Fusul fermecat din povestea Fraților Grimm torcea singur un fir nesfârșit de aur ce i l-a adus fetei orfane tocmai pe tânărul crai al acelor ținuturi. În alte povești (Tom Tit Tot), fânul uscat este tors de către fata frumoasă în fir strălucitor de aur. Datorită podoabelor măiestrit lucrate, fata cea harnică a putut îndeplini profeția: a devenit aleasa craiului, fiind și cea mai săracă, dar prin priceperea sa, și mai bogată fată din ținut.[1] 

Se pare că priceperea în ale țesutului a atras ursiții nu numai în basme, ci chiar mai pe la noi, mai aproape de zilele noastre, la șezătorile sașilor. Odinioară, îndemănarea la cusut, țesut, ca și la gătit trebuia să facă neaparat parte dintre calitățile unei fete de măritat. Peste ani, priceperea gospodinei se vedea în ștergarele, pernele și fețele de masă care-i împodobeau casa, ca și în  aromele ce se răspândeau din bucătărie.

W. Buhe, Femeie la tors, carte postala nedatata, colectie personala

Povești toarse în firul timpului… Furca de tors și prâsnelul, daruri de Crăciun

Atunci fata își aminti de un vechi cântec învățat de la bunica ei:

–      Te învârte fusul meu, fă treabă,

        Și adă-mi logodnicul degrabă!

Și ce să vezi, fusul îi scăpă din mână și începu să alerge torcând în urma lui un fir minunat de aur.

Frații Grimm, Acul, fusul și suveica

La sași, obiectele de tors erau investite simbolic cu ingenue valențe erotice, pentru că ele făceau parte din primele ritualuri de apropiere între tineri. De Crăciun, în satele locuite și de sași, băieții dăruiau fetelor un cadou special: o furcă de tors. Este vorba despre un cadou făcut între copii mici, neconfirmați, de 10-11 ani. Furcile erau făcute de tații copiilor sau de tâmplarul satului.

În a treia seară de Crăciun, băieții se adunau în gupuri mici, de trei-patru, și mergeau cu furcile de tors la casele fetelor. Erau primiți de către părinți și fată în camera bună unde copiii erau omeniți cu dulciuri și uneori cu bani. Era unul dintre primele gesturi de simpatie între copii, de obicei între colegii de clasă.

Modele de prasnele de lemn din Transilvania.
39 si 40 din Copsa Mica, 41, 42, 43 din Axente Sever, 44 Stejarei, 45 Nadesul Sasesc.

La Fasching, de “Fosnicht-ul” organizat în fiecare vecinătate, seria de daruri era continuată cu prâsnelul de lemn (partea de jos a fusului, care permitea ca acesta să se învârtă mai ușor) frumos pictat cu motive florale, dăruit tot de către băieții tineri fetelor pe care le simpatizau. Peste ani, aceste prime daruri simbolice se vor regăsi în schimbul de daruri pe care și le fac soții în ziua nunții.

Dăruirea prâsnelelor este legată de obiceiul „descălțatului” (Eosschaujen, pe săsește) care era un fel de glumă, o distracție a copiilor. Atunci când mergeau cu prâsnelul, băieții ascundeau prâsnelul în ghetele fetelor.

Ca și furcile de tors, prâsnelele erau frumos sculptate și decorate, astfel că era mai mare onoarea fetei care primea mai multe furci și prâsnele de sărbători. Băieții învățau și la școală să facă obiectele, dar uneori ele se comandau tâmplarului din sat. Un alt mod de a intra în voile unei fete era de a-i oferi acesteia… o greblă de fân, cu inscripții și detalii frumos sculptate.

 Cine se oferă să încerce asta acum?  

Furci de tors din Transilvania. În dreapta – detalii. Sursa foto: Universität Innsbruck, Forschung Zentrum

Gainzelnabend / Seara poznelor

Tot de șezătorile ținute până în miez de noapte, era legat un obicei din Gainzelnabend (seara poznelor), în noaptea Sf. Toma (21 decembrie) sau în vinerea înainte de Crăciun. În această seară, fetele trebuiau să întrerupă torsul, pentru că feciorii umblau prin sat și rupeau toate furcile și fusele care le ieșeau în cale. Din această cauză fetele aduceau în acea seară numai câlți foarte groși, fuse și furci vechi și rele sau bâte întârite la fum. Cu firul tors se făceau farse prin sat, se întindeau curse pe la porți și se legau ușile. [2]

Șezătorile

(În lipsa Facebook-ului,) Pe timpul iernii, femeile din sat se adunau negreșit la șezătoare. Era unul din puținele moduri de socializare, în care utilul și plăcutul erau îmbinate perfect. Femeile se adunau la șezătoare câte șase, șapte sau mai multe în casa unei gazde, fiind grupate pe vecinătăți, după statutul de femei măritate sau nu și după vârstă.

Șezătorile începeau la șase, iar până la nouă femeile își vedeau de tors, cântau, povesteau, timp în care ficiorii nu aveau voie să intre. După ce băteau clopotele la ora nouă, aveau voie să vină și băieții sau bărbații, iar șezătoarea se prelungea până la miezul nopții. Era un obicei care spunea că dacă o fată scăpa fusul din mână cât erau feciorii acolo, băiatul care îl prindea trebuia neaparat sărutat ca să îl înapoieze. Poveștile și cântecele șezătorilor țineau până în februarie. 

Şezătoare săsească în Cristian, 1885

Furca de tors și prâsnelul au dispărut de pe lista de daruri ale tinerilor undeva în anii ’40. La Viscri se pare că s-au mai oferit prâsnele și prin anii ’70, apoi ele au devenit în timp demodate. Torsul și șezătorile s-au mai ținut doar răzleț, în vremuri când și ițele ce au ținut laolaltă comunitatea sașilor au început oricum să se destrame.