (Beim Holunderstrauch – La tufa de soc) singura revistă literară în dialect săsesc din Transilvania, care însă va apărea numai timp de doi ani;

1934, Mediaș, E lastich 1×1, O tablă a înmulțirii amuzantă. Reeditat în 1954;

1946, Mediaș, Der gereimte Mensch, Eine Anatomie in Versen (Omul în rime, o anatomie în versuri);

1958, Das Kulturpfeifen. Geschichten und Gedichte (Arta de a fluiera. Povestiri și poezii), Editura de stat pentru artă și literatură, editat de Harald Krasser, București, 1956. Alte ediții:1958, Kriterion, București; 1963, Editura Tineretului, prefață de Emerich Stoffel; 1979, Kriterion; 2013 Editura Samuel Mediaș.

În afara acestor volume, a scris lucrări dramatice, librete, piese de teatru, versuri pentru copii și manuale de științele naturii.

image_1gh

Cucoane la promenadă în centrul Mediașului, cam în vremea lui Schuster Dutz. Carte poștală necirculată, colecție personală.

2 gânduri despre “2. Schuster Dutz, acest Caragiale al sașilor

    • DE SUBTRAKTION

      Et sprächt der Lihrer ken de Pitz:

      „E Pitz, paß af menj Froch!

      Wonn te vun elf foaf uef saolt zähn,

      So, wevel bleiwt der noch?“

      Der Pitz stiht wä en Trelesch do,

      Det Bleat änt Hift em stecht.

      „Na Pitz, dink doch e kitzken no!“

      Der Pitz dinkt noh und – schwecht.

      Der Lihrer sprächt: „E Pitz, gäf uecht,

      Net loß glech hen de Läpp!

      Wonn te vun elf Lei foaf verlest,

      Wat bleiwt der noch äm Schäpp?

      Dem Pitz, demm giht e Lächt af. „Näst!

      Näst!“ sprächt e. „Pitz, menj Froch!“

      „Ich wiß, awer’t bleiwt dennich näst,

      Dänn’t Schäpp huet dro e Loch!“

      Apreciază

Povestește și tu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s