Poveștile săsești la interviu, cu Raluca Piteiu

Raluca Piteiu e un om drag, care surprinde întotdeauna plăcut cu câte o idee. Face parte dintre acei puțini prieteni cu care nu trebuie să vorbesc toată ziua, pentru ca atunci când ne întâlnim să avem impresia că nu ne-am văzut de ieri. Chiar dacă am corespondat de data aceasta, a fost ca și cum am fi povestit la o cafea, pe o terasă însorită din München, așa cum ne era cândva obiceiul. E întotdeauna o plăcere să o asculți și să vezi prin ochii ei, pentru că în fotografiile Ralucăi, „mica ei lume mare” reflectă în primul rând o calitate rară și prețioasă: micul ei suflet mare. Mă bucur că m-a invitat să răspund acestui interviu, în care mi-a dat ocazia să spun câteva lucruri despre ceea ce se întâmplă pe blogul și pagina de Facebook a poveștilor. Este prima dată când vorbesc atât de mult despre ideea, mesajul, planurile Poveștilor săsești și întrebările nu puteau veni de la cineva mai potrivit.

Cum s-au născut Poveştile săseşti?

Poveștile săsești au fost multă vreme doar o idee care nu-mi dădea pace. Acum doi ani am participat la o întâlnire a sașilor din satul natal al tatălui meu. Era aici, la München, într-un cadru foarte restrâns și nostalgic, în care o mână de oameni se recunoșteau foarte emoționați, povesteau și depănau amintiri despre o lume frumoasă – doar eu, fiind de departe cea mai tânără din sală, nu știam pe nimeni. Tot timpul încercam să rețin fețe, detalii, pe care să le pot apoi povesti tatălui meu aflat România. Am fost foarte impresionată de acea întâlnire, nu mai participasem până atunci la un eveniment asemănător, şi au rămas câteva imagini care m-au urmărit mult timp după acea întâlnire. De exemplu un tablou al bisericii evanghelice, pictat de cineva din sală, așezat pe scenă, pentru a fi scos la licitație. Atunci am scris doar un articol, publicat pe Webcultura, dar sentimentul că aș putea face ceva mai mult, o altfel de “scenă” care să-i reunească pe acești oameni, cu nostalgiile și frumusețea lor, a rămas.

Ai vrut deci să creezi o platformă pentru acele feţe întâlnite de tine în München. Cui se adresează acest proiect?

Vreau ca Povești săsești să fie o comunitate, în care oricine e binevenit și se simte acasă. Se adresează oricui iubește oamenii și poveștile Transilvaniei, indiferent de vârstă, de etnie. Blogul și pagina de Facebook Poveşti săsești reprezintă o reîntoarcere acasă, și o (re)descoperire a unor povești uitate, a unor locuri abandonate sau a unor oameni puțin cunoscuți.

În același timp, se adresează celor care vor să vadă și să afle despre viața sașilor de acum. Sașii trăiesc în Germania, își continuă încă tradițiile și mă simt privilegiată că pot arăta prezentul lor și celor din România.

Povești săsești este……

Dar mai bine citiți continuarea pe blogul Ralucăi, unde spun mai mult și despre subiectele poveștilor, satisfacții, provocări, propuneri și ce înseamnă poveștile săsești pentru mine. Interviul poate fi citit în română – aici, engleză – aici și în germană – aici. Veți descoperi și un blog interesant, aranjat până la ultimul detaliu.

Mulțumesc Ralu! 🙂