Johann Martin Honigberger (1795-1869) a fost farmacist sas din Brașov, ajuns medic de curte al maharajahului Ranjit Singh (Lahore, Punjab, Pakistan). Timp de 35 de ani a străbătut drumurile Asiei, Europei și Africii. A trăit o viață plină de aventuri, realizând cercetări și tratamente de pionierat în domeniul medicinei homeopate. Memoriile doctorului au atât valoare medicală, cât și antropologică, edițiile în germană și engleză fiind răspândite în cercurile specialiștilor în medicină, homeopatie și studii asiatice. Numele său face parte din galeria exploratorilor și excentricilor sași sau șvabi de la noi, alături de Franz Binder, explorator în Africa, Andreas Gebhardt, șvab din Săcălaz/Sackelhausen, ajuns regele Timorului, insulă din Oceanul Indian, sau filosoful boem Gusto Grässer.

Mircea Eliade a descoperit povestea fascinantă a doctorului care a și inspirat nuvela sa, Secretul doctorului Honigberger, publicată în 1940 în „Revista Fundațiilor Regale”. Trebuie așadar să distingem între personajul istoric, farmacistul Honigberger călător în Orient, și personajul ficțional creat de Eliade.

Nuvela lui Mircea Eliade încearcă să descifreze misterul dispariției unui biograf al lui Honigberger, care, cercetând activitatea doctorului, reușește prin tehnici oculte să practice catalepsia, levitația și chiar invizibilitatea, până când într-o bună zi dispare cu totul. După mărturisirea proprie, Eliade a creat nuvela pornind de la evenimente reale, existența istorică a doctorului Honigberger și experiențele sale personale din Rishikesh.

Ca și Eliade, scrierile medicului Honigberger demonstrează că acesta era inițiat în filozofia ascetică și mistica indiana, devenind un reputat și controversat doctor și orientalist, a cărui viață rămâne învăluită în mister. Honigberger a introdus pentru prima dată în India tratamentul homeopatic al dr. Samuel Hahnemann, considerat părintele homeopatiei, și a popularizat medicina alternativă prin cercetare, experimente și tratamente. De-a lungul vieții a avut preocupări legate de medicină (cu diferite ramuri în care se specializează pe rând, chiar și chirurgie), arheologie, numismatică și botanică. Numele său este legat de tratamentul unor boli răspândite ale perioadei, precum variola, holera și ciuma.

 

Viața doctorului Honigberger

„Adevărul este că anevoie te puteai sustrage farmecului misterios al acestui doctor sas, doctor prin buna lui hotărâre, căci nu avusese, oficial, decât o diplomă de farmacist. Honigberger își petrecuse mai mult de jumătate din lunga lui viață în Orient. Ajunsese într-un rând medicul Curții, farmacistul, directorul Arsenalului și amiralul maharajahului Ranjit-Singh din Lahore. De mai multe ori a adunat averi considerabile și le-a pierdut. Aventurier de mare clasă, Honigberger nu fusese niciodată, totuși, șarlatan. Era un om cultivat în foarte multe științe, profane și oculte, și colecțiile sale etnografice, botanice, numismatice și artistice au îmbogățit multe muzee ilustre. (1)

Doctorul Honigberger s-a născut la Brașov la 10 martie 1795. Și-a făcut studiile la liceul Honterus din oraș, după care a intrat ca ucenic într-o farmacie brașoveană, continuindu-și apoi studiile și practica la o farmacie din Bistrița. În 1815 pleacă spre Constantinopol; cutreieră apoi Rusia, Turcia, Siria, Ierusalimul și ajunge in Cairo. Pleacă apoi spre Bagdad, ajungând la Lahore în 1829, unde rămâne timp de patru ani la curtea maharajahului Ranjit Singh. Se întoarce în țară, ajungând la Brașov în 1834; urmează o călătorie europeană cu perioade scurte de stabilire la Viena, Paris și Londra, timp în care îl vizitează pe doctorul Samuel Hahnemann (1755–1843), părintele homeopatiei. Samuel Hahnemann era bine cunoscut în Transilvania vremii, după ce baronul Samuel von Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei, i-a oferit doctorului un post de bibliotecar și medic personal aducându-l la Sibiu între 1777-1779.

În perioada 1836-1838, Honigberger se află la Constantinopol, unde prescripțiile lui homeopatice se pare că fac minuni și îi aduc celebritatea în lumea medicală din Europa acelor timpuri. În Kașmir a căutat și colecționat plante cu proprietăți miraculoase, iar la Alep a introdus noi metode de vaccinare antivariolică. În 1838 pleacă spre Lahore, unde ajunge în 1839, după o călătorie plină de peripeții. S-a îmbolnăvit de holeră și a reușit să se vindece singur, cu ajutorul homeopatiei, descoperind că holera și alte boli infecțioase se transmit prin bacili, fapt ce a ajutat apoi cercetărilor lui Louis Pasteur sau Robert Koch.

Honigberger a fondat în Lahore și mai târziu în Calcutta unul dintre primele spitale unde oamenii săraci erau îngrijiți fără a li se cere bani. Metodele sale de tratare a cazurilor de holeră și ciumă erau inovatoare, iar la Calcutta a luptat pentru combaterea unei epidemii de holeră. Aici a apărut în 1857 broșura Cholera, its cause and infailible cure and on epidemics in general. A publicat și la Viena în anul 1838 un tratat despre ravagiile balcanice și asiatice ale holerei.

În 1849, Panjabul este anexat posesiunilor engleze, an în care Honigberger se îndreaptă spre Europa, împreună cu soția din Cașmir și cei doi copii. Din ultima sa călătorie în Asia se întoarce în 1868, grav blonav și moare în 1869 la Brașov. A fost înmormântat în cimitirul evanghelic din oraș.

Honigberger s-a remarcat din timpul vieții ca un medic homeopat, reputat orientalist, arheolog și botanist, fiind ales ca membru în Société Asiatique în anul 1835. El și-a publicat memoriile la Viena și Londra (2). Cunoștea 17 limbi, printre care germana, latina, franceza, engleza, turca, araba, persana, hindi, sanscrita și cașmira.

 

Mircea Eliade, Secretul doctorului Honigberger

Nuvela face parte din proza fantastică, indică, a lui Mircea Eliade, la fel ca și Nopțile la Serampore. Viața înconjurată de mister a lui Honigberger, căutătorul de comori și revelații în India a fost evident atrăgătoare pentru Eliade căci pentru el “India nu reprezinta o ruptura, ci o prelungire a amniosului matern. Ea l-a învatat pe Eliade două lucruri de o importanță decisivă: …ce era aceea o societate tradițională; în al doilea rând pînă la ce grad de libertate putea ajunge individul cu ajutorul tehnicilor mistico-magice.” (3)

În loc de rezumat

La începutul secolului al XX-lea, un medic bucureștean pe nume Zerlendi începe să se intereseze de viața doctorului sas brașovean Johann Martin Honigberger cu scopul de a scrie o biografie a acestuia. Pe măsură ce se documentează cu privire la viața lui Honigberger, Zerlendi descoperă că acesta avea preocupări ocultiste, care au depășit cu mult stadiul unei inițieri de bază. Zerlendi și-a închinat ani din viață reconstituirii și descifrării adevăratei biografii a doctorului Honigberger, ajungând să întocmească o bibliotecă absolut completă privind științele oculte, filosofia și istoria Orientului. Pe măsură ce înaintează în cercetare, doctorul Zerlendi începe să se intereseze de practicile oculte, lăsând în plan secund scrierea biografiei. Începe un stil de viață ascetic și încearcă – se pare cu succes – o serie de practici yoghinice (catalepsia, levitația, invizibilitatea etc.). În cele din urmă, Zerlendi dispare fără urmă la 10 septembrie 1910, neluându-și cu el nici o haină, bani sau documente.

Nedumerită de dispariția doctorului, soția îi păstrează biroul și biblioteca exact cum erau în ziua dispariției sale, invitând o serie de specialiști să-i consulte biblioteca. La doi ani după dispariția doctorului a murit și fratele doamnei, după ce venise cu un învățat francez pentru a cerceta biblioteca.

În toamna anului 1934, doamna Zerlendi îi scrie personajului-narator al nuvelei, care tocmai se întorsese din Orient, invitându-l să cerceteze colecțiile orientale adunate de soțul ei. Curios, acesta se deplasează la casa familiei Zerlendi de pe strada S. nr. 17. Doamna îi vorbește de pasiunea soțului ei pentru India, rugându-l să se documenteze pentru a valorifica munca neterminată a soțului ei.

Studiind materialele adunate de Zerlendi, naratorul își dă seama că manuscrisul se întrerupea odată cu reîntoarcerea lui Honigberger la Alep, prin 1822, materialele scrise alcătuind abia un sfert din biografia propriu-zisă. Într-una din zile, în camera în care studia materialele despre Honigberger intră Smaranda, fiica soților Zerlendi. Tânăra îi spune că moartea tatălui ei nu e o certitudine, ci că a dispărut de acasă în ziua de 10 septembrie 1910, nelăsând nici o scrisoare soției sale sau vreunui prieten. Doctorul nu a mai fost văzut de atunci de nimeni și nici nu s-a mai auzit nimic de el. De asemenea, un ofițer german pe nume Hans, rămas în București după ocupație, a murit în anul 1921 într-un accident de vânătoare, la o moșie a familiei Zerlendi, după ce afirmase că începe să înțeleagă „tainele” lui Honigberger.

Surprins de cele auzite, naratorul renunță să se mai documenteze cu privire la Honigberger și începe să studieze caietele personale ale doctorului cu traduceri din limba sanscrită. Surprins, descoperă că acel caiet era un jurnal al doctorului Zerlendi început la 10 ianuarie 1908 și scris cu caractere sanscrite.

Citind caietul cu însemnări, naratorul află că doctorul Zerlendi ajunsese să stăpânească o serie de practici yoghinice, căutând căile de a atinge țara mitică Shambala. Zerlendi încearcă exerciții de a se face invizibil, stare din care nu mai reușește să revină întotdeauna prin voință. [3] Ultima însemnare din jurnalul doctorului este următoarea: „12 septembrie. De alaltăieri noaptea, nu mă mai pot întoarce. Am luat caietul acesta, și creionul, și scriu pe scara care duce la pod. Îl voi ascunde, apoi, printre caietele mele de studii. Mă cuprinde însă groaza la gândul că aș putea totuși rătăci drumul spre Shambala”. Însemnarea este așadar făcută la două zile după dispariție.

Năucit de descoperire, naratorul decide să îi citească jurnalul în întregime doamnei Zerlendi. Timp de câteva săptămâni nu reușește să o găsească, servitoarea spunându-i că doamna ori este bolnavă ori este plecată la moșie. Abia pe la sfârșitul lui februarie 1935, este primit în casă de Smaranda și de doamna Zerlendi, dar constată că interiorul casei era schimbat, nimeni nu-l mai recunoaște, iar amănuntele pe care el le invocă aparțin unei realități existente cu zeci de ani în urmă. Cele două femei îi spun că biblioteca fusese risipită cu aproape 20 de ani în urmă, iar servitoarea șchioapă murise cu 15 ani în urmă. Plimbându-se buimac pe străzi, autorul pretinde că „numai după ce am rătăcit multă vreme pe străzi și mi-am venit în fire, mi s-a părut că înțeleg tâlcul acestei uluitoare întâmplări. Dar n-am îndrăznit să-l mărturisesc nimănui, și nici în această povestire nu îl voi destăinui. Viața mea și așa a fost îndestul de încercată, în urma tainelor pe care d-na Zerlendi m-a îndemnat să le cercetez, fără să aibă dezlegarea doctorului …”.

 

Personaj istoric și ficțiune, între Europa și Orient

Încă din primăvara anului 1907, am început să cred că tot ce scrisese Honigberger în amintirile sale indiene era nu numai autentic, în sensul strict al cuvântului, dar reprezenta numai o infimă parte din ce văzuse și ce izbindise să înfăptuiască el” (4).

În România, interesul pentru personalitatea medicului sas a crescut odată cu traducerea și publicarea memoriilor sale, Treizeci și cinci de ani în Est, de către Eugen Ciurtin, în 2004 la Polirom. Deși este o ediție căreia i s-au găsit multe neajunsuri de terminologie și lacune în documentare (5), are meritul de a fi popularizat în sfârșit studiile unuia dintre cei mai interesanți orientaliști de la noi. Memoriile sale opun două episteme, în personalitatea unui cercetător avid de cunoaștere și aventură, scindat între Europa și Asia.

Exact aceeași dihotomie a fost observată și în nuvela lui Mircea Eliade: „două mentalităţi, două atitudini faţă de secretul doctorului Honigberger şi apoi faţă de dispariţia doctorului Zerlendi, ca biograf al său. Una e a celor care cred sau speră că secretul va putea fi dezvăluit şi adoptă o atitudine activă şi raţională pentru a-l afla şi a-l înţelege din manuscrisele şi biblioteca indiană a cercetătorului Zerlendi. E rezumată aici – simbolic, aş zice – o mentalitate europeană bazată pe acţiune, raţionalitate şi scepticism faţă de mister. De cealaltă parte, sunt iniţiaţii succesivi, care pe măsură ce se apropie de misterul doctorului Honigberger şi al lui Zerlendi dispar ei înşişi, transmiţând în acest fel semnalul de autoprotecţie a marelui şi inaccesibilului secret. E aici rezumată mentalitatea indiană, contemplativă, iraţională şi încrezătoare în puterea de iradiere a misterului. Cine-l înţelege însă rămâne captivul său definitiv, fără a-l putea comunica: taina îl confiscă pe cel care dobândeşte accesul la ea. Această confiscare a iniţiatului înseamnă oare o moarte (mai mult sau mai puţin) banală sau pătrunderea într-o lume paralelă printr-o abolire a timpului? Această ezitare a răspunsurilor între o variantă sau alta face chiar trama nuvelei fantastice.” (6)

Johann Martin Honigberger, personajul real, acest „selfmade man al romantismului” (Hans Bergel), a fost numit de Bombay Times „cel mai cunoscut și mai respectat doctor al Indiei„. Metoda sa de tratament, îmbinând original medicina alopată și cea homeopată i-a adus recunoaștere, dar și controverse, fiind adesea privit cu suspiciune. Memoriile sale întind un liant între Europa și Asia, pe care Mircea Eliade îl va desăvârși prin cercetările sale. Până la un punct, Honigberger doctorul pasionat de medicină alternativă, cercetătorul, antropologul și Mircea Eliade, filosoful, istoricul religiilor sunt chemați în Asia de aceleași perocupări.

Mesajul nuvelei lui Mircea Eliade este o cheie și pentru viața tumultoasă și cercetările neconvenționale ale doctorului Honigberger: există taine care se dezvăluie, după o îndelungată iniţiere, numai aceluia care li se dedică total, lăsându-se absorbiţi cu întreaga lor viaţă. Iar aceste taine nu pot fi comunicate altora, la modul exterior, neparticipativ. Marile taine îşi iau cu ele definitiv descoperitorii sau, mai bine zis, iniţiaţii. Nu există cercetători al căror devotament de cunoaştere, explorare şi iniţiere să nu se fi sfârşit cu confiscarea definitivă, dispariţia în cealaltă lume (7), cu totul contrarie celei pe care o vedem cu ochii trupului.

 

 

 

[1]Mircea Eliade, Secretul doctorului Honigberger.

Colecții de plante  și numismatică aduse de Honigberger din Asia se găsesc la Paris, Londra, Sankt Petersburg și Viena. Vezi de pildă colecția de 24 de monede Johann Martin Honigberger de la British Museum.

[2] Titlul și subtitlul german original al lucrării este Früchte aus dem Morgenlande oder Reise-Erlebnisse, nebst naturhistorisch-medizinischen Erfahrungen, einigen hundert erprobten Arzneimitteln und einer neuen Heilart, dem Medial-System, mit vierzig Tafeln, endlich als Anhang ein medizinisches Wörterbuch in mehreren europäischen und orientalischen Sprachen, Wien 1851, ediția a doua 1853.

Ediția engleză, publicată un an mai târziu în Europa, America și Asia are titlul și subtitlul Thirty five Years in the East. Adventures, Descoveries, Experiments and Historical Sketches, relating to the Punjab and Cashmere; in connection with Medicine, Botany, Pharmacy etc. together with an original Materia medica, and a medical Vocabulary, in four European and five Eastern Languages by John Martin Honigberger, Late Physician to the Court of Lahore, London, New York și Calcutta 1852.

[3]Ioan Pentru Culianu, Mircea Eliade, 1998, pp. 215-216

[4] Mircea Eliade, Secretul doctorului Honigberger

[5]v. Liviu Bordas, Memoriile orientale ale lui Johann Martin Honigberger. Posteritate istorică şi actualitate ficţională în Acta Mvsei Porolissensis, XXVII, 2005, pp. 507-532

[6]Ion Simuț, Puterea de seducție a ficțiunii în „România literară”, nr 45, 2004

[7] Ibidem.

Referințe:

Johann Martin Honigberger, Treizeci și cinci de ani în Est, Polirom, Iași, 2004, 448 pagini, ediție, studiu introductiv, note, addenda și postfață de Eugeb Ciurtin, traducere de Eugen Ciurtin, Ciprian Lupu și Ana Lupașcu.

Udo W. Acker, Johann Martin Honigberger, Kultur Portal West-Ost

Hans Barth, art. Ein Grosser Siebenbuerger Sachse, „Siebenbuergische Zeitung“, nr. 3, 2005, Siebenbuerger.de

Liviu Bordas, Memoriile orientale ale lui Johann Martin Honigberger. Posteritate istorică şi actualitate ficţională în Acta Mvsei Porolissensis, XXVII, 2005, pp. 507-532

Ioan Pentru Culianu, Mircea Eliade, Editura Nemira, 1998

Mircea Eliade, Secretul doctorului Honigberger, Humanitas, 2004

Gheorghe Glodeanu, Fantasticul în proza lui Mircea Eliade, Baia Mare, Editura Gutinul SRL, 1993

Ion Simuț, Puterea de seducție a ficțiunii în „România literară”, nr 45, 2004.